Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cartea de artă:
Instrucțiuni de folosire a interpretărilor de Petre Tănăsoaica

Au trecut șase ani de când am văzut pentru prima dată o expoziție in extenso a lui Horia Bernea, la MNAC. Aflu asta din cartea pe care Muzeul i-a scos-o, la inițiativa fostului director Mihai Oroveanu, și dusă la îndeplinire sub patronajul actualului director, Călin Dan, care-i scrie și prefața. Cartea este de fapt un album, în care sunt reproduse – nu în totalitate – caietele artistului din perioada 1969 – 1976, însoțite de comentariile editorilor Magda Radu, într-un text separat, și Anca Oroveanu, într-un interviu pe care i-l ia... Magda Radu și urmează expoziției din 2010!
A trecut destul timp de atunci, dar tot este bine că până la urmă s-a înfăptuit. Lansarea, în urmă cu mai bine de o lună, a cărții a fost parcă strategic planificată acum, când încă se mai află în sălile Muzeului expoziția lui Mihai Olos, un alt artist din generația din care vine și Horia Bernea și, oricât ar părea de bizară afirmația care urmează, arta celor doi respiră un aer comun, care închide o anume emoționalitate din care se trage toată garnitura de artiști porniți în lume în anii ’60 – ’70 ai secolului trecut, toți marcând cu prezența lor locuri ale expunerii internaționale de prestigiu. Înainte de a deschide cartea Horia Bernea – Caiete/Notebooks 1969–1976 poate că ar fi bine să mă întorc la cronica scrisă în urmă cu șase ani sau și mai bine să las memoria să refacă drumul de atunci. Îmi aduc aminte, deci, cu mare precizie că am fost teribil de impresionat de însoțirea pe care curatorul acelei expoziții, Mihai Oroveanu, o făcea prin expunerea unor caiete cu note ale artistului, desene care însoțeau lucrările de pictură, obiectele unor instalații, deschise exact la acele pagini în care acestea se regăseau structurate, de cele mai multe ori, ca într-o oglindă. Expunerea acestor caiete în acea expoziție și – o să aflăm ceva mai încolo, din cartea dinspre care încercam să captăm ideile principale într-o sinteză ce ar putea să dea o imagine asupra intenționalității lui Horia Bernea de a lăsa un document pentru fiecare produs artistic – chiar de artistul însuși într-o expoziție din anii ’90, obligă privitorul să le înregistreze ca obiecte de sine stătătoare și mai puțin să le considere drept obiecte intime, de sertar, ale artistului. Am citit, în vremea acelei expoziții de la MNAC, o cronică, niște observații. într-o revistă culturală cred, un text care lua destul de grosier, ca să nu-i spun altcumva, peste picior travaliul de formulare a unor imagini și deconstruirea lor din caiete ca fiind lipsite de importanță și că ar fi doar parte a unei regii pseudoștiințifice ce ar fi trebuit să-i dea artistului o aură în plus. Între timp, cel care semna rândurile acelea otrăvite s-a apropiat altfel de opera lui Horia Bernea, răscumpărând cumva gestul otrăvit de atunci, chiar și după ce artistul a trecut în lumea celor drepți, scriind un text ce ar putea să îmblânzească și pe cele mai de temut parce... Am ținut să fac această incursiune într-un text atât de lipsit de amabilitate față de Horia Bernea, pentru a pune cititorul meu în contact cu afirmațiile din interviul inclus în carte, cu Anca Oroveanu, care dă dimensiunea exactă a preocupărilor lui Horia Bernea, în domeniul evoluției fizicii, de ale cărei fenomene era teribil de preocupat, nu numai ca fost student la matematică/fizică, cât mai ales dintr-o nevoie teribilă de a așeza improvizațiile artei pe structuri previzibile. Undeva, pe una din paginile caietelor sale, îmi amintesc când scriu rândurile de față, am citit profunda nemulțumire a artistului când munca sa, schițată încă înainte în caiet nu se așază întocmai în parametrii definitivi, ducând cercetarea într-un loc nu întotdeauna acceptat.
Magda Radu, de exemplu, spune că Graficele lui Horia Bernea seamănă cu reprezentările unor funcții matematice și nu este departe de adevăr. Reproducerile din caiete ale desenelor ce au însoțit lotul de lucrări intitulate chiar așa, Graficele, inspiră exact acest lucru. Bineînțeles că, așa cum zice artistul însuși, ele sunt imaginea unei imagini, pe care, aș continua eu, ar fi trebuit să o aibă cititorul presei comuniste din anii ’60-’70 ai secolului trecut, când totul trebuia să inducă în conștiința publică excelența și eficiența unui sistem politic incomparabil. Câtă ironie se ascunde în aceste reprezentări explică tot Magda Radu și, tangențial, Anca Oroveanu pe finalul interviului, atunci când decriptează tehnica folosită în lucrări, condusă strategic să obțină o artă... urâtă! Dar tot Magda Radu mai face un lucru deosebit de util în decriptarea mecanismului de interpretare oferit de caietele lui Horia Bernea artei sale. Pasul de la cuantificările algebrice, regăsite în Graficele de producție, la cele geometrice este previzibil și pare să urmeze pasiunii artistului de la un anumit moment pentru… geologie, când radiografiază stratificările ce se lasă scanate pe măsură ce sunt reconstruite Dealurile, de la interior spre exterior! Și invers! Mai rar, aș spune, un artist care să-și încerce puterile asupra artei folosind informațiile dobândite prin educație la școala științelor exacte. În această direcție, dar venind dinspre artă spre știință, s-au mai exprimat, din generația sa, Paul Neagu și triada de la Timișoara, artiștii din Gruparea 1+1+1. Seamănă teribil de mult caietul complet al lui Horia Bernea, din această carte, editată de Muzeul Național de Artă Contemporană, cu cel dedicat de Ileana Pintilie lui Ștefan Bertalan. Scriam mai sus că drumul celor două curente pornesc din direcții diferite, dar amândouă converg spre validarea unui neoconstructivism românesc ce se poate revendica din, paradoxal, scăparea în libertate prin fereastra anilor amintiți mai înainte, când se reface legătura cu scena artistică din Vest! Nu m-aș putea duce mai departe în această demonstrație, pentru că nu se face nici în carte vreo legătură pe direcția asta cu ieșirea în lumea generațiilor de atunci și încerc să închei acest text în acest punct. Nu înainte de a-l cita pe Horia Bernea. El spune: „Arta se îndreaptă spre domeniul ce-i este propriu, domeniu unde celelalte mijloace de investigație devin ineficiente.” Cu alte cuvinte, am putea să exagerăm puțin, printr-o presiune cerută de realitatea însăși și să concluzionăm, luând reper chiar studiile lui Horia Bernea, trecute în fel și chip din caiete în spațiul artei, că drumul acesteia trece și prin știință ca să poată să-și găsească locul. Câtă vreme lasă loc interpretărilor înseamnă că și l-a și găsit. Afirmația asta ar putea să fie mai degrabă o întrebare, decât un răspuns. Imaginea lui Horia Bernea, matur și transfigurat de arta sa, transpune și din prefața semnată de Călin Dan.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara