Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

La microscop:
Invitaţia expertului de Cristian Teodorescu


Bărbieritul de dimineaţă, care îl trezea cu totul din amorţeala somnului, începuse să i se pară judecătorului o operaţiune plictisitoare. Deschidea ochii mult mai devreme ca înainte. Asculta BBC-ul, apoi se dădea jos din pat indispus. Nu înţelegea de ce se încăpăţînau germanii să reziste, şi încă pe ambele fronturi. Ce putere avea acest Adolf Hitler asupra lor, încît nu îndrăzneau să-l dea jos? Atentatul ofiţerilor îl întărise, de parcă germanii erau dispuşi să moară pînă la ultimul pentru el. Ce loialitate de coşmar!

Cînd începea să se bărbierească, judecătorul îşi amintea de eşecul său amoros cu tînăra farmacistă Cristina, ceea ce însă i se părea din ce în ce mai suportabil. Rămînea cu briciul în mînă la gîndul că începuseră să dispară oameni din oraş şi că nu ştia ce să le spună celor care îl întrebau de soarta lor. Pomenea nu băgase pe nimeni în arestul poliţiei. Ruşii erau cei care făceau arestări, pe legea lor. Aveau un camion militar cu prelată şi înhăţau pe cine voiau ei. Îi luaseră mai întîi pe basarabenii care se pripăşiseră în oraş, apoi pe cei cîţiva soldaţi lăsaţi la vatră care luptaseră în Crimeea. Dispăruseră şi două fete de la Chelu, dar despre ele se spunea că fugiseră de frica neiertătoarei blenoragii sovietice, care pe altele le scoseseră din meserie. Judecătorului nu-i mai venea să iasă din casă. Îl oprea lumea pe stradă să-l întrebe ce ştia. Primarul răspîndise zvonul că aceste arestări aveau loc cu încuviinţarea lui, fiindcă poliţia militară a aliaţilor avea dreptul să ridice numai ruşi. Judecătorul i-a cerut să retracteze public acest zvon infamant. Primarul a refuzat - dacă ruşii abuzau de drepturile lor, nu era treaba lui să spună că judecătorul nu era amestecat în abuzurile lor. Legal, magistratul oraşului ar fi trebuit să ştie pe cine arestau ruşii şi dacă nu afla decît după aceea, s-ar fi cuvenit să protesteze! Scos din sărite, judecătorul s-a dus la comandamentul ruşilor, să ceară explicaţii, deşi autoritatea lui nu se întindea asupra poliţiei lor militare. L-a primit un căpitan tînăr care nu înţelegea nici franceza, nici germana, iar din engleză nu ştia decît yes, no şi OK. S-au înţeles în cele cîteva cuvinte ruseşti pe care le ştia Judecătorul şi în cele, cam tot atîtea, pe care căpitanul le învăţase în româneşte. Arestări? Niet! Cum sediul comandamentului era la parterul hotelului Traian, căpitanul a trimis după Ion chelnerul, peste drum, la restaurantul gării. Vine chelnerul la minut, mai mult n-ar fi venit, şi cînd află ce voia să-i spună judecătorul rusului îl sfătuieşte să nu-l stîrnească. Căpitanul era din Odesa. Îşi pierduse nevasta şi amîndoi copiii în timpul unui bombardament al trupelor române. Dar din cîte mai aflase Ion de la ruşii care intrau în restaurantul gării, basarabenii refugiaţi erau vînaţi în toată ţara, ca trădători, şi duşi în Siberia. Cu românii care dispăreau povestea era mai simplă. Ruşii aveau vreo doi, trei oameni în oraş care le făceau liste cu foştii combatanţi români în Crimeea lăsaţi la vatră. Judecătorul i-a cerut totuşi să protesteze. Ce i-o fi spus Ion căpitanului şi ce-o fi înţeles rusul, că se trezeşte el bătut pe umăr de şeful comandamentului. După ce-au ieşit din hotelul Traian, Ion l-a invitat la restaurant, să schimbe o vorbă. Chiar dacă avea o părere bună despre Ionică, judecătorului nu i-a picat bine această invitaţie.A acceptat-o în silă şi uluit că un om manierat şi cu simţul ierarhiei îi putea spune aşa ceva. Chelnerul i-a zis vorba pe peron: să aibă grijă să nu-l pună primarul şi pe el pe listele pe care le dădea ruşilor, în numele fidelităţii lui faţă de alianţa româno-sovietică. Înainte să-i mulţumească, judecătorul l-a întrebat de unde ştia ce liste făcea primarul? Fiindcă el, ca expert angajat de primărie, scria în ruseşte numele pe care primarul i le trimetea pe bileţele separate şi în zile diferite, ceea ce n-ar fi fost nimic. Atît că Ionică observase că cei ale căror nume le scria în ruşeşte dispăreau din oraş.