Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cronica Optimistei:
Intervenţii, vorbe bune, protecţie de Ioana Pârvulescu


Scrisorile par a fi făcute dintr-un material bun conducător de influenţă. Dacă în literatură scenele de amor şi cărţile pentru copii sunt proba cea mai clară pentru talentul unui autor, talentul epistolar e pus la cea mai grea încercare - mai ales dacă expeditorul e un om de caracter - de solicitarea unui favor pentru o persoană dragă. În lanţul slăbiciunilor eterne intră rude, prieteni, iubiri, obligaţii de tot felul. Secolul 19 românesc, care a dat strălucire maximă genului epistolar, nu e străin de această probă a intervenţiei, în care fiecare îşi ascunde cum poate stânjeneala. O probă complementară este scrisoarea prin care trebuie să refuzi o asemenea intervenţie. Adeseori un expeditor trebuie să facă faţă, rând pe rând, ambelor încercări.

Vasile Alecsandri, amestecat în competiţia dintre Matei Millo şi mai tânărul Mihail Pascaly pentru direcţia Teatrului Naţional din Bucureşti, este rugat de cel dintâi, pe care l-a sprijinit întotdeauna, să intervină în favoarea lui pe lângă Alteţa Sa Principesa Elisabeta. Rivalii sunt, amândoi, actori talentaţi, însă, în timp ce Pascaly joacă cu emfază şi-şi subliniază ,teatral" cuvintele şi gesturile, bătrânul Millo e un reformator, încearcă să joace realist şi să impună firescul şi pe scenă. În plus, Millo e moldovean, ca Alecsandri, iar Pascaly e bucureştean get-beget, aşa că, la simpatia lui Alecsandri se adaugă şi o solidaritate locală. La 1 iunie 1875, Alecsandri, care nu îndrăzneşte totuşi s-o abordeze pe Carmen Sylva, îi scrie, în franceză, cum scrie tuturor, actorului favorit:

,Dragul meu Millo,

Cu toată bunăvoinţa de a te servi, îmi este imposibil să amestec pe prinţesă în intrigi de teatru; de altfel, am făcut legământ de a nu mai încerca să intervin pe lângă personajele importante, căci nereuşita se apropie prea tare de umilinţă.

Am făcut toate demersurile necesare pe lângă Maiorescu, pe lângă Odobescu şi alţi escu şauprčs de Mioresco, auprčs d'Odobesco et autres escoţ, care fac podoaba Bucureştilor; şi care-a fost rezultatul ? Îl cunoşti şi dumneata. Or, să reîncep aceeaşi poveste pe lângă măriile lor-escu, altele şi altele, ar fi să alerg cu dragă inimă în întâmpinarea unor noi eşecuri - (N.B.) eşec în turceşte înseamnă măgar.

Orice-ar fi, totuşi, dacă din întâmplare aş veni la Bucurescu, aş face o ultimă încercare prin viu grai pe lângă... nu mai ştiu cine; pe legea mea că am depănat tot ghemul oamenilor de seamă ai zilei".

Alecsandri îi dă înapoi cu delicateţe lui Millo însărcinarea pe care o primise: ,Până atunci, dacă pe seama dumitale, te vei duce să faci o vizită moldovinească D-nei Eufrosina Catargi, poate că protecţia ei îţi va fi de mai mult folos, căci ce vrea femeia... cunoşti proverbul.

Ai de-a face cu un adversar puternic luptând împotriva lui Pascaly, care e un intrigant învederat şi care ştie să-şi conducă bine şi barca, şi baraca..."

Nu în ultimul rând Alecsandri caută o soluţie care să facă inutile intervenţiile: ,N-ar exista, oare, nici un mijloc de-a vă înţelege unul cu altul, păstrându-vă numai dreptul de a juca, fiecare, ce vrea să pună în scenă şi atunci când îi cade bine s-o facă? Ştiu că asta este aproape cu neputinţă, dar, mă rog, o încercare de înţelegere nu v-ar strica. Asta-i o vorbă-n vânt, ca să-mi închei scrisoarea". Semnează, ,Tout ŕ vous", V. Alecsandri.

Proverbul la care face aluzie poetul apare în multe scrisori din secolul 19: ,Ce vrea femeia vrea şi Dumnezeu!". Iar ,femeia" la care e trimis Millo, este Eufrosina, născută Ventura, soţia lui Lascăr Catargi, şeful conservatorilor, care e în acest iunie 1875 ministru la Interne. Probabil însă că Doamna Eufrosina Catargi şi Dumnezeu nu-l vor pe Millo la direcţia Teatrului Naţional: cel care, în acelaşi an, reuşeşte s-o obţină este bucureşteanul Pascaly.

Maiorescu, primul -escu la care spune Alecsandri că a apelat, omul care încearcă să rezolve de obicei din proprie iniţiativă problemele tuturor, e obişnuit şi cu scrisorile de intervenţie. Primeşte o mulţime, unora le caută rezolvarea, altora se străduieşte să le răspundă amabil, oferind câte o soluţie de rezervă. Văduva lui Ştefan Micle, Veronica, îi cere de mai multe ori sprijinul, fie direct, fie prin Eminescu. Ceea ce spune multe despre disponibilitatea parlamentarului, dat fiind că adolescenta Veronica depusese mărturie împotriva lui, ca elevă a Şcolii Centrale de Fete din Iaşi, în procesul ridicol în care Maiorescu era acuzat de ,fapte scandaloase" şi încălcarea bunelor moravuri. Poate de aceea tonul Veronicăi Micle este, în scrisorile de intervenţie, destul de reţinut. De fiecare dată începe cu ,Stimabilul meu Domn" şi încheie ,cu distinsă stimă şi înaltă consideraţie sau, ca variaţiune pe aceeaşi temă, ,cu înaltă şi distinsă consideraţie". În cea dintâi, din noiembrie 1883 îi face ,o călduroasă rugăminte relativ la pensiunea mea", adică pensia de urmaş după Profesorul Ştefan Micle: ,Cunoscând şi apreciănd toată influenţa de care Vă bucuraţi - trecând peste rătăcirile mele, Vă rog să spriginiţi causa pensiunei mele, căci, ca copilelor mele să le acorde guvernul vreo bursă n-aş crede nici odată ş...ţ". Abia comparând scrisorile Veronicăi Micle către Maiorescu cu cele către Eminescu iese la iveală crisparea expeditoarei în situaţia de două ori penibilă: aceea de a solicita şi aceea de a se adresa unui om care trebuie să-i ,ierte rătăcirile". Doi ani mai târziu, Veronica recurge din nou la scrisoare ca să nu-şi deranjeze, pasămite, destinatarul ,prin venirea mea la D.Voastră". De data aceasta scopul este cererea unei audienţe la Regină pentru fiica ei Valeria, ,căci în Canto e absolut cu neputinţă a face ceva aici şi copila mea e desnădăjduită". Ideea Veronicăi e ca Livia, fiica lui Maiorescu, domnişoară de onoare din suita Reginei, să obţină audienţa. Numită mai târziu ,privighetoarea Iaşilor" Valeria are într-adevăr o voce de soprană care merită luată în seamă. Veronica Micle nu-l simpatizează, dar îl respectă pe Maiorescu, astfel că îi mai cere o dată ajutorul, de data aceasta ca de la poet la critic. Îi trimite la 28 august 1885 un poem dedicat lui Eminescu (aflat la sanatoriu) şi-i cere numai un verdict: ,Aş dori să am opinia D.Voastră intimă asupra acestor strofe în care mă încerc, prin versuri mici, să cânt un om mare şi să văd de-mi va fi cu putinţă să-l înţeleg. Sper că-mi veţi răspunde un cuvânt". Versurile încep cu modestia vocii din Floare-albastră: ,Vârful nalt al piramidei ochiul meu abia-l atinge.../ Lâng-acest colos de peatră vezi tu cât de mică sunt..." Or, dintre toate scrisorile care cer un ajutor, acest tip este cel mai primejdios pentru relaţiile dintre doi oameni.

Tot la Maiorescu i se pare cel mai uşor să apeleze şi lui Duiliu Zamfirescu, cald admirator al criticului, căruia îi scrie o mulţime de scrisori care încep cu ,Iubite domnule Maiorescu". ,Favorurile" literare, opiniile critice i le cere fără teamă, căci tonul lui este ca de la un discipol de excepţie la un maestru renumit. Un mic lanţ al slăbiciunilor îl face la un moment dat, în 1897, să-şi calce pe inimă şi, cu infinită precauţie, să-i ceară şi un serviciu neliterar:

,Sunt vreo 5 luni de când ai mei de la Focşani mă bombardează cu scrisori spre a interveni pe lângă D-Voastră în sprijinul unei surori care trece bacalaureatul. Am refuzat. Fata s-a prezentat în sesiunea de Iunie şi a căzut, anume a căzut la latină şi la română. Nu ştiu de ce, se pare că eu aş fi de vină.

M-am socotit mult înainte de a îndrăzni să vă scriu. Cred însă că nu mai pot răspunde lui tată-meu cu asprimea de până acum.

Prin urmare vă rog să aveţi oarecare interes de mersul lucrurilor - bine înţeles cu toată binecuvântarea din partea mea de a fi respinsă din nou, dacă nu va fi pregătită. Fata se cheamă Zoe Z."

Nu se ştie dacă Zoe Zamfirescu la care ţine tatăl ei, la care ţine Duiliu Zamfirescu, la care ţine Maiorescu... a trecut examenele de latină şi română. Lanţul slăbiciunilor din realitate are şi verigi slabe: ,binecuvântarea mea de a fi respinsă din nou". Rudenia literară contează, în acest caz şi în destule altele, mai mult chiar decât cea de sânge.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara