Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Istorie:
Minciuna vine de la Răsărit (IV) de Ştefan Cazimir

În lista lui Panait Istrati, Andrée Viollis ilustrează, împreună cu Georges Duhamel, categoria scriitorilor "neutri, autori de cărţi mai mult sau mai puţin binevoitoare". Dar iniţiativa unei femei de a efectua singură o călătorie în U.R.S.S. apărea în sine ca un act de curaj, relevat ca atare chiar prin titlul cărţii: Seule en Russie de la Baltique a la Caspienne (Paris, 1927). Unghiul de vedere al scriitoarei, enunţat de la început, este acela al imparţialităţii: "Am notat din mers atît binele, cît şi răul, străduindu-mă să rămîn obiectivă şi lăsînd cititorului sarcina de a trage concluzii. Nici apologie, nici rechizitoriu." Cuvintele pe care le-am subliniat reiau o formulă a lui Edouard Harriot. Dar scriitoarea se exprimă mult mai sever decît omul politic, nefiind obligată să-şi menajeze amfitrionii: "Nu cred în instaurarea bolşevismului rus în Europa şi mai ales în Franţa. Mai întîi pentru că nu mai există deloc în Rusia libertatea de a gîndi, de a scrie, de a acţiona, uneori nici un fel de libertate.[...] Apoi, pentru că detaliile existenţei cotidiene sînt încă prea strict reglementate de Stat. Se trăieşte tot timpul ca într-o uriaşă cazarmă. Iată două pete îndestulătoare pentru a altera fizionomia regimului." Am spune că, de fapt, ele nu "alterează" chipul regimului, ci, dimpotrivă, îl definesc.
La Universitatea din Kazan, stînd de vorbă cu un profesor de economie politică, Andrée Viollis doreşte să afle cum se apără doctrina de eventuale şovăieli sau schisme ale prozeliţilor: "în Franţa spiritul critic este atît de dezvoltat încît... Un fulger imperios ţîşneşte dindărătul ochelarilor de fier: - Dacă profesorii francezi nu izbutesc să-şi convingă elevii, înseamnă că nu-şi cunosc meseria, ripostează peremptoriu tînărul puritan. Puritan sau călugăr fanatic?" Cît priveşte morala, lucrurile sînt la fel de simple: binele este sinonim cu tot ce slujeşte Statul şi colectivitatea; răul - cu tot ce le dăunează. O atenţie specială acordă scriitoarea atmosferei de represiune politică, ale cărei semne sînt vizibile pretutindeni. Universitarii suspectaţi de inobedienţă sînt spionaţi, pîndiţi, hăituiţi. în trenul cu care Andrée Viollis se întoarce de la Kazan, trei femei cu ochii înroşiţi de plîns călătoresc şi ele spre Moscova, sperînd să dea de urma soţilor dispăruţi. "Timpul execuţiilor pare [s.m.]să fi trecut în Rusia, cel puţin al execuţiilor sumare şi secrete. Dar încă se mai arestează. Se arestează la voia întîmplării, pentru o vorbă imprudentă, o vizită intempestivă, uneori pentru o simplă atitudine de dezaprobare, o privire piezişă". Suspectul e reţinut o lună sau două, fără a putea să comunice cu vreun avocat, judecător sau membru al familiei. Cînd e lăsat liber, în loc de scuze i se dă sfatul ca, pe viitor, să fie mai prudent. în fiecare oraş există cîte un muzeu al Revoluţiei, păstrînd amintirea sinistrelor persecuţii exercitate de poliţia ţaristă împotriva militanţilor socialişti. Dar metodele bolşevice le evocă îndeaproape pe acelea ale ţarismului, scriitoarea declarîndu-se surprinsă că şefii noului regim îngăduie perpetuarea unor practici cărora, cu ani în urmă, le căzuseră victime ei înşişi: spionajul, închisoarea, exilul, torturile fizice şi morale. Ideologizarea integrală nu cruţă nici domeniul circului: la Moscova s-a deschis o şcoală superioară pentru clovni, menită a le oferi elemente de instrucţie politică, întrucît, potrivit circularei oficiale, clovnul contemporan trebuie "să înceteze de a fi o paiaţă spre a deveni un satiric"...
În acelaşi an cu Duhamel şi Andrée Viollis, alţi doi scriitori francezi vizitează împreună Uniunea Sovietică: Alfred Fabre-Luce (Russie 1927) şi André Beucler (Paysages et villes russes). Remarcabilă e mai ales relatarea primului, în dezacord deschis cu viziunea lui Duhamel: "îi reproşez autorului Călătoriei la Moscova că n-a marcat mai viguros opoziţia morală profundă, ireductibiă, care separă inteligenţa liberă de comunism. Regret că a încurajat astfel în elita occidentală progresul unei indulgenţe vinovate.[...] A admite bolşevismul în numele liberalismului este cea mai gravă eroare, căci nu există reciprocitate: bolşevismul respinge liberalismul. Şi să nu credem, mai ales, că unele retuşuri pot face acceptabil acest univers. Suprimaţi cenzura, îi sfătuieşte cu gentileţe dl Duhamel pe bolşevici. O asemenea atitudine nu poate decît să-i facă să surîdă: cenzura nu e un detaliu, ci însăşi temelia regimului."
Fabre-Luce se interesează, între altele, de viaţa literară a ţării. Apar numeroase monografii de scriitori "în care critica artistică nu-şi găseşte loc defel, iar sociologia triumfă. în ultimă instanţă, artistul e definitiv resorbit de mediu. Dar atunci, de ce să mai vorbim despre el? O, teribilii nepoţi ai lui Taine!..." Guvernul îi încurajează generos pe scriitorii agreaţi, dar numai pe aceştia şi în mod artificial. "Se începe cu inutilul, dar nu inutilitatea artei, ci aceea a propagandei." Literatura politizată plictiseşte, iar publicul o refuză. "Din fericire - crede francezul - o reacţie spontană se întrezăreşte", un aşa-zis "NEP al propagandei", impresie pe care faptele vor refuza s-o confirme.
Asupra atmosferei de suspiciune generală, constatările lui Fabre-Luce concordă întru totul cu acelea ale lui Duhamel. Orice întîlnire cu un funcţionar necomunist impune prezenţa unui al treilea personaj, întruchipînd ochii şi urechile partidului: "Aici Don Juan cinează cu Comandorul în fiece seară." Vrei să ştii dacă o femeie te iubeşte? "Nu-i cere să ţi se dăruiască; aici asta n-ar dovedi nimic. încearcă mai curînd să-i afli părerea secretă asupra bolşevismului." Spionajul e atît de obişnuit încît devine inocent, determinîndu-te "să priveşti alternativ regimul cu indulgenţa cuvenită indivizilor, sau pe indivizi cu severitatea cuvenită regimului." Doctrina oficială a acestuia din urmă este lipsită de consecvenţă: cutare idee poate fi astăzi ortodoxă, iar mîine eretică. "Teoriile noastre sînt instrumente de lucru", îi spunea Lenin lui Gorki. Falimentul inevitabil al marxismului, după opinia lui Fabre-Luce, trebuie să-i bucure pe toţi cei ce iubesc viaţa, întrucît "o organizare socială dotată cu recea lui perfecţiune ar fi la fel de fadă şi de sterilă precum indivizii lipsiţi de defecte". în concluzie, autorul apreciază că societatea sovietică este una total asincronă: "după ce, timp de secole, a rămas mereu în urmă, orologiul rusesc a înnebunit brusc şi arată ore îndepărtate, ale viitorului sau ale imposibilului".
André Beucler, tovarăşul de călătorie al lui Fabre-Luce, înregistrează ironic încrederea unor ruşi în receptivitatea la critică a autorităţilor: "Avem dreptul să ne plîngem cînd treburile nu merg cum se cuvine, să semnalăm abuzurile şi erorile, să-i denunţăm pe cei care încearcă să acumuleze capital. E suficient să-i scrii cetăţenei Ulianova, sora lui Lenin, care citeşte şi publică toate scrisorile proletarilor." O caracteristică esenţială a regimului este aceea de a anula diferenţele individuale şi de a promova uniformizarea: "Cănd simplifică formalităţile căsătoriei, ale divorţului şi înmormîntării, cînd interzic dansurile moderne, cînd examinează corespondenţa indivizilor şi le controlează relaţiile, pe scurt, cînd suprimă intimitatea şi impun unanimitatea, conducătorii ştiu ce fac şi arată că-şi cunosc adevăratul duşman."
În ultima seară, Fabre-Luce şi Beucler părăsesc oraşul Tiflis "sub supravegherea portarului de la hotel, ajuns la gară înaintea noastră printr-un truc pe care îl ignor". Cîţi oaspeţi ai Uniunii Sovietice vor fi beneficiat, fără ştirea lor, de atenţii similare?

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara