Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Păcatele Limbii:
Istorie culturală de Rodica Zafiu


Profesorul Alexandru Niculescu a publicat de curînd cel de-al patrulea volum al lucrării sale intitulate Individualitatea limbii române între limbile romanice (Clusium, 2003). Seria, începută în 1965, a continuat în 1978 şi în 1999, fiecare dintre cărţi avînd cîte un subtitlu lămuritor: dacă primul volum cuprindea Contribuţii gramaticale, al doilea era intitulat Contribuţii socioculturale, iar al treilea pur şi simplu Noi contribuţii, ultima apariţie poartă subtitlul Elemente de istorie culturală. Traseul pe care îl parcurg studiile reunite în aceste volume e limpede şi are o coerenţă intelectuală exemplară: de la aspectele predominant formale, ţinînd de structura limbii, se ajunge la cele mult mai complexe, în care dominantă e perspectiva istorică asupra principalelor linii de evoluţie socială şi culturală ale societăţii şi asupra reflectării lor în limbaj. E o lărgire firească: un cercetător tînăr tinde să fie exact şi chiar exhaustiv în limitele unei probleme concrete; experienţa acumulată îndeamnă însă la abordarea unor teme cît mai largi, la meditaţia asupra chestiunilor esenţiale. Seria Individualităţii i-a permis autorului o anume libertate tematică, sub semnul integrator al unei metode şi al unui stil personal. Volumele anterioare au adus puncte de vedere şi teme extrem de interesante, puncte de referinţă în istoria gîndirii lingvistice româneşti: de la teorii despre obiectul direct prepoziţional, raportul adversativ, mijloacele de afirmaţie, exprimarea politeţii, partitivul, ordinea cuvintelor - pînă la "continuitatea mobilă", occidentalizarea romanică, cultura populară şi cea pentru elite, adaptarea neologismelor, limbajul politic, limbajul religios etc. Şi cartea recent apărută cuprinde unele observaţii gramaticale (asupra articolului, a analogiei etc.), dar predominante sînt temele culturale: plurilingvismul, relaţiile Orient-Occident, occidentalizarea şi mai ales religia şi individualitatea etnică. Sînt reluate o serie de articole, inclusiv cîteva dintre cele publicate în ultimii ani în România literară: destinaţia publicistică explică limbajul accesibil, cu accente subiective, al textelor, cărora nu le lipseşte însă aparatul ştiinţific necesar. Cititorii cunosc tonul polemic şi dispoziţia combativă a profesorului Alexandru Niculescu: ai cărui principali inamici sînt clişeele de gîndire, stereotipurile, banalităţile fals patriotice. Textele sale sînt, întotdeauna, voit provocatoare, respectînd regula de bază de a lansa idei: chiar cînd trezesc unele îndoieli şi dezacorduri, chiar cînd unele accente polemice par exagerate, ele scot gîndirea din inerţie şi o aduc, cu o pedagogie superioară, în starea firească de a repune mereu în discuţie aparentele adevăruri. Atitudinea autorului mi se pare cea mai productivă, în domeniul ştiinţific: o îndîrjire polemică imediată se proiectează pe o fundamentală toleranţă a ideilor; căci tendinţa de contrazicere e aplicată chiar propriilor poziţii, judecata oscilînd permanent între atac fulminant şi nuanţare înţeleaptă.

Studiile din acest volum au drept noţiuni-cheie multiculturalismul şi identitatea, Orientul şi occidentalizarea, influenţele şi atitudinile culturale; cuprind sinteze şi dezbateri asupra fenomenului cultural religios, domeniu neglijat timp de decenii, a cărui serioasă readucere în discuţie e absolut necesară. Centrul de greutate al cărţii este constituit de un studiu amplu despre creştinismul românesc, evaluîndu-se problemele spinoase ale cercetării sale, dincolo de clişeele patriotice şi de dogmele ecleziastice, istorice sau lingvistice (ipotetica creştinare de către apostolul Andrei, legătura dintre romanizare şi creştinism etc.); sunt evocate raportul complex, de la începuturi, dintre zonele citadine şi rurale, dintre populaţia autohtonă, grecii din colonii (care au dat primii martiri) şi romanii proveniţi din diverse zone. Sînt relativizate chiar argumentele lingvistice, în primul rînd cel al conservării termenilor latini pentru terminologia religioasă de bază, sugerîndu-se, pe baza unor particularităţi fonetice, impunerea lor în limbă în momente diferite ("Există deci în vocabularul creştin românesc mai multe straturi terminologice, poate chiar mai multe zone ecleziastice", p. 188). Legătura cu Bizanţul, situaţia religioasă a aromânilor, cultura slavo-bizantină, influenţa sîrbă, sincretismul şi toleranţa, raportul dintre catolicism şi ortodoxie, rolul Reformei, diferenţele de istorie religioasă dintre regiunile româneşti - sînt doar cîteva dintre subtemele acestei sinteze extrem de interesante.

Trebuie neapărat amintit şi studiul despre ecourile lingvistice şi culturale, directe şi indirecte, ale legăturii dintre Veneţia şi ţările române (cuvîntul venetic, toponimele Veneţia / Vineţia; literatura secolului al XIX-lea etc.); şi în acest caz, specifică pentru istoria răspîntiei culturale româneşti apare a fi diversitatea: "Mai multe drumuri de acces: mai multe Veneţii!" (p. 98).

Cu siguranţă, abordarea propusă de profesorul Alexandru Niculescu nu este nicidecum în discordanţă cu metodologia lingvistică actuală (cum presupune autorul însuşi în prefaţă, într-un moment de polemică cu sine ori cu contemporaneitatea); dimpotrivă, analiza ideilor şi a ideologiilor culturale, studiul mentalităţilor, al evaluării şi al politicii lingvistice sunt perspective extrem de actuale şi adîncirea lor este esenţială pentru cultura română.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara