Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cartea de proză:
Micile istorii de Dan-Liviu Boeriu

Un important punct de cotitură în receptarea literaturii tinere de după 1990 s-a petrecut odată cu apariția romanului Băgău (Editura EST, 2004) care, prin câștigarea premiului pentru debut al Uniunii Scriitorilor, a „oficializat” argoul ca instrument estetic valid al noii generații de autori. Scriitoarea, una dintre cele mai discrete prezențe în lumea literară românească, a lăsat o pauză considerabilă până la publicarea următorului roman, Scotch (Editura Polirom, 2010). Distanță nu doar temporală, ci și tematică, întrucât acest al doilea volum al Ioanei Bradea e o elegie a postindustrialului, deconstrucția unei lumi depășite de timp și inserarea artificială a elementelor ei într-un prezent cu care nu are nimic în comun.
Uimitor, din acest punct de vedere, este și acest volum recent, Înalt este numele tău. Pare că autoarea e preocupată în primul rând să-și dovedească sieși că e capabilă să funcționeze în registre stilistice cât mai variate. De la explicitul licențios din Băgău și nostalgicul falsresentimentar din Scotch, Ioana Bradea plonjează acum, cu o siguranță legitimă, într-o atmosferă medievală, adnotând o legendă prin ochii unor martori. Dintre scriitorii români care au abordat recent teme similare (mergând până la identificarea textuală cu stilul epocii) îi amintesc doar pe Doina Ruști ori Octavian Soviany, însă în cazul Ioanei Bradea povestea e doar un pretext pentru etalarea elegantă a unui mod de a înregistra și de a reda grozăvia micii istorii a unei cetăți oarecare. Personajele nu contează decât în măsura în care reflectă un anumit tip de a înțelege relația lor cu lumea, cu destinul colectiv ori cu posteritatea. De aceea schimbarea naratorului (când cronicarul, când călugărul, când Margareta, când arhitectul) e un artificiu adoptat pentru a crea impresia de veridic și de a jongla cu destinele personajelor, care – fiecare – reprezintă un fel distinct de a se război cu realitatea. De pildă, iată cum se raportează arhitectul la tragedia morților ucenicilor angajați pentru a construi noua catedrală: „Căci nu degeaba se ceartă meșterul arhitect cu judele cetății aproape în fiecare dimineață, îngrozit de blestemele celor ce-i privesc pe oamenii care pier sub ochii lui și de care se simte, pe undeva, răspunzător, chiar dacă nimeni nu-i cere socoteală, căci asemenea vieți deșarte nu contează pentru nimeni – aproape deloc pentru cei de acum, care se bucură că vor avea o gură în minus de hrănit, și cu atât mai puțin pentru cei care vor veni buluc să admire peste câteva sute de ani catedrala”.
Dincolo de valențele de legendă comentată conștiincios, cartea e și un elogiu timid adus celor care înfruntă moravurile epocii cu o încăpățânare dictată mai degrabă de propriile lor slăbiciuni decât de o îndatorire etică de a destabiliza tabuuri bine sudate. Margareta, fiica judelui Werner, cade pradă desfrâului, chiar dacă acest lucru va însemna drumul ei către eșafod. Între viața searbădă, trăită după normele epocii, și dorința de a da frâu liber imaginației și plăcerilor trupești, Margareta alege această a doua cale. Autoarea descrie cu o rece detașare (și cu un foarte subtil umor ironic) efectul pe care un astfel de comportament îl are inclusiv în interiorul familiei, unde „tradiția” spune cum tatăl (pater familias) trebuie neapărat să găsească un țap ispășitor pentru comportamentul rușinos al fiicei: „ce naiba se mai poate face pentru o asemenea odraslă – mai nimic. Poate doar să urce repezit treptele de lemn care scârțâie sub pașii lui mânioși, să ajungă în bucătărie, acolo unde nevastă-sa le dă bucătarilor ultimele îndrumări pentru cina care va fi servită curând după execuția din piață, și acolo, în fața tuturor, să-i tragă câteva scatoalce măcar ei, ca să priceapă astfel cât de prost a educat o asemenea scârbă de viperă”.
La prima vedere Înalt este numele tău e un ingenios exercițiu de stil. Tonul narațiunii e lax, frazele sunt lungi, monotone și pline de arhaisme, însă – cu toate acestea – volumul nu plictisește deloc. Impresia de incantație continuă conferă întregii narațiuni o forță descriptivă remarcabilă, iar desele schimbări de perspectivă narativă compun o diversitate de unghiuri de „cuprindere” a poveștii. Istoria curge de la sine, intrigile se țes instantaneu, iar atmosfera e aceea a unui univers în care doar aparent destinul individual are un sens determinat. În fapt, peste toate lucrurile pământești veghează Înaltul, confundat cu numele său, Cel care veghează și hotărăște totul, într-o superbă nepăsare față de forfota cetății oarecare: „căci Dumnezeul tău mai presus de fire, atotvăzător, nevăzut și nepătruns, îi luminează deopotrivă pe cei care vin și cei care pleacă din lume, pe cei care nimicesc sau durează catedrale, pe copiii care se sfădesc cu părinții lor sau pe cei care nu mai au decât să-i viseze”.
Înalt este numele tău e un microroman inteligent, o mică bijuterie lexicală și estetică.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara