Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Noul val:
Jocul de-a literatura de Alex. Ştefănescu

Tudor Creţu, studio live, 2015 <- 2000, poeme, Timişoara, Printpress, 2015. 166 pag.

Un tânăr răsfăţat de soartă care se joacă de-a literatura . Aşa ni se înfăţi- şează Tudor Creţu, doctor în literatură comparată şi director al Bibliotecii Judeţene din Timişoara încă din 2011, adică de la vârsta de 31 de ani.

Inteligent, inventiv, lipsit de griji, el se lasă absorbit de combinarea fantezistă a cuvintelor, de portretizarea capricioasă a unor personaje, de descrierea fugitivă, incompletă a unor situaţii din viaţa de fiecare zi. Şi toate acestea fără să-l intereseze ce înţelege lumea din îndeletnicirea lui.

Noua sa carte, studio live (cu s mic), duce acest joc de-a literatura până la ultimele lui consecinţe, până la un supra-joc. Este vorba de un montaj de extrase din cărţile anterioare. Lipsa de logică a montajului este explicată logic de autor într-o scurtă notă introductivă: „studio live reuneşte şi, în acelaşi timp, regrupează poeme, în versuri sau proză, din Parantetice (grupajul «Ţară, ţară...»), Jurnal fantasmatic, Obiectele oranj şi Dantelăriile Adelei, precum şi din Fragmente continue. Poeme live. Publicate anterior sau nu, textele din studio live sunt dispuse în ordine invers cronologică, în timp ce live propune o reaşezare a Fragmentelor continue.”

CV-ul lui Tudor Creţu este şi el unul ludic: „Tudor Creţu (n. 1980) a început să scrie poezie într-o duminică, prin clasa a XI-a. Caietul avea spirală de plastic şi linii la fel, aproape, de verzi. Pe coperta a patra, Dragoş zdrobea, cu binecunoscuta ghioagă, ţeasta zimbrului. Pe Molda, căţeaua voievodală, avea să şi-o imagineze drept pitbull(iţă). Peste ani. Iar pe Dragoş, căscând, pe calul ridicat în două picioare.”

Toate aceste alintături literare au farmecul lor. Sigur este că nu oricui i-ar sta bine să le practice. Nu mi-l închipui – Doamne fereşte! – pe Andrei Marga ţinând un Jurnal fantasmatic, în care să scrie:

„03.03./ mi-aduc parizer la calculator,/ zbor căşti de nazist de pe ţeste./ «moartea vine cu naganu»./ se-ntind culorile, se lăţesc şi albăstresc/ sub ochii mei după două,/ e-un frig aromat printre ziduri – abţibilduri lipite ca pe uşa frigiderului./ aş fi terminat romanul de mult,/ mi-ar fi zâmbit adolescenta cu pârţ parfumat,/ politicianul cu buze ferfeniţite” etc.

Dar lui Tudor Creţu îi stă bine să se îngâne pe sine, să se fandosească să spună mereu altceva decât aşteaptă cei din jur. Publicul său ideal este format din iubite care îi sorb extaziate fiecare cuvânt şi din colegi de generaţie, convinşi că prin acest recital de fiţe dau o nouă lovitură generaţiilor anterioare.

Mai greu e cu criticii literari, care nu se entuziasmează uşor. Da, Tudor Creţu are multe calităţi, cunoaşte bine limba română, este dezinvolt, se mişcă fără complexe în spaţiul literaturii şi ar putea scrie o literatură bună. Dar nu scrie. Peroraţiile lui excentrice atrag atenţia, pentru moment, ca trântirea unui geam din cauza curentului (literar). Imediat după aceea sunt însă uitate:

„05.01. Scriu când apartamentul e mai înmiresmat, când întinde mama izmenele pe sârmă. Mă coc ca o prăjitură. Sunt Miezuleţ. Vin neamurile şi mă mângâie pe cap.

– N-a fost să fie, las...

Pe trunchiul cu cioturi arse, să te caţeri mai repede decât maimuţa: ascensiunea în viziunea celor de la Aloe Vera sau orice alt sistem MLM.”

Memoria refuză să păstreze multă vreme asemenea divagaţii, fie şi epatante, iar memoria afectivă nu are ce să păstreze. Autorul reuşeşte să se facă remarcat, dar nu şi să emoţioneze.

Din poeziile grupate sub titlul Dantelăriile Adelei (de fapt, volumul de debut, din 2001, al lui Tudor Creţu, salutat printr-o prefaţă de Şerban Foarţă), se pot alege versuri cu o anumită consistenţă literară. Versuri, nu poezii:

„e sâmbătă/ în venele mele”;

„n-am numărat găurile/ biletului de tramvai/ prin care cineva se uită de o viaţă la mine”;

„aş putea desena piaţa/ pe coaja unei seminţe/ aş putea aşeza ceaşca de ceai sub un tei/ şi aştepta/ să cadă florile să se usuce/ ţigara lăsată să fumege/ în locul puştii”;

„în râsul fiecărui copil/ scârţâie câte o uşă/ într-un singur cuvânt/ zbârnâie litera/ ca un cuţit înfipt/ de la mari depărtări” (aceste şase versuri i-au plăcut şi lui Şerban Foarţă).

Ce literatură bună ar putea scrie Tudor Creţu!

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara