Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Semn De Carte:
ironie basarabeană de Gheorghe Grigurcu

Leo Butnaru: Ordine de zi, ordine de noapte, Ed. Valman, Râmnicu Sărat, 2009, 108 p.

după cum remarcam şi altădată, o trăsătură caracteristică a confraţilor dintre Prut şi Nistru o constituie exprimarea ironică. E un mod de ripostă la condiţiile istorice inicve, la precaritatea vieţii (inclusiv culturale) de care au avut parte basarabenii, circumstanţe care le-au interzis adesea rostirea directă a nemulţumirilor şi aspiraţiilor legitime. Formă conotativă, ironia presupune un rafinament orientat. Aidoma unei săbii ascuţite, care, chiar dacă nu e utilizată în luptă, reprezintă o potenţialitate a ripostei. Leo Butnaru ne înfăţişează un soi de profesie de credinţă în acest sens: „rătăcim dintr-un vis într-o fantezie/ şi invers/ parazitînd pe metafore/ dar/ şi pe ceva interes al lumii faţă (şi spate) de poezie/ aici/ unde spiritul e ursuz sau urmuz/ iar fizica domină/ domnilor Dante şi Balzac/ permiteţi-mi să propun un titlu: Comedia metafizică“ (A treia comedie). Presupunînd o disciplină intrinsecă, expresia ironică e, sub condeiul poetului, cînd abreviată la limită (unul din poeme sună astfel: „Moartea e o lege/ în afara legii/ adică – pretutindeni…“ şÎn afara legiiţ), cînd extinsă lejer, într-o amplă discursivitate (Cu Allan Ginsberg rescriind o sutră a florii-soarelui, Portretele de sine ale Fridei etc.). E ca un evantai închis sau răsfirat, după ocazie. O manifestare a ironiei frecvent cultivată de Leo Butnaru: calamburul. Poetul examinează atent limba, îi pipăie micile mecanisme, s-ar zice că din teama reflexă, inspirată de contextul istoric, a defectării ei. Iată cîteva mostre ale acestor scînteieri de minimalism verbal: „Geneza fiind/ abso-/LUTUL/ pe care l-a frămîntat/ între degete/ DUMNEZEU“. Sau: „vineri vine/ Ionesco!“. Sau: „un nimeni-anonimeni“. Sau: „mai trecînd fiarele leii dintre tigru şi eufrat/ (sau leu şi eu-frate)“. Ca şi această etimologie fantezistă: „domnule Becket/ pare-se/ am reuşit să descifrez/ sensul acestui Godot/ al dumitale/ al nostru – ar veni de la englezescul/ go – mergi, du-te/ şi/ don’ t – nu face“ (În aşteptarea ta). Jucîndu-se de-a limbajul, situat, cum ne mărturiseşte amar: „pe parcursul destinelor mele – sovietic/ şi moldo-român“, autorul relevă în permanenţă subtextul unei melancolii care nu ezită a recurge la referinţe celebre. Complexul etnic îl îndeamnă să-şi înalţe corectiv privirea către piscuri. Avînd imaginea lui Hamlet pururi tînăr, are surpriza de a se întîlni cu un Hamlet covîrşit de bătrîneţe: „Precum şi domniile voastre/ îl ştiam doar pe Hamlet cel tînăr/ veşnic tînăr/ dar – mare surpriză! – îl întîlnesc pe/ Hamlet îmbătrînit/ mai bătrîn şi mai neputincios chiar decît Lear/ din Lumea Shakespeare./ «La ce te gîndeşti?» îl întreb./ «A fi sau a nu fi?» îmi răspunde Hamlet/ cel bătrîn/ precum veacuri în urmă/ răspundea/ întrebînd/ Hamlet cel tînăr“ (Diptic juneţe-senectute). Similar, un „eventual bătrîn Werther“, aşezat „între absolutul sensibilităţii şi/ acuta surditate a senilităţii“ (ibidem). Umoarea dominantă a textelor ajunge a fi cea a unei circumspecţii cronice. Totul pare a fi, în diverse grade, suspect, totul se cuvine a fi controlat, chiar şi în zona delicată a gingăşiei florale: „un crin/ îşi spulberă spre o păpădie/ polenul dens-auriu/ spunîndu-i acesteia:/ –ce zici/ dacă ne-am preamări sentimentele/ chiar cu riscul de a – de ce nu? – / exagera niţel?// în timp ce păpădia/ adie/ a/ antigravitaţie/ dar mai ales/ adie/ a/ adio/ cu ea însăşi“ (Chiar cu riscul de a…). Precum un Stan Păţitul, bardul basarabean îşi nuanţează cu mefienţă inclusiv pasajele contemplative, are grijă a le înscrie într-un chenar realist: „1. Miez de nopate/ sau poate/ trecut de el. La/ colţul străzii – vinişoarele vineţii/ prin falangele cvasistrăvezii ale prostituatei/ ce aprinde chibritul în/ scoica palmelor. 2. la colţul străzii/ prostituata – atît de blondă!... – fluturii înserării/ o asaltează/ ca pe o veioză…“ (Fumătoarea, veioza). Revine cum un laitmotiv cazuistica libertăţii: „Copacul este liber în dependenţă/ de libertatea omului de a decide/ să-l mai lase liber/ sau…// libertatea copacului e/ în dependenţă de omul cu «Drujba»/ dar/ nu şi cu prietenia“ (În dependenţă de libertate). Textul se alcătuieşte în genere din mozaicul unor imagini a căror relaţie se bizuie pe o ambiguitate interpretabilă în aceeaşi măsură a fi a scepticismului sau a aşteptării, a imobilităţii sau a surprinzătoarei schimbări. Avem a face aici cu o confruntare între decepţia conştiinţei şi inocenţa afectului: „Ar fi nişte fragmente din tîrziul sorţii aproape post-destin/ după care omul rămîne – vorba cîntecului – frunză în vînt/ veveriţă metafizică gonind în roza vînturilor ca în colivie/ cosmică rotitoare/ hai să zicem şi poate chiar să şi scriem/ pe sicrie din microepoci pe sponci personale individuale/ de unică folosinţă de dimineaţă pînă în seară/ cînd totul este sintetizat inutil de imaginea sau poate/ de metafora sui generis generalizată a umbrei/ cînd ochiul dar mai ales conştiinţa priveşte în sine/ ca într-un hău developat de un fotograf amator de sine/ deoarece îi plac dezamăgirile autoironia şi scrumbia afumată – / aceasta/ ca un fragment de amurg material sută la sută palpabil/ de unde şi obsesia de a developa înceţoşarea propriului/ subconştient/ ca pe o perfectă înfăţişare contracromatică/ mai bine zis a lipsei culorilor precum a tot ce dispare fără/ veste“ (Gripa şi salvamarul). Şi, în raza încrederii, o iluminată reverenţă făcută cititorului: „Cum citeşte un sfînt?/ Întîi/ de la privirea lui/ se aprinde primul cuvînt/ care/ cu flăcăruia sa/ luminează următorul cuvînt/ ce se aprinde şi el/ în continuare de rînd/ luminînd/ şi aprinzînd/ al treilea cuvînt/ ce-l luminează/ şi-l incendiază pe următorul…“ (Cum citeşte sfîntul). Copămînteanul subsemnatului, Leo Butnaru, nume binecunoscut şi în România, îşi toarnă astfel complexul istoric în lapidara vibraţie a enunţului său: „Maica Literatură Română/ iartă-i poetului/ involuntara-i neascultare/ de-a se fi născut în Basarabia/ şi nu/ la Bucureşti“ (Către literatura ţării).

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara