Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Prepeleac:
Insula scufundată de Constantin Ţoiu


Cucerită de romani, prădată de huni, stăpânită când de Imperiul otoman, când de cel habsburgic, Ada Kaleh, mica insulă, dunăreană, era socotită de strategii timpului -lucru ridicol în perioada modernă - „o săgeată îndreptată spre inima Europei".

Acest mic eden trecut la români prin plebiscit după cel dintâi Război Mondial, redevine ce fusese la început, o insulă plină de pitoresc şi paşnică.

Ea, care fusese în trecutul ei înţesată de tunuri şi bombarde, plină de întărituri şi de tunele subterane...

Nici nu-ţi vine să crezi; noi, care, rostind cele patru silabe, ca patru caicuri plutind în Bosfor, intram în cadenţa mirifică a poeziei lui Ion Barbu...

Cele două imperii transformaseră insula într-un loc al spaimei, ajuns din nou un coş cu flori, şi într-un cuib primitor, cu şerbet, sarailii, halva... casele fiind reconstruite după secole de distrugeri din cărămizile şi fortificaţiile lui Baiazid Fulgerul şi Eugeniu de Savoia...

I-a fost dat acestui nevinovat petec de pământ, atât de urgisit, să piară definitiv pentru o... Hidrocentrală românească şi sârbească.

Am fost în ultima ei zi pe insula condamnată la înec... când - am notat acest lucru -, o turcoaică tânără şi analfabetă mă tot îndemna cu o rodie în mână, făcându-mi semne pe care în cele din urmă le-am priceput -, îmi oferise astfel ultimele rodii care crescuseră pe insulă, înainte de a fi înghiţită de ape...

*

Dunărea este mai întâi albastră, dacă va fi fost vreodată, ca-n valsul vienez, nemuritorul, în desuetudinea lui.

Intrând însă la noi, fluviul descrie cert o acoladă, iscălindu-se pe teritoriul României cu o parafă

de hrisov vechi, străduindu-se să imite semnul „Pi".

Ca şi cum înainte de a tăia, inginereşte, Carpaţii Meridionali, şi-ar fi pus singur o problemă de calcul. Găurind stâncile de la Cazane, fără şanse mai bune, trecerea cea mai anevoiasă se face prin pieptul de piatră...

Inginerul stă cu harta în faţă... Ce remarc eu, în timp ce îmi vorbeşte, e că ochii lui sunt foarte obosiţi de atât calcul şi de veghe.

O faţă chinuită. Şi ce lucru ciudat. Ori de câte ori cineva bate la uşă şi intră să-l întrebe ceva figura sa întinereşte deodată.

S-a făcut întuneric. Suntem... în ce parte a ţării?
Intrebarea pare simulată. A... da, la Gura Văii...

Vă daţi seama?... Toponimie veche, care reproduce, de predilecţie, părţile corpului omenesc.

Piciorul de plai... Cotul Miresei... Talpa... şi palma... şi fruntea, ori pieptul... ori spinarea... Şi Gura asta de la Gura Văii...

Gură înseamnă duh... , energie...

E o gură a iadului. E o gură a raiului...

Gura de foc a văii care va vorbi de noi şi de epoca noastră...

(1965)