Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Tropice Surâzătoare:
Incurabilele complexe (I) de Mihai Zamfir

Complexul de inferioritate se transformă uneori într-unul de superioritate: trecerea se petrece de obicei brusc, fără avertismente şi fără stadii intermediare.
Multă vreme, Brazilia a trăit – în relaţie cu Europa – un explicabil complex de inferioritate, începînd cu domeniul politic, social, rasial şi continuînd cu cel cultural. Nu situaţia primordială a ţării, aceea de colonie portugheză, a creat mentalitatea subordonată, pentru că de aproximativ două secole Brazilia era nu doar independentă, ci şi Imperiu, unicul Imperiu al emisferei sudice. Mai degrabă spiritul civilizaţiei braziliene a fost cel care a instalat şi fortificat ideea de condiţionare externă.
Politica şi cultura braziliene au încercat, încă de la fondarea naţiunii, să imite modelul european. Monarhia imperială, proclamată odată cu independenţa, a rămas, în articulaţiile ei, o monarhie de tip european, stăpînind un teritoriu aproape la fel de mare ca al Europei. Guvernul, instituţiile, sistemul legislativ – inspirate, toate, de cele europene – au nutrit în permanenţă aspiraţia la diferenţiere, dar au reuşit rareori să o şi împlinească. Brazilienii au constatat că sunt imitatori ai europenilor doar atunci cînd nu mai era mare lucru de făcut. E uşor să ne închipuim ce s-a întîmplat în cultură: dependenţa de model a fost aici şi mai vizibilă, iar incapacitatea de a produce o cultură complet nouă şi originală a reprezentat marea suferinţă a intelectualilor de la Tropice. Şi încă reprezintă! Clamarea unui „specific naţional” a umplut deja două secole şi continuă să fie esenţa unui discurs prin excelenţă revendicativ. Dar rezultatele concrete ale indignării se lasă încă aşteptate. Arhitectura, pictura, sculptura ori muzica simfonică braziliene fac deocamdată figură de intonare în ton minor a unor melodii cunoscute. Doar în literatură şi mai ales în proză se aud – de cîteva decenii încoace – voci din care timbrul şi intonaţia europene au dispărut complet.
Politic – relaţia de dependenţă s-a prezentat într-o formă simplă. De la proclamarea independenţei în 1822 şi pînă astăzi, societatea braziliană a mers cu doi-trei paşi în urma celei europene, dar a urmat acelaşi drum; nici o inovaţie majoră, nici o deviere semnificativă. Ideologiile politice s-au succedat şi ele pe tiparul cunoscut. Astăzi, de exemplu, o însemnată parte a intelectualităţii braziliene şi a politicienilor trăiesc încă în plină iluzie social-comunistă: ceasul lor interior s-a oprit undeva prin anii ’40-’50 ai secolului trecut. Viziunea unei lumi post-ideologice se află încă departe şi e posibil ca Brazilia să ajungă la ea cînd nu va mai fi de nici o actualitate. N-are importanţă, din moment ce drumul rămîne acelaşi.
Pentru scurt timp, imediat după proclamarea Republicii în 1889, clasa politică braziliană a avut un nou model, Statele Unite ale Americii. S-a copiat organizarea legislativă şi politică americană, s-a federalizat statul, s-a inventat un parlament care, sub numele de Congres, era un reflex al celui american, s-a copiat chiar şi steagul naţional (invenţie care n-a ţinut, din fericire, prea multă vreme). Iubirea pentru America a fost însă pasageră şi n-a durat decît o vară istorică: Statele Unite vor deveni în curînd inamicul public numărul unu, imediat ce comunismul pătrunde şi în Brazilia, iar fostul model din Nord se transformă în personificarea „imperialismului”.
După secole de patronaj european, văzut sau nevăzut, după încheierea episodului american, Brazilia pare că renaşte. Şi-a dobîndit în doar cîţiva ani încrederea în sine. Tradiţionalul complex de inferioritate se transformă sub ochii noştri în contrarul lui, iar spectacolul merită să fie urmărit cu atenţie.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara