Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Restituiri:
Ion Stăvăruş – interludiu scandinav de Nicolae Scurtu

Un moment însemnat din biografia cercetătorului şi istoricului literar Ion Stăvăruş (1928–1988) îl constituie, desigur, perioada 1982–1986, când, în calitate de profesor de civilizaţie, limbă şi literatură română la Universitatea din Turku, Finlanda, a propus şi realizat câteva proiecte educaţionale, literare şi culturale ce se cuvin a fi amintite.
Aici, cum era de aşteptat, a găsit un mediu academic şi intelectual de o înaltă ţinută ştiinţifică.
Încă de la început s-a bucurat de simpatia şi preţuirea lui Lauri Lindgren şi a lui Tauno Nurmela, care a înfiinţat încă din anul 1975, Lectoratul de Limba Română, în cadrul Universităţii din Turku.
Profesorul Ion Stăvăruş, spirit cultivat şi doctor în filologie, avea harul de a decripta sensurile majore ale operelor literare, de a-i motiva pe studenţi să înveţe şi să iubească limba lui Eminescu, Arghezi, Blaga şi Nichita Stănescu şi, mai ales, de a-i determina să cerceteze unele prezenţe româneşti oriunde s-ar afla în lume.
La solicitarea mea, insistentă, privind activitatea catedratică şi extracatedratică desfăşurată de Ion Stăvăruş în cadrul Departamentului de Limbi Romanice, profesorul şi eruditul cărturar Lauri Lindgren îmi răspunde astfel: Turku, 3 februarie 2010, Stimate domnule profesor dr Nicolae Scurtu, Vă trimit alăturat nişte rânduri despre activitatea lui Ion Stăvăruş în Finlanda, aşa cum m-aţi rugat să fac. Totuşi, nu cunosc limba română foarte bine şi v-aş ruga frumos să corectaţi textul meu în măsura necesară. N-am căutat fotografii, fiindcă sunt în dezordine, în parte diapozitive, dar dacă ar fi necesare, pot să caut mai bine. Cu cele mai bune salutări, Lauri Lindgren, Suovantie 26, FI-20300 Turku, Finlanda.
Evocarea, pe care o face Lauri Lindgren colegului său din România, este caldă, exactă şi relevă capacitatea acestuia de a înţelege mecanismele unei lumi aflate într-o permanentă prefacere.

*

Ion Stăvăruş la Universitatea din Turku

Ion Stăvăruş a ocupat postul de lector de limba română la Universitatea din Turku în anii 1982–1986. El a fost al treilea deţinător al lectoratului, înfiinţat în 1975. Departamentul de filologie romanică, unde era localizată predarea limbii române, era o unitate destul de mică, dar foarte variată, cu predare în patru limbi: franceză, italiană, spaniolă şi română. Lectorul român era unicul cadru didactic pentru limba română.
Ion Stăvăruş a ajuns la Turku în ziua de vineri 8 octombrie 1982, cu trenul prin Moscova şi Helsinki, mijlocul obişnuit în această perioadă, sigur nu pentru comoditatea deplasării, fiindcă călătorul pierdea o zi la Moscova aşteptând plecarea trenului de noapte, dar probabil pentru cheltuielile moderate pentru statul român, legate cu acest mijloc de deplasare. Am mers cu maşina la gară şi l-am condus la locuinţa rezervată pentru el.
Marţea următoare l-am invitat la masa de seară, la casa noastră, cu şase alţi musafiri, printre care profşesorulţ dşoctoţr Jean-Luc Moreau1, profesor de finlandeză la École nationale des langues orientales vivantes din Paris, cunoscător şi traducător al literaturii finlandeze, în deplasare în Finlanda, cu afaceri privitoare la activitatea sa de cercetător.
A fost prezent şi predecesorul meu la catedra de limbi romanice, profşesorulţ Tauno Nurmela2, fost rector şi cancelar al Universităţii din Turku.
Prof[esorul] Moreau a avut o importanţă specială pentru Stăvăruş, deschizându-i ochii pentru lirica populară finlandeză, în prezentarea clasică de Lönnrot3 (Kanteletar 1840–1841, peste 700 de poezii lirice), din care Moreau publicase (în 1972) o selecţie de 38 poezii în traducerea franceză, cu o introducere scrisă de el. Aveam un exemplar în bibliotecă, acasă, pe care l-a citit şi Stăvăruş.
Cam la începutul anului 1984 Ion Stăvăruş mi-a propus să facem şi noi o antologie din Kanteletar în traducere românească.
Aveam foarte multe îndatoriri de muncă în perioada aceea, dar am consimţit: „în funcţie de timpul disponibil“.
Ştiam că Ion Stăvăruş era un traducător calificat de literatură franceză, dar el nu cunoştea limba finlandeză. Am făcut un plan general, alegând cam 50 piese de diverse categorii de texte, ca să facem un florilegiu reprezentativ.
Am pregătit o traducere preliminară cât mai literală posibil; după asta, am finisat traducerea împreuna şi adaptat la metrul potrivit: versuri de patru trohei. Rezultatul a fost destul de satisfăcător, Ion Stăvăruş contribuind însă cu un vocabular uşor învechit şi dialectal.
Birourile noastre la universitate erau vecine, astfel că am putut să facem şedinţe scurte, dar multe. Ion mi-a spus mai târziu că textul unei anumite poezii l-a emoţionat aşa de mult, că el avuse multe greutăţi de a-l scrie pe hârtie.
Este un cântec de leagăn „unde săraca mamă, cântând pruncului său, îi doreşte de fapt alinarea prin moarte, descriind în versuri aproape extatice somnul fericit al copilului în mormânt şi în împărăţia morţii“, cum se scrie în introducerea volumului.
Acest cântec, cu multe variante, este foarte răspândit în tradiţia finlandeză, poate caracteristic sufletului fino-ugric, «un monism ciudat al vieţii şi un presentiment al morţii»:
Nani, nani-odor de umbră,
puiul meu răpit de noapte,
legănat de muma-beznei,
în colibă de-ntuneric!
Nani-n cel Tărâm-de-moarte,
strâns în braţe de reci scânduri,
cufundat adânc sub ierburi,
în străfunduri de ţărână,
unde cântă pruncii Morţii
şi te-alint fetele Manei!
E mai bun leagănul Morţii
mai frumos culcuşul Manei,
Moartea are dragi cumetre,
Mana are nurori bune,
Moartea are casă mare,
Mana largi lăcaşe are.
După un an, cu multe pauze, din diferite motive, antologia a fost gata. Am găsit şi o tânără cercetătoare specialistă în folcloristică, Senni Timonen, care a scris o introducere competentă, corespunzând stării de cercetare actuală în interpretarea poeziei populare.
Ion Stăvăruş a şi găsit un editor în România, la Editura Univers, la care el colaborase şi înainte. Editura a procurat o ilustraţie potrivită şi reuşită, de Mircia Dumitrescu, pentru volum4, şi lansarea cărţii la Bucureşti, la Librăria Eminescu, a coincis în mod fericit cu vizita oficială a preşedintelui Mauno Koivisto în România, în ziua 6 iunie 1985. Amândoi traducători s-au găsit la Turku.
Am şi publicat o ediţie bilingvă5 a antologiei, în prezentare mai simplă, în seria de publicaţii ale departamentului de limbi romanice, în 450 exemplare.
Lectorul care a precedat pe Ion Stăvăruş la Turku, profesorul Florian Vlădica din Turnu Severin, iniţiase o publicaţie a lectoratului numită Columna, ca forum pentru studenţii de limba română, ca şi pentru alţi românofili.
Primul număr a apărut în mai 1982, tipărit la offsetul universităţii. Publicaţia a produs pentru lector o invitaţie la Ambasada Română din Helsinki, ceea ce am aflat numai zeci de ani mai târziu, nu pentru a-l decora cu o medalie pentru propagarea culturii române, ci la un interogatoriu privind înfiinţarea unei publicaţii ilegale. El a scăpat, totuşi, fără pagube din aceasta situaţie jenantă.
Şi eu am contribuit cu un mic eseu despre „aventura” finlandeză a cuvântului valah.
Stăvăruş a reluat această activitate de ziarist, şi a publicat şase numere în anii 1983–1986 (246 pagini), aparent fără proteste din partea autorităţilor. Au fost publicate multe traduceri, ceea ce a dat, în sfârşit, loc la apariţia unei Antologii de poezie românească6, alcătuită şi îngrijită de Ion Stăvăruş, Turku 1986, 130 pagini, prezentând 30 de poeţi.
Traducătorii sunt în majoritate studenţi ai lectoratului, iar unele tălmăciri sunt şi opere ale traducătorilor profesionişti. După un sfert de secol, este mereu unica publicaţie de acest tip în Finlanda. Ion Stăvăruş a publicat în Columna şi eseuri7 de valoare despre poezia populară finlandeză, în comparaţia cu poezia românească corespunzătoare, reprezentată de Vasile Alecsandri.
Ion Stăvăruş a participat activ şi la multe alte activităţi în interiorul departamentului de limbi romanice, graţie cunoaşterii limbii franceze. Prin caracterul său deschis şi temeinic, el şi-a făcut mulţi prieteni la universitate, ca şi în afară universităţii. Ion a fost de multe ori un oaspete binevenit acasă la noi, ca şi la cabana noastră, în arhipelag, la 70 km de oraşul Turku.
Mi-a duc aminte în mod special de o vizită acolo, în ziua de 13 iunie 1986, în compania familiei Stăvăruş şi a profşesoareiţ Tatiana Slama-Cazacu8, atunci în vizită în Finlanda.
Era însă primăvară frumoasă şi însorită în Finlanda, dar adumbrită de un spectru nemaipomenit: catastrofa de la Cernobîl din aprilie. Tot felul de zvonuri erau în circulaţie, atât în Finlanda, cât şi în România, aşa cum a povestit doamna Cazacu. Ca de pildă hecatomba tuturor albinelor în stupi.
La sfârşitul semestrului de primăvară, în 1986, s-a încheiat perioada de contract a lui Stăvăruş cu Ministerul Învăţământului din România, ca şi misiunea la universitatea din Turku.
Universitatea i-a acordat medalia comemorativă a înfiinţării Universităţii, care i-a fost înmânată la o cină festivă, acasă la noi, de rector, profşesorulţ Arje Scheinin, cu 14 alte persoane în jurul mesei, în seara zilei de 4 iunie 1986.
Colegii lui Ion i-au oferit un kantele, instrument tradiţional finlandez, în calitatea sa de traducător al Kanteletarului.
Am mai vorbit cu Ion şi mai târziu, cu ocazia deplasărilor mele în România, şi ultima dată în august 1988, când el a făcut o călătorie în Finlanda.
După plecarea lui Ion Stăvăruş, lectoratul a rămas neocupat. Ministerul de la Bucureşti n-a propus un lector nou şi cererile prezentate de Universitatea din Turku, de Ministerul Învăţământului din Helsinki, nici chiar vizitele pe care le am făcut în persoană la Ministerul din Bucureşti n-au dat rezultat. Funcţionarii români au dat explicaţia că sistemul de lectori este în reexaminare şi, între timp, noi lectori nu sunt trimişi la universităţi în străinătate.
Toate aceasta s-au produs într-o perioadă când România s-a izolat din ce în ce mai mult de alte ţări şi relaţiile cu străinătatea au devenit încordate. Hotărârile s-au luat la un nivel aşa de înalt că nu s-au luat decizii deloc în anumite cazuri. Jocul a ajuns la o situaţie exasperată. N-am avut acces la Biroul numărul doi, nici n-am dorit ca să-l luăm. Interimatul a durat trei ani şi jumătate şi s-a terminat din nefericire violent cum ştim.
Un lector nou a ajuns la Turku în 19 februarie 1990 şi predarea Limbii Române a continuat până acum fără pauze.

Lauri Lindgren


Note
z Originalul epistolei şi al mărturiei lui Lauri Lindgren se află în biblioteca profesorului Nicolae Scurtu din Bucureşti.
1. Jean-Luc Moreau (n. 1937) profesor de limbi fino-ugrice la Sorbona.
2. Tauno Nurmela (1907–1985), filolog, lingvist, eseist şi memorialist. Profesor şi rector al Universităţii din Turku. A vizitat România în anul 1961, susţinând conferinţe la Bucureşti, Iaşi şi Cluj.
3. Elias Lönnrot (1802–1884) – filolog, poet şi cărturar finlandez.
4. Elias Lönnrot – Kanteletar. Culegere de rune tradiţionale finlandeze. Antologie, traducere şi note de Ion Stăvăruş şi Lauri Lindgren. Prefaţă de Senni Timonen. Coperta şi ilustraţii de Mircia Dumitrescu. Bucureşti, Editura Univers, 1985, 132 pagini + ilustraţii.
5. Kanteletar. Culegere de rune tradiţionale finlandeze. Alcătuită de Elias Lönnrot. Antologie, traducere şi note de Ion Stăvăruş şi Lauri Lindgren. Studiu introductiv de Senni Timonen, Turku, 1985. (Publicaţiile Departamentului de Limbi Romanice. Universitatea din Turku).
6. Ion Stăvăruş – Antologie de poezie românească – Velikoima romania runoja. Turku, 1986, 130 pagini. (Universitatea din Turku. Departamentul de Limbi Romanice).
7. A se vedea, în acest sens, Biobibliografia lui Ion Stăvăruş în Nicolae Scurtu – Ion Stăvăruş şi contemporanii săi. Mărturii, corespondenţă, iconografie. Târgovişte, Editura Bibliotheca, 2008, p. 198-206.
8. Tatiana Slama-Cazacu (1920–2011), lingvistă. Autoarea unor contribuţii însemnate de psiholingvistică.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara