Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

tema lunii: rezervaţia de scriitori:
Lucruri ştiute de Aurel Pantea


Termenii ce definesc valoarea unei comunităţi sînt, în primul rînd: prestigiul si autoritatea. De obicei, acestea sînt strîns legate în buna ei funcţionare.

Cînd aceste două dimensiuni ale audienţei nu sînt generate de structura însăşi a comunităţii, ci sînt acordate de altcineva/altceva, comunitatea poate deveni simplu instrument al celui ce i le conferă. Pierderea prestigiului şi autorităţii aceluia înseamnă automat degenerarea prestigiului şi autorităţii comunităţii respective. Dar dacă, independent de autoritatea tutelară, comunitatea posedă individualităţi de prestigiu şi autoritate, ea are şanse să supravieţuiască declinului sau prăbuşirii acelei tutele.

Acesta e cazul Uniunii Scriitorilor din România, înainte şi după Decembrie 1989.

Prăbuşirea sistemului comunist, deci dispariţia prestigiului şi autorităţii sale nu au determinat decît o criză minoră în comunitatea scriitoricească. A fost moda revizuirilor, defulărilor, resentimentelor, metamorfozelor alegre. Unii au căzut de pe un raft pe altul, alţii au beneficiat, mulţi mai aşteaptă. Cel mai important eveniment a fost, cred, regenerarea prestigiului şi autorităţii scriitorului. Şi expansiunea autorităţii critice. Înmulţirea centrelor de autoritate critică e cel mai semnificativ eveniment în actul receptării spectacolului literaturii.

Prestigiul şi autoritatea conferite unui scriitor de autoritatea critică pot fi receptate sau nu de administraţiile diverselor comunităţi. Gloria, dacă se poate spune astfel, conferită de apartenenţa la Uniunea Scriitorilor sau de critici şi istorici literari de valoare pot să nu spună nimic reprezentanţilor administraţiilor judeţene sau municipale. De obicei, colaborarea cu mulţi ca aceştia e imposibilă din motive de obtuzitate. Starea psihică imediată a scriitorului român e insatisfacţia. Orgolii nesatifăcute, vanităţi rănite în procesele receptării critice etc. Acestea sînt realităţi ce ţin de biografia scriitorului şi definesc spectacolele receptării critice. Şi ele pot contribui la falsificarea imaginii sau demnităţii scriitorului. Sau, dimpotrivă, la justa lui considerare. Dar ele ţin de mecanismele interne ale literaturii.

Sentimentul şi conştiinţa marginalizării unui scriitor pot apărea ca urmare a exerciţiului autorităţilor critice, dacă scriitorul consideră că judecăţile de valoare emise pe seama cărţilor sale sînt injuste. Altceva e conştiinţa marginalizării unei întregi bresle. În conştiinţa colectivă a comunităţii scriitoriceşti poate apărea, de nu a şi apărut, această conştiinţă. Ea poate fi explicată fie prin reminiscenţele şi nostalgiile raporturilor cu puterea ale breslei, pe vremea comunismului „protector", fie prin proasta concepere şi administrare a valorilor elitei de către statul actual. Dar reprezentările asupra locului în lumea valorilor, în cazul scriitorului, sînt produsul experienţelor individuale. De cele mai multe ori.

Fenomenul evident care naşte ideea marginalizării scriitorului şi literaturii e competiţia cu mass media. Acestea, cel puţin pentru o vreme, pot să amîne receptarea literaturii şi perceperea scriitorului în termenii prestigiului şi autorităţii. Moartea literaturii, despre care s-a scris şi se scrie, e o idee la care aderi sau nu. Dacă literatura e sortită să moară, aceasta ar fi o consecinţă a unui cutremur al umanului. Fenomenul ce pune în umbră literatura e concurenţa dintre două galaxii: Gutenberg şi Bill Gates. Asta se întîmplă la noi şi aiurea. Administrarea acestei competiţii e făcută de gustul public, de reprezentările care circulă la un moment dat despre semnificaţia elitei, dar mai mult de autorităţile critice. Autoritatea critică e una epistemică, se-nţelege. Poate face erori, dar face acte de judecată şi selecţie. De care se ţine seamă. Autorităţile administrative pot să facă doar jocul propriilor umori, fără a primi alte sancţiuni decît calificativul: obtuze.

Alte metamorfoze alegre şi precare aparţin sistemului educaţional. Modificarea exigenţelor acestui sistem în fiecare legislatură asigură un singur lucru: precaritatea educaţiei. Din acest sistem ies cititori cu aptitudini diminuate pentru receptarea literaturii. Criza ficţiunii, oboseala receptării ficţiunilor ţin, probabil, de un proces al metamorfozelor literaturii şi cititorului.

O consecinţă plăcută a democraţiilor e fenomenul descentralizărilor. Pe lîngă programele naţionale (absolut necesare) de promovare a literaturii, în cadrul acestui fenomen, comunităţile scriitoriceşti, repartizate în filiale, pot beneficia de programe şi proiecte iniţiate pe plan local. Fireşte, acestea sînt posibile fie în urma unor iniţiative ale administraţiilor locale, fie ca nişte consecinţe legislative pe plan naţional. Filiala Alba-Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România a beneficiat de asemenea proiecte ale Consiliului Judeţean Alba. Dar aici trăieşte un om politic atipic, extrem de receptiv la actul cultural autentic. Este vorba de domnul Ion Dumitrel, preşedintele Consiliului Judeţean. Cea mai recentă propunere a domniei sale e, ca prin Consiliul Judeţean Alba, să se ofere, în Alba Iulia, o clădire în care ar putea funcţiona sediul central al USR. Proiect ce ar genera mari complicaţii administrative. De aceea pare greu realizabil, dacă nu imposibil. Dar nu e o glumă!

În rest, scriitorul e o rebeliune continuă.