Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Cronica ediţiilor:
Grigore Alexandrescu, Umbra lui Mircea. La Cozia1 de G. Pienescu


După cum am declarat de mai multe ori şi se poate deduce din recenziile mele filologice, în respectivele articole eu nu critic editurile, cum li s-a părut unora, decât dacă se implică direct şi tacit în textologie. De altfel, rubrica pe care a binevoit să mi-o acorde, în 2004, România literară s-a intitulat o vreme "critica ediţiilor". Cu alte cuvinte, eu critic calitatea muncii editorului îngrijitor al textelor publicate, raportând-o la câteva exigenţe editoriale elementare, a căror riguroasă respectare se impune la editarea literaturii clasice române în colecţii şcolare şi de popularizare.

Care au fost şi care sînt aceste câteva exigenţe editoriale elementare? Prima: indicarea printr-o simplă, dar corectă notă bibliografică a ediţiei-matcă. A doua: redactarea unei simple şi clare prefeţe filologice, în paginile căreia (două, trei), îngrijitorul textelor să-şi motiveze opţiunea pentru ediţia postumă aleasă ca ediţie-matcă. A treia: prezentarea, în respectiva prefaţă, a "cuprinsului" şi a structurii cărţii şi motivarea lor. A patra: expunerea şi justificarea rezervelor critice faţă de ediţia-matcă, rezultate din analiza comparată cu ediţia originală sau cu ediţiile originale şi cu manuscrisul autograf ori cu manuscrisele autografe şi indicarea modificărilor făcute în textul ce urmează a fi tipărit.

Eu m-am mai întâlnit o dată cu ignoranţele dlui Lucian Borleanu, "editorul" cărţii din titlul articolului, în paginile României literare din iunie 2005. Atunci am recenzat o culegere din opera lui Odobescu, carte apreciată ca fiind un rebut editorial, pentru că, în elaborarea ei, nici dl Borleanu, nici redactorul, dl Gheorghe Zarafu, nu respectaseră trei din exigenţele elementare înscrise mai sus. Şi, pe lângă aceste trei "păcate", mai comiseseră şi un al patrulea: plagiaseră, cu multe greşeli de copiere, textele din ediţia îngrijită de Tudor Vianu (cu concursul meu), apărută în 19552, şi din ediţia îngrijită de mine, apărută în 19843, de unde îşi însuşiseră şi câteva note.

Raportată la exigenţele editoriale elementare menţionate, ediţia "Lucman" a poeziilor lui Grigore Alexandrescu nu se deosebeşte de ediţia Al. I. Odobescu, Doamna Chiajna, fiind, ca şi aceea, un rebut. Nu are notă bibliografică de indicare a ediţiei-matcă4, plagiată deci discret, şi nu are nici prefaţa editorului de prezentare a structurii şi a cuprinsului cărţii. Dacă dl Borleanu şi-ar fi temperat elanul comercial de a pune cât mai repede cartea pe piaţă şi de a încasa cât mai grabnic beneficiile, poate că, având mai mult timp de gândire, şi-ar fi dat seama că nu toate poeziile publicate de Grigore Alexandrescu şi incluse de regretatul I. Fischer în ediţia sa se potrivesc profiului unei ediţii adresate cacofonic copiilor ("Biblioteca copiilor"), ar fi schimbat denumirea colecţiei, ar fi făcut o selecţie riguroasă a poeziilor ce urmau să intre în "cuprins", şi-ar fi adus aminte, poate, de obligaţia editorului de a-i ajuta pe copii, prin câteva note lămuritoare şi glose lexicale, să înţeleagă lesne poeziile mai greu de înţeles din cauza aluziilor la evenimente şi personalităţi istorice, la legende şi personaje mitologice şi din cauza unor cuvinte ieşite din uzul limbii vorbite şi al limbii literare. Şi nu în ultimul rând, dacă ar fi fost filologi, şi dl Borleanu şi dna redactrice Duşa Udrea şi-a fi pus cu seriozitate întrebarea cum ar trebui transcrise pentru copii textele lui Grigore Alexandrescu, fără a-i schilodi grav limba şi versurile. Nefiind, după cum se vede din ediţie, filologi, li s-a părut amândurora că transpunearea textelor în ortografia actuală şi chiar translarea unor cuvinte ar fi soluţiile adecvate. O părere superficială şi greşită, care a viciat şi limba literară folosită de poet, şi sonoritatea şi ritmurile versurilor sale. Dau numai câteva exemple. Editorul a anulat hiatul ii din verbul a primi, hiat curent în ortografia din secolul al XIX-lea, şi a schilodit astfel versul

"Sărutare, umbră veche, priimeşte-nchinăciune", tipărindu-l:

"Sărutare, umbră veche, primeşte-nchinăciune".

Păstrând, în versul 12 din poemul Umbra lui Mircea, verbul a clăti cu sensul a a clătina ("Este ceasul nălucirei, un mormânt se desvăleşte/ O fantomă-ncoronată din el iese... o zăresc.../ Iese... vine către ţărmuri... stă... în preajma ei priveşte.../ Râul înapoi se trage... munţii vârful îşi clătesc."), este absurdă (ca să zic aşa) "corectarea" aceluiaşi verb (a clăti = a clătina) în poemul Răsăritul lunei. La Tismana. Citind versul:

"Printre frunzele clătite, am zărit-o licurind"

şi părându-i-se, poate că un copil cititor ar putea înţelege că frunzele din vers erau nişte clătite, editorul sau redactricea, ori poate că amândoi de comun acord au modificat versul, tipărindu-l în ediţia "Lucman":

"Printre frunze clătinate, am zărit-o licurind".

Şi agravează prost inspirata lor intervenţie adnotând-o, ca şi cum în ediţia originală ar fi fost o greşeală pe care au corectat-o: "La Alexandrescu: clătite".

Pe lângă asemenea modificări pe care nu vreau să le calific, editorul şi redactricea au intervenit copios în fonetica şi în morfologia textului original, şi acolo unde, eventual, era potrivit să intervină (ca, de exemplu, în fonetismele munteneşti ale prepoziţiei după şi conjuncţiei dacă, scrise în ediţia originală dupe şi daca, sau în forma ca păntru/ 5 pentru, orizonul/ orizontul, poci/ pot, copaci/ copac ş.a., modificări ce ar fi trebuit să fie menţionate şi justificate în prefaţa editorului), şi acolo unde modificările nu erau necesare pentru înţelegerea textelor, ca de exemplu în genitiv-dativul substantivelor feminine.

Acestor modificări editorul şi redactricea le-au adăugat din nepăsare o sumă de greşeli de copiere a textelor din ediţia-matcă. Citez doar câteva din multele zeci extrase pe fişele de lucru: se aşează/ se aşază, lacrimi/ lacrămi, fiece/ fieşce, straturile/ staturile, nemaivăzând/ nemaizărind, rol măreţ/ rolă măreaţă, înveleşte/ învăleşte, sub/ subt, fugind/ fugând (în rimă, o dată cu arătând, altădată cu blestemând), sunt/ sînt, sălbatic/ sălbatec, întinre/ înşine etc.

S-ar fi cuvenit, de asemenea, ca editorul, utilizând cinstit ediţia-matcă, să fi plagiat nu numai ici şi colo (p. 11, 18, 19, 20, 21 ş.a.) îndreptările şi completările făcute de I. Fischer, în ediţiile sale, la notele lui Grigore Alexandrescu, dar şi celelalte note folositoare.

În ultimii patru-cinci ani, m-am străduit să recenzez filologic, cu mai multă sau mai puţină regularitate, rigoare şi aplicaţie (după cazuri şi posibilităţi) câteva cărţi de literatură clasică română tipărite în colecţii şcolare sau de popularizare. Nu a fost şi nu e vorba de o preferinţă, ci de o acţiune impusă de o realitate obiectivă. Ediţiile de literatură clasică română din colecţiile şcolare şi de popularizare au tiraje superioare şi o arie de răspândire mult mai mare decât ediţiile academice cu comentarii şi variante, conţin, majoritatea, grave şi numeroase greşeli care, prin şcoală şi prin manuale devin "variante de referinţă" şi "clasicizându-se", pătrund în lucrările de sinteză, care, la rândul lor, le dau autoritate. În acest răstimp de patru, cinci ani am constatat, la început crucindu-mă, dar după o vreme venindu-mi în fire, că atât editorii presupuşi profesionişti, textologi, cât şi redactorii implicaţi în publicarea respectivelor cărţi erau - şi au rămas precum erau - analfabeţi în meseriile afişate şi că se simţeau şi se simt confortabil în această stare, de vreme ce nu au reacţionat în vreun fel la observaţiile mele critice, nici contestându-le, dar nici acceptându-le. Căci dacă le-ar fi acceptat, şi-ar fi tras poate pe seamă şi ori s-ar fi lăsat de practicarea editorlâcului, ori s-ar fi alfabetizat şi deci nu ar mai fi repetat, cu o ridiculă obstinaţie, aceleaşi greşeli. Mi s-a urât mie notându-le în mai fiece recenzie şi mă mir că nu li s-a urât şi lor citindu-le - dacă le vor fi citit şi dacă le vor fi înţeles...

Am început acest articol pradă unei amare dezamăgiri şi îl închei cu întrebarea din miezul dezamăgirii: Cui prodest critica ediţiilor? Şi totuşi...


__________
1) Pe coperta ediţiei (şBucureşti, Edituraţ Lucman şf.a.ţ), Colecţia "Biblioteca copiilor", Editor: Lucian Borleanu; redactare: Duşa Udrea; titlul poemului este imprimat greşit: Umbra lui Mircea la Cozia.
2) A. I. Odobescu, Opere ş2 vol.ţ. Ediţie îngrijită, cu glosar, bibliografia scriitorului şi studiu introductiv, de Tudor Vianu. şBucureştiţ Editura de Stat pentru Literatură şi Artă ş1955ţ.
3) A. I. Odobescu, Scene istorice. Pseudo-cynegeticos. Prefaţă şi tabel cronologic de Constantin Cubleşan. Ediţie îngrijită şi note de G. Pienescu. Ediţia a II-a (revăzută). Bucureşti, Editura Minerva (colecţia "Biblioteca pentru toţi"), 1984.
4) Grigore Alexandrescu, Opere şvol.ţ I - Poezii. Text stabilit, note, comentarii şi variante de I. Fischer. Studiu introductiv de Ion Roman. Bucureşti, Minerva, 1972 (Colecţia "Scriitori români")
5) = în loc de.