Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cronica muzicală:
In memoriam Mihaela Ursuleasa - S-a stins o flacără a muzicii de Dumitru Avakian

Greu, foarte greu de acceptat faptul că una dintre stelele importante ale vieţii muzicale a zilelor noastre, un tânăr artist aflat în temeinică ascensiune, dispare de pe firmamentul muzicii.
Pentru cei care, la fel ca mine, ne-am bucurat de cântul Mihaelei încă de la sfârşitul anilor ’80 – uimiţi de performanţele copiluluiminune care nu putea atinge cu picioarele pedalele pianului, pentru publicul de concert, pentru publicul de specialitate, această dispariţie se situează în limitele iraţionalului.
Pentru mine, în calitate de dascăl, evoluţia pe parcursul ultimelor două decenii a Mihaelei îmi întăreşte credinţa privind miracolul pe care îl aduce educaţia atunci când aceasta se situează pe terenul generos al unui mare talent.
A fost remarcată cu specială atenţie de Sergiu Celibidache, în urmă cu două decenii, cu prilejul ultimului turneu al maestrului la Bucureşti. A avut marea şansă de a fi fost audiată de marele dirijor Claudio Abbado, cel care s-a ocupat personal, pe durata mai multor ani, de creşterea personalităţii artistice a viitorului muzician, de datele concrete ale existenţei Mihaelei la Viena; iar aceasta pe durata a peste opt ani. A urmat în paralel, cu teribilă stricteţe, cursurile gimnaziale, liceale şi universitare pe care le absolvă cu distincţia „Magna cum laude”.
La nici douăzeci de ani cucereşte laurii uneia dintre cele mai prestigioase competiţii internaţionale, anume Concursul „Clara Haskil” de la Vevey, din Elveţia, concurs care acordă la fiecare ediţie a sa câte un singur premiu indivizibil. Peste decenii se întâlneau spiritele înalte ale muzicii, Clara Haskil şi Mihaela Ursuleasa, ambele originare din România. Ambele se aşază în linia mare a pianisticii noastre, de la Dinu Lipatti şi Valentin Gheorghiu la Tudor Dumitrescu, Radu Lupu şi Dan Grigore.
Educaţia atent pornită din primii ani ai copilăriei, o educaţie consistentă, înţeleasă drept parte a unei educaţii umaniste, evoluţie susţinută cu consecvenţă, ţintită eficient pe relaţia dintre pedagog, personalitatea copilului şi valorile mari ale muzicii, un proces extins în timp, organizat, acest proces poate face minuni! Ne-o demonstrează traiectoria devenirii profesionale, artistice, a Mihaelei. Recent, de la nivelul artistului împlinit, a avut clarviziunea de a privi retroactiv propriul drum, propria copilărie, observând cu tristeţe pericolul pe care l-a reprezentat pentru evoluţia personală dominaţia brutală a pedagogului egocentrist, cel care urmăreşte în mod exclusiv performanţa, spectacolul public, neglijând creşterea firească, creşterea interioară a viitorului artist, „omul din mine” cum spunea Mihaela însăşi. Căci, menţiona artista, „un copil nu trebuie să fie forţat, nu trebuie să fie exploatat şi împins mereu şi mereu înainte, cu orice preţ, pentru reuşită şi glorie. Unui copil talentat un profesor bun îi dezvoltă şi îi susţine pasiunea pentru muzică şi înţelegerea pentru arta sunetelor. Acel copil va deveni artistul care, obligatoriu, va trebui să se descurce mai tîrziu singur în viaţă”.
S-a născut la Braşov în urmă cu 33 de ani într-o familie de oameni care făceau muzică, muzică de jazz, muzică lăutărească, muzică populară, un climat în care şi-a găsit treptat loc muzica academică, pianul Mihaelei. Viena a reprezentat pentru ea locul marilor întâlniri, al marilor revelaţii. Beethoven a reprezentat un vast domeniu în egală măsură profesional şi spiritual, artistic. Primul opus beethovenian de care s-a apropiat au fost cele 33 de Variaţii în do major. Unul dintre marile opus-uri beethoveniene care au făcut-o celebră în lumea întreagă a fost cel de al 3-lea Concert în do minor pentru pian şi orchestră, lucrare cu care a câştigat în finală marele premiu al concursului de la Vevey. Cu totul recent, la Bucureşti, la Atheneul Român, în compania Orchestrei Filarmonicii, a dirijorului Horia Andreescu, a prezentat o versiune cu totul captivantă a celui de al doilea Concert de Frédéric Chopin. Autenticitatea, originalitatea performanţei sale era dată de felul aparte în care a ştiut să pătrundă universul muzicii, viaţa interioară a acesteia; în plus, dispunea de capacitatea de a observa, de a aduce la lumină teritorii mai puţin accesibile, dispunea de capacitatea de a le încadra unei viziuni de ansamblu, unitare, consistente. Se poate vorbi la Mihaela Ursuleasa de acele revelaţii ce privesc natura spirituală a muzicii, de darul în baza căruia îşi însuşea aceste date drept aspecte care devin proprii, care devin fundamentale în cadrul adresării artistice. Cum anume a dobândit Mihaela aceste capacităţi? În mod indubitabil observând muzica drept parte a marelui univers artistic al umanităţii. Se adâncea în lecturi, frecventa muzeele, expoziţiile. Savura întâlnirile cu prietenii. Cu peste un deceniu şi jumătate în urmă am avut o lungă şi captivantă discuţie profesională, i-am luat un interviu; cu puţin timp în urmă cucerise marele premiu al concursului „Clara Haskil”. După ani buni ne-am reîntâlnit la Londra cu prilejul unui important concert organizat de Institutul Cultural Român. Dacă pe scenă Mihaela urma cu stricteţe datele proiectului propus în relaţia cu partitura, cu muzica pe care o aducea în faţa publicului, pe parcursul discuţiilor se dovedea a fi un partener savuros, imprevizibil, absolut cuceritor, dovedind o specială versatilitate a atitudinilor, a dispoziţiilor...
A parcurs drumul unei existenţe intense, învolburate, presărate de episoade dramatice, de dezamăgiri şi biruinţe; dăruindu-se, suferind intens, supravieţuind, luptând…; pentru muzică, pentru Ştefania, fetiţa ei de 5 ani, pentru ea însăşi. A iubit muzica lui Mozart pentru simplitatea construcţiei, pentru spontaneitatea, pentru veridicitatea umană a acesteia. A fost un temeinic cunoscător al muzicii lui Robert Schumann, a lui Johannes Brahms; iar aceasta dată fiind complexitatea, profunzimea muzicii acestor doi mari autori. Studiul asupra unei lucrării era finalizat atunci când stârnea un interes, o atitudine activă din partea publicului. A fost un bun, un constant ambasador al spiritualităţii româneşti. Una dintre recentele ei imprimări discografice conţine celebre pagini enesciene, lucrări datorate lui Paul Constantinescu, lui Béla Bartók, de asemenea opus-uri semnate de Franz Schubert, o veritabilă emblemă a spiritualităţ ii vieneze faţă de care Mihaela se simţea puternic ataşată. Capitala Austriei se dovedea a fi patria ei de adopţie. Realizate în ani consecutivi, în 2010 şi în 2011, cele două imprimări discografice marchează momentul unei semnificative maturizări artistice; mă refer la CD-ul Piano & Forte, muzică datorată lui Beethoven, lui Brahms, Ravel, Ginastera, Paul Constantinescu, mă refer la CD-ul Romanian Rhapsody. În ultimii ani, cariera artistică a Mihaelei Ursuleasa a câştigat mult în consistenţă. A cântat inclusiv pe marile scene americane de concert. A cântat în compania celor mai importante personalităţi ale vieţii muzicale a zilelor noastre, a celor mai importante colective simfonice. Şi totuşi, personal consider că acest tânăr artist nu a făcut cariera pe care ar fi meritat-o. În afara propriului talent, a propriilor strădanii, nu a avut în spatele ei nici o forţă de propulsie, nici o forţă de persuasiune, de susţinere economică, financiară, fapt uzual în cazul unor muzicieni performeri ce provin, spre exemplu, din Orient. Şi nu numai. Mihaela a luptat aproape singură. I-a avut alături pe muzicienii Cvartetului „Belcea” în compania cărora a concertat la Atheneul Român, pe violonista Patricia Kopacinskaja alături de care a apărut în programele Festivalului „George Enescu”.
Memorabile se dovedesc a fi consideraţiile tinerei pianiste privind unicitatea actului artistic susţinut „pe viu”, în public, în sala de concert; sunt coordonate pe direcţia cărora, nu poţi să nu observi, Mihaela se întâlneşte cu Sergiu Celibidache; ...atunci când consideră cât de uimitor este „să atingi perfecţiunea, să simţi momentul acela unic, acel moment care nu a mai fost şi care nu se va mai întoarce niciodată în acelaşi fel”.
Sunt sigur, în aceste momente cântul Mihaelei răsună în eternitate.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara