Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Dans:
Lumini şi mai mult umbre de Liana Tugearu


Teatrul de Balet "Oleg Danovski" a prezentat, de curând, cea de-a treia premieră a anului 2004, la toate cele trei premiere contribuind un creator al şcolii franceze de dans: James Amor (Franţa) a repus în scenă spectacolul danezului August Bournonville, Napoli, în stilul distinct al acestuia, conservat până astăzi pe multe scene ale lumii; apoi artistul francez de origine română, Gigi Căciuleanu, a prezentat o Gală de balet, Via Paris, care a reunit o serie dintre creaţiile sale, printre interpreţi
numărându-se şi coregraful, aflat într-o formă excelentă şi, în fine, la începutul lunii iunie a avut loc premiera coproducţiei româno-germane, Cei trei muşchetari, pusă în scenă de coregraful francez Germinal Casado, coproducţie ce va fi prezentată în turneul anual al companiei, în Germania, Elveţia, Austria şi Franţa.

Născut în Maroc, la Casablanca, Germinal Casado a urmat cursuri de art-déco şi mai târziu de dans, ulterior devenind creator în ambele direcţii. După un stagiu la Paul Goubé şi la Marchizul de Cuévas este angajat de Maurice Béjart în 1957, devenind unul dintre cei mai importanţi solişti ai Baletului secolului XX. A creat o serie de roluri în Sfinţirea primăverii, în căutarea lui Don Juan, Mathilde, Simfonia a IX-a, Romeo şi Julieta, Bhakti şi altele, dar, în paralel, a conceput şi scenografia pentru o bună parte dintre creaţiile lui Béjart. Dintre acestea am o serie de schiţe (în cartea lui Marie Françoise Christout) din Povestirile lui Hoffman, Damnaţiunea lui Faust şi Bhakti, iar pe peliculă îl am ca dansator în Bhakti, un rol în care a excelat, alături de Maďna Gielgud. în 1977 devine, pentru mulţi ani, directorul Teatrului de Balet din Karlsruhe, unde montează o serie de spectacole de balet, precum Pasărea de foc, Pulcinella, Carmina Burana, Pinocchio, Cei trei muşchetari, Loreley, Viva Vivaldi, şi încă multe altele, în acelaşi timp montând sau făcând scenografie şi pe alte scene europene.

Spectacolul Cei trei muşchetari, pentru care a făcut regia, coregrafia, scenografia şi coloana sonoră, repus în scenă cu dansatorii Teatrului de Balet "Oleg Danovski", este o lucrare a lui Germinal Casado montată cu exact douăzeci de ani în urmă, în 1984. Comanda pentru acest titlu a fost făcută de impresarul german care ia anual în turneu compania constănţeană, ţinând cont, probabil, de accesibilitatea şi spectaculozitatea subiectului, cu acelaşi succes la marele public european pe care l-a avut şi la publicul din Constanţa.

în ceea ce mă priveşte, însă, după primul act, am început să mă interoghez cu toată asprimea, întrebându-mă ce mari păcate am, pentru ca Terpsihora, muza dansului, să vrea să mă pedepsească atât de tare, la acest sfârşit de stagiune, prin cele două premiere văzute, la un interval de numai câteva zile, la Opera din Bucureşti şi la Constanţa. După al doilea act îmi revenisem însă în fire, acesta fiind coregrafic mult mai inspirat.

Trupa Teatrului de Balet "Oleg Danovski" este o bună companie de dans, cu artişti-interpreţi de valoare, bine rodaţi şi modelaţi, prin desele şi variatele montări practicate în cadrul companiei. Ca urmare, toţi interpreţii au răspuns cât se poate de bine solicitărilor coregrafiei clasice şi uneori neoclasice, numai că aceasta a fost deosebit de plată, cel puţin în primul act. Trebuie să accentuăm că nu incriminăm stilul. Ne-am bucurat deplin de inspiratele dantelării ale coregrafiei lui Laurenţiu Guinea din Armonii trecute sau de fericita simbioză a clasicului cu modernul din lucrarea Palladio a lui Mihai Babuşka. De astă dată, însă, oricât de bine executate, variaţiile clasice erau seci, banale, punând prea puţin în evidenţă calitatea plasticii unei dansatoare ca Aliss Tarcea (Ana de Austria) sau pe cea a lui Daniel Precup (Richelieu), cât şi pe aceea a celorlalţi interpreţi.

Actul doi a debutat cu o scenă generală de amor a muşchetarilor cu iubitele lor, în cupluri de două şi de trei persoane (amintirile mele adolescentine din Alexandre Dumas nu mă ajută deloc în a da curs acestei ultime variante), scenă care m-a pus într-o delicată dilemă pe teme de sexologie. întrucât ei erau goi, doar cu un cache-sex, expunându-şi deplin frumuseţea corpurilor, iar ele erau complet îmbrăcate, ezitam în a aprecia dacă nu cumva consumarea unui atare episod de amor n-ar fi mai lejer de înfăptuit cu o distribuire inversă a veşmintelor. Dar până să îmi pot da un răspuns nedumeririi, evoluţia ulterioară a spectacolului a căpătat consistenţă, printr-o suită de momente lirice şi dramatice, inspirat construite coregrafic. Horaţiu Cherecheş (D"Artagnan) şi Felicia Şerbănescu (Constance) au avut în duetele lor partituri adecvate, care le-au permis să se exprime pe ei înşişi şi să dea respectivelor ţesături coregrafice coloratura caldă sau dureroasă proprie relaţiei lor, terminată sub umbra morţii. Tot astfel, Gigel Ungureanu (Athos) şi Simona Costea (Milady) au evoluat corespunzător, către finalul spectacolului, într-un duet dramatic, încheiat cu suprimarea vicleniei unelte a lui Richelieu. Dar cel mai bun moment al actului doi, şi implicit al spectacolului, cel mai inspirat, mai dezinvolt şi mai liber în mişcare, a fost cel în care D"Artagnan-Horaţiu Cherecheş se lasă aparent sedus de Milady-Simona Costea, pentru ca în final să-i dea în vileag acesteia adevărata ei identitate. Cei doi dansatori au fost cei mai bine serviţi de coregrafie, reuşind să dea personajelor întruchipate de ei un relief pregnant.

Oricum însă, după terminarea spectacolului, înarmată cu termenele de comparaţie furnizate de creatorii străini invitaţi să monteze la Bucureşti şi la Constanţa, colindam cu gândul întregul nostru peisaj coregrafic şi constatam cu bucurie " dar cu o bucurie melancolică, dată fiind precaritatea în care evoluează încă dansul la noi " că avem o serie de coregrafi buni, pe toate palierele stilului, de la neoclasic la modern şi de la modern la contemporan.

Dar, ca să-mi adâncească şi mai mult sentimentul de melancolie, m-a ajuns din urmă un zvon sumbru care circulă în lumea scenei " acela că unica companie de dans din România, cu statut independent, Teatrul de Balet "Oleg Danovski" ar urma să îşi piardă acest statut, urmând a fi înglobată într-un complex teatral, de operă, operetă, teatru dramatic, balet, orchestră simfonică şi estradă, dansatorii trebuind să servească toate compartimentele în care vor fi solicitaţi. Adio, deci, repertoriu de-sine-stătător de dans, adio politică repertorială independentă! Ar fi o catastrofă pentru arta dansului din România şi aşa cu un statut destul de fragil. Oleg Danovski, creatorul acestei unice companii independente de dans, s-ar întoarce în mormânt pe partea cealaltă, cum se spune, iar pentru cei care conduc astăzi destinele culturii româneşti ar fi o pată ruşinoasă, dacă s-ar distruge acum, în timpuri, dacă nu prospere, cel puţin aspirând către democraţie şi libertate, un lucru bun, realizat cu un mare efort, în urmă cu douăzeci şi cinci de ani, în perioada atât de grea comunistă.

Această companie este una de mare succes " chiar dacă cu inevitabile fluctuaţii " atât în ţară, cât şi în străinătate, un nucleu artistic de mare dinamism, cu artişti excelenţi, mereu reînnoiţi şi cu un aport financiar considerabil. Oare ce genă distructivă, autodevoratoare, ne îndeamnă să pulverizăm tot ce avem bun, tot ce este viabil cultural-artistic? Oare de ce factorii de decizie nu consideră că este obligatoriu ca, în acest caz, să consulte breasla dansului din România? Ignorarea părerii profesioniştilor dansului şi aplicarea unei decizii arbitrare, contrară intereselor artei româneşti, ar fi o hotărâre gravă şi descalificatoare pentru cei care ar lua-o.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara