Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Comentarii Critice:
Lexiconul de la Timişoara de Răzvan Voncu

Cornel Ungureanu, Literatura Banatului. Istorie, personalităţi, contexte, Editura Brumar, Timişoara, 2016, 686 pag.

Literatura Banatului. Istorie, personalităţi, contexte, ampla sinteză a lui Cornel Ungureanu nu este, de bună seamă, prima consacrată la noi literaturii unei regiuni.

Mihai Cimpoi a dedicat una Basarabiei, la jumătatea ultimului deceniu al secolului trecut, iar mai puţin cunoscutul Ştefan Popa a scris O istorie deschisă a literaturii române din Voivodina (1998). Nu este nici măcar prima care are ca subiect Banatul, în 1940 apărând uitata, azi, încercare a lui I. D. Suciu, Literatura bănăţeană de la început până la Unire (1582-1918). Dicţionarele literare regionale, fie ele profesionale sau amatoristice, sunt chiar mai numeroase.

Literatura Banatului este, însă, altceva decât oricare dintre cele de mai înainte. Şi aceasta, nu numai datorită faptului că, spre deosebire de ele, este opera unui critic important, capabil să distingă literarul de cultural şi valoarea de curiozitatea locală. Sinteza lui Cornel Ungureanu, venită la capătul a două decenii şi jumătate de teorie şi practică a geografiei literare, nu este nici o istorie literară, nici un dicţionar regional, ci o foarte iscusită istorie a unei geografii culturale.

O geografie culturală creată, ea însăşi – mai mult şi mai vizibil decât altele –, de istorie. O istorie care a plasat Banatul într-o zonă a frontierelor mişcătoare, în care se întâlnesc etnii, confesiuni, tradiţii şi modele culturale diferite. Nu toate cu o durată şi un impact la fel de lung, nu toate la fel de bine cunoscute, iar unele chiar escamotate, cu o inexplicabilă jenă (şi mă refer aici la consistentul trecut otoman al provinciei).

O asemenea geografie culturală impune o altă istorie literară decât cea tradiţională, spune Cornel Ungureanu. Una care să abandoneze perspectiva centripetă şi, în măsura posibilului, să adopte un discurs plural, relativizând cronologia şi exploatând mai consistent circulaţia ideilor. Nu în ultimul rând, o istorie care să nu excludă, în numele valorii estetice, multiculturalismul.

Acesta fiind „caietul de sarcini”, a rezultat un discurs critic care este el însuşi polimorf (precizez, în accepţia pozitivă a termenului). Literatura se întreţese, în paginile lui Cornel Ungureanu, cu cultura, cu un accent firesc către aceasta din urmă, iar scriitorii dialectali se întâlnesc cu cei care, ca Lucian Blaga sau Camil Petrescu,venind din alte regiuni, îmbogăţesc climatul estetic şi refac legătura cu întregul, pe palierul de sus al valorii. Banatul, în viziunea lui Cornel Ungureanu, nu este o geografie închisă, ci una deschisă – către Europa şi către restul românităţii –, iar geniul său nu stă în neasemănare, ci în sinteză. Un spaţiu al confluenţelor, din care rezultă o literatură, mai bună sau mai modestă, dar variată şi dinamică, din care au ieşit câteva personalităţi (un Vasko Popa, un Danilo Kiš, o Herta Müller, ca să mă refer numai la contemporani) care au rezonat în întreaga Europă.

Literatura Banatului este structurată, spuneam, tematic. O anumită „plasă de siguranţă” cronologică există, fireşte, întrucât textul începe cu Sfântul Gerard de Cenad (980-1046) şi cu cultura apuseană pe care acest călugăr veneţian şi prim-episcop de Cenad o va fi adus, la marginea de vest a românităţii, în procesul de creştinare a ungurilor. Autorul nu face, evident, eroarea de a aşeza literatura provinciei pe umerii acestui sfânt catolic minor: cum spuneam, sinteza sa înglobează multă cultură, iar Banatul cultural, în această perspectivă, se constituie ca spaţiu de frontieră între creştinătatea apuseană, adoptată de Regatul Ungar, şi cea răsăriteană, a românilor şi sârbilor. Spaţiu de confruntare, dar şi de contact şi confluenţă. O caracteristică pe care Europa Centrală o va păstra pe tot parcursul istoriei ei tumultuoase.

De asemenea, fiecare temă este, la rândul ei, ordonată cronologic, dinspre „întemeietori” înspre contemporaneitate. Ardealul şi Banatul, ca Românie inaugurală începe cu Ioan Slavici, A. C. Popovici, Valeriu Branişte şi Aron Cotruş şi merge până la Radu Ciobanu şi Paul Eugen Banciu, Literatura graniţei porneşte de la Nicolae Stoica de Haţeg şi ajunge la Florin Bănescu şi Pavel Şuşară, Topografii, itinerarii pleacă de la Ioan Popovici-Bănăţeanul şi se opreşte la Graţiela Benga ş.a.m.d. Există şi un subtil clivaj pe dedesubtul acestor teme: în timp ce primele se revendică de la clasici, ultimele – Călătorii. Teritorializări. Programele resurecţiei (1919-1930), Revoltaţii Banatului şi ai Europei Centrale, Modernii şi postmodernii Europei Centrale (I şi II) – sunt alcătuite exclusiv din scriitori contemporani. Este, împreună cu amintita împletire între faptele de literatură şi cele de cultură, un surprinzător, poate, element călinescian în istoria lui Cornel Ungureanu, care, ca şi ilustrul său înaintaş, nu dispreţuieşte arheologia literară şi nici latura pedagogică a criticii. Literatura Banatului este, prin multe dintre medalioanele dedicate unor scriitori bănăţeni, o completare binevenită a Dicţionarului scriitorilor români şi o corectare viguroasă a Dicţionarului general al literaturii române.

Neobişnuite într-o istorie literară (şi, de aceea, foarte interesante) mi se par două dintre capitolele cărţii lui Cornel Ungureanu: capitolul al VII-lea, Viaţa şi literatura teologilor şi, respectiv, cel de-al XIV-lea, Literatura graniţelor.

Primul recuperează bogata creaţie teologică a Banatului, ce începe, simbolic vorbind, cu Palia de la Orăştie, care este simultan una dintre primele traduceri ale Vechiului Testament în limba română şi, la 1582, şi una dintre primele tipărituri româneşti. Episcopia de Caransebeş a fost şi este un puternic centru al ortodoxiei noastre, înnobilat de figurile unor ierarhi ca Ioan Popasu sau Miron Cristea, iar în persoana fostului mitropolit de Timişoara, Nicolae Corneanu, am avut unul dintre teologii de marcă ai secolului XX. Cornel Ungureanu, fără a face confuzia între teologie şi literatură, este atent la acest context cultural, care face parte integrantă din ecuaţia spirituală a Banatului. O ecuaţie – de la Sfântul Gerard la Nicolae Corneanu şi de la Viena la Caransebeş – dinamică, nu statică.

Cel de-al doilea capitol care singularizează Literatura Banatului, între istoriile noastre literare, este dedicat unor scriitori contemporani care, într-un fel sau altul, circulă între mai multe literaturi. Dositei Obradovici (născut la Ciacova) şi Miloš Crnjanski, locuitor al Timişoarei, scriu în sârbă, Vasko Popa, român, trece şi el, în 1948, la limba sârbă, Adam Puslojic e bilingv, Ioan Flora scrie în română şi traduce din sârbă... În Banat se manifestă şi azi un flux de comunicare literară româno-sârbă, alimentat de traduceri numeroase şi de bună calitate, de festivaluri literare şi premii, şi înteţinut de existenţa celor două minorităţi „în oglindă”: română în Serbia şi sârbă în România. Cornel Ungureanu nu ignoră acest cadru de relaţionare, care a constituit chiar, în perioada comunistă, o „cutie de rezonanţă” a literaturii române în străinătate şi, în acelaşi timp, un canal de pătrundere a Europei la noi. Cum spuneam, istoria literară este, în viziunea criticului timişorean, un discurs al deschiderii, nu al închiderii.

Istorie a unei geografii, Literatura Banatului este, până la urmă, un neobişnuit Lexicon al spiritului bănăţean. Tezaur de erudiţie şi model de devotament al criticului pentru spiritul locului, ea este, însă, şi o invitaţie la regândirea conceptului de istorie literară cu care operăm. Exemplară mi se pare, în acest sens, măsura lui Cornel Ungureanu, care, dacă se îndepărtează de tirania lecturii exclusiv estetice, nu transformă niciodată critica în publicitate literară. Cultura, contextele Banatului şi pluralismul viziunii deschid istoria literară către antropologie şi către studiile culturale, pentru a o întoarce, subtil – în capitole cum sunt cele dedicate lui Slavici, Camil Petrescu, Lucian Blaga, G. Călinescu, Sorin Titel, Nicolae Breban, Livius Ciocârlie, Gheorghe Schwartz, Adriana Babeţi, Mircea Mihăieş, Petre Stoica, Şerban Foarţă, Ana Blandiana, Dorin Tudoran –, la literatura adevărată.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara