Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Document:
Ioan Slavici în apărarea limbii române de Iulian Negrilă


Într-o scrisoare din vara lui 1872, Ioan Slavici îl anunţa pe Iacob Negruzzi că avea să se întoarcă la Şiria. Fusese respins la examene pentru trei luni, deoarece profesorii din Viena aflaseră că intrase în politică. În acea vreme se înteţise în Transilvania lupta pentru menţinerea limbii române în administraţie, iar în Comitatul Aradului, aceasta se introdusese ca limbă oficială.

Ioan Slavici ia cunoştinţă de această stare de lucruri la începutul lui august 1872, când se întorcea la Şiria. Aici află că vicecomitele Karoly Tabajdy dăduse ordin că va respinge actele compuse în altă limbă decât cea maghiară. În acel timp, tânărul şirian intrase ca practicant în biroul avocăţesc al lui Mircea V. Stănescu, primind 40 de florini pe lună.

Biroul avocatului Mircea V. Stănescu se situa împotriva politicii guvernului, iar răspunderea îi revenea şi lui Slavici, mai ales în lipsa avocatului, care era deputat în dieta de la Budapesta. Actele acestui birou, Slavici le întocmea în limba română şi ele fuseseră respinse, cu toate plângerile înaintate de practicant Ministerului de Interne, aşa cum reiese din articolul său intitulat Politeţea maghiară, publicat în ,,Albina”, nr. 67/1873.

În cadrul politicii de deznaţionalizare dusă de guvern, aveau loc şi numeroase abuzuri ale autorităţilor administrative. Dintre acestea amintim pe cele săvârşite de Adalbert Bildhauer, notarul din Păuliş (Comună în judeţul Arad, învecinată cu Şiria). Aceasta, conform dispoziţiei vicecomitelui, scoate limba română din administraţie. Apoi, banii încasaţi din contribuţii nu sunt înregistraţi, încasează o serie de taxe de la cetăţeni, neprevăzute, dă în arendă păşunea comunală după cum doreşte el, pălmuieşte pe săteni chiar în incinta primăriei.

Acestea sunt doar câteva din cauzele care îi determină pe păulişeni să se revolte. Reclamaţia lor a fost întocmită de Ioan Slavici în biroul avocaţial al lui Mircea V. Stănescu. Reclamaţia e dusă la Radna şi e înmânată solgăbirăului Ştefan Antonovici, stăruind să se facă ancheta de rigoare, împotriva notarului Bildhauer.

La 18 februarie 1873 este convocată şedinţa Comitetului comunal. La primărie se strânge tot satul, iar solgăbirăul se dă de partea notarului. Alături de oamenii din sat se aflau preoţii Conopan Zamfir şi Panea Dumitru şi învăţătorul Dumitru Rafila, ca reprezentanţi ai sătenilor. Documentul nr. 3809/1873 din Arhiva Episcopiei Ortodoxe Române din Arad menţionează următoarele:

«Cei adunaţi, cunoscând ideile preconcepute ale solgăbirăului ţi folosindu-se de lipsa lui de tact autoritar, încurajaţi de acestea, nici n-au aşteptat rezultatul anchetei, ba nici începerea ei, prin strigăte zgomotoase au pretins ca notarul, împreună cu familia sa, să fie imediat aruncaţi afară din primărie; şi, ca să-i dea greutate acestei pretenţiuni îndrăzneţe a lor, au început să izbească cu pumnii în uşile locuinţei notarului, aceasta în văzul solgăbirăului şi să ameninţe chiar viaţa notarului, pe lângă alungarea din slujbă, strigând prin ieşiri zgomotoase: ,,doborâţi-l, sfărâmaţi-l!”

Pe lângă cei doi popi şi învăţătorul, au mai fost acolo: Barbă Nicolae, Barbă Ioan, Stoian Vasa, Igreţ Petru. Frizerul Trandafir Gheorghe cu braţele deschise striga: ,,Daţi, câinele încoace, să-i tai grumazul!” Solgăbirăul nici nu s-a mişcat; ba, cu o suspectă laşitate a răbdat şi aceea ca popa Zamfir să şadă pe masa la care solgăbirăul prezida şi să dea cu pumnul în masă, îndemnând pe popor la alungarea imediată a notarului. Ioan Slavici a venit la primărie pentru controlarea anchetei. Plimbându-se încontinuu în mijlocul poporului şi încurajându-l, după fuga solgăbirăului; ţinând mai întâi cuvântare poporului, le-a atras atenţia că în scurt timp va fi alegere de notar, când să fie prudenţi şi să aleagă notar român.

La izbucnirea rebeliunii, notarul era în locuinţa sa de la primărie; mai târziu, prin uşa din dos, a scăpat. Unii au plecat după el să-l prindă. N-au reuşit, fiindcă au observat prea târziu dispariţia lui».

La începutul lui martie 1873, vicecomitele Tabajdy vine în anchetă la Păuliş şi respinge ca neîntemeiate toate plângerile păulişenilor. În acel moment intervine şi Slavici în apărarea cetăţenilor care susţineau ca actele administrative să se facă în limba română. Vicecomitele a repus în post pe notar şi arestează mai mulţi păulişeni, pe care îi trimite, sub escortă, la Radna.

Între timp, avocatul Ianoş Erczi din Radna îl reclamă pe solgăbirăul Ştefan Antonovici, că ar fi complice cu răzvrătiţii, urmărind astfel să îi ia locul de solgăbirău, sprijinit fiind şi de notarul Bildhauer. Erczi îl prezintă şi pe Slavici ca un ,,agitator”, întrucât îndemna populaţia să-l schimbe pe notar şi să-l pună pe I. Moldovan sau un alt român.

La 2 august 1873 se judecă, la Arad, procesul păulişenilor, la care este citat şi Slavici. Cei trei capi ai răzvrătiţilor: Dumitru Panea, Zamfir Conopan şi Dumitru Rafila – sunt condamnaţi la câte un an închisoare. Ceilalţi ţărani din Păuliş: Ilie Pernevan, Gheorghe Ardelean, Ioan Barbă, Ioan Iovici, Ilie Vasici, Vasa Stoian, Paul Veresesc, Gheorghe Trandafir şi Dimitrie Crişan au fost condamnaţi la câte şase luni temniţă. Condamnaţii fac recurs, dar Curtea de Apel din Budapesta menţine pedeapsa hotărâtă. În acelaşi timp solgăbirăul Antonovici înţelege că Slavici este iniţiatorul şi agitatorul păulişenilor. El îl consideră un ,,copil negândit!”

În acelaşi an 1873, la alegerile de notar din Şiria este impus, cu ajutorul grofului Bohuş, Gy Szida, urmărindu-se, de asemenea, înlocuirea limbii române, cu cea maghiară, în administraţia comunei. Despre aceste alegeri, Ioan Slavici va scrie în ,,Albina”, nr. 35/1873: ,,Ei, bine! Suntem învinuiţi noi, românii, că am agitat pentru Daco-Romania, pentru un stat care să cuprindă în sine pe toţi românii, de la Marea Neagră şi până la Tisa. Poate ceva să fie mai firesc decât asta!?...”

Despre răzvrătirea ţăranilor de la Păuliş, Ioan Slavici publică în ,,Gura satului” lucrarea Revoluţia din Pârleşti, care apare în mai multe numere ale revistei, începând cu 15 aprilie 1873, până la 24 iunie, acelaşi an, nesemnată. Lucrarea este numită ,,roman tragic în V părţi. Scos din nişte manuscripte de la Ispania şi alcătuit după cel mai nou sistem, dat fiind întru cinstea şi mărirea celor întru toate deopotrivă între sine” – pentru a deruta autorităţile, care ar fi putut să-i facă necazuri.

După terminarea perioadei de practică în cancelaria avocatului Mircea V. Stănescu, Slavici îşi caută o slujbă la stat. Era, în acel timp, liber postul de vicenotar comitatens. Demersul său se părea, la început, că e sprijinit de Tabjdy, dar când vicecomitele îi impuse ca toate actele, Slavici să le redacteze în limba maghiară, lucrurile se schimbară radical. Ioan Slavici ar fi replicat vicecomitelui astfel: ,,Aceasta ar fi şi contra legii şi contra angajamentelor luate faţă de alegătorii mei!” (Cf. D. Vatamaniuc, Ioan Slavici şi lumea prin care a trecut, Editura Academiei R. S. R., Bucureşti, 1968, p. 153).

Ioan Slavici n-a fost ales, el fiind numit ,,agitator daco-roman!” La sfârşitul lui noiembrie 1873, el se întoarce la Şiria, pregătindu-se să plece la Viena, să-şi dea examenul la care fusese respins în vara lui 1872.

Sunt toate acestea momente importante din viaţa şi activitatea marelui nostru scriitor, recomandându-l ca pe un om al timpului său, dar şi contemporanul nostru.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara