Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Avanpremieră editorială:
Hans Joachim Schädlich - Musca e întreţinuta mea de Nora Iuga


Hans Joachim Schädlich (n. 1935 la Reichenbach - Vogtland), ocupă pînă în 1976 funcţia de lingvist la Academia de Ştiinţe din Berlinul Răsăritean (Ostberliner Akademie der Wissenschaften). Deşi, începînd din 1969 a scris numeroase lucrări literare, publicarea acestora i-a fost interzisă în RDG cu argumentul tipic folosit de cenzura politică în mai toate ţările lagărului socialist: Nu e pe linie. De altfel el nu a ezitat să-şi exprime, chiar şi sub dictatura comunistă opţiunile politice. A semnat, împreună cu alţi scriitori şi intelectuali de vază din RDG, aşa-numita "Biermann-Petition" (Petiţia Biermann), prostestînd împotriva metodelor de retragere a cetăţeniei, practicate de regimul totalitar împotriva oamenilor de cultură incomozi. H. J. Schädlich emigrează în 1977 în Germania Federală, după ce, în acelaşi an, îi apare în prestigioasa editură Rowohlt volumul de proză Versuchte Nähe (Apropiere încercată), primit de critica de specialitate şi de public cu entuziasm. Stabilit din 1979 în Berlinul Occidental, Hans Joachim Schädlich publică numeroase romane, printre care amintim: Tallhover, Schott, Mal hören, was noch kommt, Jetzt, wo es zu spät ist, Anders ş.a. Despre romanul Anders (Altfel) apărut în 2003, critica afirmă: "şH. J. Schädlichţ este cel mai mare laconic printre autorii germani contemporani. Ficţiunile sale au o rigurozitate întîlnită doar la Uwe Johnson". Cred că ceea ce ne izbeşte de la primele pagini în textul unui scriitor este întotdeauna amprenta lui specifică, marca lui de fabricaţie. La unii e mai pregnantă, la alţii mai greu depistabilă. Eu i-am preferat totdeauna pe cei inconfundabili; dincolo de alte considerente - nu-mi permite nici timpul, nici spaţiul, să intru în detalii - mă voi limita la stil, la scriitură. Autorii care m-au şocat de la prima frază - în calitate de traducător nu prea te poţi înşela - sînt în acest sens: Herta Müller, Elfriede Jelinek, Aglaja Veteranyi şi, iată, Hans Joachim Schädlich. Rar am văzut o mai fină şi precisă disecţie, o ciudată predilecţie pentru o lume-cadavru, pe care se poate opera fără oprelişti, pătrunderea aproape voluptuoasă în intimitatea detaliilor, cu rafinament, cu sadism, cu perversitate. Puţini sînt scriitorii care reuşesc să le atribuie fiziologiilor umane în descriere o mai mare precizie ştiinţifică şi o mai acută reverberaţie poetică. Hans Joachim Schädlich ne face să vedem superbia soarelui oglindit în mocirlă. Iată de ce vă propun acest text, fără îndoială şocant, prin care vreau să ilustrez şi o afirmaţie a lui Amos Oz, care mi-a plăcut mult: "Nimic din această lume nu e sub demnitatea literaturii". (N. I.)

Dacă în pat şi vorbesc cu femei. Spun: Eu. - Dar femeile cu care vorbesc spun: |sta nu eşti tu.

Nu zac în patul meu. Dar femeile spun: Tu, în patul tău.

Lîngă pat stă noptiera. Şi hîrtiile mele trebuie să zacă pe undeva. Lîngă uşă stă cuierul. Şi boarfele mele, rufele, pantofii, trebuie să zacă pe undeva.

De perete atîrnă chiuveta. Lîngă chiuvetă atîrnă două prosoape.

Boarfele mele şi pantofii mei nici nu-mi trebuiesc. Rufele mele? O cămaşă de noapte pe săptămînă.

Pe noptieră ar putea să stea o vază cu flori. Şi la ce bun? Nu pot să-mi întorc capul într-o parte. Pe noptieră ar putea să stea un pahar cu apă. Şi, de ce-ar sta? Nu pot să-mi mişc mîinile.

Zac pe spate şi privesc tavanul. Mîinile mele întinse pe cearceaf.

Tavanul nu e neinteresant. E alb şi neted.

Cuvintele: ieri, azi, mîine, le folosesc pentru că îmi amintesc de ele. O femeie cu care vorbesc destul de des mi-a spus: E un miracol că mai vorbeşti.

Şi eu mi-am spus: Asta numeşte ea vorbit.

Femeia nu e sinceră. Trebuie să-şi ţină urechea cît mai aproape de gura mea.

înainte de a-şi lipi urechea de gura mea o pot zări o secundă. Urechea e frumoasă. Nu ştiu ce înseamnă o ureche frumoasă.

De cînd nu mă mai bărbieresc din urechile mele încep să răsară fire de păr. înainte mi le tundeam după ras. Ştiu că urechile mele sînt şi mai urîte cu firele alea de păr la vedere.

Din urechile femeii nu creşte păr.

Multe mai îmi spune femeia. Un miracol că mai aud.

Femeia spune: Vrei apă? Vrei supă?

Femeia spune: Vrei să te pişi? Vrei să te caci?

Ceasul meu e tavanul.

înainte femeia îmi spunea: E un miracol că mai auziţi. Doriţi să beţi apă? Doriţi să mîncaţi supă? Doriţi să vă goliţi vezica? Doriţi să vă uşuraţi intestinul?

Nu mă deranjează că nu mai vorbeşte aşa. Dă la o parte pătura, îmi trage în sus cămaşa de noapte şi-mi ţine o sticlă în faţă. Sau îmi împinge o ploscă sub cur.

Femeii nu-i vine uşor să mă şteargă la cur. Dar ce pot să fac.

Cînd femeia a fost ultima dată în cameră mi-a spus: Cineva ţi-a trimis flori. Le-am aruncat imediat în găleata de gunoi.

De ce nu le-ai luat acasă la tine?

Pentru că era un fel de legătură cu groapa.

Cine le-a adus?

O femeie.

Cînd mai vine femeia aia trimite-o la mine. Vreau să vorbesc cu ea.

Nu ştiu cît timp a trecut de cînd nu mi-a mai trimis nimeni flori. Dar azi e una aici care spune: De data asta nu am adus flori.

întrebarea: Cum te cheamă - ar fi absurdă. Nu-mi amintesc în general numele oamenilor. Nici obrazul femeii nu-l pot recunoaşte. Nici vocea. Aş putea să mă străduiesc să recunosc femeia după ce povesteşte. Poate mi-a mai povestit asta cîndva.

Spune: Să ajung să te văd zăcînd aici.

După asta n-o recunosc.

Spune: Cînd mă gîndesc ce frumos era între noi.

Nici după asta n-o recunosc.

Spun: De ce nu mă săruţi?

Femeia spune: Dar ţi-au scos toţi dinţii.

Femeia are dreptate. Recunosc că amintirea poate să înşele cînd nu mai ai dinţi. Acum nici nu aş fi în stare să-mi închipui cum m-ar putea săruta. Limba ei ar intra într-un sac de piele găurit. De jur-împrejur cresc peri de barbă muiaţi în supă. Şi mai expir şi un aer împuţit. Respiraţia mea e singurul lucru pe care îl mai miros.

Femeia care mă şterge la cur mi-a spus odată: Puţi într-un asemenea hal că-l îndupleci şi pe necuratu'.

Am spus: Asta e cufureala mea.

Nu: a spus ea: Tu puţi pur şi simplu. Toată camera pute a tine.

Cum v-am spus, eu nu simt nimic.

Dumnezeule, chiar şi fără dinţi aş vrea uneori să mestec ceva.

I-am spus asta femeii. Mi-a adus o felie de pîine fără coajă şi mi-a vîrît jumătate din ea în gură. Nu am reuşit. Femeia a rîs şi a mîncat singură bucata de pîine.

Unghiile mele cresc încă, probabil şi unghiile de la picioare. Ştiu pentru că una din femei mi-a spus: Ai unghii aşa de lungi că-mi faci silă.

Da, de acord. Dar nici una din femei nu-mi taie unghiile de la mîini. Unele femei ar trebui totuşi să-şi amintească în părţile lor moi de degetele mele. Dar oricum

mi-e egal; nu-mi mai folosesc degetele, nici picioarele.

Odată am avut chef să fumez o ţigară. Cu asta mi-a mers mai bine decît cu mîncatul pîinii. Femeia mi-a vîrît o ţigară în gură. Am avut probleme; cum să fac să nu cadă ţigara din gaura pielii mele. Femeia a ţinut ţigara în locul meu şi eu am tras un fum adînc în piept. Primul fum a fost ultimul. Am tuşit pînă am vomitat. Mi-am vomitat toată supa. Borîtura de supă mi-a urcat în gît. Femeia a fumat singură ţigara. Pe urmă a şters mizeria.

Ştiu că voma miroase a acru. Dar eu n-am mirosit nimic. Femeia a spus: Tot răul e spre bine.

La început m-am mirat că o muscă îmi tot dă tîrcoale nasului. Nu am simţit-o. Nu pot simţi nimic pe nasul meu. Am văzut musca. Cel mai bine o văd cînd închid un ochi. Oricum atunci nu o văd decît dintr-o parte. Cînd închid şi deschid ochii cu schimbul văd musca concomitent din ambele părţi. De obicei nu face nimic. Pe nasul meu nu găseşte nimic de mîncare. La început nu mi-am putut explica de ce musca îşi pierde atîta timp pe nasul meu. între timp am început să înţeleg. în majoritatea timpului zac cu gura căscată. Mereu am ceva de oferit muştii. Asta mă linişteşte. Dintre toate fiinţele musca îmi este cea mai apropiată. Nu aşteaptă nimic de la mine decît puţină putoare şi îmi e fidelă.

Nu ştiu de unde-şi procură cele necesare traiului zilnic. Uneori zboară de la mine. Poate zboară pe vreo duşumea şi găseşte acolo cîte ceva. Poate zboară în oala pe care mi-o împinge femeia sub cur şi găseşte acolo cîte ceva. Dacă aş şti asta. Aş putea să mă bucur de muscă cu sentimentul plenar că am grijă de ea. Eu, în situaţia mea mizerabilă, un binefăcător.

Uneori musca mă priveşte. Ochii ei spun: Ei , bătrîne? Totu-i O.K.? - Ochii mei spun: Hallo, fato, cum merge treaba? Cum de m-ai găsit?

Uneori, cînd lîncezesc aşa fără nici un gînd, îmi apare în faţă sexul unei femei. Nu mai ştiu cum o cheamă pe femeie. îi doresc să mai trăiască. Sexul ei ar fi meritat asta. Nu ştiu decît atît. Pizda acestei femei a fost cel mai fin lucru pe care l-am văzut şi l-am simţit vreodată. ş...ţ

Pentru că uneori simt ceva neobişnuit pe spinare, am spus: Ce se întîmplă cu spatele meu?

Femeia care-mi aduce apa, mi-a ridicat partea de sus a trupului. A spus: Eşti uşor ca un fulg. Hai să vedem.

S-a uitat la spinarea mea şi a spus: Ia te uită. Spinarea ta e complet jupuită. Carne crudă. Tot spatele zemuieşte.

Aflasem întocmai ce era cu senzaţia aia ciudată şi femeia m-a lăsat să cad din nou pe spate.

Cînd femeia şi-a apropiat o dată din nou foarte mult urechea de gura mea i-am spus: La mine sub pat se mişcă uneori ceva. - Ea a făcut: Sst! şi a şoptit: Sub patul tău e unul noaptea.

Sînt avertizat. De atunci am un somn agitat. Nu vreau să mă trădez. Cine ştie ce bolborosesc în somn. Bolborosesc uneori şi cînd sînt doar pe jumătate adormit. Poate mi-a ieşit din gură cuvîntul pizdă. Mă bucur că am uitat numele femeii cu pizda cea mai fină. Nu vreau s-o trădez nici în ruptul capului.

Musca e complicea mea. Are ochi care vorbesc. Cu siguranţă că l-a văzut pe bărbatul de sub pat. Dar pe întuneric bărbatul nu poate să vadă ce spun ochii muştei. Bărbatul ăsta nu ştie că musca îşi petrece timpul pe nasul meu. Bărbatul ăsta nu ştie că-mi pute gura. Bărbatul ăsta nu ştie că îmi deschid şi îmi închid ochii cu schimbul. Ştie cel mult că probabil musca trăieşte datorită mie, e întreţinuta mea. N-are decît să ştie. Atunci ştie că nu sînt singur. Eu şi musca sîntem doi. Dar el e singur şi în orice caz e sub pat.

Ce vrea ăla?

Pe semne c-oi fi un pericol public. Fiindcă vorbesc cu femei. Fiindcă mi se dă o cămaşă de noapte curată în fiecare săptămînă. Fiindcă hîrtiile mele zac la-ndemînă în sertarul noptierei. Fiindcă boarfele mele, rufele şi pantofii sînt împrăştiate la o distanţă la care pot ajunge. Fiindcă nu mă mai bărbieresc. Fiindcă îmi creşte păr din urechi. Fiindcă mai vorbesc. Fiindcă mai aud. Fiindcă nu mai simt nimic, sau aproape nimic. Fiindcă beau apă. Fiindcă beau supă. Fiindcă mă piş. Fiindcă mă cac. Fiindcă citesc timpul de pe tavan. Fiindcă nu primesc flori. Fiindcă vreau să fiu sărutat. Fiindcă put pur şi simplu. Fiindcă vreau să mestec ceva. Fiindcă unghiile mele mai cresc şi probabil şi cele de la picioare. Fiindcă nimeni nu-mi taie unghiile de la mînă. Fiindcă vreau să fumez. Fiindcă tuşesc. Fiindcă vomit. Fiindcă spinarea mea zemuieşte.

Oare cearceaful şi salteaua sînt destul de compacte şi impermeabile? Şi dacă nu? Un pic de pişat şi de cufureală tot curge pe de lături cînd îmi fac nevoile. Şi zeamă din carnea crudă de pe spinarea mea. |la de sub pat trebuie să înghită pişatul, căcatul şi zeama cărnii mele.

Uneori dimineaţa mă simt proaspăt. Atunci am chef să fiu bărbierit. Atunci am chef să fiu spălat cu apă rece. Dar femeia care îmi dă supa nu mă rade şi nu mă spală. Mi-a spus: Oricum e inutil.

De ce?

Mi-a ţinut oglinda în faţă şi

mi-a zis: Priveşte singur. - De atunci ştiu cum arată gura mea şi că în jurul ei cresc peri lungi muiaţi în supă.

Chiuveta şi cele două prosoape sînt de prisos. De ce se află aici?

Femeia a spus: Pentru următorul.

Uneori femeia deschide fereastra. Aerul proaspăt cald sau rece poate că-mi prelungeşte viaţa. Dar femeia spune: Duhoarea ta o să mă termine.

Deunăzi am auzit prin fereastra deschisă voci de copii. Am spus: Ce copii sînt ăştia?

Sînt copiii bărbatului de alături: a spus femeia.

Am spus: Cînd vin copiii mei?

Femeia a spus: Cînd ai să mori.

Am spus: Cînd am să mor vreau în sfîrşit să fiu ras şi spălat cu apă rece.

Femeia a spus: Cine mai face azi aşa ceva?

Am spus: Aşa cum arăt acum n-o să mă vadă copiii mei!

Femeia a spus: Zi-le lor, ce-mi spui mie.

E un miracol că mai am păr în barbă şi în urechi. Peste tot unde aveam înainte păr acum nu mai am. Am remarcat asta pe cînd mai puteam să stau în picioare, să umblu şi să stau jos. Nu am păr pe cap şi nici în jurul sexului. Nu am păr pe piept şi nici pe picioare. Nu pe braţe şi nici în nas. Nu tu păr la subraţ, nu tu sprîncene, nu tu gene. Mai demult m-ar fi indispus lipsa asta de păr. Pentru că femeia cu cea mai fină pizdă mi-a spus: Iubesc părul tău de pe cap, flocii tăi, îţi iubesc părul de pe piept, părul de pe picioare. Părul de pe braţe, părul din nas. îţi iubesc părul de la subraţ, sprîncenele, genele.

Lipsa părului are avantaje. Nu mai trebuie să mă scarpin în cap, pe piept, pe picioare, pe braţe, în nas şi la subraţ.

Şi lipsa dinţilor are un avantaj. După ce mănînc nu mai trebuie să mă scobesc în dinţi.

Cu tot părul am fost urît de cînd mă ştiu. Fără o bună parte din păr sînt şi mai urît.

Am iubit frumuseţea femeilor. La femei găseam alte lucruri frumoase, nu ce le plăcea tuturor bărbaţilor. Mie mi-au plăcut picioarele groase. Mi-au plăcut urechile mari. Burţile proeminente. Din păcate nu am cunoscut niciodată o femeie care să fi avut în acelaşi timp picioare groase, urechi mari şi o burtă proeminentă. Musca de pe nasul meu se apropie de idealul meu de frumuseţe.

Odată i-am spus muştii: Eşti o femeie frumoasă.

Musca a spus: Păcat că ne-am cunoscut atît de tîrziu. Mi-ar fi făcut plăcere să mă plimb prin părul tău de pe piept.

I-am spus: Plimbă-te prin barba mea. Plimbă-te prin urechile mele.

Dar musca a dat doar din cap. Perii din barbă şi din urechi se pare că nu sînt agreaţi de unele femei.

Mai demult ascultam des muzică. Azi nu mai am ocazia. Dar musca a zburat de cîteva ori prin dreptul urechii mele stîngi. în urechea mea asta era muzică.

Cînd mă gîndesc în urmă la părul de femeie, mă gîndesc la părul de pe picioare şi de sub pîntec. Părul de pe picioare trebuie să fie deschis la culoare, scurt şi moale. Mă gîndesc cu plăcere şi la părul de la subţiori. Şi ăsta trebuie să fie des, lung şi moale. Părul de pe sex şi cel de la subţiori stau laolaltă în creierul meu. Nu ştiu ce spun alţi bărbaţi despre asta.

Picioare, urechi, burţi şi păr. Şi ce altceva. Voci. La sfîrşit mi-au plăcut vocile cristaline, deşi la început le preferam pe cele joase. Explicaţia e simplă. Vocile cristaline pot să sune drăgăstos, cele joase par lipsite de dragoste.

Ar fi trebuit să învăţ să fiu singur. Acum e prea tîrziu. Dar sînt consolat. Musca mi-a spus: Rămîn pînă la sfîrşit cu tine. Rămîn şi după aceea. Pînă cînd se poate.

Dacă aş fi învăţat să fiu singur nu m-ar vizita atîtea femei. Ca să fiu sincer nu am nici un chef să-mi amintesc de trecut. Nu vreau să mă gîndesc unde am greşit. Asemenea gînduri îmi deranjează digestia. Amintirea trecutului e o cufureală. Viaţa în prezent este porcăită la nesfîrşit.

În viaţa mea au existat şi lucruri frumoase. îmi plăcea să mă spăl pe dinţi. Era plăcut să-ţi sugi dinţii curaţi.

Nu mai ştiu cînd a fost asta. O femeie a venit la mine şi mi-a spus: E la fel ca înainte. Nu faci nimic pentru mine. Măcar dac-ai avea bani.

Bani? în noptiera mea sînt bani. Ia-ţi cît îţi trebuie. - Femeia a luat banii din noptieră. Femeia a spus: Asta e tot? Vrei să mă tragi în piept?

Dacă n-aş avea-o pe muscă, aş încheia socotelile.

Femeia care nu mă rade spune: Nu trăim decît o singură dată.

Trebuie să mă gîndesc la viitor. Vreau să fiu înhumat sau incinerat?

Cine o să capete boarfele mele, rufele, pantofii?

Ce îi spun muştei la despărţire?

Oare o să mai pot să plîng?

Cînd am plîns?

Mama a spus: Cînd ai venit pe lume.

O dată am plîns din cauza unei femei. Femeia era mama. Am plîns pentru că ea a plîns. De ce a plîns nu ştiu.

Mi se pare normal să mai plîng o dată la sfîrşit, pentru că nu mai pot să mă uit la tavan.

Alaltăieri sau ieri au venit două femei în acelaşi timp la mine. Una a spus: Dacă nu mîncai atît de gras. Dacă nu fumai ca un descreierat. - Cealaltă a spus: Dacă făceai sport. - Prima a spus: Dacă nu înşirai atîtea femei. - Cealaltă a spus: Dacă nu-ţi prăjeai toată noaptea creierul la bec.

Fiecare a spus ce trebuia.

Şi eu am spus: Dar cine a gătit? Voi. Cine mă punea să i-o trag? Voi.

N-ar fi trebuit să spun asta. Prima i-a spus celeilalte: Ce?!

Şi s-au evaporat repede.

După vizită mi-a venit cheful să fluier un cîntec. Dar cu buzele mele nu mai reuşesc. Aş vrea să ştiu cum arată gura mea cînd zîmbesc. Zîmbesc mereu cînd nu e nimeni în cameră să-mi poată ţine o oglindă în faţa ochilor.

Noaptea am vrut din nou să ascult muzică. Musca dormea cine ştie pe unde. Nu-mi făceam iluzii că ar putea să-mi zboare pe lîngă ureche. Mi-am fredonat singur ceva. De m-ar fi auzit musca, poate că trecea pe aici. Am fi fredonat în duet.

Să-mi reproşez că am fost cum sînt? Nu pot să mă gîndesc la o femeie fără să nu mă gîndesc la altă femeie.

Una credea că o iubesc şi cealaltă credea că o iubesc. Le iubeam deopotrivă. Fără rea intenţie. Le cădea bine la amîndouă. Şi mie. Dar era şi complicat. Trebuia să-mi împart timpul. Să-mi inventez pretexte. Trebuia să cumpăr de două ori pe atîtea flori. Trebuia să fac duş de două ori. Nu aveam voie să le confund numele. Atunci am învăţat să nu mai folosesc nume pentru femei. La un moment dat tot le confunzi. M-au ajutat cuvintele de alint. Două, trei, ajung. Abia acum îmi dau seama că nici o femeie nu a vrut să-i spun pe numele ei adevărat. Dragostea te face surd.

Nu îmi reproşez nimic. încă de pe-atunci eram mulţumit dacă una mi se adresa uneori cu numele celuilalt.

Scrisorile de dragoste le scriam fără formula clasică de adresare. în loc de asta foloseam cele două, trei, cuvinte de alint. însă la adrese trebuie să fim atenţi. O dată am confundat adresele. Nu s-a întîmplat nimic. Scrisorile mi-au fost returnate. Destinatarul necunoscut. A trebuit să adresez două plicuri noi. Asta a fost tot. Poate că acum am confundat scrisorile. Dar în scrisorile mele de dragoste nu existau niciodată locuri şi timpuri precise. De pildă în loc de: Ieri, a fost grozav cu tine în Stadtwald - am scris: A fost grozav cu tine.

Nu ştiu cum se numeşte femeia care nu mă spală. Pot să jur că

n-am avut nimic cu ea. Am cunoscut-o abia cînd m-au vîrît în camera asta. Sta lîngă uşă şi a spus: Să intre următorul. - Cînd îmi dă la o parte pătura şi-mi trage cămaşa de noapte să-mi ţină sticla, nu tresare nimic.

Aş fi curios ce s-ar întîmplat dacă ar fi goală. E mai tînără decît mine. Ce-ar fi să-i spun: Hai, dezbracă-te.

Aş putea să-i văd măcar părul de la subţiori. Aş putea să-i văd măcar părul de pe picioare. Dacă are păr pe picioare. Dar mă tem că s-ar putea să spună: Cur ahtiat şi nenorocit ce eşti. Nu vezi că tot nu ţi se mai scoală nimic.

Cîţi ani am, am uitat. Trăiesc de mult. Aş putea să rog o femeie să caute prin hîrtiile mele de cînd trăiesc. Dar nu vreau să mă dezvălui pînă-ntr-atît. Principalul e că exist.

După ce mor vor trebui să cerceteze cînd m-am născut. Pentru certificatul de deces. Poate şi pentru ferpar. S-ar putea ca unii să se mire de cît de tînăr eram. Aş fi putut să smulg copacii din rădăcini.

Femeia care deschide uneori fereastra e în cameră. Spun: Eşti măritată?

Spune: Bărbatul meu a murit. A fumat prea mult. Pe urmă m-am căsătorit cu Hans. Ce l-a dat gata pe ăla nu ştiu. A vomat sînge.

Păcat că nu am telefon. S-ar găsi vreo femeie să-mi ţină telefonul la ureche şi să formeze un număr.

Nu am crezut niciodată

într-un Dumnezeu. Cum aş fi putut. Am văzut atît căcat. Un Dumnezeu n-ar fi tolerat asta.

Dar în ultima vreme aş vrea să vorbesc cu o preoteasă. N-am avut niciodată o preoteasă. Am cunoscut un preot. |la mi-a spus: Dacă vreţi vă asist eu să ajungeţi sub pămînt. Sînt renumit pentru blîndeţea înhumărilor mele.

Pe mormîntul meu deschis vreau să răsune blues-uri de pe bandă. Pe sicriul meu vreau să fie amplasat un microfon. Sicriele sînt bune conducătoare de rezonanţă. Presupunînd că în afară de mine nu se află nimic în sicriu. Unele firme de pompe funebre umplu sicriele cu talaş să nu stea cadavrele prea adînc în ele. Unele firme de pompe funebre umplu sicriele cu resturi menajere sau cu reviste porno. Păstrează pentru asta resturile menajere şi hîrtia veche. Sicriele umplute nu sună. Vreau un sicriu care să sune. Asta e ultima mea dorinţă.

(Fragment din romanul Om vedea ce-o mai fi în curs de apariţie la Editura DAOS.)

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara