Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Păcatele Limbii:
Metonimii argotice de Rodica Zafiu


Dacă rolul metaforei în formarea lexicului argotic este unanim recunoscut, cel al metonimiei (în care includem şi sinecdoca) a fost adesea neglijat sau minimalizat. De fapt, procesele metonimice sunt foarte bine reprezentate în argou, alcătuind serii întregi de termeni şi oferind modele pentru noi dez­voltări figurate. Inovaţiile produse prin metonimie pot deveni curând obscure, o dată cu ieşirea din circulaţie a obiectului de la care s-a produs transferul. Unele mistere etimologice pot fi rezolvate prin descoperirea unor informaţii contextuale, a unor detalii de viaţă cotidiană din trecut.

Câteva tipuri de metonimie sunt frecvente. Denumirea desenului de pe o etichetă devine denu­mirea produsului conţinut în ambalaj. Cele mai multe exemple privesc sticlele de băutură: în perioada comunistă, săniuţa era un tip de vodcă, corăbioara un vin ieftin, iar două prune - o ţuică de prune. Ultima formulă a suferit, la rândul său, transpuneri metaforice: doi ochi albaştri, ochii lui Dobrin (un fotbalist celebru din anii '60-'70) etc.

Forma, dimensiunea, culoarea şi desenul de pe o bancnotă sau de pe o monedă determină în mod constant denumirea argotică a respectivei unităţi monetare. Dimensiunea e în genere tratată metaforic: o bancnotă exagerat de mare e numită cearşaf. Bancnota de 100 de lei, din anii '60-'80, pe care era reprezentată imaginea lui N. Bălcescu, era numită - după culoarea desenului - o albastră. Dolarii sunt verzi sau verzişori, denumiri de la care se ajunge, prin joc de cuvinte, la verdeaţă şi - prin substituţie sinonimică sau direct metaforică - la zarzavat. Culoarea monedelor era relevantă în trecut, pentru că diferenţia valori mari: galbeni e termenul vechi şi popular pentru monedele de aur, în vreme ce albi, albişori sau albituri desemnau monedele de argint. Desenul de pe bancnote intră cel mai uşor în uitare. În anii '20-'30, au fost atestate denumirile fată-mare şi ţărăncuţă pentru bancnota de 500 de lei, pe care era reprezentată o tânără în costum popular; în perioada comunistă, bancnota de 100 de lei era numită şi un Bălcescu.

Metonimia care constă în desemnarea obiectului printr-una din calităţile sale e mai puţin spectaculoasă; ea se întâlneşte în cuvinte ca: tărie ("băutură alcoolică tare"), răcoare ("închisoare" - în asociere cu eufemismul) sau prospătură ("prostituată tânără" - în asociere cu metafora, prin analogie cu produsele alimentare). Desemnarea calităţii prin obiect e mai rară; ar putea fi ilustrată de salon "elegant, generos" ("îmi pare rău, e un tip salon! Ce dacă a mai înjurat şi el un pic?", sport.365.ro).

Metonimia (sinecdoca) "întreg pentru parte" se întâlneşte în cuvântul anatomie, folosit cu sensul "corp". Mai productiv e reversul ei, tiparul "partea pentru întreg". În sintagma pe sticlă - apărută în limbajul colocvial şi care a cunoscut o răspândire spectaculoasă în ultimii ani - , metonimia reţine materialul ecranului pentru a desemna nu atât obiectul întreg (televizorul), cât conţinutul şi funcţia lui (emisiunile de televiziune). Transferul e comic, pentru că operează o concretizare şi o reducere drastică a importanţei unui fapt; formula s-a banalizat însă, devenind aproape neutră; o vedetă de televiziune declară: "Zvonul că revin pe sticlă la Kanal D e neadevărat" (Cotidianul, 12.01.2009).

Asemănătoare sunt expresiile metonimice glumeţe şi ingenioase care au circulat cu câteva decenii în urmă, dar par să fi ieşit din uz, în formulele: Te fac o pânză? - ca invitaţie la cinematograf (filmele fiind proiectate pe un ecran de pânză); Te fac o talpă? - ca invitaţie la plimbare şi Te fac o spumă la varice? - ca invitaţie la o bere băută la bar, în picioare (spuma fiind metonimie "pars pro toto" pentru bere, iar varicele - o metonimie de tipul "rezultat pentru cauză" pentru statul în picioare). Regăsim mecanismul metonimic şi în expresia a băga o sârmă "a da un telefon" (în care sârmă e o desemnare metaforic depreciativă a firului de telefon). Tot un fel de "parte pentru întreg" se manifestă în referirea umoristică la mers (şi de aici la plecare) prin formula joc de gleznă, folosită în actul verbal de alungare: ciocu' mic şi joc de gleznă (= "taci şi pleacă!").

Metonimia "efect pentru cauză" se poate recunoaşte - asociată cu hiperbola - în genocid, termen de desemnare a unei băuturi alcoolice de proastă calitate, deci cu efecte nocive asupra sănătăţii ("N-are bani, dar barmanul îi toarnă un ŤGenocidť de patru mii suta. Vodcă de-aia la jumate pe care scrie vodcă ş-atât", Adevărul, 9.09.2002), te-am zărit printre morminte ş.a. Metonimia argotică poate interveni şi în dezvoltarea unor scenarii de tipul "cauză pentru rezultat": în loc de a spune că cineva este trist sau melancolic, se recurge la descrierea unei origini bufe a stării: a căzut în butoiul (sau cazanul) cu melancolie. Identificarea legăturii dintre cauză şi efect nu totdeauna evidentă, metonimia reprezentând un test de perspicacitate şi o sursă de umor. Pentru a-i reproşa cuiva că îi blochează vederea, cineva poate recurge la formule elaborate şi clişeizate, de tipul: ai mâncat sticlă? sau ai rude la Mediaş? (localitatea unde se află o cunoscută fabrică de sticlă).

Metonimia este cu atât mai spectaculoasă, cu cât condensează mai multe salturi semantice, rămânând însă decodabilă: denumirile glumeţe Cooperativa Ochiul şi Timpanul sau Pleoapa şi Timpanul (pentru poliţia secretă - Securitatea - din perioada comunistă) evocă activităţile instituţiei, selectându-le pe cele mai nepopulare (urmărirea şi ascultarea convorbirilor) şi indicându-le fie prin organul care le realizează (ochiul), fie chiar printr-o parte a acestuia (pleoapa, pentru ochi; timpanul, pentru ureche).

În măsura în care desemnarea indirectă - prin parte, cauză, efect etc. - atenuează efectul negativ al unei numiri explicite, metonimia se asociază cu eufemismul. O asemenea asociere apare, de exemplu, atunci când verbul a speria este folosit cu sensul "a fura" ("a face să dispară"), sperietura fiind o posibilă cauză a dispariţiei: "dimineaţa, nea Jean nu face decât o voltă şi-i sperie argintăria" (G. Astaloş, 1997: 80); "Abia când a venit controlorul am observat că puştiul reuşise să-mi Ťsperieť ceasul" (astromantic.ro).