Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Glose:
In memoriam. Theodor Hristea (1930-2009) de Rodica Zafiu


S-a stins din viaţă, pe neaşteptate, Theodor Hristea, unul dintre cei mai renumiţi profesori al Facultăţii de Litere din Bucureşti, reprezentant de seamă al lingvisticii româneşti din ultima jumătate de secol. De-abia apucase să trimită corecturile la unul dintre ultimele sale articole, "Etimologia şi importanţa ei pentru ştiinţa limbii" şi îşi pregătea o nouă conferinţă pentru colocviul anual al Catedrei de limba română. Era, ca întotdeauna, extrem de activ; foştii săi studenţi şi colegi nu încetau să se mire cum de rămăsese, în ultimele două decenii, neschimbat, aparent neatins de trecerea timpului. Colabora la emisiuni de radio şi televiziune, participa la colocvii şi conferinţe; ca profesor consultant, conducea cu rigoare şi minuţie filologică mai multe lucrări de doctorat. Dispariţia sa a provocat o consternată îndurerare: eram cu toţii obişnuiţi să ştim că există, ca un reper stabil, că e gata să-şi apere mai departe ideile, să-şi expună principiile şi să-şi împărtăşească o cunoaştere profundă şi nuanţată a limbii române, acumulată într-o viaţă consacrată cercetării şi învăţământului.

Profesorul Theodor Hristea a publicat lucrări fundamentale în domeniul lexicologiei şi al etimologiei; chiar din prima sa carte, Probleme de etimologie (1968), a trasat mai multe direcţii de investigaţie, descriind şi clasificând în detaliu calcul lingvistic (calcul semantic, de structură, gramatical, frazeologic, lexico-frazeologic), variantele de realizare a etimologiei populare şi a hipercorectitudinii. A semnalat pentru prima oară o serie de calcuri din rusă sau din franceză, a atras atenţia asupra unor pleonasme împrumutate, a explicat procese complexe de formare a cuvintelor (prin derivare frazeologică, derivare postsintagmatică etc.). Theodor Hristea şi-a impus viziunea proprie asupra definirii şi delimitării conceptului de neologism sau a celui de confuzie paronimică; nicio discuţie viitoare asupra acestor teme nu-i va putea ignora contribuţiile. Theodor Hristea a scris sute de articole, dintre care, din păcate, multe nu au fost încă strânse în volume. Scrisul său elegant se caracterizează prin claritate şi rigoare, caracter sistematic şi spirit de sinteză. Exigent cu sine şi cu ceilalţi, a vrut să apară întotdeauna în public într-o ipostază impecabilă. Specialist în împrumuturile şi calcurile din franceză, a participat de-a lungul timpului, la Institutul de Lingvistică din Bucureşti, la stabilirea şi verificarea etimologiilor pentru marile dicţionare patronate de Academia Română: Dicţionarul explicativ al limbii române (DEX) şi mai ales Dicţionarul limbii române (DLR).

Ca profesor - sever, dar foarte corect - era iubit de studenţi şi reuşea să-i atragă nu numai pe cei interesaţi de lingvistică, ci şi pe viitorii literaţi, prin stilul său limpede, alert, presărat cu exemple pitoreşti, explicate cu umor şi energie mereu reînnoită. Profesorul Hristea este şi autorul unor sinteze şi materiale didactice exemplare consacrate structurii şi normării limbii române. Generaţii de elevi şi studenţi au folosit excelentul volum Sinteze de limba română (1972, cu ediţia a II-a, 1981 şi ediţia a III-a, 1984, revăzute şi îmbogăţite), lucrare pe care a coordonat-o şi la care a avut o contribuţie esenţială. Cu acelaşi scop didactic a publicat Probleme de cultivare şi de studiere a limbii române contemporane (1994) şi Limba română: teste rezolvate, texte de analizat şi un glosar de neologisme (1998).

Theodor Hristea a fost şi o autoritate incontestabilă în domeniul cultivării limbii (a colaborat cu multe articole la România literară; în ultima vreme avea o rubrică specială la TV Cultural); recomandările sale dovedeau întotdeauna moderaţie, echilibru, inerente unui specialist care cunoaşte din interior dinamica limbii. Nu era însă tolerant cu semidoctismul şi impostura, cu lipsa de logică şi improprietăţile semantice. Colegii îi evocă seriozitatea şi conştiinciozitatea, verificate în multe situaţii, printre care şi în ipostaza de membru în Comitetul de redacţie al revistei Limba română.

Profesorul avea convingeri ferme şi un spirit prin excelenţă polemic. A susţinut cu tărie importanţa domeniilor cărora li s-a consacrat, luptându-se şi punându-şi în joc tot prestigiul pentru impunerea lexicologiei în programa şcolară. A subliniat întotdeauna rolul formaţiei larg culturale în cultivarea limbii. Devotat meseriei sale, s-a situat cu hotărâre de partea tradiţiei lingvistice, pe care a continuat-o cu energie şi strălucire, devenind un model pentru generaţii de profesori şi cercetători.