Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Poemul săptămânii:
Invazia cifrelor de Ion Mircea


Zarurile au fost aruncate

şi ele părăsesc suprafaţa de joc şi se rostogolesc în spaţiu şi a fost seară şi a fost dimineaţă.

sunt zile în care ea se sufocă în propriul corp

şi-atunci e o ţară în foetaj

o ţară ca un lift mutat de la etaj la etaj

şi sunt după-amiezi în care suferă de agorafobia infinitului

tremură ca o păpădie când vede numere foarte mari.

ar fi în primejdie de moarte dacă ar descoperi numărul acesta prim

care acoperă podeaua pereţii şi tavanul a fost îndeajuns să acţioneze oberlichtul

şi să vadă clădirile năpădite de cifre esplanada din faţa catedralei şi piaţa oraşului îngropate

sub omătul lor murdar oameni din cap până-n picioare împachetaţi în fracţii.

atunci şi-a părăsit propriul corp

şi s-a mutat definitiv într-al meu

aşa că apariţia zarurilor rostogolindu-se pe străzi

cu faţetele lor înnegrite mărunt cu litere şi cuvinte

din toate limbile pământului

a fost o uşurare şi o binefacere pentru toţi.

după unii chiar asta ar fi fericirea după unii zic după unii -

e noapte cu palmele-mi mătur cifrele de pe pleoape şi cu patru ochi văd vocala imensă a lunii.