Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Păcatele Limbii:
Ipoteze onomastice de Rodica Zafiu


Sper ca motivaţia subiectivă uşor de bănuit în alegerea ca temă de discuţie a numelui Rodica să poată fi scuzată: e normal ca direct interesaţii, cei cărora li se cer mai des explicaţii asupra etimologiei propriilor nume, să încerce să le studieze. Iar numelui în cauză, pe cît îi este de clară referinţa literară imediată, pe atît îi e de nelămurită originea. Rodica reprezintă în onomastica românească un caz clar de modă cultă, făcînd parte din categoria mai largă a numelor răspîndite datorită literaturii şi spectacolului (poezii şi romane de succes, basme intrate în circulaţia cultă, teatru, operă, romanţe, şlagăre, filme etc.). Nu e nici o îndoială că la originea impunerii numelui stă scurta poezie idilică a lui Alecsandri, publicată în Convorbiri literare în 1868, inclusă în ciclul Pasteluri. Sînt cunoscute controversele în jurul acestei poezii - care a fost considerată de critici "graţioasă" sau (mai des) artificială, supărător de convenţională. Opinia criticii nu a influenţat probabil prea mult receptarea textului, foarte popularizat prin şcoală, şi care şi-a sporit circulaţia prin punerea pe muzică. în Limba română, în 1940, Sextil Puşcariu scria: "moda dictează şi azi, cum a dictat şi mai înainte. Aproape toate fetiţele născute în anii din urmă, la Cluj, se numesc Rodica".
în privinţa originii numelui s-au formulat mai multe ipoteze. Christian Ionescu, în Mică enciclopedie onomastică (1975; recent reeditată), respinge ideea - într-adevăr improbabilă - a derivării din substantivul comun rodie, dar tinde să accepte legarea sa de Irodion, Irodia (din aceeaşi familie cu Irod, Irodiada). E explicaţia pe care a impus-o N.A.Constantinescu, în Dicţionar onomastic românesc (1963), în care Rodica e prezentat ca provenind din Irodica, hipocoristic de la Irodia; autorul nu acceptă nici invocarea rodiei, nici sugestia lui Paşca - de motivare prin rădăcina slavă rod-. Recent, ipoteza etimologică Rodion / Herodion a fost preluată şi de Tatiana Petrache şi prezentată ca certă în Dicţionar enciclopedic al numelor de botez, 1998. Cred însă că o intuiţie poetică - a lui Alecsandri, care foloseşte numele în context popular - se poate compara cu una din aceeaşi categorie. Forma Rodica este folosită şi de Coşbuc, într-o poezie - Rada - publicată în 1889, douăzeci de ani după cea a lui Alecsandri. Numele apare o singură dată în text, ca hipocoristic, în alternanţă cu ceea ce este interpretat ca forma sa de bază - Rada: "La izvor vezi pe Rodica". Desigur, interpretarea lui Coşbuc, ca şi al multor vorbitori, poate fi greşită, bazată pe o impresie etimologică falsă. La nivelul simţului lingvistic popular numele Rodica e perceput ca un corespondent feminin "cult", "citadin" al numelui masculin Radu (corespondentul cert, Rada, rămînînd marcat ca nume rural). în acest caz tind să cred că nu e vorba de o falsă etimologie, ci de o realitate. în inventarul de nume din documente vechi româneşti publicat de Aspazia şi Cornel Reguş, Nume de femei în vechi acte istorice (sec. XIV-XVI), 1999, nu apare Rodica, dar nici vreo Irodia. Rada e în schimb bine reprezentat, cu derivate ca Rădae, Răduca, Răduţa. Nu am putut totuşi verifica un material mai bogat, care să lămurească numărul şi circulaţia diminutivelor din această serie. în culegerea de poezii populare a lui Alecsandri, în balada Rada, apar Rădiţa ("Că-l vinde Rădiţa, / Rada crîşmăriţa") şi Rădişoara ("Rado, Rădişoară"). Alături de Rădiţa, Răduţa, Răduca poate sta şi Rădica: o formă prea marcat populară pentru o poezie cultă, pentru o atmosferă stilizată. Vocala o are două avantaje: leagă numele, prin rădăcină, de familia lexicală a simbolicului rod - şi marchează o pronunţie "elegantă", "înaltă", care înnobilează diminutivul prea rural. Procesul s-ar fi putut petrece spontan, în mediul său social, sau ar putea fi o contribuţie a lui Alecsandri; oricum, el e susţinut de alte variante de pronunţare ă/o (făraş, mai aproape de etimon - foraş). în plus, s-ar putea invoca o a treia mărturie literară: tot a unui poet (care a scris o Rada), dar dintr-un text în proză. într-o tabletă din Poarta neagră, Legătorul de cărţi, Arghezi prezintă un personaj cu "rostire afectată". Modul de a vorbi al acestuia e caracterizat, printre altele, de deschiderea vocalei u la o (deţinot, iobire, minimol, coţitul, bozonar, oltima), dar în destul de multe cazuri şi de transformarea ă / o (focut, fogodoieşti, co): "Io cred c-o so-mi dea dromol...".
E foarte posibil ca ipoteza Rada / Rădica / Rodica să fie contrazisă de informaţii care îmi lipsesc - privind alte surse sau alte variante onomastice vechi, populare şi regionale. Mi se pare însă important să amintesc că etimologia numelui în chestiune nu e tocmai rezolvată...