Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

 
Intalnirea de la Prometheus de ---

întâlnirea de la Prometheus "De ce nu sunt scriitorii VIP-uri?" Iată o întrebare care seduce şi ispiteşte iremediabil. Chiar luaţi pe nepregătile, vom găsi întotdeauna un răspuns. Vom invoca o sumedenie de poveşti despre economie şi publicitate, despre istoria recentă şi manualele alternative. Mare amator de asemenea badinerii, le recunosc, deopotrivă, de cele mai multe ori, ineficienţa. Nu şi de data aceasta. Prima ediţie din acest an a Întâlnirilor României literare (miercuri, 1 noiembrie 2006) a avut în centru nu personajul destul de abstract care este scriitorul, ci concreteaţea unui proiect de creştere a vizibilităţii breslei. Pus la punct de Uniunea Scriitorilor din România şi lansat oficial la Clubul Prometheus, programul "Să ne cunoaştem scriitorii!" are, la prima vedere, toate şansele înainte. Iar asta indiferent de eventuale scepticisme. Pe scurt, el propune o serie de turnee de lectură prin ţară: în şcoli, în biblioteci, în case de cultură. O idee de un perfect bun simţ, dar - din păcate - fără tradiţie la noi. Anticipez un pic, dar văd deja două merite sigure: formarea unui public cititor tânăr (dacă tot avem tineri scriitori, era cazul unei echilibrări a balanţei) şi eliberarea de îngrozitorul clişeu didactic conform căruia nu prea există scriitori vii. Dincolo de aceste discuţii, întâlnirea din Club Prometheus a fost o convingătoare versiune demo a proiectului. Cu alte cuvinte, cei prezenţi în sală l-au vazut funcţionând. Pentru început, ca-ntr-un simpatic joc de societate, ne-am recunoscut scriitorii: Nicolae Manolescu, Gabriel Dimisianu, Alex Ştefănescu, Adriana Bittel, Daniel Cristea-Enache, Gabriel Chifu, Horia Gârbea, Irina Horea, Nicolae Prelipceanu, Doina Jela, Mihai Gălăţanu, Ion Lazu, Nastasia Maniu, Marius Tupan, etc. Mulţi dintre ei tineri: Cătălin Sturza, Elena Vlădăreanu, Miruna Vlada, Dragoş Rossman, Cosmin Ciotloş. Din numeroasele intervenţii, aproape toate se pot nota (nu neapărat şi valida, asta e cert). Este scriitorul destinat unei celebrităţi exclusiv postume? Rămâne să vedem dacă această notorietate post mortem e reală sau doar un surogat. Să urmărim cazurile contrare, oscilante, dependente de mode. Câte sacrificii valorice se pot face de dragul renumelui? Pentru binele tuturor, sper că extrem de puţine. Vizibilitatea unui scriitor ţine integral de cărţile sale sau de imaginea publică adiacentă? Două exemple, de semne opuse, din orice unghi am privi: Dinescu şi Coelho. Care sunt şansele unei campanii de stimulare a lecturii care să se bazeze pe mini-biblioteci amplasate în mijloacele de transport în comun? Pentru adevăraţii cititori, aşa ceva poate însemna un paradis. Mai contează rezultatele? Cum ar arăta un parteneriat dintre carte şi o agenţie publicitară? Cum ar concepe un copywriter o campanie de acest fel? Propun o condiţie suplimentară: respectivul creativ să aibă o minimală carieră de cititor. Deja, mă tem, oferta se va împuţina radical. O opinie şocantă, dar de neignorat - fie şi numai pentru plăcerea de a argumenta - a apărut către finalul serii. Citez aproximativ: "De ce să vrem asta? Nu e mai plăcut să ne întâlnim în grupuri din ce în ce mai restrânse şi să discutăm, aproape în şoaptă, despre literatură?" Cel mai natural dintre răspunsuri e nu. Pentru că literatura nu ne vine de nicăieri, lipsită de paternitate şi de personalitate. Pentru că, oricum ar fi cei care-o scriu, literatura e un do­meniu eliberat de autisme. Pentru că - poate - cititul e uneori mai plăcut decât scrisul. Una peste alta, sub apa­renţa unor simple dialoguri de­gajate şi având girul unui număr mare de participanţi, la Club Prometheus a în­ceput un program - Să ne cu­noaştem scriitorii - despre care cred că se va mai vorbi. Şi în urma căruia chiar se va citi.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara