Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Din Cartea cu fleacuri:
Mai bine, nu de Livius Ciocarlie

Fiecare îşi are colţul său de lucru, cărţile sale preferate şi se crede unic." (152) Chiar este unic, asta e uimitor. Că "prostiile foarte secrete, foarte dragi", deşi "singulare", sunt "universale" e adevărat. Ceea ce nu-l împiedică pe prostul sau deşteptul în chestiune să nu aibă înlocuitor.

Uneori, în marginea reflecţiilor, desene. Toate foarte vii.

"Adormit, nu pot să vreau să mă trezesc." (172). Fals!

Doi oameni bogaţi, cu vilă somptuoasă în Occident, vor să-i ia casa unei bătrâne pensionare. Cei doi bogaţi sunt fiul şi nora ei.

Un moment, Valery m-a trezit. După aceea m-am stins. Prea nu mă interesează analizele lui din caiete. Nici măcar nu-mi dau seama dacă sunt interesante sau nu.

În câteva minute am renunţat, răsfoindu-le, la două cărţi. O lectură cum ai arde un chibrit. Le-am "evaluat". Parcă da, parcă nu... Mai bine, nu!

Am răscolit prin bibliotecă, doar-doar voi putea să citesc ceva. Până la urmă, am ales Bâlciul deşertăciunilor, pentru că ce spune titlul e cel mai aproape de ce se întâmplă în capul meu.

În pat la zece fără zece. Am zis că astăzi nu mă uit la televizor, astăzi citesc. La zece m-am culcat. Figura cu Bâlciul deşertăciunilor n-a ţinut.

Citesc totuşi, de trei luni, jurnalul lui Carol I. După ce-l termin, pot să trec la cartea de telefon.

"Nu valorez nimic în legătură cu ce nu mă duce la nimic." (222) Dacă "valorez" ceva, cât de cât, numai în legătură cu ce nu duce la nimic poate fi.

"Scepticismul constă în a crede în sine." (238) Oare ? Aş fi zis că a fi sceptic înseamnă a nu crede în nimic. Sau poate nici măcar sceptic nu sunt.

"Câteodată să ne rugăm - pentru Diavol." (238) Dacă e să te rogi pentru ceva, numai pentru Diavol, adică pentru ce nu este în regulă, poţi să te rogi. Însă rugăciunea, adevărată, nu are obiect.

"Ceea ce mă face atât de lent în a construi, atât de pus pe amânare (temporisant) - este abundenţa ideilor..." (247) Ceea ce mă face atât de lent în a construi, încât nici nu mă apuc, este că n-am idei.

"Oboselii de acelaşi îi urmează oboseala de nou." (250) Celei de nou, oboseala de acelaşi Acesta fiind acel perpetuum mobile al creaţiei, în tehnică atât de mult şi de inutil căutat.

"'Nu ştiu' - vrea să spună totdeauna: ştiu prea bine." (258) De acum încolo, în loc de nu ştiu, am să spun ştiu prea mult.

"Nu sunt făcut pentru romane, nici drame - marile scene, mâniile, pasiunile, momentele tragice, departe de a mă exalta, mi se par izbucniri mizerabile, stări rudimentare, în care toate prostiile îşi dau drumul - fiinţa se simplifică până la prostie în loc să înoate în circumstanţele apei." (271) Circumstanţele apei! Există o prostie care umanizează, pe când prostia pe care o spune el aici... Sigur, ştiu ce vrea să zică. Toate astea te îndepărtează de problema fiinţei. Amestec neavenit de planuri. Dar, mă rog, e opţiunea lui. Prostia lui, vreau să zic.

În cursele de maraton vezi câte un grup compact din care toţi alergătorii par să aibă aceleaşi şanse. Şi brusc, din când în când, câte unul începe să rămână în urmă, până nu-l mai vezi. Ca el mă simt.

"Nerozia criticilor literari care caută omul în operă urcând de la expresie la acest om, fără a ţine seama de principiul fundamental al scrierii care este şarlatanismul, masca, falsul psihologic, voitul..." (285) Că principiul scrierii e şarlatanismul etc. trebuie adus - degeaba - la cunoştinţa criticilor proşti.

La frizer, un client spune că face acuşi 73 de ani. Comentariu, în urma lui. "E cu un picior în groapă. Ce mai vrea ?"

Incertitudinea memoriei. Văd, cu lumina ei ante-meridiană, dimineaţa când am jucat tenis cu lectorul francez. Transcriu jurnalul acelui an şi aflu că dimineaţa aceea a fost după-amiază pe la trei.

Mi s-a făcut dreptate. T. a dat peste jurnalul meu de la şcoala primară, cel cu misteriosul, din punct de vedere diegetic, Mi-am scris jurnalul şi m-am culcat. A recunoscut: copil tâmpit. Falsă modestie! Auzi aici!

,La fiecare pas îmi dau seama că lucrurile ar putea sta diferit." (373) Adică, îmi dau seama că nimic nu e necesar. În sine, nu e necesar. E necesar ca o femeie să nască pentru ca eu să trăiesc, dar nu e necesar nici ca ea să nască, nici ca eu să trăiesc.

,Orice cadavru ne jigneşte." (388) Nu cadavrul ne jigneşte, ci gândul că vom arăta ca el. De aceea, pe cine m-ar expune îl urăsc de pe acum.

Când am început să scriu aici, sub semnul decrepitudinii incipiente, mă răsfăţam întrucâtva. Mă răsfăţ şi acum, de vreme ce nu mi s-a aburit de tot mintea, cum mă tem că se va întâmpla, dar mă răsfăţ mai puţin. Sau poate e invers. Am devenit mai intrepid. Lectura unei reviste îmi lua câteva ore; acum, în douăzeci de minute nu mai am ce alege din ea.

Semnele involuţiei sunt certe însă - paradoxal - faptul însuşi rămâne incert. Aşa cum gazul ieşit dintr-un cuptor a cărui flacără s-a stins nu are miros, nici rarefierea minţii nu se simte. Am unele dovezi şi totuşi parcă sunt aceleaşi. Tensiunea aşteptării vine de acolo că ştiu: procesul acesta nu are un prag până la care poţi să iei măsuri. Aluneci către starea când nu mai e nimic de făcut având încă sentimentul că nu ţi s-a întâmplat ceva grav. E un ce aventuros în riscul ăsta şi îmi folosesc resursele de frivolitate pentru a profita, pe fondul lâncezelii, de tensiunea acestei aventuri, dar e o aventură asemănătoare cu un război pe care poţi să-l pierzi, pe care e probabil că ai să-l pierzi. Autopăcăleala e în aceea că încă nu l-ai pierdut.

Pot încă să-mi mobilizez mintea când sunt nevoit. Pentru o lansare, un vernisaj. Nu pentru ceva literar, în afara frazelor de aici.

E şi un prag psihologic. Dacă m-aş sili, aş putea încă să vorbesc în public din proprie iniţiativă, să răspund la scrisori. Simt însă că, deşi pot, nu mai pot.

,Toată literatura este în sinonimie." (406) Într-un fel. În metonimie, nu mai puţin. E drept că pentru metonimie e nevoie, de obicei, ca marchiza să iasă la ora cinci, ceea ce Valery, se ştie, găsea neinteresant. Şi se confirmă: e ceva vulgar în treaba asta. Nu lipsa de interes e vulgară. Există oameni cu capul în nori, care n-o observă pe marchiză şi, deci, nici n-ar scrie despre ea. Vulgar e să te crezi un ales fiindcă eşti nesimţitor. Fie şi când chiar eşti un ales.

,Când uşurătatea îşi dă osteneala să scrie şi îndrăzneşte să-şi propună durată, lucrul ăsta e comparabil cu laşitatea." (424) Într-asta stă principala calitate a boxerilor buni, în a-ţi da lovituri puternice imediat după ce tu abia i-ai atins.

,Tot ce e scris în aceste caiete ale mele are caracteristica de a nu se vrea niciodată definitiv." (430) Nu e cazul meu. N-aş fi în stare să revin. Odată lăsată în urmă o carte, uit de existenţa ei. E dreptul meu de autor. Nu şi al cititorilor. Ei să facă bine să o ţină minte. Nu pentru ei trudesc?

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara