Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Semn De Carte:
Harul hazului de Gheorghe Grigurcu

Defel întîmplător românii basarabeni au un simţ dezvoltat al umorului. Hazul (de necaz) a reprezentat în situaţia lor reacţia cea mai la îndemînă, prin spontaneitatea şi relativa sa impenitenţă, la abuzurile autorităţilor sovietice.

Dacă cenzura nu admitea mediatizarea unor atitudini de protest, vorba de duh, circulînd de la om la om, îndeplinea cu succes rolul multora dintre ele (vezi, în România, bancurile la adresa regimului Ceauşescu). Un remarcabil talent al acestui filon de supravieţuire a spiritului critic în condiţii neprielnice este Efim Tarlapan. Născut în 1944, anul în care a revenit ocupaţia bolşevică între Prut şi Nistru, într-o familie de ţărani din preajma Bălţilor, d-sa se izbeşte de politica antiromânească a autorităţilor chiar din prima zi a şcolii. Învăţătoarea îi schimbă numele din Aftenie (pe care l-a purtat bunicul) în Efim, pe motiv că primul nume nu se regăseşte în onomastica sovietică. După ce a trecut examenele de admitere la Facultatea de Litere a Universităţii din Chişinău, e nevoit să devină, pentru aproape trei ani, cătană în „armata imperială” a sovieticilor. Apăsat de asprul statut cazon la Cernăuţi, obişnuieşte, alături de cîţiva colegi, să sară gardul cazărmii spre a ieşi „la librăria Drujba «(Prietenia)», în care se afla «raiul» cărţii româneşti, izgonită în modul cel mai inchizitorial din librăriile RSSM”. Treptat se impune ca un nume de vază al lumii scriitoriceşti din Basarabia. Îşi lărgeşte orizontul frecventînd şi Cursurile Superioare de Literatură de pe lîngă Institutul de Literatură „Maxim Gorki” din Moscova, devenind ulterior şi membru al Uniunii Scriitorilor din URSS. Autor a mai mult de şaizeci de volume originale, antologii, traduceri, laureat la peste 50 de festivaluri şi concursuri de umor din Moldova şi România, deţinător al unor mă- gulitoare titluri. Aşadar un remarcabil succes. Explicabil, inspiraţia sa ia frecvent în vizor anomaliile politice ale unei epoci în care oportunismul comunist s-a asociat cu parvenitismul anilor postcomunişti: „Cît de binei Doamne cît de bine/ Două feţe, cel puţin să ai –/ Una e-ndreptată înspre rai, alta înspre iad privirea-şi ţine” (Rondelul celui cu o singură faţă). Sau: „Comunistul Fantomas a depus şi el carnetul/ De partid, şi-acum şiretul/ În democraţie-i as… (…) La depus sub un pervaz,/ La un loc cu pistoletul,/ Răbdător păstrînd secretul/ Şi sperînd că vreun Ucaz/ Va-nvia din nou… scheletul” (Comunistul Fantomas). Luciditatea sa amară nu cruţă nici Occidentul cu indenegabilele-i tare, între care exportul exceselor aşa-numitei corectitudini politice: „Ţara noastră azi e-o navă/ Gata, gata să se-nece/ Pe cînd anevoie trece/ Către Vest prin mîzga slavă.// Dar veghează accidentul/ Salvamarul Occidentul:/ Cu viteza unui gînd,/ Abordează mucenicii/ Şi salvează,–n primul rînd,/ Pederaştii şi calicii…” (Naufragiu). Nu-i scapă nici tergiversarea abilă a idealului unionist, cu vinovăţii ce pot fi indicate pe ambele maluri ale Prutului: „Din nou, sub semnul întrebării,/ Români, ca tine, pun Unirea/ Moldovei cu Pămîntul Ţării/ Ce s-ar solda, azi, cu pieirea…// Zici: «Ţara e în sărăcie/ Ca şi Moldova limitrofă;/ Unite, ar putea să fie/ O sărăcie-catastrofă…»// Nu mă- nspăimîntă sărăcia,/ Cu munca poţi s-o lecuieşti;/ Mi-e teamă, frate, de prostia/ Din ambe state româneşti” (Unui antiunionist). Sclipitoarelei epigrame ţintesc cu precădere punctele nevralgice ale actualităţii: „În democraţia pură/, Guvernată de pitici,/ Nu e kitschul subcultură,/ Ci cultura e sub kitsch…” (Subcultura). Sau: „Vremile nu mă răsfaţă:/ Astăzi, ca şi-odinioară,/ Într-o ţară fără viaţă,/ Duc o viaţă fără ţară!” (Doină nouă…). Metehnele literare sînt aşijderea prinse în acest multicolor insectar: „E antologia-n care/ Stau ca-n cimitirul Bellu,/ Lîngă oameni de valoare,/ Mediocri de tot felu’ …” (La o antologie). Un alt capitol al producţiei în chestiune îl formează parodiile de-o dulce causticitate. Scriitura lui Efim Tarlapan prezintă un amestec de umor ingenios articulat şi de referinţ e grave care-i acordă celui dintîi un nostalgic fundal. Crezul poetului apare sintetizat în următorul Argument pus în fruntea ciclului de Satire: „Deseori trădat de Vest/ Şi de Est prădat acest/ Neam al meu voinic, frumos,/ Gîrbov azi de chin ca scoaba,/ E ca un Isus Cristos/ Între Iuda şi Baraba!...”. Ce-ar mai fi de adăugat?

Efim Tarlapan, De la Nistru pân’ la Nisa,/ tot românul râsu-mi-s-a,
Ed. Dokia, 2014, 588 p.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara