Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Comentarii Critice:
Jocul erorilor într-un tablou de Marius Miheţ

Câte pasiuni și ce de ciudățenii se pot ascunde într-o localitate reală cu nume atât de poetic încât să pară neverosimilă? Nu departe de Cluj, dar nici în imediata vecinătate, găsiți Luna de Jos.
Se spune că primarul localității, întrebat adeseori de câte un isteț unde e cealaltă așezare, Luna de Sus – căci numaidecât trebuie să fie una –, răspunde mândru: deasupra, cum unde? Și arată spre azur. Radu Țuculescu a scris un roman despre cum s-ar putea proiecta chiar pe cer o asemenea lume. Poate cea adevărată.
Se-nțelege că e nevoie de talent și de o atenție aproape chirurgicală pentru a ști să integrezi fragmente de lumi în ecuații poetice. Cu timpul, Radu Țuculescu a devenit și în scris un regizor ce și-a depășit cu tact actorul dinăuntru, precum și dirijorul ce a valorizat muzicianul lăuntric. Neînduplecat multă vreme, scriitorul se asigura în alte romane că personajul domină instanțele textului, că forța lor poate transfigura pe oricine și orice.
În Măcelăria Kennedy (da, haios titlu, nepotrivit pentru alții, dar cu rădăcini, și acesta, în evenimente reale), prim-planul îl iau de la bun început mișcările colective: pe pământ, un festival de muzică și spirit adună toată suflarea din Luna de Jos în jurul amfiteatrului din Pădurea Pătrată. Dincolo, pe cer, se pregătesc surprize „nu totdeauna plăcute”, astfel că legiuni de îngeri sau diavoli prezintă coregrafii alternative, prinse într-un spectacol de lumini și senzații complexe.
Ca și cum n-ar fi de ajuns, eclipsa totală este așteptată cu nerăbdare. Însă mica localitate nu pare copleșită. În plus, o măcelărie botezată după numele președintelui american Kennedy stă să fie inaugurată. Așadar, spectacolul multiplu al scenelor lumii nu lasă deoparte burta, ochii și sufletul. Dar mai ales incită mințile și trezește pasiunile încremenite. Căldura și țânțarii nu reușesc să tulbure nimic, nici chiar eșecul observării eclipsei. Căci Radu Țuculescu oferă cititorului o lume nu nebună-nebună, ca altădată, cât simpatic-vitalistă, lipsită cu totul de umori, imposibil de disprețuit: o lume ideală, cu un simț al umorului și pasiuni sinestezice cum nu s-au mai văzut. Unde parcă totul este permis. Asta e Luna de Jos. Basmul ei real.
Citim nu viața urbei, ci viața scenei. Căci lumea shakespeariană a lui Țuculescu trebuie să renunțe la măști pentru a face orice, dar mai ales pentru a privilegia jocul erorilor.
În secret, Radu Țuculescu visează, fără doar și poate, la o așezare formată numai din artiști. Cum ar arăta ea? Nu departe de cea înfățișată aici. Cu siguranță una mai bună, cu îngeri care aplaudă sonor, cu îngeri implicați și nu indiferenți, cum apar în Măcelăria Kennedy.
Și motive de tristețe ar fi destule. Flavius Kasian deschide măcelăria cu gândul că el însuși este un artist, unul trist, totuși, pentru că soția, dormind trei zile în șir, nu-i oferă viață, nici măcar senzația ei. Ultimul evreu rămas în Luna de Jos, Sami Goldenberg (zis Munteaurit) meșterește de toate și refuză America și Israelul pentru, spune el, a îngriji cimitirul evreiesc. De fapt, vrea singurătatea lipsită de responsabilități reale. Și el un artist autoironic, cu pasiuni ascunse, nedesăvârșite – cum este Viviana, adevărul lui refuzat chiar și pe buza evidenței. La fel procedează și medicul Otilia – poetă în absența pasiunii, iar când Dan Coșoiu – realizatorul de la radio Cluj - apare în localitate, ea redevine pentru puțină vreme femeia pasională, participând, ca ceilalți, fără rețineri la o babilonie spontană. Sau gemenele Roberta- Rozalia: dincolo de farsele lor, ele ascund bovarisme camuflate în simțul umorului: Roberta admiră retorica Marelui Petric, actorul-profet ce ajunge pe scena din Luna de Jos. Și așa mai departe.
În mijlocul acestei comunități ce sărbătorește ca la începutul lumii tronează tensiunea dintre voluptate și senzualitate. Există pagini deosebit de expresive, pentru că, de vreme ce se acceptă cu bucurie orice, atunci și trupul poate fi antrenat din te miri ce. Iar lumea lui Țuculescu știe să râdă. Și o face din inimă.
Totul începe chiar cu războiul erotic al luminilor. Radu Țuculescu e încredințat că se prea poate să coboare și luna cu altă lumină, vicleană, dar mai ales derutantă pentru cei ce se ostenesc să discearnă printre realități. Laolaltă se înghesuie evenimente promițătoare pentru mișcări ample, nu doar pe ecranul cosmic. Dar mai ales al luminii de jos. Festivalul aduce oamenii Orașului, străini ce nu lasă deoparte cele rele, înainte de-a intra în lumea asta oarecum neprihănită. Amfiteatrul din pădurea de basm a localității se micșorează și face loc cadrului lărgit, feeric, al înaltului. Cosmicul dezvăluie adevărata scenă de unde se reproduc, insesizabil și la scară mare, confruntările decisive: senzuale și artistice. Dramatice și tragice. Iar privite de sus, gesturile umane par comice, iluzorii chiar, iar libertatea - mărginită.
Pe măsură ce înaintăm în narațiune, veți observa că facem tot mai mult parte dintre privitorii unui tablou în mișcare ce se fixează imperceptibil în încremenire. De sus, el se vede limpede: nu departe de Marc Chagall. Pretutindeni visare, tendința evadării, realitatea agresivă ce pune la dispoziția cuplurilor și melancolicilor întregul teritoriu al cerului pentru a pluti în voie onirică sau la frontiera dintre magic și fantezie.
Senzualitatea magicului, dacă există una, ar fi căutat-o Chagall, iar pe dârele imaginarului său scrie acum Radu Țuculescu.
Adevărata protagonistă a cărții este Doris Loman, o femeie distrusă de căsnicia nefericită; ea se lasă sedusă de un șef tânăr, primitiv și agresiv în narcisismul său erotizant. Mai mult decât toți ceilalți eroi din Măcelăria Kennedy, Doris trăiește mirajul imposibilității. Prea slabă să renunțe la soțul resemnat, ca și la amantul-șef, ea caută refugiul în baletul imaginației. Și o face rămânând, ca eroii lui Chagall, de bună-voie, prizoniera unei preaciudate bucurii și vitalități cosmice. Păstrând nealterate ultrasenzualitățile și maternitatea - în fața cărora bunul-simț ar trebui să reacționeze. Nu și Ovidiu Negru, șeful diabolic, bulversat de instinctul său erotic ce trebuie să posede obiectul nevrozei sale, nu să zboare cu iubita în mitologii și suprarealități. Tabloul cu Doris rănită în măcelărie este antologic.
Ambiția lui Radu Țuculescu din Măcelăria Kennedy, mai plastică decât în alte rânduri, vine din confruntarea cu adevărul irealității, cu ambiția dea așeza fundații pretutindeni factorului psihic și fantast. Nu întâmplător, îngerii apar în scene cheie asemeni unor refrene. Îngeri sau demoni, căci realitatea de sus ascunde înțelesuri și pedepse imprevizibile.
Cufundați în mici dar esențiale preocupări, atrași de bovarisme și iluzii mărunte, protagoniștii din Măcelăria Kennedy, în ciuda piedicilor freudiene, manifestă o disponibilitate funciară. Ei sunt, vorba regretatului Ion Zubașcu, oameni disponibili. Magnetismul lor de aici vine din permanenta lor disponibilitate. Pentru cam tot ce mișcă. Uitând, de pildă, că se găsesc la marginile zilei, ale clipei sau ale vieții, că iubesc sau că află apropierea celui visat. Lumea lui Radu Țuculescu debutează cu anestezia privirii unui cititor ce riscă, dacă rămâne la nivelul apropierii, să piardă esențialul. Trebuie ca privirea să survoleze Luna de Jos, să mărească localitatea-scenă ce se oglindește în pulsiunile unui cer-oglindă. Nu degeaba comicul crește din reacțiilor de anesteziați simpatici și disponibili naivi.
În toate, Radu Țuculescu se află în căutarea unui ton burlesc, al culorilor potrivite, al mișcării unui tablou ce lasă deoparte iluzia babiloniei din alte cărți și fixează dansul cuplului în zborul lui contrariant. Căci iubirea, pasiunile, voluptățile de tot felul alcătuiesc un spectacol al luminilor și obscurităților. Poate mai mult decât orice, în activități de felul acesta, al mișcărilor colective, se manifestă și un alt duet, rămas la fel de ambiguu: binele și răul. Îngerii și diavolii. Câștigă cine fructifică zborul de jos, razant, căderile și accidentele. Învingătorii se bucură de grindina ce interzice eclipsa, la fel, de norii războinici ce obturează decorul unei apocalipse vesele, cinematografice. Numai finalul cărții, prea brusc, prea teatral, cu cortina scăpată peste ultima scenă, strică intensitățile.
Reținem contrastele puternice, intrigile oximoronice: Măcelăria Kennedy promite modele poetice, picturale și psihice prin lirismul cuplurilor: cald și frig, rece și fierbinte, toate pierdute în nesiguranța lumilor. Cu „cerul scuturat de îngeri îndrăgostiți”, cu „Diavolul îndrăgostit sfărâmat în mii de cioburi căzute pe pământ”, „Binele și răul – într-un mozaic viu, hipnotic” duce la o „simfonie fantastică creată dintr-o puzderie de luminițe intrate într-o concurență fără complexe cu puzderia de stele de deasupra lor”. Imagini ca acestea și altele, tablouri neorealiste în expresii chagalliene, fac din Măcelăria Kennedy un roman de recitit.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara