Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Scrisoare din Paris:
„Marca“ Geremek de Lucian Raicu


La Collčge de France, Bronislaw Geremek, invitat să ţină cursuri în specialitatea sa, Evul Mediu francez şi european, vorbeşte despre anii 1500, aproximativ (aşa s-a nimerit) epoca întemeierii renumitului Colegiu, sub Francisc întîiul. Despre marginali vorbeşte istoricul polonez, fost consilier al Solidarităţii - despre feluritele categorii de reprimaţi, alungaţi, "excluşi" - cum se zice astăzi. Subiectul - se vede bine - îi stă la inimă, nu e doar rezultatul unei opţiuni de cercetător, de profesor. Într-o emisiune televizată (canalul ARTE), nu ezită să afirme că mai ales în zilele noastre, în plină societate civilizată, "excluderea" reprezintă problema cea mai gravă - e chiar "tema" sa de predilecţie - ca istoric, ca gînditor, ca om politic, ca om al prezentului, ce mai, ca om viu, nespus de viu - este de ajuns să-l priveşti cu oarecare atenţie, nu neapărat afectuoasă, dar care, iată, nu se poate să nu devină şi afectuoasă. Tipul său de inteligenţă, de profunzime, de intensitate participativă o cere, sfîrşeşte prin a o impune - cu blândeţe o impune -, fără grabă, fără zarvă, fără atributele exterioare ale "autorităţii".

Este întrebat - de una, de alta -, tot "chestiuni arzătoare", dileme şi impasuri ale lumii actuale, din est, din vest, se observă că nu are răspunsuri gata făcute, gîndeşte sub ochii tăi, se întreabă şi el odată cu tine, încearcă - ezitînd firesc - să desprindă un fir al "problemei", să încercuiască un posibil răspuns. Totdeauna "moderat" şi "în trepte". Încearcă să fie liniştit - mai ales atunci cînd e pus în faţa unor întrebări şi situaţii cu totul neliniştitoare şi care prin natura lor însăşi predispun la inflamare, la patos, la zgomot mental şi furie lăuntrică. Înainte de a încerca să răspundă - invariabilul îndemn pe care ni-l adresează, aşa cum lui însuşi parcă şi-l adresează: "să ieşim din sfera emoţională" - iată îndemnul.

Da, cam aşa spune - şi îşi spune -, să evităm mai întîi limbajul pasional, indignarea facilă, atitudinile spontan afective, tot ce ne este prea "la îndemînă". Într-o localitate poloneză, oamenii, oameni ca toţi oamenii, ca tine şi ca mine, nu, deloc răi de felul lor, departe de a fi nişte brute (aici zîmbeşte - "erau chiar alegătorii mei", precizează cu seninătate actualul deputat în dietă), oamenii aceştia, deci, s-au dezlănţuit cu furie, cu dezgust, cu ură, împotriva unei iniţiative, aceea de a se implanta în vecinătatea comunităţii lor un spital de sidiatici... Geremek - în treacăt fie spus - este autorul expert al unei cercetări despre situaţia leproşilor în Evul Mediu... Exista compasiune pe atunci - în adîncurile acelui ev (este întrebat) - faţă de nenorocirea leproşilor?... Geremek se gîndeşte o clipă, îşi consultă "ştiinţa" - şi răspunde cu voce potolită: da, exista compasiune! mai mare decît astăzi, la noi, în Polonia, în chiar "circumscripţia mea" - faţă de bolnavii de sida... Excluderea leproşilor era "instituţională", nu era dictată de frica furioasă a oamenilor. Ca acum; extraordinar, nu? Geremek nu se indignează vorbind, evocînd cazul - accentul frazelor sale potolite cade undeva între perplexitate - regret - amărăciune, poate mai ales amărăciune... Pretutindeni în lume (adaugă) proliferează ca niciodată fenomenele de marginalizare, excludere, teamă de celălalt, repulsiile, resentimentele înfricoşat identitare, naţionale, religioase, sociale, corporatiste... Cu o mare îngîndurare, cu o măsurată îngrijorare se aştern una după cealaltă frazele cercetătorului - ale unui autentic, în acelaşi timp, filosof al istoriei oamenilor; mă feresc de cuvântul "moralist" - nu se potriveşte cu spiritul său atât de "aplicat" la "obiect" - la situaţia dată; extrema sa decenţă intelectuală îl împiedică să judece, să condamne, să fie "vehement". Nici o clipă nu ridică tonul; cu palma mîinii stîngi îşi acoperă mereu - îşi susţine - bărbia, mi s-a părut uneori că şi gura tinde să şi-o acopere, a reţinere, de teamă ca, fără voia sa, să nu care cumva să "glăsuiască" prea răspicat. Prea dezinvolt. Geremek sau oroarea de vociferări - şi de dezinvoltură...

L-am ascultat la Collčge de France - nu era invitat acolo doar ca fost "dizident", ai fi zis că e de mult de-al casei, că acolo îi este locul pe care cu pudoare şi cu modestie îl ocupa, fără umbră de vanitate şi desigur fără să-şi dea importanţă (deloc nu-i în felul său o astfel de nebunie...); l-am urmărit de cîteva ori la televiziunea franceză - simpla sa "prezenţă", figura, vocea, tristeţea şi surîsul impuneau nu ştiu ce respect interlocutorilor, jurnaliştilor - nu prea respectuoşi altfel, greu de ţinut la o atent-respectuoasă distanţă... Nu mai erau nici ei siguri de sine şi prea uşurateci în vorbire şi în adresare... În preajma lui deveneau şi ei - ca el! - atenţi la celălalt, păreau şi ei să gîndească chiar în vreme ce vorbeau - şi (ca şi el) să-şi "caute cuvintele", nu li se întîmplă asta mereu... Se contaminau - măcar sub durata clipei - de modelul şi de "metoda" interlocutorului... Este greu să li te sustragi, ai resimţi asta ca pe un soi de (îmi caut şi eu cuvîntul, l-am găsit cred), ca pe un soi de ne-simţire.

Îmi rămîne şi mie gîndul aţintit - nu e uşor să ţi-l desprinzi - la o frază, una singură, nu e nevoie de mai multe ca să reţină îndelung gîndul - o "simplă" observaţie, s-ar zice - purtînd "semnul", purtînd "marca" Bronislaw Geremek:

"Istoria omenirii seamănă adesea cu o istorie a urii, numai obiectul urii se schimbă."

Este pesimist? îl întreabă un curios. "Cine - ca mine - se Ťamestecăť în politică nu are voie să fie pesimist", răspunde cel întrebat... "Nu are voie, n-ar fi loial..."


Mai 1994.