Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

din Arhiva CNSAS:
„Lotul” Rugul Aprins. Preoţi şi martiri: Felix Dubneac de Ioana Diaconescu

A mărturisi astăzi despre martirii
„Rugului Aprins” înseamnă a
recunoaşte jertfa lor, a ne smeri
în faţa acestora. Dar mai înseamnă
şi a încerca să scoatem la iveală,
pe cât este cu putinţă, adevărul. Ceea
ce reprezintă ei pentru noi nu poate
fi egalat decât de măsura supramundană
a destinului lor spiritual. Speranţa
că ceea ce noi am putea macula odată
cu mărturisirea noastră poate fi evitat
în încercarea noastră omenească de
a proteja cu dragoste şi smerenie
adevărul şi mărturisirea lor, mă face
să înaintez în această investiţie, a
mea, de viaţă. Am fost în preajma
Antimului în anii adolescenţei, odată
cu prietenia care m-a legat de colega
mea de clasă Floriana Avramescu.
Am avut norocul să mă aflu, după
revenirea lui în România, în apropierea
părintelui Andrei Scrima, până la
moartea acestuia, încă o dată în
preajma „Antimului spiritual”. Şi
prima dată şi a doua oară a fost tăcerea,
o pace lăuntrică pe care am simţito
atunci venind vindecător asupra
mea. Amintiri, frânturi de imagini,
cruciuliţa de lemn de la gâtul Florianei,
orele noastre împreună de tăceri,
de vorbit, la şcoală, acasă între surorile
ei. Buchetul de trandafiri roz din
grădină („florile Maicii Domnului”
– aşa le spunea ) pe care mi-l dăruia
părintele Andrei la plecare, după
întâlnirile noastre. În amândouă
timpurile, atât de diferite, încă şi încă
tăcerile mele, liniştea mea, echilibrul
meu...


„Din orizontul originar
al revelaţiei”

Cum să găsim cuvintele cele mai
smerite în faţa orizontului unor
destine asumate în dimensiunea
spirituală a „Rugului Aprins”, în
acelaşi timp „ascunse în taina Rugăciunii
lui Iisus”? A revela mărturiile lor
scrise sau vorbite, documentele
martiriului lor, sunt căi de cunoaştere
adevărată şi prin aceasta, de protejare
a acestor mărturii . Gândurile lor
mărturisitoare reînvie în mod miraculos
adunarea din „salonul Stăreţiei, unde
făceam să lumineze tainic izbăvirea
de năpastă […](sublinerea mea –
I.D.) (Vasile Vasilachi, în Calendarul
„Credinţa”, Detroit, 1992).

Reamintesc, fragmentar, pusă în
termenii Securităţii, în limbajul de
lemn al epocii, sau incrminator, al
Tribunalului Militar, cum arăta
activitatea organizaţiei „Rugul Aprins
al Maicii Domnului” în Sentinţa nr.
125 din 8 noiembrie 1958: „[…] Astfel
inculpatul Teodorescu Alexandru, în
calitate de şef al asociaţiei Rugul
Aprins în perioada 1945-1948 a
organizat la mănăstirea Antim o serie
de întruniri cu membrii grupului cât
şi cu elemente ce vizitau mănăstirea,
în cadrul cărora, pe lângă problemele
de ordin mistic-religios au desfăşurat
intensă activitate contrarevoluţionară”.
Educaţia religioasă va fi socotită o
activitate cu precădere „duşmănoasă”
desfăşurată „în rândurile unor elemente
tinere recrutate din rândurile studenţ
ilor”. Privind toate acestea cu
luciditate, se poate vorbi de subminarea
puterii benefice a credinţei creştinortodoxe
tocmai în vremuri de restrişte
ale României.


Vine, însă, cel puţin pentru mine,
ca un fragment vindecător şi puternic
revigorant spiritual, mărturisirea
părintelui Vasile Vasilachi (cel care
fusese numit stareţ al Mănăstirii
Antim la 14 martie 1944)pe care am
cules-o cândva din volumul Sub
acoperământul veşniciei – Colecţia
Teologică „Cuvântul vieţii” – New
York, S.U.A, 1995, pp. 36-49), despre
adevăratele dimensiuni ale întâlnirilor
de la Antim, simbolizate de ceea ce
numea Mitropolitul Ardealului Antonie
Plămădeală, „retragerea, ascunderea
în taina Rugăciunii lui Iisus[...]”:

„Sub acest simbol al Rugului Aprins
al Maicii Domnului, noi, smeriţii
călugări de la Mănăstirea Antim, am
urmat între anii 1944 şi 1948 îndemnul
de a încheia privegherile cele mari
ale sfintelor slujbe către miez de
noapte cu o rugăciune fierbinte către
Maica Domnului. Pe când luminile
toate din biserică erau stinse, o singură
lumină rămânea, o singură candelă
din altar, de pe Sfânta Masă. Era
candela Maicii Domnului. În acest
timp cei cincizeci de călugări studenţi
orânduiţi în cerc, de o parte şi alta
a Stareţului, începeau o cântare lină
din care străbătea o supremă nădejde:
«Sub milostivirea Ta scăpăm; născătoare
de Dumnezeu, Fecioară. Rugăciunile
noastre nu le trece cu vederea în
necaz şi ne izbăveşte din nevoi,
una curată şi binecuvântată . Prea
Sfântă Născătoare de Dumnezeu,
miluieşte-ne pre noi . Toţi sfinţii,
rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi»”.
Această mărturisire luminează şi
mijloceşte, deşi, nedesluşită, taina
Rugului Aprins. Mai dezvăluit ne-o
spune părintele Andrei Scrima: „Rugul
Aprins […] venea din orizontul originar
al Revelaţiei”. Cel care „deschidea
acest orizont”. Dar cuvintele părintelui
Sofian Boghiu explică semnul „Rugului
Aprins”: „[…] Suntem mereu sub focul lui Dumnezeu, această vâlvătaie de
lumină şi de putere şi cu cât ardem mai mult cu atât devenim mai
luminoşi şi mai aproape de Dumnezeu. Acesta este înţelesul Rugului
Aprins.” (Sofian
Boghiu, Duhovnici români contemporani,
Ed. Bizantină, Bucureşti, 2007,
p. 29).

Din nou, fragmentar, din documente,
surse primare de arhivă. Să ne aducem
aminte:

Conform volumului 4 al Dosarului
P/202 „Teodorescu Alexandru şi alţii”
A.C.N.S.A.S., patriarhul Justinian
Marina cere, la 23 octombrie 1958,
jurisconsultului Arhiepiscopiei Bucureş
ti să cerceteze la Tribunalul Militar
– Secţia a II-a, dosarele celor de pe
lista ce urmează „deoarece sunt
salariaţii instituţiilor pendinte de
Patriarhia Română”:

Arhimandrit Benedict Ghiuş,
profesor - Seminar - Bucureşti

Sandu Tudor, stareţ la Schitul
Rarău

Preot Profesor Dumitru Stăniloaie,
Institutul Teologic Bucureşti

Arhimandrit Sofian Boghiu,
stareţ [la Mănăstirea] Plumbuita


Ieromonah Felix Dubneac, preot [la Mănăstirea] Plumbuita

Arhimandrit Bartolomeu Anania,
bibliotecar-şef al Palatului Patriarhal

La 8 noiembrie 1958, Sentinţa nr.
125 intra în vigoare pentru un
grup constituit din 16 persoane dintre
care preoţi monahi, studenţi de la
diferite facultăţi. Faptele sunt bine
cunoscute. Asociaţia cu caracter
religios fusese constituită în 1945
de către Alexandru Teodorescu (Sandu
Tudor), Alexandru Mironescu , Roman
Braga şi Benedict Ghiuş. Ei au
reorganizat, începând cu 1955,
gruparea „Rugul Aprins” (care fusese
interzisă în 1948) la care au aderat
şi Alexandru (Adrian)Făgeţeanu,
Sofian Boghiu şi Felix Dubneac.


Arhimandritul Felix Dubneac,
pictor de biserici.

Iconarul
Părintele Felix Dubneac, călugărit
la Mănăstirea Sfânta Ana de la Rohia
în anul 1938 şi hirotonisit diacon un
an mai târziu de către Episcopul
Nicolae Colan al Clujului în Catedrala
ortodoxă a oraşului . Va fi hirotonisit
preot la Mănăstirea Antim în 1954.
Calea îl dusese acolo parcă anume
pentru ca un an mai târziu după
intrarea în cinul preoţesc să se alăture
grupării „Rugul Aprins” alături de
părinţii Adrian şi Sofian , în „tainicul
destin spiritual”al Antimului.

Se născuse la 29 iunie 1912 în
judeţul Soroca (Basarabia), comuna
Voloavele, botezat cu numele Petre.
Anul 1924, pe când avea 12 ani, îl
găseşte deja frate de mănăstire la
Schitul Rughi din judeţul Soroca.
Învaţă patru ani, începând cu 1927,
la Şcoala de Cântăreţi bisericeşti
de la Mănăstirea Dobruşa şi încă alţi
patru ani, începând cu anul 1935
la Seminarul Teologic monahal de la
Mănăstirea Cernica de lângă Bucureşti.
Dar nu se opreşte cu studiile universitare
aici. Continuă, la Bucureşti, cu Academia
de Arte Frumoase timp de cinci
ani, Facultatea de Litere şi Filosofie
încă cinci ani şi se specializează în
pictura bisericească la Şcoala Superioară
de Pictură bisericească din cadrul
Patriarhiei Române. Impresionant
palmares! Sunt de evidenţiat însuşirile
artistice ale părintelui arhimandrit
pe care le dezvoltă cu devotament,
urmând, mai întâi, de la vârsta de 15
ani, cursuri specializate de muzică
bisericească şi apoi Academia de Arte
Frumoase. Felix Dubneac, o nestemată
rară în cununa „Rugului Aprins”…

După ieşirea din închisoare odată
cu decretul din 1964, Episcopul vicar
patriarhal Antim Nica îl va hirotesi
protosinghel în Catedrala patriarhală
din Bucureşti, iar calea îi este încununată
cu hirotesirea, în 1972, odată cu
aprobarea Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe
Române, în rangul de arhimandrit,
de către Arhiepiscopul Victorin Ursache
al Americii şi Canadei în Biserica
„Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”
din oraşul Edmonton – Alberta din
Canada. S-a stins în ziua Crăciunului,
25 decembrie 2008, lângă Detroit,
în SUA.

A slujit ca diacon şi preot la
Mănăstirea Antim şi la Catedrala
Patriarhală din Bucureşti până în
1967, când va fi trimis ca preot şi pictor autorizat de biserici la
Arhiepiscopia
Ortodoxă Română pentru Canada
şi Statele Unite ale Americii din
Detroit, unde va fi timp de 15 ani
secretar eparhial . În 1994 se va
retrage la Mănăstirea Adormirea
Maicii Domnului din Rives Junction
– Michigam, ca preot-duhovnic. În
România a pictat, împreună cu
arhimandritul Sofian Boghiu, nenumărate
lăcaşuri de cult ortodox : biserica
Mănăstirii Antim, biserica din Pipirig
– judeţul Neamţ, paraclisul Mănăstirii
Ghighiu( aici a fost arestat , în 1958,
pe schele, alături de părintele Sofian,
„cu un grup de călugări şi fraţi pictând
în frescă biserica din cimitirul mănăstirii
„– din interviul arhimandritului Sofian
Boghiu – „Vestitorul Ortodoxiei”/iunie
1996), biserica din Dămăroaia, biserica
Mănăstirii Saon din judeţul Tulcea,
Biserica Negru-Vodă din Câmpulung
Muscel). A fost unicul pictor al bisericii
din comuna Cojasca – judeţul Prahova.


Impresionantă activitatea sa pe
tărâmul picturii bisericeşti, dar şi
a celei iconografice! Părintele Felix
Dubneac a pictat în Canada - Ontario,
pe parcursul a doi ani (1970-1972)
catapeteasma şi iconografia din
Catedrala Ortodoxă Română „Sf.
Gheorghe” din Windsor, dar şi
catapeteasma Catedralei Ortodoxe
Române „Buna Vestire” din Cleveland
– Ohio, SUA (1973), altarul şi
catapeteasma Catedralei Ortodoxe
Române „Sfinţii Împăraţi Constantin
şi Elena” din Edmonton – Alberta,
SUA (timp de doi ani, 1975 – 1976),
catapeteasma bisericii ortodoxe
române din Troy – Michigan, SUA.
Teolog, specialist în arte plastice –
pictor de biserici şi pictor iconar -,
ca şi în „litere şi filosofie”, va colabora
mulţi ani la revista „Gândire şi Artă”din
SUA.
Vieţuitor şi slujitor la sfântul altar
în câteva mănăstiri până la venerabila
vârstă de 96 de ani, când şirul zilelor
i s-a încheiat, pictând biserici şi
ansambluri iconografice ori lăsându-
şi gândurile scrise pentru învăţătura
drepţilor credincioşi, părintele Felix
Dubneac se ataşează din tinereţe cu
devotament şi credinţă Asociaţiei
„Rugul Aprins” odată cu reorganizarea
ei în 1955. Se remarcase, după
cum citim tot în frumoasele mărturii
ale părintelui stareţ Vasile Vasilachi
(din Calendarul „Credinţa – The Fait”,
Detroit – 1992), încă din vremea
conferinţelor de la Antim: „Sandu
Tudor, fost ziarist şi polemist de
duritate laică aducea magia noilor
sale poezii de pocăinţă, speranţă în
Cel de Sus şi lirism în care cuprindea
speranţele întregului popor năpăstuit […] Arhimandritul Benedict Ghiuş
ne aducea sensibilităţile găsite de el
în cărţile duhovniceşti.[…] Printre
cei tineri se remarcau părinţii Sofian
Boghiu, Felix Dubneac, fratele Andrei
Scrima şi alţii” care intraseră împreună
în asociaţie în anul 1955. Părintele
Felix Dubneac este arestat şi condamnat,
fiind introdus de către Securitate
în componenţa „lotului” celor 16 -
„Teodorescu Alexandru şi alţii”,
Securitate care „alege elementele
cele mai periculoase” ale organizaţiei
religioase legal constituită, desfiinţată
în 1948 şi revigorată în clandestinitate.
Între 25 februarie şi 18 septembrie
1958 se desfăşoară arestările celor
16, începând cu părintele Adrian
Făgeţeanu şi sfârşind cu „mezinul”
Emanoil Mihăilescu – pe atunci student
la Facultatea de Arhitectură, iar la
29 octombrie din acelaşi an începe
procesul „lotului Teodorescu Alexandru
şi alţii”. Părintele Felix Dubneac va
fi arestat în noaptea de 13/14 iunie
1958 în acelaşi timp cu Daniil (Sandu
Tudor) şi Şerban Mironescu, Benedict
Ghiuş şi Roman Braga şi împreună
cu părintele Sofian Boghiu. De altfel,
prin Sentinţa nr.125 din 8 noiembrie
1958 părintele Felix Dubneac şi
părintele Sofian primesc aceeaşi
condamnare: 16 ani muncă silnică.
Episodul arestării lor, împreună, pe
schela bisericii Mănăstirii Ghighiu,
în timp ce executau împreună pictura
în frescă a bisericii, este unul semnificativ,
de destin marcat.

În Dosarul P/202 „Teodorescu
Alexandru şi alţii” din Arhiva CNSAS,
documentele de istorie vie ale calvarului
monahului în anii de temniţă.
Interogatorii, ordonanţe, mandat de
arestare, condamnarea. Toate rămase
pe hârtia îngălbenită de vreme,
rapoarte şi ordine, semnături amestecate,
fişe de deţinut, liste de bunuri confiscate
în care strălucesc modestia şi lipsurile.
Nevoinţa. Cum se spune la rece,
„informaţii primare de arhivă”, din
fericire scăpate neatinse din iureşul
istoriei noastre însângerate, parcă
anume pentru a închide gura acelor
ce au vrut şi mai vor încă să ne
denigreze eroii, martirii, sfinţii.

Conform Ordonanţei de reţinere
emisă de Ministerul Afacerilor Interne
– Direcţia de anchete penale, din 13
iunie 1958, Dubneac Felix, preot
călugăr va fi reţinut şi depus în arestul
MAI la orele 24, 14 iunie 1958.
Documentul din volumul 1 – fila 361
stă martor arestării părintelui Felix
Dubneac în noaptea dinspre 14 iunie
la Mănăstirea Ghighiu. Ancheta începe
imediat după arestare, odată cu
interogatoriul din aceeaşi zi fatidică
de 14 iunie, interogatoriu care începe
de la ora 9,30, cu durata de cinci ore,
după cum ne-o dovedeşte Procesul
verbal de interogatoriu pentru preotul
arestat şi depus în arestul MAI. El
este urmat, tot aici, de încă altele
şase, după cum urmează: 16 iunie
(6 ore), 18 iunie (6 ore), 21 iunie (5
ore), 24 iunie (6 ore), 4 iulie (5
ore), 18 iulie (2 ore ½). Mandatul de
arestare, tot din 14 iunie 1958, emis
eficient şi în mare grabă, întregeşte
aspectul de hăituire . Căci toate actele
„de bază” ale represiunii, inclusiv
Mandatul de percheziţie domiciliară
(cu ocazia căruia i se „ridică” corespondenţ
a, agenda de buzunar,
fotografii, notiţe şi... buletinul de
identitate) sunt emise în aceeaşi zi,
„cu suficiente probe de culpabilitate”
pentru părintele Felix Dubneac. El
mărturiseşte cu inocenţă schingiuitorilor
săi într-unul dintre interogatorii:
„Da, Rugul Aprins îmi aminteşte
de o asociaţie religioasă desfiinţată
prin lege în anul 1948 odată cu celelalte
organizaţii religioase.”

Ceea ce este de observat în cercetarea
documentelor alcătuieşte, cel puţin
pentru mine, un subiect pe care îl
gândesc încă de la începutul intrării
mele in Arhiva CNSAS, despre care
am mai vorbit în parte de-a lungul
intervenţiilor mele scrise sau orale
pe tema istoriei recente: înlăturând
limbajul de lemn al rapoartelor
Securităţii se poate citi adevărul
acestor istorii pe care nici un discurs
din lume nu le poate nega. A pune
sub învinuire un preot fiindcă s-a
rugat, a-l „învinui” de „misticism”,
aceasta fiind esenţa menirii lui, a
pune sechestru pe o avere inexistentă,
a etala, ignorând pudoarea sfinţilor
părinţi, hainele şi încălţămintea uzată
a celor trăitori în nevoinţă, sunt tot
atâtea dovezi ale unei realităţi a
acelor vremuri în care se ridica tot
mai înalt muntele de ticăloşii configurat
de structurile de Securitate ale
regimului comunist. Aceşti teologi,
cărturari de valoare, intelectuali ce
puteau crea discipoli care puneau în
pericol configurarea „omului nou”
trebuiau distruşi moral şi psihic,
torturaţi fizic, coborâţi pe cea de
pe urmă treaptă a umilinţei. Anihilaţi.
Etichetaţi politic pentru a primi
„pedepse politice”.


„Rugul Aprins îmi aminteşte
de o asociaţie religioasă”

Revenind la documentele Dosarului
P/202 din volumul 1 ce-l privesc pe
părintele arhimandrit Felix Dubneac,
conform Ordonanţei de punere sub
învinuire din 2 iulie 1958 (emisă în
timp ce ancheta era în curs de
desfăşurare), locotenentul Marin Ioan,
anchetator penal de Securitate din
MAI – Direcţia de Anchete Penale […] constată: „Din materialele de
anchetă penală rezultă că Dubneac
Felix […] începând cu anul 1955,
împreună cu alte elemente legionare
a desfăşurat activitate subversivă
împotriva regimului democrat-popular
din RPR, fiind organizaţi în cadrul
unei grupări contrarevoluţionare care
în mai multe rânduri au ţinut în mod
secret şedinţe în cadrul cărora au
citit şi difuzat materiale cu conţinut
legionar şi au colportat ştirile calomnioase
la adresa regimului democrat-popular
din R.P.R. pe care le asculta la posturile
de radio imperialiste”. Această punere
sub învinuire, atribuită, cu mici
diferenţe tuturor celor condamnaţi
în lotul „Rugul Aprins” s-a clarificat
prin recursurile în anulare declarate
şi publicate atât înainte, cât şi
după 1989, textele de acuzare din
1958 dovedindu-se a fi nule şi
neavenite.

Un nou tip de interogatoriu, de
inculpat poate fi regăsit în cazul
„inculpatului” Felix Dubneac, în
volumul 4 al dosarului. Răspunsurile
la întrebările anchetatorului penal
de Securitate ar fi putut lămuri pe
loc nevinovăţia adunării de îngeri,
preocupările lor religioase şi de
educaţie a tinerilor, în contrast cu
gravele acuzaţii, constituite aberant,
prin Ordonanţa de punere sub învinuire
din care tocmai am citat. De la fila
62 citez, spre exemplificare (dar şi
pentru documentul preţios de istorie
relatat de unul dintre martirii „Rugului
Aprins”) un fragment din interogatoriul
de inculpat al părintelui Felix Dubneac
întemniţat la Jilava, din şedinţa publică
din 29.10.1958: „După ce Preşedintele [Tribunalului Militar] i-a pus în vedere
infracţiunea pentru care este dat
judecăţii, dovezile faptelor şi i-a cerut
să spună ceea ce este util apărării
sale, inculpatul a dat răspunsurile
reproduse în rezumat de către grefier
după cum urmează: «Între 1940-1941 nu am desfăşurat activitate
legionară. Pe Braga Roman l-am
cunoscut de la seminar. Pe Zamfiroiu
l-am cunoscut în 1955 la Mănăstirea
Plumbuita. Pe Udroiu C. l-am cunoscut
tot în 1955 sau 1956 tot la Plumbuita. […] Ştiu că tinerii studenţi veneau
la biserica Plumbuita şi Teodorescu
Alexandru era duhovnicul lor. […]
O singură dată am fost cu Teodorescu
Alexandru, Sofian Boghiu şi câţiva
tineri în paraclisul mănăstirii. Acest
lucru s-a întâmplat în 1956. Cu această
ocazie duhovnicii au recomandat
ce cărţi să citească pentru spovedanie
şi împărtăşanie (sublinierea mea –
I.D.). Ştiu că veneau acolo Văsîi Gh.,
Şerban Mironescu şi pe ceilalţi nu-i
cunosc. La biserică s-au văzut mai
des în postul Paştelui şi postul
Crăciunului.

În ianuarie 1958 s-au întrunit
în chilia lui Boghiu Sofian, Sandu
Tudor şi Văsâi. Nu şi Mironescu Şerban
şi Boghiu. Probleme politice cu ocazia
acestor întruniri nu s-au discutat.
Aceste întruniri nu se făceau în cadrul
Asociaţiei „Rugul Aprins” (sublinierea
mea – I.D.). Din 1955 n-au mai
fost întruniri în cadrul Asociaţiei
Rugul Aprins. Odată, prin 1954 am
ascultat la Plumbuita slujba religioasă
transmisă de postul de radio Atena.


Prin 1949 am ascultat la Radio
Londra care transmitea multe la
adresa patriarhului nostru.


„Imnul acatist” nu a făcut parte
din programul „Rugului Aprins”.

Preşedinte

Inculp[at]

Semnat(indescifrabil),

Felix Dubneac»

Locot[enent] de Justiţie

Sentinţa condamnării părintelui
Felix Dubneac, trimisă de Tribunalul
Militar la 11 noiembrie 1958 penitenciarului
UM 0123 Bucureşti, aflată
la fila 199 a volumului 4 a Dosarului
P/202 „Teodorescu Alexandru şi alţii”
impune grozăvia: „Facem cunoscut
că prin Sentinţa nr. 125 (prin care
au fost condamnaţi toţi cei 16 din
„lotul” Rugul Aprins – n.m. I.D.) din
8 noiembrie 1958 deţinutul Dubneac
Felix […] a fost condamnat la 16
(şasesprezece) ani muncă silnică şi
10 (zece) ani degradare civică […].
Se dispune confiscarea totală a averii
personale (inexistent - n.m. I.D.). Îl
obligă la 400 (patru sute) lei cheltuieli
de judecată cu socotirea prevenţiei
de la 14 iunie 1958./ Numitul nu a
declarant recurs/ Are drept de recurs
în termen de 3 zile de la comunicarea
dvs./ Este încarcerat pe baza mandatului/
Până la definitivarea sentinţei mandatul
menţionat mai sus este şi rămâne
valabil.

Preşedinte,

Lt[ocotenent] col[onel]de Justiţie,

Hirsch Emil

În anormalitatea lui, cursul
evenimentelor continuă sub legile
strâmbe ale unui regim ucigaş. Aşadar,
conform documentului din volumul
5 al dosarului, fila 3,urmează pentru
cei 16 condamnaţi încarceraţi, trimiterea
dosarului lor ca recurenţi, la
18 decembrie 1958, de către Tribunalul
Militar al Regiunii 2 Militară spre
Tribunalul Suprem al R.P.R. Se înţelege
că tema recursurilor va fi o chestiune
formală, problema respingerii lor
fiind stabilită din principiu. La acea
oră cinci dintre recurenţi (Benedict
Ghiuş, Roman Braga, Sofian Boghiu,
Felix Dubneac şi Alexandru Mironescu)
se aflau încarceraţi la închisoarea
MAI, iar ceilalţi unsprezce erau deja
la Jilava (Alexandru Teodorescu,
Alexandru [Adrian] Făgeţeanu, Anghel [Arsenie] Papacioc, Gheorghe Văsîi,
Şerban Mironescu, Nicolae Rădulescu,
Grigore Dan Pistol, Gheorghe Dabija,
Vasile Voiculescu, Dumitru Stăniloaie
şi Emanoil Mihăilescu ).

Cum era de aşteptat, recursurile
declarate de condamnaţii încarceraţi
prin avocaţii lor, vor fi respinse în
şedinţa din 21 ianuarie 1959, prin
„Minuta deciziei nr.42 – Pentru
motivele care se vor vedea la redactarea
deciziei/ Tribunalul în numele Poporului
/ Decide/ Respinge recursurile declarate
de Teodorescu Alexandru, Ghiuş
Vasile Benedict, Braga Roman, Boghiu
Serghie Sofian, Dubneac Felix, Papacioc
Anghel Arsenie, Mironescu Alexandru,
Văsîi Gheorghe, Mironescu Şerban,
Rădulescu Nicolae, Pistol Grigore
Dan, Dabija Gheorghe, Voiculescu
Vasile, Stăniloaie Dumitru şi Mihăilescu
Emanoil”, împotriva Sentinţei nr. 125
din 8 noiembrie 1958 a Tribunalului
Militar al Regiunii a II-a Militară […]

Pronunţată în şedinţa publică
astăzi 21 ianuarie 1959”. În finalul
Deciziei nr. 42 (emisă de Tribunalul
Suprem al R.P.R. – Colegiul Militar),
se declară nefondate motivele de
recurs, următoarele: „ Analizând
faptele săvârşite de inculpaţi rezultă
că acestea sunt deosebit de grave
atât prin natura lor cât şi faţă de
împrejurările în care au fost comise,
ele fiind îndreptate împotriva orânduirii
noastre de stat.

La aplicarea pedepselor instanţa
de fond a ţinut seama de această
împrejurare, de activitatea concretă
desfăşurată de fiecare inculpat precum
şi de pericolul social al infractorilor
care în majoritatea lor şi-au dovedit
şi în trecut adversitatea faţă de clasa
muncitoare.

Faţă de cele arătate sancţiunile
aplicate sunt corespunzătoare, astfel
că motivul de recurs este nefondat.

Pentru considerentele expuse,
recursurile inculpaţilor fiind neîntemeiate,
urmează a fi respinse./ Pentru aceste
motive/ Tribunalul / În numele poporului/
Decide/ Respinge recursurile
declarate[…].”

Chestiunea recursurilor în anulare
s-a rezolvat prin rejudecarea procesului
Rugului Aprins în 1968, 1976 şi 1996,
cînd infracţiunile pentru cei condamnaţi
au fost ridicate şi hotărârile casate,
ei fiind găsiţi complet nevinovaţi,
după cum am demonstrat cu acte în
documentarul meu despre arhimandritul
Roman Braga publicat în revista
România literară.


(Documentele se derulează în
tragedia lor întipărită pe hârtia
îngălbenită de timp. Uneori, în absurd,
mi-aş dori să pot avea o viteză mai
mare de lectură, să treacă mai repede,
să treacă. Mă echilibrez şi merg mai
departe. Adevărul, îmi spun, istoria
noastră în tot adevărul ei. Suntem
datori să spunem. Să mărturisim. Să
se ştie.)

Odată recursul declarat respins,
Tribunalul Militar, Regiunea 2 Militară
– Bucureşti emite, pentru părintele
arhimandrit Felix Dubneac „Mandatul
de executare a pedepsei” nr. 41/58,din
31 ianuarie 1959 (volumul 5, fila 275)
prin care „numitul Dubneac D. Felix […] a fost condamnat la 16 (şasesprezece)
ani muncă silnică pentru crima
de uneltire […] deoarece încadrat
într-o organizaţie contrarevoluţionară
a dus activitate duşmănoasă împotriva
regimului democrat-popular din
R.P.R.”. Şi mai departe: „Ordonăm
directorului penitenciarului menţionat,
să primească pe condamnat, să-l
reţină, şi să-l facă să execute pedeapsa
mai sus arătată, în a cărei durată
se va socoti şi timpul cât a stat în
detenţiunea preventivă de la 14 iunie
1958./ Executarea pedepsei începe
la 14 iunie 1958 şi expiră la 9 iunie
1974 (sublinierea mea - I.D.) când
va fi pus în libertate dacă nu va fi
reţinut pentru alte fapte (sublinierea
mea – I.D.). A fost eliberat odată
cu Decretul 411/1964.


Preşedintele Tribunalului Militar
al reg. a II a Militară

Colonel de Justiţie,

Dimitriu D. Adrian”


În sfârşit, în derularea documentelor
– oglinzi de ceaţă ale vremurilor
acoperite de cenuşa disperării –
martirii , fără de care spiritul nostru
ar fi rămas mai sărac, pot fi citiţi în
mereu prezentul dosar de penitenciar,
document de arhivă ce nu poate fi
evitat nici în cazul părintelui arhimandrit
Felix Dubneac, aflat în volumul 7,
Dosar P/202, filele 239-275. Pe copertă
- scrise închisorile prin care a trecut:
Închisoarea „C”, MAI, Jilava, cu nr.
de înmatriculare K.36/ 03.04.1959,
Aiud – cu nr. de înmatriculare K 6/
1959 şi Salcia / 27.11.1962. „Dubneac
D. Petre/ cu nume de călugăr Felix”…

De aici încolo, filele dosarului
marchează toate suferinţele martiriului.
Ele pot fi citite printre rândurile
documentelor : din arestul preventiv
( M.A.I./Serviciul închisori / Către
Direcţia a VIII a „Vă facem cunoscut
că reţinutul Dubneac D. Petre a fost
depus în închisoarea «C» la dispoziţia
dvs. la data de 13.06.1958 fără mandat
de arestare […]”), în Procesul verbal
de depunere şi percheziţie corporală
din 13 iunie 1958 (executată la ora
22,45) găsindu-se asupra încarceratului
„un pieptene, una haină de călugăr,una
cataramă, una pereche de şireturi”…,
Mandatul de arestare [preventivă]
din 14 iunie 1958, emis de MAI,
Direcţia de anchete penale, „repartizarea”
din 15.09.1958 la celula 87
B din arestul MAI, un document emis
de Procuratura Militară Bucureşti
din perioada arestului la Jilava de
dinaintea emiterii sentinţei de
condamnare a întregului „lot”, Procesul
verbal de depunere [în arest în interesul
cercetărilor] şi percheziţie
corporală din 16 septembrie 1958 [ora 0,45!] efectuat pentru „numitul
Dubneac Petre – Felix” [la ordinul
„tov.col.Stanciu” din 15.09.1958]
adus de la [închisoarea] „C” [MAI]
la Unitatea B.J [ilava?], Mandatul de
executare a pedepsei din 31 ianuarie
1959, Raportul din 7.XI.1959 emis
de „Unitatea 0622” [Penitenciarul]
Aiud prin care „deţinutul Dubneac
D. Petru” urma să fie pedepsit cu
„trei zile izolator”. Din acelaşi Penitenciar
Aiud, Adeverinţa-caracterizare
din 19.XI.1962 confirmă pedeapsa
la izolare pe timpul deţinerii în penitenciar.
Din lagărul de exterminare
Ostrov, colonia Salcia – unde părintele
Felix este internat în ultimii ani ai
calvarului, documentul de la fila 250
a volumului 7 – un act emis de
MAI – Formaţiunea 0957 Ostrov către
Tribunalul Militar – regiunea II Militară
pretinde „data reală a încarcerării
deţinutului C.R. Dubneac Petru”,
ajungem apoi la Fişa de zile muncite
de la 1 ianuarie 1963 până în octombrie
1964 (anul în care este eliberat
conform decretului) în lagărul de la
Ostrov, colonia Salcia. Actul sfârşitului
calvarului este emis de „Forma-
ţiunea Ostrov” din 29.07.1964 către
D[irecţia] G[enerală] a M[iliţiei] : „
Vă facem cunoscut că [...] a fost
pus în libertate numitul Dubneac
Petre […]. S-a eliberat graţiat conf.
Decret. 411/64”.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara