Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Alfabetul Domnilor:
Jucărioare pentru critici de Ioana Pârvulescu




Considerat în mod simplist o ocupatie parazitară si plicticoasă, comentariul critic e, dimpotrivă, un joc plin de bucurii. Spectaculos ca orice joc de echipă. Cum-necum, criticul tine seama de toti cei care l-au precedat în explorarea unei cărti, beneficiază de descoperirile acestora, le depăseste sau le neglijează voit, continuă drumul, se întoarce, ocoleste, ajunge în locuri noi. Cînd ignoră ăechipa" nu poate fi suspectat de inocentă, o face cu un scop clar, de-obicei încercarea de a depăsi prejudecătile, dar eforturile sale solitare rămîn totusi în istoria echipei.

Blazonul
Sînt polemici sau dezbateri critice întinse pe decenii, ca o partidă care cere la nesfîrsit o revansă sau ca o jucărie ajunsă mereu în mîinile altcuiva. Cîteva dintre jucărioarele cele mai iubite de criticii români provin din Craii de Curtea-veche de Mateiu Caragiale. Prima este întrebarea: cine sînt craii numiti în titlu sau, schimbînd putin accentul, cîti crai sînt? În episodul trecut al Alfabetului i-am mentionat pe principalii (dar nu singurii) critici care s-au ocupat frumos si serios cu această întrebare. Chestiunea e mult mai complicată decît s-ar zice: titlul romanului este simbolic, ca să nu spunem heraldic si este evident că personajele nu pot fi întelese fără descifrarea blazonului. Or, blazonul crailor mateini cuprinde si o cifră, complicat desenată: unii cred că disting un 3, altii sînt siguri că e vorba de un 4.

Ezitarea între 3 si 4 e de altfel foarte veche în istoria crailor. În apocrifele, în romanele si în filmele care pornesc de la povestea celor 3 crai originari, cei care au venit să i se închine lui Isus cu aur, smirnă si tămîie (Matei, 2, 1-12) apare uneori si un al 4-lea personaj, un ghid misterios al celor trei, poate întruparea stelei călăuzitoare. Evanghelistii, un fel de crai-cronicari ai lui Isus, sînt 4. 3 fii apar în povesti. În jocul mentionat în mai toate operele literare ale secolului al XIX-lea, cel de cărti, craii sînt în număr de 4. Unul din romanele cele mai citite de pe la 1850 pînă astăzi, Cei trei muschetari, mentine, prin ăanexarea" lui DăArtagnan, acelasi glissando între 3 si 4. O multime de cărti (ca să nu mai vorbim si de filme) de toate tipurile si pentru toate gusturile mizează cînd pe 3, cînd pe 4, cînd pe amîndouă. De la epopeea parodică la rescrierea miturilor, de la cei trei bărbati plus un cîine din Three Men in a Boat de Jerome K. Jerome pînă la Gaspard, Melchior et Balthasar de Tournier, personajul masculin se grupează firesc sub semnul trifoiului. Iar cînd trifoiul are 4 foi cartea e deosebit de norocoasă.

Miza pe 3
Greu n-a fost numai să se stabilească cîti membri are grupul crailor, ci si cine este (dacă este) intrusul. În privinta lui Pasadia si Pantazi nu există dubii: toti criticii îi pun la numărătoare. Dacă grupul crailor e format numai din 3 bărbati există două variante: al treilea este naratorul sau al treilea este Pirgu. Argumente pentru optiunea Pasadia, Pantazi, naratorul: craii au o anume tinută, cuviintă, noblete, Pirgu e josnic; în visul naratorului cu craii dintr-un veac trecut cei trei sînt laolaltă, pe cai, îmbrăcati în aur, Gore Pirgu e măscăriciul care se scălămbăie înaintea lor, pe jos; sfîrsitul personajelor îi grupează din nou pe Pasadia si Pantazi, care apun, eventual pe narator, despre care nu se stie nimic, în opozitie cu Pirgu, care pare a fi la răsărit, prinde viată nouă; naratorul îsi tine constant unul dintre personaje la distantă, iar acesta e Pirgu.

Pentru cifra 3 pare să pledeze si capitolul intitulat Cele trei hagialîcuri, dar numai prin titlu, nu si prin continutul său. Căci nu se poate stabili fără dubii care sînt cele trei hagialîcuri (din nou numai două sînt certe), iar părerea cea mai temeinică este că fiecare dintre cele patru personaje cunoaste, în chip de invitat, celelalte trei hagialîcuri, fiind călăuză în al său, al patrulea.

A doua grupare: Pasadia, Pantazi si Pirgu - naratorul străin de grup. Argumentele sînt mai mult empirice, decît naratologice, cum vor să pară, si pornesc de la ideea că eul narator e de la bun început exterior grupului, că e firesc ca numai ăei" să fie grupati împreună. (Formula a functionat cîteva secole, abia scriitorii moderni au schimbat radical statutul naratorului si asteptările cititorului; datorită acestei obisnuinte de lectură a putut Agatha Christie să-si ia prin surprindere cititorii cînd în Asasinarea lui Roger Ackroyd tocmai eul narator era criminalul). O asimetrie onomastică vine în sprijinul distinctiei de statut narativ: numele celor trei încep toate cu P, naratorul nu are nume.

Miza pe 4
Pledoaria pentru 4 este mai nuantată si pătrunde mai adînc în text, nu se lasă derutată de aparente de ordin simbolic, narativ sau psihologic. Se remarcă o coeziune de fond a grupului, în care nici un personaj nu e crai doar în sensul nobil al cuvîntului. Dimpotrivă, toti au un chip de noapte (la Pasadia ruptura dintre viata de zi si cea de noapte este patologică, tip Dr. Jakyll and Mr. Hyde), asadar toti îsi justifică numele.

Pena Corcodusa, cea care le inventează porecla, îi vede pe toti patru si îi botează în grup. Nu numai că Pirgu nu poate fi exclus de la numărătoare, dar cu el ar trebui chiar să se înceapă, el este călăuza noptii, iar noaptea este timpul tuturor scrierilor lui Mateiu Caragiale. Naratorul, de asemenea, e perfect adaptat grupului: personaj de noapte, hoinar, melancolic, cu o sfîsietoare dorintă de a trăi într-un alt cerc al lumii, paradis artificial sau infern delectabil. Acestea sînt, reduse la scara unui articol, principalele argumente si contraargumente pe care criticii si le-au adresat în cărti întregi unii altora si spectatorilor-cititori.

Fără miză
Nu atît răspunsurile ar trebui rediscutate de către cel care caută o solutie proprie, ci întrebarea. Cine reconstituie astăzi romanul critic generat de numărul crailor lui Mateiu Caragiale ar trebui să observe viciul de fond al jocului, care tine de o regulă respecatată de toti participantii: fiecare critic a căutat un răspuns unic, cu convingerea că acesta i-a fost clar autorului, cînd a ales titlul si că un cititor atent si inteligent trebuie să-l găsească în text sau, la nevoie, printre rînduri. Or, răspunsul unic în literatură în genere si în cărti atît de greu de catalogat (o altă jucărie critică: formula literară a crailor) este o utopie. Nici una dintre solutii nu este singura valabilă. Fiecare din ele e corectă prin raportare la o anumită secventă a textului si la o perspectivă narativă. Dacă autorul ar fi avut în vedere un număr exact al crailor, iubitor de simboluri cum era, l-ar fi înscris cu sigurantă în titlu. El n-a repetat însă greseala lui Dumas, al cărui titlu numeric bazat pe cifra 3 e contrazis aproape supărător de cvartetul de personaje. Romanul lui Mateiu Caragiale mizează mereu pe altă cifră: Pena Corcodusa, nasa grupului, vede probabil 4 crai, desi în starea în care se afla (beată si ăcuprinsă de o furie oarbă"), nu se stie ce si cît mai era în stare să vadă. A văzut niste bărbati si i-a întîmpinat cu toată obida vietii ei petrecute sub o zodie potrivnică. De ăîntîmpinarea" ei se sperie pînă si Pirgu, iar naratorul, deloc pudibond, se abtine totusi s-o reproducă. Finalul - un fel de rămas-bun care trebuie să rămînă în amintire - e însă îmblînzit într-o întorsătură usor cochetă, usor complice, încă feminină: ăCrailor, ne mai strigă totusi. Crai de Curtea-veche". El face plăcere tuturor celor 4. Pentru narator craii sînt evident 3, exclusul fiind categoric Pirgu, căruia i se contestă în permanentă apartenenta la grup. Pentru Pasadia cel nocturn, Pirgu e crai, dar probabil că nu si pentru Pasadia diurnul. Pantazi, călătorul visător, pare să accepte orice formulă, pentru el importantă e numai crăiasa pe care o regăseste ca să o piardă a doua oară. Numărul crailor se modifică în roman: creste de la 2 la 4, apoi grupul de 4 se împarte din nou în două perechi (Pantazi cu naratorul si Pasadia cu Pirgu), se reface trifoi, în vis, pentru ca în final să nu mai rămînă decît unul, naratorul, care scrie povestea. Iar această poveste cu crai nu e roman, nu e basm, nu e poezie, este o lungă scrisoare. E răspunsul pe care cel mai tînăr dintre crai îl dă misivelor de acasă, pe care le rupsese sistematic, nedeschise. Ce importantă mai are faptul că răspunsul soseste după ce ătoti au murit de tot"?