Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Literatură:
Literatura tinerilor la Neptun de ---

Alina Mazilu

qual der qualle

un clopot uriaș plecat haihui
cu capul în nori și panglici unduitoare
trase prin duză
pe buză de val transparentă e-n vălul ei
gelatina ce mă-nconjoară
dansez ochi în ochi valsul final cu meduza
e toamnă sănătoasă neptun
se-așterne ursuză uzura


sulla strada

pentru J. K.

care oare
cu noaptea-n cap în iulie spân
dând bice cailor prin noroaie
pornește trăsura cu-al său stăpân?

se roagă, se roagă, se roagă
scuipându-și în sân
de lună să vie soare
la margine de drum înfundat
martori erau el și o oaie

pe când tu gustai fata-n fân
cu sete de ea
ți-am șoptit plângânduri șiroaie
te-am așteptat în van pe divan
îl urăsc pe vizitiul tău
cu nume de ploaie


capcanele literaturii comparate

lui pintilie

acum, că prinsese gustul lecturii,
piticul era roșu de-alecto,
megera și tisiphona laolaltă:

urzea planuri aprige de răzbunare și
supărat nevoie mare-l înjura
de mama focului pe răposatul pär
acuzându-l fățiș de-un matrapazlâc viager –
că nu i-a rezervat niciun
apartament la etajul bufonilor
cu fastul cuvenit și tot tacâmul,
nu i-a hărăzit nici încrâncenarea
de-a bate-n gura mare, cu program,
toba lui oskar matzerath
ori poate compania de care
bucino teodoldi la vremea lui se gudura;

nu i-a cumpărat nici o parcelă
în curtea miracolelor ca să cultive
noblețea unui quasimodo măcar
sau barem să-l fi distribuit
într-un rol mai principal
în turandot, la chaillot

căci bine îi șoptea de la o vreme intuiția:
vocație-i rămânea numai maliția


risibles amours

lui milan

iubitule hai să fugim desparte
desparte de-nceputurile mele sfioase
desparte de privirile-ți pofticioase
desparte de gândurile mele geloase
desparte de femeile-ți veninoase
desparte de pretențiile-mi vanitoase
desparte de-aventurile-ți siropoase
desparte de replicile mele clonțoase
desparte de funcțiile tale glorioase
desparte de toate poeziile mele
caraghioase


hang the horse thief!

un gând cam nătâng
mă fură-n trăsură:
alunița
de pe sânul meu
stâng
zburătăcește acum
în brațele personajului tău
mâncând pământul
pe iapa cea sură

Marcel Vișa

n-am știut niciodată când e ziua câinilor mei

n-au suflat în lumânările unui tort
deși m-au iubit mai mult decât oamenii (întâlniți
de-a lungul vieții
cărora le-am oferit multe torturi)
dacă aș putea să-i chem din raiul canin și să-i
adun la un loc
i-aș duce la o stână de munte ca să îi omenesc
cu lapte și brânză
mămăligă caldă și costițe afumate
aș fi blând cu ei
nu i-aș bate nu i-aș certa nu i-aș pune la treabă
ar dormi cât e ziulica de lungă
iar la final i-aș hrăni cu oasele mele


autodenunț

am ucis-o în iarnă
printre coastele ei cresc urzici și navete
de plastic
lanțuri de bicicletă ruginite
soarele aruncă în oasele sale săgeți fierbinți
ca la darts
iar vânzătorii ambulanți de ghiocei o agasează
culegându-i de printre buze șoaptele
e primăvară
sufletul ei cațără liane pe ziduri de piatră
ca să vadă apusul caselor vechi din cetate
pe strada ei manechinii din vitrine se hlizesc la
trecători
și-au schimbat ținuta și fardul
hateri tripați aruncă în aer subsolurile orașului
invazie de șobolani în ținuturile de nord
e primăvară sub talpa bocancului meu
vechiul eu se zbate să iasă la lumină prin bulbii
florilor de plastic
din coroanele tale veștejite
vechiul eu bântuie prin mlaștini


am visat că

mă întorceam de la școală
într-un autobuz I.R.T.A.
înghițeam praful
care se strecura prin crăpăturile rablei
pe scaunul din față
era fata pe care o iubeam în liceu
ținea în brațe un copil
pe care îl alăpta
în colțul gurii lui
se formase o crustă de praf
care se întindea cu repeziciune precum o plagă
peste sâni
peste tot trupul ei
până când a acoperit-o
copilul a început să scâncească
(aș fi vrut să-i salvez dar) am fost teleportat
într-un alt vis în care
ștergeam praful de pe televizorul vechi
din camera mea
scaunul pe care îmi sprijineam genunchii să pot
ajunge mai sus
a alunecat
iar capul mi-a pătruns în tubul catodic
și alergam așa pe străzile unui oraș necunoscut
oameni cu telecomenzi în mână îmi schimbau
stările
alb-negru alb-negru alb-negru
orașului îi crescuseră antene care mă țineau
captiv
în burta lui
mă simțeam precum un copil născut prematur
abandonat într-o movilă de praf
căreia a ajuns să-i spună „mama“
când m-am trezit
odaia se umpluse de praf
pe jos urmele pașilor unui copil
schițaseră un zâmbet


o mamă naște pumnul care o va lovi

îi alăptează fiecare deget în parte
până când unghiile vor crește până în tavan
un pumn bine hrănit
înfășat în mănușa de box
un pumn cu ligamente tendoane și încheieturi
sănătoase
un pumn care nu a prins explozia de la Cernobîl
și totuși
e pumnul care crește precum o ciupercă
nucleară
în carnea mamei


Savu Popa

I

Astăzi, o văd pentru a treia
Oară, face lucrurile
Cu aceleași mișcări.
intră repede
În magazinul de la parter,
Iese puțin nedumerită,
Trece pe lângă zebră,
cu ochelarii mai mari decât
Ochii ei mirați.
Culoarea pardesiului,
Îmi dă senzația de mestecare îndelungată
a nisipului cu pietricele.

Se uită în pământ, parcă
Un necunoscut ca mine
I-ar putea ghici în palmă din prima.
Intră în stația de metrou,
Trăgând după ea, toată strada,
precum o față de masă plină.

***

Poezia apare atunci
Când are loc cea mai frumoasă
Îmbinare dintre pădurile tropicale
Și pădurile musonice,
Undeva în Vietnam,
Când un copil vietnamez, se desparte de grup,
Vine spre tine,
Cu un bol de orez,
Un fruct,
Iar tu îi știi povestea,
Aceeași cu a pământului
Din care a crescut acel orez.


Oltenia city

I

viața la țară e departe

în camera bunicului bătea un ceas pe care l-am

crezut stricat

un radio merge în surdină
același motan sare pe masa plină de resturi de
pepene are aceeași ochi ca un cer de dincolo
de acest cer vizibil căci la sat dincolo de cer nu
se află universul

se află tot un cer iar dincolo de acest cer alt cer
și tot așa

un lanț trofic de ceruri
care se devorează între ele la fel de senin
ca soarele blând de la sfânta Mărie MICÃ
pe care îl priveam din ușa bisericii din sat

seara văd un stol de ceruri
cu stomacurile aeriene
încărcate de bucăți de cer nedigerat


II

Pe jiu, bunicul la pescuit. Până la dunăre e
departe. nu mai poate să meargă nici cu
mașina, picioarele i s-au umflat, înnegrit de atâta
durere, arată ca bulgării de pământ aruncați
peste groapa lui mai târziu
stau de câteva săptămâni în satul copilăriei
mamei icoanele mă privesc cu ochi de copil

același gust, pepenii apoși
trecut, grăsime și vară oltenească


Ocna City

Poemul tatălui

M-am apucat să șterg praful de pe blidele din
hol. Blide de Horezu, altele adunate de prin
Ocna. Ștergând ultimul blid am avut o senzație
unică: erau desenați doi bătrânei, un el, o ea,
îmbrăcați românește, simpli, apropiați, deasupra
lor un soare precum un pumn de cenușă
decolorată. Pătrunsesem dincolo de porțelan, le
ștergeam fețele obosite.

***

Din tabloul de nuntă, bunicii îmi zâmbeau,
făcuseră poza aceasta chiar în ziua în care s-au
cununat. Privesc tabloul, ei încă se mai mișcă, ca
să își găsească o poziție pentru poza de nuntă,
de abia zâmbesc, își aranjează cravata, doi pași
mai în spate, poate mai în față. Aici, vă rog, pentru
totdeauna priviți la aparat!


Flavia Adam

văduva neagră

dau la maximum viața,
dau la maxiumum
globulele roșii.
nimic să miște cumințenia lunii,
nimic să zguduie liniștea.
de acum sunt doar eu,
femeia din alte femei:
femeia are dreptul să tacă;
femeia are dreptul să creadă;
femeia are dreptul să scrie,
cât timp poate face
sarmale nu mai groase de-un deget.
aici urmează
punctul 1,
punctul 2,
punctul 3,
la care nu știu despre ce
să vorbesc.
(în fine. gata cu poezia.
de poezie se moare
cu zile.)
dau la maximum noaptea,
dau la maximum luna.
în umbra ei
lascivă,
stridentă,
o văduvă neagră
își devorează cu patos
amantul.


Autoportret

în cele mai multe zile uit cine sunt,
în cele mai multe zile
trasez linii curbe pe-asfalt.
o fi și acesta un mod de-a simula fericirea.
un fel de lecție despre cum
se deschide o ușă,
în timp ce plămânul meu drept
se umple cu aer
și-un întuneric nou învelește
drumul spre casă.
în cele mai multe zile uit cine sunt,
în cele mai multe zile, viața mea e
un mix de gesturi repetitive:
pun masa, strâng masa, spăl vase.
aici, între pereți cu faianță,
liniștea-ncepe cu picătura de apă,
cu detergentul lichid îmbibat în bureți,
cu petele mici de cafea pe retină.
cu mirosul singurătății,
care persistă mult timp după ce
cuvintele tale
mi se preling printre degete și dispar
prin orificiul de scurgere.


poem fragil

el tace, eu nu am nimic să îi spun.
ne-am îndepărtat în ultima vreme.
în curând, unul dintre noi va pleca:
o jumătate de casă va rămâne pustie.
o jumătate de perete se va-ntreba
unde îi este perechea, fără ca vocea
mea sau a lui să-i răspundă.
te rog, nu-mi spune că nu înțelegi
cum stă treaba: știi și tu cum e
să nu ai pe nimeni
când lângă tine se face-ntuneric
și-o inimă mult mai fragilă decât a ta
se zbate să iasă
din piept .

 Anastasia Palii

Am fugit de la grădiniță

Am fugit de la grădinița Îngerașul nr.10
să ne jucăm de-a mama și tata
într-o centrală termoelectrică.
Legam copilăria de turbine,
căutam jucăriile de altădată
și construiam din ele străzi
pe care să fugim cât mai departe.
Marina ne căuta
dar noi ne-am ascuns
într-un transformator
și-am lăsat pe pereți numele adevărat.
Am jurat că ne vom reîntoarce să le recuperăm
și-am plecat electrizate
Se lipeau de noi sârmele și piulițele.
Am șters toate urmele
să nu ne găsească Marina.


Din fericire a fost o iarnă geroasă

Într-o iarnă geroasă eu și olga
îl căutam pe antihrist între iaz și cimitir.
Brusc s-a pornit un cutremur
și-au căzut crucile peste morminte.
Pe o colină șchioapă băteau clopotele la biserică
iar noi aruncam în iaz bulgări de zăpadă
în speranța că se va prinde
o pojghiță destul de rezistentă
și nimeni, niciodată nu va găsi
adevărul care stătea mișelește la picioarele
noastre
sub acoperire.
Am început a dansa cu inima-n dinți,
fără să observăm că un șarpe s-a strecurat pe
lângă picioarele noastre.
Am alergat cu inima-n dinți până la mijlocul
iazului.
Din fericire a fost o iarnă geroasă.


Cina

De când stăm la masă
robinetul picură continuu,
mâncăm paste dintr-o singură cratiță.
Închid robinetul
și o implor pe mama să mă lase să plec în
cameră.
Nu vreau să mai mănânc niciodată din aceeași
cratiță, cu acceași lingură, aceeași mâncare.
Frații mei pleacă și
eu rămân.
Robinetul picură continuu
ca o sentință.
Mama aprinde lumina
și macaroanele mi se opresc în gât.


Andrei Zbîrnea

(22.06.2017) – Mongolia

Facem și anul ăsta schema cu mîncatul la Kaufland
Mangalia. de data asta poate corup și pe alții să
participe la poza sieralivada - noul cinema românesc.
Știți voi, poza aia de anul trecut la care a reacționat
Teo Bobe cu love pe Facebook. Pornesc Google
Maps ca să ne mișcăm eficient prin oraș. BRD,
Kaufland, Thuringen, muștarul lipsește, tanti Maria
activează opțiunea refill.

lui dan coman îi place mîncarea de la kaufland
cu opt lei cincizeci cîrnat + cartofi prăjiți
copiii de la oțelul galați fascinați de
kendama pe vremea mea jucam nu te
supăra frate rux se bagă și ea la selfie
răzvan cosmin țupa ne dă primul like

We are the cartoon heroes, oh,
We are the ones who’re gonna last forever
We came out of a crazy mind, oh,
And walked out on a piece of paper (Aqua)

Mergem spre plaja din Saturn. Nu am mai fost
aici de prin ’97 cînd erau la modă Marius Dragomir
cu Party in Transilvania și t-Short cu Amintire. Sînt
nevoit să le povestesc despre problema mea la
gambă& laba piciorului just in case. Eu și Dan căutăm
costum de baie, noi în sud îi spunem costum
chiar dacă e doar o singură piesă. Eu renunț la idee,
intru cu pantalonii scurți în mare. Rux vrea să mă
învețe să înot. Zice că am șanse mai bune la Saturn
decît în Vama Veche. Senzația e plăcută. Dan a
reușit să-și cumpere slip.

You carry protection
Or will your heart go on
Like Celine Dion
Karma Chameleon (Bomfunk MC’s)


Kendama kid

are șapte ani îl
fotografiez
nu am voie
rux strînge pisoiașul
la piept nu putem să îl luăm
în vamă o consolez cu
o floricică de pe
marginea drumului simona
povestește cum a ratat portugalia
ți-ar plăcea lisabona
dan seamănă tot
mai mult cu ricardo
reis o familie pe
malul mării

ajungem la patru în vamă. sînt destul de sigur că
dieta rina e încă pe buzele tuturor și că va
acapara multe din textele de după-amiază. la șase
mă văd cu Oana să mai povestim. Oana nu știe unde
e Bibi. Nici eu nu știam duminică cînd m-am
văzut cu Jay. De ce a trebuit să o pomenesc din
nou?

E seara clătitelor și jocurilor de societate. Reușesc
cumva să îmi pătez puloverul cu dungi orizontale.
Nu vede nimeni. Apoi jucăm tabu. E un joc eminamente
descriptiv, la primele ture nu sînt foarte util echipei
mele formate din Simina, Simona, Lorena și pentru
puțină vreme cantacuzinul Adrian. Ioana e foarte
simpatică în para și non-verbal și scapă simpaticul
accent moldovenesc. Andrei și Bogdan din echipa
adversă sînt adevărate metronoame, aproape că
nu greșesc niciodată. practic ceea ce în fotbal numim
agresivitate pozitivă. Laura e la fel de descriptivă și
în jocul acesta.

Already
Many of the mutants disguised as human beings
Are walking the streets of Earth’s cities.
The streets of Earth’s cities.
The streets of Earth’s cities.
Electric City! (Music Instructor)

gin tonic gin tonic error 404 ecran albastru cartonaș
roșu îți lași echipa în inferioritate numerică te întorci
triumfător în pijamale pentru mimă simina ușor
dezamagită că nu au ursuleți sau o căprioară bambi
nu reușești să mimezi celofan ești dezamăgit
cînd cealaltă echipă reușește să ghicească magenta
lorena refuză dodoloață și apoi istm

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara