Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cronica ediţiilor:
Ion Budai-Deleanu, într-o nouă ediţie critică (I) de Răzvan Voncu

Mai degrabă decât o bibliotecă a proiectelor neterminate, literatura noastră este, poate, una a decalajelor de receptare. Cu toate inconvenientele care decurg de aici.
Exemplele sunt numeroase, dar mă limitez la două: cine ştie cum ar fi arătat literatura română dacă Dimitrie Cantemir, în locul uneltirilor politice perdante, s-ar fi preocupat să pună în circulaţie Istoria ieroglifică, sau, de asemenea, dacă Ţiganiada, încheiată în 1812, n-ar fi fost publicată (fragmentar) de-abia în 1875-1877? Şi cum ar fi arătat limba noastră literară dacă epopeea lui Budai-Deleanu ar fi fost receptată, măcar la 1877, drept ceea ce este, adică o capodoperă poetică?
Dar nu numai Ţiganiada, ci întregul destin postum al cărturarului şi scriitorului Ion Budai-Deleanu a fost unul ingrat. Remarcabila sa operă literară şi ştiinţifică, în mare parte rămasă în manuscris, va fi recuperată de la familia Lewandowski (urmaşii soţiei scriitorului) de-abia în 1868, în urma diligenţelor repetate şi îndelungate ale lui Gheorghe Asachi, iar o primă ediţie cât de cât utilizabilă a Ţiganiadei va apărea tocmai în 1925, sub îngrijirea lui Gheorghe Cardaş. Şi mai târziu, în 1953 – într-o epocă nefastă pentru recuperarea trecutului –, marele lingvist J. Byck va propune o primă ediţie critică. Nici tentativele din anii ’70, susţinute în principal de Florea Fugariu, competent clasicist şi istoric al Şcolii Ardelene, nu vor reuşi să provoace mai mult decât interesul unor specialişti. Ion Budai-Deleanu şi Ţiganiada rămân două cazuri flagrante de receptare tardivă şi, din această cauză, incompletă. Cu atât mai flagrante, cu cât vorbim de o personalitate de prim rang şi de o operă excepţională.
Noua ediţie critică, îngrijită de Gheorghe Chivu şi Eugen Pavel, conţine, de aceea, o dublă miză: mai întâi, să reproducă impecabil textele (prin îndreptarea erorilor ediţiilor anterioare, unificarea criteriilor de editare şi apelul la manuscrise) şi, în al doilea rând, să redeschidă discuţia asupra locului şi rolului lui Ion Budai-Deleanu în literatura română. Ediţia vine la momentul oportun, la puţină vreme după ce istorii literare mai recente, dicţionare literare, dar şi studii aplicate – unele, publicate recent chiar în revista România literară – au oferit indicii că repoziţionarea scriitorului în canon este pe cale să se producă.
Mă grăbesc să spun, însă, că nu oportunitatea este întâiul merit al ediţiei de faţă, ci calitatea ei filologică. De la îngrijirea textului şi până la selectarea operelor antologate, de la nota asupra ediţiei şi până la comentariile care însoţesc textul, totul respiră o deplină cunoaştere a materiei, o raportare critică lucidă la realizările editologice anterioare – dintre care se disting ediţiile Byck şi Fugariu – şi, nu în ultimul rând, o preocupare explicită pentru recuperarea acestei personalităţi excepţionale a începutului de secol al XIX-lea românesc, destul de sărac la acest capitol. Realizarea este cu atât mai remarcabilă, cu cât ea aparţine unor lingvişti. Cărora, însă, putem spune că nu le-a scăpat nimic din ceea ce formează contextul cultural şi literar în care are loc geneza operei lui Budai-Deleanu, de la enciclopedismul iluminist, la atmosfera spirituală blăjeană.
O primă dificultate pe care ediţia Chivu-Pavel a surmontat-o cu brio a constituit-o unificarea criteriilor de transliterare a manuscriselor. Aceasta constituia o condiţie sine qua non a unei ediţii critice comprehensive, deoarece majoritatea textelor autorului au rămas în manuscris. Iar Budai-Deleanu, ca şi alţi cărturari ai Şcolii Ardelene, a utilizat simultan ambele alfabete: şi pe cel chirilic, perpetuat chiar la Blaj prin forţa tradiţiei, şi pe cel latin, pentru care cărturarii Şcolii Ardelene vor pleda cu argumente care, în cele din urmă, vor fi acceptate. Transliterarea grafemelor chirilice, nu întotdeauna potrivite cu fonetica limbii române (după cum va sesiza însuşi Budai-Deleanu), a pus dintotdeauna probleme editorilor literaturii noastre medievale. Acum, acestea sunt îngreunate de 1) simplificarea alfabetului chirilic, la care recurge autorul Ţiganiadei, nemulţumit de neconcordanţele între limba vorbită şi grafemele necorespunzătoare, şi 2) de apariţia, în scrisul său, a alfabetului latin, cu ortografie etimologizantă. Unificarea criteriilor de transliterare era un imperativ, nu numai pentru a putea reface unitatea interioară a limbii lui Budai-Deleanu, ci şi pentru că variile ediţii anterioare ale scrierilor acestuia au folosit criterii diferite. Ediţia Chivu-Pavel ne redă scrisul lui Ion Budai-Deleanu într-o formă care este cea mai apropiată cu putinţă de forma originară.
O a doua dificultate depăşită cu succes a constituit-o găsirea unui echilibru între imperativul editării ştiinţifice a textului şi cel al (re)introducerii scriitorului în circulaţie. Publicul de astăzi, chiar cel profesionist, citeşte altfel, iar o ediţie cum a fost cea savantă, îngrijită în 1974-1975 de Florea Fugariu, e puţin probabil că şi-ar mai fi găsit cititori. Cu atât mai mult cu cât ediţia de faţă nu conţine numai operele literare ale lui Budai- Deleanu, ci şi o antologie a atât de interesantelor sale lucrări ştiinţifice. Soluţia aleasă a fost aceea de a începe cu opera literară, reprezentată de epopeile Ţiganiada şi, respectiv, Trei viteji (aceasta din urmă, neterminată), la care s-au adăugat trei capitole conţinând lucrările fundamentale în materie de lingvistică – cum ar fi, între altele, Fundamenta grammatica linguae romaenicae sau Teoria ortografiii româneşti cu slove lătineşti –, istorie – Scurte observaţii asupra Bucovinei, De originibus populorum Transylvaniae – sau traduceri. S-a optat pentru antologare, în detrimentul unei ediţii integrale, atât din amintita preocupare pentru receptarea autorului, cât şi din cunoaşterea profundă a realităţii operei sale, care conţine numeroase reluări şi repetiţii de idei şi teorii, în maniera iluministă cunoscută, motiv pentru care s-a preferat selecţia.
Unele dintre lucrările editate aici au fost scrise în alte limbi (latină şi germană). Editorii au reprodus textul original, furnizându-ne apoi traducerea lui, tot pentru a uşura accesul la substanţa operei lui Ion Budai-Deleanu şi, astfel, a impune ideea că ne aflăm în faţa unei personalităţi multilaterale, de o cultură enciclopedică, cu un orizont de idei cu-adevărat european. Unele din lucrările editate aici, în special cele lingvistice, dovedesc şi modernitatea gândirii ştiinţifice a cărturarului. Budai-Deleanu este primul lingvist român care afirmă provenienţa limbilor romanice din latina vulgară, nu din cea cultă, ca şi primul care afirmă explicit conştiinţa existenţei, pe lângă variile graiuri ale limbii noastre, şi a unei norme literare unitare, care rămânea încă de formalizat, de către lingvişti şi scriitori. Recuperarea acestor texte şi redarea lor acurată, într-o formă (sau într- o traducere) accesibilă cititorului contemporan, este o contribuţie valoroasă la redeschiderea discuţiei despre poziţia acestui cărturar în istoria culturii noastre moderne.
Reperele critice, fără să fie, pentru ultimele decenii, exhaustive, sunt cuprinzătoare şi, fapt şi mai important, oferă o interesantă panoramă a modificării, în timp, a receptării Ţiganiadei, de la statutul de cvasi-curiozitate pe care-l va fi avut la sfârşitul secolului al XIX-lea, la cel de astăzi, de precursoare evidentă a modernităţii noastre poetice. Iar glosarul, notele şi comentariile sunt de cel mai înalt nivel filologic, permiţând chiar şi cititorului amator să decodeze atât de particularul discurs al lui Budai- Deleanu.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara