Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Păcatele Limbii:
Limbile Europei de Ioana Pârvulescu


Întrucît cãrti si articole care sã se ocupe de românã nu apar foarte multe la editurile occidentale si în limbile de largã circulatie, referirile ceva mai consistente la domeniul nostru de interes meritã sã fie semnalate si aduse în discutie; perspectiva din exterior, chiar cînd e sumarã si rezumativã, serveste la (re)ierarhizarea faptelor sau mãcar la reîmprospãtarea ideilor si la repunerea în discutie a unor scheme interpretative. Subiectului lingvistic românesc îi este asigurat, de pildã, un loc într-o destul de recent apãrutã enciclopedie a limbilor europene, Encyclopedia of the languages of Europe (Oxford, Blackwell, 1998), coordonatã de Glanville Price. În acest volum (care pune de la început în discutie conceptul geografic si cultural de "Europa", motivînd anumite limitãri sau extensiuni), româna e prezentã printr-un articol general, dar si prin intrãri separate pentru aromânã, istroromânã, meglenoromânã, ca si pentru "limba moldoveneascã" (Moldavian). Autorul articolelor (care e chiar coordonatorul volumului), descrie aromâna, istroromâna si meglenoromâna ca dialecte ale românei, preluînd deci interpretarea preferatã de majoritatea lingvistilor români; aratã totusi cã unii autori considerã respectivele varietãti ca fiind limbi distincte. Si în alte cazuri (de exemplu, în evocarea vesnicei dispute asupra continuitãtii), alegerea autorilor enciclopediei coincide cu pozitia dominantã în lingvistica româneascã, dar existenta problemelor controversate este în mod onest si informativ semnalatã. În privinta "limbii moldovenesti", tonul explicatiei e foarte net: se aratã cã nu motive stiintifice, ci doar presiuni politice au determinat, dupã al doilea rãzboi mondial, încercarea artificialã de impunere a conceptului. Sînt amintite cererile unor lingvisti sovietici ca limba moldoveneascã sã fie consideratã o limbã romanicã distinctã, ca si faptul cã acestea n-au fost luate în serios de specialistii din Occident; se evocã si disputele constitutionale recente din Republica Moldova, privind desemnarea limbii oficiale ca "românã" sau ca "limba moldoveneascã". Atricolul cuprinde si observatia cã limba scrisã din Republica Moldova nu se distinge de cea din România � cu exceptia unor termeni tehnici împrumutati din rusã, chiar si pe acestia, însã, initiativele actuale de unificare terminologicã tinzînd sã-i elimine. Mai multe referiri la românã apar si în articolul despre daco-tracã (Daco-Thracian) - care preferã aceastã ordine a elementelor denumirii compuse -, ca si în cel despre limba romani (autor: W. Greller).

Folosind un limbaj accesibil si nespecialistilor si oferind o bibliografie fundamentalã minimalã, articolele enciclopediei par sã-si fi propus sã se adreseze unui public destul de larg; nu furnizeazã, deci, o descriere specializatã a structurii limbilor (cu particularitãtile lor propriu-zis lingvistice - tipologice, gramaticale), chiar nivelul lexical fiind evocat doar pentru a ilustra fenomenele de contact cu alte limbi. De mai mult interes se bucurã istoria socialã a limbilor: procesul de standardizare, primele atestãri, numãrul de vorbitori, rãspîndirea lor geograficã, inclusiv ca urmare a imigratiei; de exemplu, în cazul aromânei se spune cã este vorbitã si de comunitãti de emigranti din America de Nord si de Sud si din Australia. În sectiunea de istorie culturalã a limbii române apar si unele mentiuni discutabile: Nicolae Milescu e citat cu titluri de lucrãri care n-au fost scrise în româneste, iar în ultima parte a articolului - probabil din cauza folosirii unor surse românesti mai vechi -, persistã includerea între putinii autori reprezentativi ai secolului a lui Zaharia Stancu. Dincolo de aceste detalii, prezentãrile domeniului lingvistic românesc alcãtuiesc un ghid întru totul recomandabil pentru informarea cititorului strãin.