Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Prin anticariate:
Lecturi de toamnă-iarnă de Simona Vasilache

Se apropie, odată cu primele brume, vremuri de citit. Nu doar noutăţi, care alungă, pline de culori, melancoliile toamnei. Zilele reci, cu lumină puţină, sunt la fel de prielnice recititului, întoarcerii la cărţi puse deoparte. Din ele, aşteptând în colţuri de anticariat sau de bibliotecă, fac o fugitivă selecţie.
Pentru lectura ton pe ton, să- i zicem aşa, mohoreala de noiembrie se potriveşte cu interbelicii esteţi şi discreţi, precum Bonciu sau Fântâneru. Farmecul trist al vieţilor captive, fantasticul fulgurant, amestecat cu cruzimi mărunte, lipsa difuză de speranţă, într-un stil uşor obosit, privind lumea cu superioritate melancolică, cade bine într-o lună de chiciuri şi nehotărâri. Pentru moină şi pentru furia apelor, nedesluşită între îngheţ şi dezgheţ, litaniile dobrogene, ca de ştime din lunci, ale lui Ştefan Bănulescu. Unde speranţa moare şi răsuflă, veşnic, succesiv, ca schimbarea anotimpurilor. Dimpotrivă, pentru lecturile care să te scape din realitate, aducând mirajul viilor în pârg, al toamnelor bogate, ocrotite de priviri de bunici, e de scos din rafturi neapărat Pillat. Cu luminile domoale ale fructelor roşind, ale colinelor dezmierdate de soare, ale ochilor cuprinzând bucuroşi belşugul anului. Şi, mai discrete, cu luminile amintirilor. Se poate completa, la nevoie, cu o raită prin cuhniile lui Păstorel, sau prin cămările jucăuşe ale lui Brumaru. Pentru bucuriile copilăreşti, dar rafinate, ca surprizele calendarului de Advent, Antologia inocenţei, a lui Iordan Chimet. Şi ghiduşele, îndelung ticluite, cu pisici şi cărturari, născociri ale lui Foarţă.
În fine, pe pragul dintre toamnă şi iarnă, când spiritele se preumblă printre vii, cinstite cu aşteptare înfiorată, veghe interzisă ori, din contră, cu petreceri zgomotoase, e de dat târcoale şi literaturii mai întunecate. Decupajele lui Mateiu Caragiale dintr-un Berlin înceţoşat de taine, ori fantasticul noir al lui Eliade, îmbibând străzi şi case familiare cu o substanţă obscură care, cum ziceau formaliştii ruşi, le insolitează, pot servi, foarte bine, de thrillere. De ce ar fi joaca de-a doctorul Honigberger, cu impenetrabilul lui secret, mai puţin palpitantă, la urma urmei, decât aceea de-a Dr. Jekyll şi Mr. Hyde? Ori înşiruirea, caragialescă, dar luându-se, la Mateiu, în serios, a unor crime fără autor şi fără cusur? Nici prozele lui Caragiale-tatăl, peste care suflă vânt de iarnă şi de nebunie, când distrugătoare secrete de familie îşi cer obolul, peste generaţii, nu sunt de ocolit decât de cei cu inima slabă. Nici prelucrările după folclor ale lui Alecsandri, în Noaptea Sfântului Andrei. Nici sumbrele arcane ale Melancoliei lui Eminescu. Şi, pentru legătura dintre cuvântul viu şi ţărâna moartă, nici Blestemele lui Arghezi. Nici tragi-comicele întâlniri, pe hotarul subţire dintre viaţă, năluciri şi lumea de dincolo, din preajma Liliecilor lui Sorescu. Lumi amestecate, în care fiecare înţelege ce vrea şi supravieţuieşte cum poate. Cu frici, mistere, ritualuri şi speranţe confuze, puse laolaltă într-o literatură românească de groază care nu este aşa de subţire cum s-ar putea crede. Şi care are şi absurdul ritmat al unor limmericks concise, şi recuzita balurilor cu vampiri şi, deloc de trecut cu vederea, calitate literară. De recitit, cu frisoane şi totuşi cu plăcere, în nopţile vântoase dintre toamnă şi iarnă.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara