Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Restituiri:
Însemnări despre epistolograful Dinu Pillat de Nicolae Scurtu


Romancierul, eseistul, istoricul literar si traducătorul Dinu Pillat (n. 1921 - m. 1975) s-a impus în literatura naţională printr-o anume distincţie intelectuală, spirituală si, evident, sufletească.

Lecturile sale, încă din adolescenţă, i-au marcat definitiv profilul de observator atent al fenomenului literar românesc si nu numai.

Asa se si explică de ce G. Călinescu, exigent cu toţi colaboratorii săi, l-a propus si reţinut la catedra de Istoria literaturii române a Facultăţii de Litere si Filosofie a Universităţii din Bucureşti.

Lecturile sale, sistematice si substanţiale, i-au deschis larg posibilităţile de abordare a unor opere deloc accesibile publicului pasionat de literatura română.

Revelatoare sunt în acest sens observaţiile si sugestiile pe care le consemnează în cele două epistole, inedite, trimise istoricului si criticului literar Dumitru Micu (n. 1928) cu prilejul publicării cărţilor - Tudor Arghezi(1972) si „Gândirea"si gândirismul (1975).

Cele două scrisori mpresionează, ca de altfel întreaga sa literatură epistolară, prin tonul afabil, delicateţea rostirii si pertinenţa nuanţărilor si, uneori, a retusurilor pe care, fără ezitare, le propune si susţine.

Cunoasterea temeinică a operelor, a climatului în care au fost scrise si, desigur, a autorilor, îi îngăduie evaluări estetice si critice transante, neechivoce, dar nu definitive.

Epistolele trimise lui Dumitru Micu se constituie în două microeseuri, scrise cu talent si detasare, în care se fac câteva comentarii critice demne de a fi reţinute.

[Bucureşti], 25 iulie 1972

Dragă domnule Micu,

Poate că rândurile de faţă au să ţi se pară deplasate, dar te preţuiesc prea mult, ca pe un exeget eminamente prob şi serios, de o deosebită fineţe disociativă în actul percepţiei critice, pentru a nu-ţi comunica unele nedumeriri ale mele, în legătură cu recenta dumitale carte despre Arghezi1.

Desigur, mai legitim ar fi fost să scriu un articol. Din păcate, conjunctura politică nu-mi îngăduie publicarea unuia, cu observaţii de natura acelora pe care îmi permit să ţi le aduc pe calea acestei scrisori.

In vederea unei antologii de poezie română modernă2, bazată pe zece poeţi consideraţi ca fundamentali pentru istoria literaturii române dintre cele două războaie, a unei antologii care urmează a fi dublată şi de una critică, decupând texte datorate celor mai autorizaţi factori receptori din epocă şi de astăzi, antologie de care am apucat de altminteri să-ţi vorbesc ultima oară, când ne-am văzut la Editura Cartea Românească, am recitit între altele remarcabilul dumitale eseu despre Blaga, atât de rotund semnificativ în raza sa de cuprindere, iar acum am sfârşit de citit cartea despre Arghezi, care ţi-a apărut în colecţia de micromonografii a Editurii Albatros. (Prima3, cu „vârstele interioare", mi-a scăpat la data publicării).

Trec peste calităţile generale ale scrisului dumitale critic, care se relevă şi aici, în atâtea comentarii inteligente personale pentru a-ţi imputa faptul că negi într-un fel, ca şi N. Manolescu, în atât de „infidelul" său articol Arghezi, poet nereligios4 (care îi denotă limitele într-un chip întristător), tocmai ce este esenţial la Arghezi: structura de mistic, cu obsesia permanentă a divinităţii, chiar dacă uneori în forme de-a dreptul contradictorii.

Eugen Simion avea pe deplină dreptate, declarându-l cândva „un Toma Necredinciosul, existenţialist", iar Alexandru George considerân-du-i experienţa monastică, într-un capitol fundamental din Marele Alpha5 drept decisivă pentru întreg Weltanschaung-ul său de până la moarte, ca să nu mai vorbesc de cartea lui Pompiliu Constantinescu6, care reconstituie convingător, la scară de monografie spirituală, sensurile de adâncime ale celui mai autentic religios poet român.

Deţin de altminteri şi de la o serie de persoane, care l-au cunoscut pe Arghezi într-un mod mai intim, de la Galaction, Cocea, Voiculescu, Sperber, ca şi de la unii călugări mai tineri, cu care era în relaţii mai tăinuite în ultimii douăzeci de ani de viaţă (de la Andrei Scrima la Valeriu Anania), o serie de amănunte profund revelatoare pentru natura credinţei sale, de un indubitabil radicalism creştin.
Pentru cine este cât de cât iniţiat în problematica teologică, nu poate să încapă îndoială că opera argheziană are un cifru tributar deopotrivă Vechiului şi Noului Testament.

Unele din cele mai bune pagini ale micromonografiei dumitale sunt acelea consacrate Florilor de mucigai, numai că din ele trebuie să constat că lipseşte, ciudat, tocmai pomenirea unei piese de o semnificaţie capitală: Cântec mut.

In altă ordine de idei, nu înţeleg de ce n-ai avut curajul de-a merge şi la o calificare valorică a diferitelor ipostaze ale poeziei argheziene, amendând bunăoară, măcar cât de cât, 1907 şi Stihuri pestriţe, în care geniul invectival al poetului îşi pierde toată incandescenţa, pentru a cădea în vulgarităţi discursive de simplă cronică rimată, în afara artei.

Nu-mi lua te rog în nume de rău aceste reacţii critice, dar dacă nu ţi le împărtăşeam, nu m-aş mai fi putut considera bun prieten literar cu dumneata.

Cu afecţiune,

Dinu Pillat

*

[Bucureşti, 16 mai 1975] Dragă domnule Micu,

Ţin să-ţi mulţumesc călduros pentru faptul de a nu mă fi uitat şi de a-mi fi trimis lucrarea dumitale despre Gândirea7, pe care nu m-a răbdat interesul să nu mi-o procur din librărie, de îndată ce am aflat că a văzut lumina tiparului şi tocmai bine înainte de a se fi şi epuizat ca orice carte de excepţie.

Acum, că am ajuns în sfârşit s-o parcurg integral, pot să te felicit în deplină cunoştinţă de cauză.

Contribuţia dumitale este cu adevărat fundamentală, edificând deosebit de semnificativ, atât prin seriozitatea laborioasă a conspectării materialului luat în cercetare, cât şi prin inteligenţa disociativă a examenului critic.

Lectură extrem de instructivă, captivantă într-un înţeles superior, incitând la reflecţie într-o măsură pentru care îţi rămân recunoscător.

Nu pot să spun însă că nu am şi obiecţii. Şi le notific, pentru a fi cu conştiinţa împăcată.

In primul rând, cred că este regretabil că nu ţi-ai găsit un stil polemic personal, în frecventele luări de poziţie cu caracter incriminant, pe care le iei în paginile referitoare la ideologia „gândiristă".

Desigur, punctele de vedere ale lui Nichifor Crainic sunt adesea contestabile, dar refutarea lor cerea

un alt limbaj critic decât acel al şablonului de invective propriu presei comuniste din anii de tristă amintire a epocii staliniste.

M-au indispus apoi unele lucruri de mănunt. Astfel, între altele, de ce era nevoie a se invoca părerile unor ipochimeni, fără nici o autoritate în materie, ca Lotar Rădăceanu sau Matei Socor, pentru a amenda la un moment dat poezia lui Cotruş?!

De ce să scapi din vedere complexitatea şi dramatismul problematicii religioase la un poet ca Vasile Voiculescu, trecând mult prea uşor peste un text capital în materie, cum este Confesiunea unui scriitor şi medic8, şi făcând cu totul abstracţie de ultimul volum de versuri, Clespidra9, de altminteri şi cel mai revelator pentru raporturile autorului cu Dumnezeu?!

De ce să-ţi asumi riscul de a persifla cu o mărginire simplistă, într-o frază concepută parcă la comandă, un scriitor de valoarea lui Emil Cioran?! Dar, să mă opresc.

Esenţial rămâne că ai putut să dai despre Gândirea o carte atotcuprinzătoare, obiectivă în limitele posibilului de astăzi, o carte de o remarcabilă onestitate intelectuală.

Cu toată preţuirea şi prietenia,

Dinu Pillat

Note

« Originalele celor două scrisori, necunoscute până acum, se află în biblioteca profesorului Nicolae Scurtu din Bucureşti.

1. Dumitru Micu - Tudor Arghezi. [Bucureşti], Editura Albatros, 1972, 119 pagini.

2. Dinu Pillat - O constelaţie a poeziei române moderne. [Bucureşti], Editura Cartea Românească, [1974], 363 pagini. [Sunt reproduse texte critice ale lui Dumitru Micu privitoare la următorii poeţi: Tudor Arghezi, Lucian Blaga şi Ion Pillat].

3. Dumitru Micu - Opera lui Tudor Arghezi. Eseu despre vârstele interioare. [Bucureşti], Editura pentru Literatură, 1965, 423 pagini.

4. Tudor Arghezi - Poezii. Antologie şi postfaţă de Nicolae Manolescu. Bibliografie de Ion Nistor. Bucureşti, Editura Minerva, 1971, 310 pagini. (Arcade). Eseul la care face trimitere Dinu Pillat - Arghezi, poet nereligios, una dintre cele mai convingătoare înţelegeri şi interpretări a poeziei filosofice a Magului de la Mărţişor, a fost inclus de sagacele critic în Teme. [Volumul 1]. [Bucureşti], Editura Cartea Românească, [1971], p. 145-179.

5. Alexandru George - Marele Alpha. [Bucureşti], Editura Cartea Românească, [1970], 197 pagini.

6. Pompiliu Constantinescu - Tudor Arghezi. Bucureşti, Fundaţia pentru Literatură şi Artă, 1940, 249 pagini.

7. Dumitru Micu - „Gândirea" şi gândirismul. Bucureşti, Editura Minerva, 1975, 1043 pagini.

8. Vasile Voiculescu - Confesiunea unui scriitor şi medic în Gândirea, 14, nr. 8, octombrie 1935, p. 400-405.

9. Vasile Voiculescu - [Clepsidra] inclus în Poezii. Antologie şi prefaţă de Aurel Rău. Text stabilit de I. Voiculescu şi Victor Iova. Volumul 2. Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1968, p. 209-250.