Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cărţi noi:
Istoric, etnograf, specialist în patristică. statistician, agricultor, chimist, gastronom, metafizician şi bineînţeles, poet de Alex. Ştefănescu


Constantin Ţoiu, Memorii din când în când, vol. II, Bucureşti, Ed. Cartea Românească, 2004. 520 pag.



Amintiri, portrete, evocări, reflecţii, întâmplări neobişnuite intrate în folclor, ficţiuni - toate într-o succesiune caleidoscopică. Scriitorul este mereu atent la ceea ce poate deveni literatură. El are aerul că trăieşte pentru a avea ce să povestească în cărţile sale.

Acest mod al lui Constantin }oiu de a înţelege viaţa (ca pe o activitate de documentare) ne era cunoscut. Ne era, de asemenea, cunoscut farmecul stilului său, de o simplitate rafinată. Nouă, în Memorii din când în când (care a ajuns acum la volumul doi), este hotărârea autorului de a merge (uneori) cu sinceritatea până la capăt, de a proceda ca un Fidias al prozei şi anume de a-şi reprezenta personajele fără haine, în toată splendoarea nudităţii lor.



Nicu Brezoianu, Politicale, balade pentru oameni obişnuiţi, Făgăraş, Ed. Negru Vodă, 2004. 78 pag.



Poeme satirice, tacticos-bătrânicioase, cu o prea evidentă funcţie educativă. Suprinzătoare este lipsa umorului:

"Cât ai dori, nu poţi să fii un om civilizat,/ dacă în prealabil n-ai fost strunit şi educat;/ să fi-nvăţat să îţi cultivi de mic ce ai de calitate/ şi cu discernământ să foloseşti, în funcţie de necesitate." etc.

Versurile care au haz sunt puţine la număr şi par scrise din greşeală:

"Însă adevărata bârfă recomandată este, fiind uneori un leac/ ce-ţi face poftă de mâncare, reglând mici funcţii la stomac.// Oxigenează organismul, ascute limba şi-i un fapt probat/ că-n urma acestui exerciţiu femeia îl îngroapă pe bărbat."



Ovidiu Genaru, Pâinea noastră cea de toate zilele, Bacău, Ed. Corgal Press, 2004. 428 pag.



Numai Ovidiu Genaru, cu talentul lui literar proteic şi cu erudiţia lui exotică, de obişnuit al anticariatelor, putea compune o asemenea carte, consacrată în întregime pâinii. Autorul se comportă ca un om-orchestră al scrisului, fiind deopotrivă istoric, etnograf, specialist în patristică, statistician, agricultor, chimist, gastronom, metafizician şi, bineînţeles, poet. Ceea ce rezultă este un fabulos şi cuceritor articol de enciclopedie (ciclopică), consacrat unui aliment care, de-a lungul a mii de ani, a dezvoltat o capacitate de a semnifica şi de a emoţiona cu totul ieşită din comun.

Până şi superstiţiile referitoare la pâine, din cultura populară românească, selectate cu bun-gust de Ovidiu Genaru, iradiază poezie:

"Când pleacă cineva la drum, presară-i făină pe prag, ca să-i meargă din plin.";

"Ca să uiţi mortul, să te uiţi prin sâtă la lună.";

"Mireasa, când intră în casa mirelui, dacă se uită în vatră, va avea copii frumoşi.";

"Când după ce ai tras pânea mai bojbăieşti în deşert cu cociorva prin cuptor, mai tragi gândind că se mai află vreo pâne, atunci tragi moartea.";

"Apa de unde bea curcubeul e bună să stropeşti cu ea câmpul, când nu se face pâne.";

"Gunoiul nu se aruncă niciodată în faţa soarelui, că-i pătezi faţa şi pe urmă vara ne arde sămănăturile.";

"Se crede că şoarecele care a ros nafura se preface în liliac."



Al. Săndulescu, Acele puncte lucii..., comentarii critice, Bucureşti, Ed. Universal Dalsi, 2004. 280 pag.



Comentarii critice scrise de unul dintre cei mai competenţi şi demni de încredere istorici literari pe care îi avem în prezent. Al. Săndulescu ia distanţă faţă de textele examinate - chiar şi faţă de cele care aparţin unor scriitori importanţi ca Liviu Rebreanu sau Tudor Vianu. Comprehensiv, dar fără să-şi să-şi piardă vreun moment simţul proporţiei, el situează exact fiecare operă în istoria literaturii şi îi evidenţiază corect (uneori poate prea timid) semnificaţia.

Merită remarcat faptul că această seriozitate profesională nu exlude plăcerea lecturii. Al. Săndulescu este în mod evident pasionat - şi azi, după decenii petrecute în bibliotecă - de literatură. Studiul său consacrat, de exemplu, corespondenţei dintre Mihai Eminescu şi Veronica Micle exprimă printre altele delectarea elevată pe care a trăit-o istoricul literar cercetând dosarul unei mari iubiri din secolul nouăsprezece.



Dan C. Mihăilescu, Scrieri de plăcere, Bucureşti, Ed. Fundaţiei Pro, 2004. 272 pag.



Un nou talk-show - de fapt, write-show - cu Dan C. Mihăilescu. Autorul foloseşte, ca de obicei, o recuzită lingvistică fastuoasă, golind de cuvinte dicţionarele pentru a-şi compune tiradele, lamentaţiile, evocările, mărturisirile şi diatribele. Cel mai bine îi reuşeşte spectacolul jelaniei patetice şi al indignării furibunde, în stil muntenesc. Printre episoadele de neuitat se numără acela al debarcării sale, din cauza lipsei unei vize, din trenul de Paris în gara Salzburg de către doi vameşi austrieci intratabili:

"ŤRaus! Raus!ť Strigătul acesta, ţâşnit din gâtlejurile celor doi vameşi austrieci (18-21 ani, 1,90 m x 90 kg, superbi, imberbi, after shave plus câine lup, demn de filmele cu lagăre naziste) îl aud în somn şi acuma, după patru luni... ş...ţ

Străbat alene oraşul, chiolomb, scălâmb, neras, nemâncat, ars de sete, cu gândul la ţărişoara mea şi la cum de ne-a adus istoria în halul ăsta. Neliniştesc trecătorii cu laitmotivul Ťentschuldigen, bitte, wo ist Bürgerspitalgasse?ť, în afară de links şi recht oricum nu înţeleg nimic."



Gabriela Savitsky, Cartea de dragoste, Timişoara, Ed. Marineasa, 2004 (versuri). 48 pag.



O poetă talentată care joacă totul pe cartea emoţiei (şi câştigă).

Ca şi Nicolae Labiş, pe vremuri, dar într-o manieră mai nervoasă, Gabriela Savitsky activează energic cuvintele (restituindu-le sensul originar sau asociindu-le într-un mod neaşteptat) pentru a exprima repede, sintetic trăiri intense. Sinceritatea ei expeditivă şi febrilă, exuberanţa care anunţă un deznodământ tragic, feminitatea conştientă, până la un fel de iluminare, de ea însăşi contribuie deopotrivă la cucerirea cititorului:

"Oraş fosforescent - sarcofag de înger/ Prin care sufletul tău circulă ca un lichid coloidal. /.../ Tu ai un sistem infailibil de Ťa faceť/ Eu am o stăruitoare dorinţă de a nu fi./ Lumea se împlântă în mine, milioane de ace:/ Priviri, gesturi, grimase, surprindere, banale sinestezii.// Tu ai un umblet suav şi felin/ Şi unele locuri unde dragostea/ te-aşteaptă cuminte la masă./ Eu sunt un refugiat dintr-un crâng de pelin/ Şi am stins într-o zi luminile cuvântului Ťcasăť.// Eu te iubesc cu tocurile pantofilor,/ Cu fiongul chicios de la pălăria miraculoasă,/ Care mă transformă dintr-un ceva,/ Într-o doamnă distinsă, teatral sfioasă" etc.



Constantin Stoica, Sub semnul fiarei, tablete de nesomn, Piteşti, Ed. Carminis, 2004. 168 pag.



Cugetări judicioase şi terne, dintre acelea pe care nimeni nu le contrazice, dar nici nu le ţine minte:

"La 18 ani avem toată viaţa înainte. La 80 avem toată viaţa înapoi.";

"O compătimire sinceră alină mai mult decât o consolare de circumstanţă." etc.



Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului, O zi de toamnă, cândva... (15 noiembrie 1987), editor: Romulus Rusan, Bucureşti, Fundaţia Academia Civică, 2004 (istorie orală). 136 pag.



Transcriere de pe banda magnetică a unei discuţii cu unsprezece dintre muncitorii care au luat parte la revolta anticomunistă de la Braşov din 15 noiembrie 1987. Discuţia, organizată de Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului în ziua de 8 noiembrie 2002 şi condusă de Romulus Rusan, constituie un revelator document de istorie orală. Un document care furnizează informaţii nu numai despre desfăşurarea evenimentelor de la Braşov, ci şi despre drama celor arestaţi de Securitate, ca şi despre cinismul grotesc al anchetatorilor. "La un moment dat - povesteşte Dănuţ Iacob - am zis: ŤDomn'e, ce vreţi să faceţi cu mine?ť ŤCine e în tabloul ăla?ť ŤCeauşescu.ť ŤIa dă-te, mă, mai aproape! Cine e acoloť ŤCeauşescu.ť Mi-a dat un baston peste cap: ŤTovarăşul Nicolae Ceauşescu!ť ŤMă scuzaţi, tot aceeaşi persoană e, nu e...ť Zice: ŤFii atent aici - mi l-a pus mai jos, la nivelul nasului - îl ţii cu nasul acolo până vin eu.ť Am stat un minut, două, mi-era frică să nu-l scap. Până la urmă l-am scăpat. A intrat ălălaltul: ŤCe-ai făcut? L-ai dat jos pe Ceauşescu?ť ŤL-am dat, domn'e.ť Pac, dă-i bătaie, iar mă lua la bătaie, la picioare, la mâini, cum apuca."



Adrian Erbiceanu, Divina tragedie, Sibiu, Ed. Tribuna, 2004 (versuri; cuvânt înainte de D. Popescu, postfaţă de Emil David). 112 pag.



Carte scrisă în replică la Divina comedie a lui Dante. Autorul încearcă să descrie, în terţine, infernul din România comunistă, dar nu reuşeşte

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara