Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Dans:
Incompatibilitate muzical- coregrafică de Liana Tugearu


Sfârşitul stagiunii 2003-2004 a adus pe scena Operei Naţionale din Bucureşti un eveniment îndelung aşteptat, singura premieră de balet a acestei stagiuni, intitulată Francesca da Rimini (Seară de balet Ceaikovski). Un eveniment prea îndelung aşteptat, ţinând cont de importanţa companiei de balet de pe prima scenă a ţării. Unde sunt frumoasele timpuri de altădată, când, pe această scenă, trei coregrafi montau trei balete într-o singură stagiune? Oare de ce nu se poate menţine un ritm mai strâns al premierelor, care este principalul stimulent pentru artiştii unei companii, prin care aceştia primesc o substanţială infuzie de vitalitate artistică? Cu atât mai mult cu cât acest gen de satisfacţie este singura posibilă astăzi pentru această categorie de artişti " care nu însumează mai mult de patru sute de balerini în întreaga ţară " a căror muncă este încadrată în prima categorie de efort şi a cărei răsplată financiară coboară în a treia sau a patra categorie de salarizare. Această situaţie anormală a determinat, numai în ultima parte a stagiunii, un exod fără precedent al balerinilor către Occident, fenomen care poate continua în acelaşi ritm, dacă nu vom înţelege că avem obligaţia de a ne proteja şi valorile din acest domeniu. în acest context, împlinirile de ordin artistic sunt singurele care în acest moment mai pot determina, măcar o mână de împătimiţi, să pună pe prim plan realizarea lor artistică, înaintea satisfacerii unor nevoi materiale, de altfel cât se poate de fireşti.

Şi vom continua să ne întrebăm, noi retoric, dar alţii ar trebui să se întrebe cu toată responsabilitatea: de ce la o companie cum este Teatrul de Balet "Oleg Danovski" din Constanţa este posibil ca în numai o jumătate de stagiune să se succeadă patru premiere de balet, montate de Gigi Căciuleanu, Germinal Casado, Sergiu Anghel şi Ioan Tugearu? La Bucureşti de ce nu se poate instaura o efervescenţă creatoare cel puţin în parte asemănătoare? Şi trebuie să mai subliniem că acest ritm alert este ritmul obişnuit al companiei constănţene de nişte ani buni şi că evantaiul stilistic al montărilor este deosebit de larg, fapt benefic pentru toţi interpreţii, care au devenit astfel capabili să facă faţă exigenţelor oricărui stil.

Împovăraţi de toate aceste întrebări, deocamdată fără răspuns, să revenim însă la recenta premieră bucureşteană, datorată coregrafului francez Olivier Patey, care a mai avut o rezistenţă coregrafică în România, la Timişoara, în anul 2000, iar acum a montat în cadrul Serii de Balet Ceaikovski de la Bucureşti, două lucrări: Călători în Infern pe Fantezia simfonică Francesca da Rimini de Piotr Ilici Ceaikovski şi Patetica, pe Simfonia a 6-a a aceluiaşi compozitor, conducerea muzicală fiind încredinţată lui Vlad Conta, iar scenografia Adrianei Urmuzescu.

În afara celor trei balete scrise de Ceaikovski, prezente în repertoriul multor companii de balet, în viziuni tradiţionale sau moderne, respectiv Lacul lebedelor, Frumoasa din Pădurea Adormită şi Spărgătorul de nuci şi poemele sale simfonice, Romeo şi Julieta, Francesca da Rimini, Hamlet şi Manfred au fost adesea tratate ca muzică pentru spectacole de balet, acelaşi proces petrecându-se şi cu Simfoniile sale, cu Serenada pentru orchestră de coarde şi cu alte lucrări.

Referindu-ne numai la cele două piese muzicale din spectacolul realizat la Bucureşti de Olivier Patey, Francesca da Rimini a mai fost pusă în scenă de Mihail Fokin (1915), de David Lichine (1937) şi de Serge Lifar (1958), iar la noi în ţară de Vasile Marcu (1968) şi de Doina Andronache (1985) şi tot astfel Simfonia a 6-a a fost şi ea montată ca spectacol de balet de Serge Lifar (1957) şi de Maurice Béjart (1971 " părţi utilizate în Nijinski, claunul lui Dumnezeu), iar la noi de Alexandru Schneider (1973), în timp ce Ioan Tugearu a folosit şi el părţi ample din ambele lucrări simfonice în colajul muzical făcut pentru baletul Anna Karenina (1998).

Olivier Patey, balerin al Operei din Paris şi prim solist al acesteia din 1983 până în 1997, apoi organizator de turnee, misiuni culturale, rezidente coregrafice încredinţate lui de AFFA (Association Française d"Action Artistique " care a organizat şi la noi în ţară, după 1990, amplul program La danse en voyage) şi, în fine, director al companiei de balet Staatstheater Braunschweig din Germania, între 2000 şi 2002 şi deţinător al distincţiei Chevalier des Arts et des Lettres, din 1996, avea destule recomandări pentru a ne face să aşteptăm cu interes spectacolul său.

Pornind de la declaraţiile de intenţie ale coregrafului, care a urmărit să evoce în Călători în Infern (pe muzica fanteziei simfonice Francesca da Rimini), aşa cum ne spune "infernul interior al celor care, din imposibilitatea de a-şi trăi la lumina zilei natura profundă sau de a-şi împlini aspiraţia către fericirea terestră, evadează în paradisuri artificiale sau în creaţia artistică", am început prin a fi uşor dezamăgiţi de ceea ce ne-a oferit ca imagine coregrafică pe scenă. Creatorul a beneficiat de noi artişti-interpreţi de valoare, precum Cristian Crăciun (Ghidul) şi Tiberiu Almosnino (Călătorul), a căror simplă prezenţă se impune pe scenă, ale căror gesturi au greutate şi în cazul lui Cristian Crăciun şi o plastică proprie aparte. Dar ceea ce le-a oferit coregraful a fost foarte puţin. Ei au salvat pur şi simplu coregrafia. Dacă ar fi înlocuiţi cu alţi dansatori s-ar vedea mai clar slăbiciunea ţesăturii coregrafice. Tot astfel, partitura concepută pentru personajele Francesca şi Paolo, care întruchipau iubirea "simplă şi instinctivă" pe care Călătorul (alias Ceaikovski) o contemplă, fără a-i fi accesibilă, a fost un duet neoclasic de valoare medie, interpretat de Oana Popescu şi de Ovidiu Matei Iancu, în nota valorii coregrafice, mult mai slabă fiind partitura oferită Francescăi, interpretată de Flavia Mihasan.

Dar unde am suferit pur şi simplu pentru muzica lui Ceaikovski a fost la cea de a doua lucrare Patetica (pe muzica Simfoniei a 6-a), în ciuda valorii de nediscutat a tuturor interpreţilor, în primul rând a Corinei Dumitrescu, dar şi a celor doi primi balerini Ovidiu Matei Iancu şi Eugen Dobrescu, precum şi a soliştilor Laura Blică-Toader, Gabriela Popovici, Virgil Ciocoiu şi Narcis Niculaie. Nu mai puţin bine a răspuns solicitărilor corpul de balet al Operei, atât în prima cât şi în a doua piesă coregrafică. Care au fost însă aceste solicitări? O suită de variaţii clasice, seci, neinspirate, preluate " în conformitate cu concepţia minimalistă " de la solişti, de un grup de ansamblu şi apoi de altul, şi repetate mereu, până la saţietate.

"Viziunea mea asupra Simfoniei Patetica se doreşte eliberată de orice exces de sentimentalism, deşi acesta abundă în temele muzicale" declara coregraful. Dar ceea ce-i lipseşte partiturii de dans este fantezia şi capacitatea de a deveni ea însăşi un partener inspirat al muzicii ceaikovskiene. Mi s-a întâmplat de astă dată un lucru pe care nu l-am mai trăit niciodată la un spectacol de dans. Privirea mea a părăsit la un moment dat scena şi a coborât, probabil instinctiv, către un loc unde să poată găsi un echivalent al muzicii. Şi l-a întâlnit îndată în mişcarea mâinilor dirijorului, care rezona într-adevăr cu ceea ce auzeam.

Tot ca o premieră pentru mine a fost şi posibilitatea de a urmări cum mişcarea braţelor, umerilor, gâtului, torsului Corinei Dumitrescu, de o valoare plastică deosebită, trebuia să intre şi să îngheţe, după două trei mişcări libere, în tiparul rigid al următoarelor secvenţe arid clasice pe care i le dăduse Olivier Patey, în special în partea finală a Simfoniei. Dacă asta ar fi fost tema pe care şi-ar fi propus-o coregraful, ea ar fi fost interesantă. Din păcate însă era rezultatul unei suficienţe creatoare.

Intenţiile, concepţia artistică declarată nu pot onora opera finită. Ea nu se onorează decât prin sine, prin ceea ce rezultă din concepţia anunţată, prin ceea ce prinde formă pe scenă. Şi ceea ce mai trebuie adăugat este că responsabilitatea pentru nivelul acestei premiere o poartă nu numai autorul ci şi directorul-manager al companiei de balet a Operei Naţionale din Bucureşti.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara