Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Lecturi la zi:
Ispita Evului Mediu de Tudorel Urian


Gheorghe Schwartz, proaspăt sexagenar, este ceea ce se numenşte un autor ,pour les connaisseurs". Deşi a debutat în urmă cu mai bine de 35 de ani, cărţile sale au fost distinse cu importante premii literare, iar cronicarii i-au fost mai totdeauna favorabili, este limpede că prozatorul nu a reuşit încă să-şi ocupe locul pe care îl merită în tabloul literaturii române de azi. Atunci cînd se vorbeşte despre starea actuală a prozei româneşti sau se fac diferite sinteze ori clasamente de sfîrşit de an, cărţile lui Gheorghe Schwartz sînt, cu regularitate, uitate. Paradoxul este cu atît mai mare cu cît aceleaşi cărţi sînt mereu abonate la premiile Uniunii Scriitorilor, iar numele autorului este tratat cu respect, ori de cîte ori intră, mai mult sau mai puţin întîmplător, în discuţia specialiştilor. Cum se explică acest destin oarecum straniu al cărţilor unuia dintre prozatorii noştri cei mai dotaţi? Nu cred că simplul fapt că scriitorul locuieşte în provincie poate fi o justificare convingătoare a acestor repetate omisiuni.

O posibilă explicaţie ceva mai plauzibilă a absenţei lui Gheorghe Schwartz din poza de grup a prozatorilor români de azi ar fi cea întemeiată pe caracterul mai puţin convenţional al romanelor sale. În ultimii ani, prozatorul şi-a focalizat energiile literare în realizarea unui foarte ambiţios proiect romanesc, Cei o sută. Acesta se doreşte a fi o istorie inedită a umanităţii, din perspectiva succesiunii a o sută de generaţii aparţinînd aceleiaşi ramuri genealogice. Aceasta urmează să acopere intervalul de timp din Antichitate (căderea Babilonului), pînă în zilele noastre. Este inutil să vorbesc despre miza uriaşă a unui asemenea pariu literar. O astfel de carte presupune o familiarizare deplină cu istoria civilizaţiei, cu modul de viaţă al oamenilor dintr-o anumită perioadă cu nivelul tehnologic, cu formele organizării statale şi cu ideile care circulau în urmă cu un mileniu. Altminteri, riscul autorului unei asemenea cărţi de a cădea în ridicol devine imens. Cu cel de-al şaselea volum din această saga a umanităţii (precedentele romane ale seriei au fost Anabis, Ecce Homo, Oul de aur, Mîna albă, Vara rece), Axa lumii, atinge perioada din jurul anului 1000. Ne aflăm în zorii Evului Mediu, cînd civilizaţia europeană este divizată între Roma şi Constantinopol, iar actualul teritoriu al României este o imensă gaură neagră. Nimeni nu ştie ce se petrece pe aceste locuri. După retragrea aureliană din Dacia, referirile la acest teritoriu lipsesc din istoriografia internaţională. Nu exisată nici un fel de relatări despre posibile bătălii purtate pe teritoriul fostei provincii romane sau urme ale existenţei conducătorilor unor eventuale forme de organizare statală. De aceea, în însemnările din Axa lumii, fostul teritoriu al Daciei poartă denumirea de Misterul Europei.

Prezentul volum se axează în jurul existenţei a şapte generaţii din lanţul de 100 (de la al cincizeci şi optulea, pînă la al şaizeci şi patrulea). Fiecare dintre cei şapte reprezintă cîte un personaj emblematic pentru perioada în care a trăit: Juglans (940-1000) este diplomatul uns cu toate alifiile şi cu predispoziţie către conspiraţie, Kal (976-1064), astrologul care calculează trecerea timpului şi prevesteşte întîmplările viitoare, Nivalis (1001-1054), înţeleptul care sub masca umilinţei dezvoltă o adevărată artă a supravieţuirii în vremuri tulburi, Memorialistul (1026-1089), anonim cum îi stă bine unui om cu asemenea preocupări, Caesar (1054-1098), un fel de Zorro, ziua înger, noaptea demon, aventurier şi corsar; Schwartz von Schwartz (1088-1160), genealogul, omul care pune bazele ştiinţei pe care se întemeiază tot sistemului de putere în Evul Mediu; Richard le Noir (1118-1149), cavalerul, personajul curajos, veşnic îndrăgostit, oricînd dispus să sară la luptă în numele onoarei şi al dreptăţii.

Dincolo de aceste personaje care ne introduc în climatul fascinant şi misterios al unei epoci prea puţin cunoscute, se mai poate vorbi de un personaj, Scribul, naratorul omniscient trăind în plină epocă a postmodernităţii. De altfel, există două zone de interes ale acestui roman. Una se află la nivelul poveştii, al întîmplărilor, intrigilor de palat, amorurilor, faptelor de vitejie şi spaimelor generate de iminenta intrare în mileniul al II-lea (eveniment perceput la vremea respectivă ca un posbibil termen pentru sfîrşitul lumii) şi cealaltă, la nivelul tehnicilor narative, al ,traducerii" în limba actuală a formulelor narative din epoca respectivă, fără a se pierde nimic din farmecul misterios al scrierilor din Evul Mediu.

Scribul este un narator postmodern, care relatează întîmplările petrecute la anul 1000 cu detaşarea vechilor cronicari, fără a uita însă, atunci cînd este cazul să-şi avertizeze cititorii în legătură cu unele coincidenţe şi similitudini cu întîmplări şi personaje din vremea noastră. Panseurile şi notele sale de subsol au un vădit substrat ironic şi, mutatis mutandis, ele ar putea trimite cu gîndul la notele lui Ion Budai Deleanu din }iganiada. Iată doar una dintre reflecţiile Scribului: ,Există o limită geografică şi o limită de timp pînă unde răzbate înţelegerea. Doar povestea constituie a treia dimensiune, cea aptă de a da consistenţă faptelor. Întorcîndu-se la neînsemnatul scrib, ce le-ar fi spus tîrgoveţului şi ţărăncuţei din Bizanţ ori din Burgundia personaje cum ar fi G.W. Bush, Vladimir - alt Vladimir... - Putin sau Saddam Hussein, ca să ne menţinem în spaţii mai restrînse? Probabil că, întrucît Cei O Sută nu sînt citiţi încă de mai nimeni, cînd lumea se va apleca asupra lor, nici numele de la graniţa de început a mileniului trei nu vor fi mult mai familiare cetăţeanului Terrei decît cele de la pragul de sfîrşit al primului mileniu creştin" (p. 7).

Chiar şi atunci cînd descrie personaje şi fapte de acum o mie de ani, Scribul foloseşte un limbaj modern, perfect adaptat la terminologia contemporană. ,Alături de el (de guvernatorul Otto von Nordheim), perceptorul se poartă inuman, stoarce ultimul strop din sudoarea pămîntenilor. Dar, ceea ce era mai groaznic, perceptorul nu lucra după nici o regulă previzibilă oamenii săi veneau şi de cinci ori în acelaşi sat şi nu se comportau asemenea unor funcţionari, ci precum cei din urmă tîlhari" (p. 238). Acest tip de comportament pare desprins din paginile de fapt divers ale ziarelor sau din emisiunile de ştiri ale televiziunilor de azi. Cît despre ,perceptori" şi ,funcţionari" la începutul Evului Mediu... Tentaţia de a citi fragmentul citat în cheie ironică este foarte mare. Culmea este însă că inadvertenţele de limbaj nu tulbură prea tare nici o lectură obişnuită. Trimiterea la ocupaţii din prezent contribuie la o mai bună înţelegere a comportamentului respectiv.

Ciclul romanesc Cei o sută reprezintă, într-un fel, o replică românească la Regii Blestemaţi. Ce se poate spune despre cel de-al şaselea roman al ciclului, în condiţiile în care regula jocului este deja cunoscută din precedentele volume? Că, dincolo de tehnica sa narativă (post)modernă, romanul Axa lumii oferă multe surpize plăcute în planul cunoaşterii. Într-o formă cuceritoare, el îşi introduce cititorii în zorii civilizaţiei creştine, oferă o idee despre mentalităţile, genurile şi speciile literare cultivate în epocă, vorbeşte despre formele de organizare politică şi socială specifice anului 1000, urmează paşii făcuţi în gîndirea teologică, filozofică şi ştiinţifică, trece în revistă progresele realizate în planul tehnologiei. Nu întîmplător, volumul se încheie cu apariţia plină de poezie şi mister a unui personaj care va marca secolele care vor urma, devenind un simbol pentru istoria europeană a Evului Mediu: cavalerul îmbrăcat în armură, eroul atîtor vise de glorie şi onoare, în jurul căruia se va naşte o întreagă literatură, culminînd cu inegalabilul roman al lui Cervantes, Don Quijote. Apariţia cavalerului singuratic în finalul acestei cărţi este promisiunea pe care autorul o face pentru viitorul volum al ciclului.

Cel mai recent roman al lui Gheorghe Schwartz, Axa lumii, ne aduce anii de început ai Evului Mediu, în plină epocă postmodernă. Dar epopeea literară Cei O Sută se află abia la jumătate. Înainte, mult mai este. Minunata călătorie în timp a lui Gheorghe Schwartz va continua preţ de multe alte volume. Cu siguranţă, proza acestui scriitor ieşit din norme ne rezervă încă multe şi minunate surprize.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara