Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cronica muzicală:
Miezul evenimentelor de Dumitru Avakian

Care au fost concertele de aleasă proeminenţă, cele petrecute în a treia săptămână a Festivalului enescian? Au fost numeroase, au dispus de un anume grad al ineditului care împodobeş te un mare eveniment de scară internaţională cum este actuala ediţie.

Iată,după trei decenii, Tetralogia wagneriană Inelul Niebelungului a putut fi reascultată de melomanii bucureşteni. Tot în versiune de concert; ...de această dată realizată de un efectiv extins de muzicieni berlinezi membri ai Orchestrei Radio din capitala federală a Germaniei, muzicieni conduşi de marele şef de orchestră Marek Janowski, un veteran al baghetei, un specialist al repertoriului postromantic german şi austriac. Li s-a alăturat o echipă internaţională de solişti, la rândul lor specialişti la nivel de excelenţă ai repertoriului wagnerian, artişti în compania cărora au evoluat şi câţiva cântăreţi români cunoscuţi publicului nostru. Ediţia actuală a Festivalului împlineşte astfel un mare deziderat; anume, realizarea în spaţiul vieţii noastre muzicale a celei mai importante, a celei mai extinse capodopere a teatrului liric din toate timpurile, anume drama muzicală Inelul Niebelungului ; este o lucrare de colosale proporţii datorată unuia dintre geniile din toate timpurile ale genului muzical-dramatic. Comportă patru lucrări creaţii distincte – Aurul Rinului, Walkiria, Siegfried, Amurgul zeilor, opere ce au la bază o mitologie în parte asamblată de Wagner însuşi, în parte preluată din fondul tradiţiilor populaţiilor din Nordul continentului european. Aurul, goana după bogăţii, după putere, anulează datele esenţiale ale fiinţei umane, viciază sentimentul cel mai de preţ al omului, sentimentul iubirii, ne spune Wagner în cea mai importantă operă a sa. Iar aceasta, deşi el însuşi a iubit bogăţia şi puterea, sacrificând iubirea şi prietenia celor din jur. Pentru a-şi promova ideile, creaţia, marcate indiscutabil de semnul genialităţii. Geniul devine astfel scuzabil sau doar explicabil? Iată o întrebare care persită. Deşi am învăţat să facem distincţia între valoarea operei şi datele de caracter ale autorului.
De la Monteverdi la Gluck şi de aici la Mozart, Wagner împlineşte de o manieră absolut grandioasă drumul apropierii intime dintre dramă şi muzică, dintre cuvânt şi sunet. Declamaţia muzicală, sprijinită orchestral de o armonie consistentă aflată în continuă mişcare, detaliază cute dintre cele mai afunde ale sentimentului, ale relaţiei dintre idei, dintre personaje. Împreună întruchipează acele veritabile icon-uri ritmico-melodice ce formează complexul motivelor conducătoare. Fluxul simfonic dobândeşte forţa dramatică ce atinge o anvergură colosală, poate dilata spaţiul spiritual al relaţiei particularizând situaţii semnificative, hiperbolizate la nivelul unei veritabile saga ce porneşte de la acel mi bemol grav, ce simbolizează albia Rinului, şi atinge ulterior dimensiuni simbolice, quasi-cosmice. Septuagenarul Marek Janowski este artistul ce stăpâneşte spaţiile simfonice vaste; dispune de o forţă interioară inepuizabilă ce susţine traiectul muzical-dramatic al Tetralogiei pe o extensie de mai bine de cincisprezece ore de muzică! O face cu înţelepciunea profesionistului de mare experienţă în domeniul genului; planurile muzicale sunt atent, sunt continuu, sunt clar echilibrate; conductul muzical-dramatic defineşte profilări ce devin constructive la nivelul acestei colosale structuri de ansamblu. Impactul muzical-dramatic cel mai puternic? L-a avut cel de-al doilea moment al ciclului, Walkiria; lucrarea însăşi dipune de o structură de ansamblu foarte echilibrată. Greu de evidenţiat vreunul dintre solişti, o echipă realmente unitară a cântăreţilor wagnerieni ce au evoluat la Sala Palatului pe parcursul celor patru concerte-spectacol. Îi voi aminti pe basul american Eric Halfvarson pentru talentul dramatic, pentru dicţiunea impecabilă, pe mezzo-soprana Petra Lang pentru forţa impresionantă a comunicării, pe tenorii Stefan Vinke şi Torsten Kerl pentru uimitoarea susţinere şi rezistenţă probată în plan vocal, pe baritonii Egils Silins şi Martin Winkler pentru măreţia declamaţiei, pentru scrupuloasele detalieri dramatice, pe altista Elisabeth Kulman pentru gravitatea statuară a expresiei, pe basul Sorin Coliban pentru profunzimea expresivă a glasului, pe bas-baritonul Valentin Vasiliu pentru experienţa cu totul meritoasă dobândită în stilul operei wagneriene... pe membrii Corului Academic al Filarmonicii bucureştene, conduşi de maestrul Iosif Ion Prunner, pentru integrarea funcţională în contextul ansamblului... pe atâţia alţii care au format o echipă – o voi numi – de zile mari!
Tetralogia wagneriană la Bucureşti, cu Marek Janowski... este un eveniment ce constituie, deja, o referinţă în viaţa noastră muzicală.
Un alt eveniment, un alt moment memorabil, Concertul orchestrei regale Concertgebow din Amsterdan, ansamblu condus de inegalabilul dirijor Mariss Jansons. S-au întâlnit două entităţi. Fiecare exemplare în felul ei. Un colectiv orchestral ce se constituie într-un organism viu, coerent, flexibil, de o cordialitate luminoasă a comunicării. Un mare maestru al artei dirijorale, un artist intransigent aflat la vârsta senectuţii. Comunicare riguroasă, experienţă uriaşă, împliniri ce îl plasează actualmente în topul mondial al şefilor de orchestră! În chip cu totul fericit, poemul simfonic O viaţa de erou de Richard Strauss a dispus de prezenţa solistică a minunatului muzician care este violonistul Liviu Prunaru, unul dintre concertmaeş trii ansamblului. De aici, din zona stilistică a poemului simfonic de tradiţie germană romantică, şi până la Pasărea de foc, muzica de balet a lui Igor Strawinski sau la momentele suitei orchestrale Romeo şi Julieta de Prokofiev, muzicienii ansamblului, dirijorul, definesc o lume a culturii sonorităţilor orchestrale stilistic consolidate, o lume a rafinamentelor timbrale uimitoare, etalate cu firescul unei adresări ce cunoaşte datele supremului profesionalism în domeniul cântului orchestral.
Maestrul nonagenar Sir Neville Marriner, dirijorul – de-o viaţă! – al celebrului ansamblu londonez de la biserica St. Martin in the Fields, este un veritabil fenomen al artei dirijorale actuale. În calitate de violonist, în deceniile de mijloc ale secolului trecut, a cântat sub bagheta lui George Enescu; zilele trecute, în calitate de şef de orchestră a dat consistenţă momentelor festivaliere ale actualei ediţii. De o manieră cu totul exemplară, muzicienii englezi se dovedesc a fi temeinici promotori ai valorilor naţionale; un întreg program a fost dedicat creaţiei acestui agreabil autor care este Sir Eduard Elgar, un romantic târziu de bună circulaţie în peisajul actual al vieţii muzicale internaţionale. Celălalt program a fost dedicat şi acesta, în întregime, creaţiei lui Felix Mendelssohn Bartholdy, autor al bucuriilor de tip romantic, atât de ataşat spaţiului britanic! Rar se poate auzi în concert varianta integrală a muzicii de scenă pentru Visul unei nopţi de vară, după Shakespeare! Ne-au dăruit-o muzicienii englezi, restituire condiţionată de o încărcătură a expresiei de tip solar, de o stenică claritate a comunicării, a sonorităţilor. Vocea suplă, luminoasă, a Irinei Iordăchescu s-a alăturat colegilor, membri ai Corului Academic al Filarmonicii bucureştene. Nu poţi să nu remarci, soliştii concertelor orchestrei londoneze s-au ridicat cu demnitate la nivelul prestigiului ansamblului, al dirijorului. Mă refer la alura muzicală de autentic halterofil al arcuşului, în cazul violonistului rus Boris Brovtsyn, în Concertul de Mendelssohn, la expresia captivant tensionată, atât de seducătoare, a violoncelistului brazilian Antonio Meneses, în Concertul datorat lui Elgar.
Aş reveni la Tetralogia wagneriană... pentru a ne reaminti un episod pitoresc prilejuit de prima audiţie bucureşteană. Cu trei decenii în urmă această amplă frescă muzical-dramatică a fost pentru prima oară prezentată la Bucureşti în versiune completă, de concert, de Orchestra Naţională Radio aflată sub bagheta regretatului maestru Iosif Conta. Fapt pitoresc – merită a fi relatat – afişele ultimului moment al Tetralogiei, Amurgul zeilor, au fost imediat retrase de pe piaţă la cererea expresă a conducerii superioare de partid şi de stat. Titulatura nu putea fi tolerată! Zei, da! Amurg, ba! A fost înlocuită cu inocenta formulare, acceptată de forurile diriguitoare ale timpului, Crepusculul Zeilor. Istoria se uită. Şi se poate repeta! Într-o formă sau în alta.


Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara