Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Din Cartea cu fleacuri:
La târg de Livius Ciocarlie


Omul a tatonat în dreapta şi în stânga câţiva ani. Voia să vândă fotbalişti în apus. N-a mers. A început să aducă acolo muncitori din ţară. Nu plătea impozit pentru ei, locuiau la el în casă, le dădea bani puţini. S-a chivernisit rapid. L-am vizitat într-una din vilele lui, situate în două ţări. Patru nivele, lift interior, două maşini de lux în garaj, televizoare în toate încăperile, aparatură sofisticată, tot ce vrei. A refăcut în acelaşi spirit - rece, impecabil - casa de la Bucureşti. Între timp, a cumpărat, împrumutând, printr-un intermediar "prieten", în România, într-o zonă zisă a fi de mare viitor, sute de hectare. Aveau să-l îmbogăţească definitiv. Sunt pe cale să-l ducă la sapă de lemn. Prietenul l-a tras în piept.

Discuţie la radio, cu mine, despre canon. Plecând, mă întreb, adică îmi pun întrebarea mie: când eşti tu însuţi, când te porţi normal sau când nu iei nimic în serios? Mă apăr cum pot: mai întâi, nu există un eu însumi; în al doilea rând, numai pe mine însumi nu mă iau în serios.

T descoperă în debaraua mansardei saci aduşi de la Timişoara şi până acum nedesfăcuţi. Haine ale fetelor de când erau mici, de când erau şcolăriţe. Petece la coate, în genunchi, cârpituri, fâşii adăugate ca să le poată purta şi după ce ieşiseră din ele, trecute de la Corina la Alexandra... În timpul ăsta, din atelierele de meditaţii date de colegii noştri candidaţilor la admitere ieşeau apartamente, ieşeau maşini. Vorba dramaturgului: importanţa de a fi onest!

După ce dezbătusem chestiuni serioase referitoare la sport, îl întreb pe Maxone dacă vrea să vorbească şi cu "mama". "Accept", zice el. E un umor de o vârstă nouă. După aceea, redevine copil: "Mama, am glumit!"

"-De ce eşti bosumflat? - Sunt în criză de inspiraţie. - Scrie despre alegeri." Ce naiba să scriu? Când vine vorba de politica românească, simt că mă înec. Sau, nu. Ceva ar fi de spus. O întrebare de formulat: mai este democraţie când n-ai pe cine să alegi?

Ieri, duşi de prieteni, noi, ţăranii de la Du­năre, într-un magazin uriaş, să cumpărăm canapea. Pe T, când vede atâta marfă, o apucă ameţeala, ca pe mine, la târg, de atâtea cărţi. Nu mai ştie ce vrea. Seara: "- Crezi că se potriveşte culoarea? - Parcă nu, zic eu. -Da' de trecut prin intrarea de la mansardă, trece? - Cred că nu. -Dacă nu trece, ce facem cu ea? -O punem în prânzitor. - În prânzi... ce? - În sufragerie, cum să-i zic? - În living, tu!..."

Mihai:

Ils déliaient tous les deux, les amis
le Don de la Parole
en brefs soleils de joie;
Mais étrangers ils étaient déjŕ
sur terre, et aussi le désespoir
le plus pur leur a été donné.

Călinescu: "Iubesc pe violent şi cred în el, mă tem de veşnicul rezervat." Iată-mă în sfârşit, şi nu de oricine, temut.

O lecţie de dirigenţie pe care nu pot s-o evit. Ne vine reprezentantul unei firme. Telefonează şi spune că e la Obor, traficul greu, întârzie puţin. Stă la noi cam o oră, tot dându-ne explicaţii. Ne sfătuieşte ca mai întâi să încercăm cu alţii, poate ieşim mai ieftin. Când să plece, îl întrebăm cât îi datorăm. Nimic. Şi dacă nu facem lucrarea pe care ne-aţi propus-o, n-aţi venit degeaba ? Nu, fiindcă dacă m-aţi chemat înseamnă că aveţi încredere în noi. Insistăm, nu acceptă. Îl cheamă Zoltan şi e de la Braşov. Ieri, când românaşul nostru ne-a adus ce cumpărasem în marele magazin, n-a vrut nici să deschidă uşa de la intrare până ce nu s-a asigurat că va fi plătit suplimentar.

Astăzi îl operează pe A., după ce i s-a spus că da, s-ar putea să nu se mai trezească din anestezie. De-aş putea să-l ajut gândindu-mă la el!

Târgul. Domnişoara de la casă, care spunea persoanele de vârsta a treia, nu, lipsea. În locul ei, o bară metalică. Îţi dă una peste burtă dacă nu plăteşti. Premiile Uniunii, urcarea mea pe scenă, pentru un laudatio, urmată de banchet. Nu ştiu ce să scriu despre ziua asta fiindcă l-aş supăra pe un prieten care a pus mult suflet ca s-o organizeze şi nu e vina lui că nu mă potrivesc. Lipsa minimei dorinţe de a mă vedea şi auzi. Gafele mele groteşti. Şi, tulburătoare, fiindcă atât de frecventă, capacitatea de a atrage nebuni. Nebuni la modul propriu, maniaci, obsedaţi, paranoici. Voinţa lor fermă de a nu-ţi permite să te eschivezi. N-am putut să scap de unul decât când a intervenit, energic, al doilea şi, după aceea, al treilea. Au, sigur, un simţ special. Îl amuşină pe omul slab.

Totuşi, nu pot să nu spun că omul nostru, le metteur en scčne, m-a şi dezamăgit. Când se anunţă candidaţii la premiile pentru debut, îmi văd proiectată figura pe ecran. Îmi spun că dacă, aşa cum tot de la el am aflat, din cauza premiului de acum patru ani m-am ras definitiv pe botişor, poate am acces măcar la premiul pentru debut, că doar scriitorul redebutează cu fiecare carte nouă. Draci!

A fost şi un moment simpatic. Venim toţi trei spre casă, e noapte, răcoare, plăcut, hai să stăm un moment pe scaunele de la Ateneu. Apar doi televizişti, cu o întrebare: de ce nu e luminat Ateneul? Dracu ştie de ce! Joc rolul cetăţeanului responsabil şi spun că, oricare ar fi explicaţia, nu e bine aşa cum e. T, la fel. Oamenii, bucuroşi că şi-au găsit fazanii, insistă. Abia într-un târziu, Alexandra, timidă cum e, dar cunoscând răspunsul, intervine cu vocea ei şoptită şi spune: e ziua protejării mediului. Aha! Încep să râd în mine-mi. Nu ţi-a plăcut că te-au televizat pe post de "personalitate", uită-te acuma expus ca zevzec.

Au năvălit deodată în casă atâtea reviste şi cărţi interesante, încât nu le-aş putea dovedi decât, lucru inadmisibil, scoţând turneul de la Roland Garros din program.

Pe deasupra, va trebui să-l citesc pe Houellebecq. Am un volum în casă, l-am răsfoit şi am găsit în el, pe lângă multă pornografie plată, o frază sprintenă şi idei provocatoare, de jurnalist. Acum aflu, din cartea unui tânăr inteligent, că Houellebecq e ultimul mare scriitor francez. Măi!

Măcar într-o privinţă asemănătoare m-am liniştit. Vedeam, destul de des, pe sticlă, un ins cu discurs de morişcă şi trei citate în fiecare frază. Într-un cuvânt, vorba lui Călinescu: un prost. Acum aflu, tot de la un tânăr inteligent, că şi acesta, omul cu morişca, e un geniu. Aseară, o tânără m-a instruit: e din partidul lui Becali. Dacă au pătruns până acolo, înseamnă că dăm peste margini de bărbaţi geniali.

A doua glorioasă (când vor să mă copleşească, îmi spun "domnul profesor universitar"), cu alocuţiune şi chiolhan. Astăzi, a treia, cu un respiro: chiolhanul, abia mâine. Va trebui, dacă vreau să supravieţuiesc, ca în săptămânile de felul ăsta să ne declarăm expatriaţi.

La târg eşti ca mingile alea de ping-pong de la tragerea loteriei, care sar ca apucatele în toate părţile până ce una pătrunde într-un tub de plastic, alunecă, şi aşa te pomeneşti la standul unde ai de "lansat".