Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Post restant:
Liliana Armaşu de Constanţa Buzea


"Cu respect pentru Domniile Voastre, Liliana Armaşu, o cititoare permanentă, nu ştiu de ce am hotărât să vă trimit aceste poeme. Probabil, mai mult dintr-o revoltă a spiritului pentru izolarea, multiplă, la care suntem condamnaţi noi, basarabenii. Sunt născută în satul Petrosu, Făleşti (Basarabia). Absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării a Universităţii de Stat din Moldova, studii doctorale la Cluj. în prezent - redactor la Editura ARC din Chişinău. Premiantă la mai multe concursuri literare din România şi din Republica Moldova. Am debutat cu volumul Eu scriu... Tu scrii... El este.., Târgu-Jiu, 2001 (Marele Premiu al Festivalului Naţional de Literatură ŤTudor Argheziť, ediţia XX.) Membră a Uniunii Scriitorilor din Moldova".

Cititorii noştri atenţi ştiu că spaţiul de la pagina 30 al României literare este din ce în ce mai rar consacrat începătorilor care au nevoie de sfaturi şi încurajare. în mod curent publicăm aici oameni formaţi, debutaţi în reviste şi editorial, statutul lor de necunoscuţi nu se motivează prin aceea că valoarea lor este sau nu este pe o scară în umbra altora, care au răzbit mai uşor. Ce vreau să subliniez este sentimentul acut de nedreptate-vinovăţie, când dintr-un motiv obscur ori dintr-un motiv nenorocit al unei situaţii cum este aceea invocată de Liliana Armaşu, poeţii îşi pierd curajul într-o mare perfidă de zădărnicie. Din cele şapte texte pe care ni le-a oferit, şi pentru care îi mulţumim fratern, am ales trei deocamdată. Bun venit la noi Liliana Armaşu, pe acest spaţiu modest dar plin de dragoste. (C.B.)

Invitaţie
Vino să-ncerci disperarea cu mine
şi vom trăi ani mulţi împreună.
Din disperare
vom cuceri în doi lumea
şi vom declara război imperiilor
luptând îndârjiţi ca cecenii.
Ne vom declara apoi cei mai optimişti
din republică
profeţind unirea
tuturor drepţilor şi moarte odioasă
ţânţarilor.
Hotare de netrecut sparge-vom
descătuşând frunţile
din plasa negândirii
în loc de menajere şi valeţi
cărturari pe lângă casă vom ţine
şi vom urmări atent la geam trecătorii
dăruindu-le voioşi câte-o carte de poezie.
Apoi ne vom iubi ca niciodată
din disperare
vei vedea, vom trăi cel mai bine.
Vino!

Singurătatea de vineri
Au plecat toţi să se bucure.
Tu însă nu vei şti niciodată
Ce se întâmplă dincolo de această uşă.
Ce vin nobil se bea
Şi ce se pune la cale.

Ai aşteptat această zi ca pe-o sfântă
promisiune a dezlegării.
în dar ai primit însă laţul
şi-un cui împlântat adânc
în carnea amară a singurătăţii.

în zadar visezi că dormi în locuri calde şi moi
Căci te trezeşti mereu între spini.
Peste tot ţi se arată doar boturi strălucitoare
de pantofi
Gata oricând să-ţi strivească ultima fărâmă
de speranţă.

Tresari la orice mişcare şi adiere de gând -
poate totuşi au venit după tine?
Auzi apoi cum printre râsete clocotitoare
se fac ţăndări, unul câte unul,
idealurile şi visurile tale.

Uitată, ca o mătură veche-n ungher,
îţi adulmeci înfricoşată umbra
netezindu-i ore în şir colţurile vagi.
De o parte şi de alta - doar goluri de tăcere
în care se sinucid cei mai frumoşi dintre
îngeri.

Amânarea continuă...
Cum de se întâmplă
că de fiecare dată ne scapă
tocmai ceea ce e mai important
pentru noi,
tocmai ceea ce ne dorim mai mult,
amânând totul pentru altă dată?

Luni zicem că e abia început de săptămână
şi până... hăt duminică credem că vom reuşi cumva
să consacrăm o zi şi umilei noastre persoane.

Dar uite că se face iarăşi luni
şi iarăşi nu ştim cum de ne-am rătăcit
printre alte şi mărunte lucruri.

Iată-aşa, mergem împotrivă-ne
amânând continuu
adevărata noastră viaţă
pusă în slujba altora.

Ceea ce trebuie făcut printre altele
facem în primul rând.
Ceea ce ne dorim în primul rând
facem printre altele.

Iar omul a şi murit.
Doar dorinţa aia ascunsă mai tânjeşte
umilă după el.
A rămas undeva în aer
netrăită, nedreptăţită, nemărturisită,
amânată mereu.

Veşnica ei pomenire.