Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Document:
Mircea Eliade - Sfaturi pentru diplomaţi de Simona Cioculescu


Ca şi Eugen Ionescu şi spre deosebire de Cioran, Mircea Eliade şi-a luat în serios slujba de diplomat. Stau dovadă sutele - dacă nu miile - de pagini de studii, rapoarte, informări, referate pe care scriitorul le-a redactat în calitatea sa de secretar de presă, apoi consilier cultural mai întâi la Londra (1940-1941), apoi la Lisabona (1941-1945). Cele două volume apărute la "Humanitas" în 2006 şi intitulate "Jurnalul portughez şi alte scrieri" o dovedesc cu asupra de măsură.

Desigur, pentru un creator de talia lui Mircea Eliade munca birocratică nu era mai niciodată o bucurie "Contrastul între ceea ce aş putea face şi ceea ce sunt nevoit să fac e tragicomic", scria el în "Jurnal", pe 9 octombrie 1941. Pentru a continua pe 19 noiembrie a aceluiaşi an cu: "Merge greu dar trebuie să meargă. Eforturi neînchipuite pentru mine - care scriam atât de uşor - ca să închei o pagină, două pe zi."

Pe lângă rapoarte şi adrese, Eliade - cum se ştie - a scris şi câteva studii dintre care unele de mare anvergură. E vorba de "Salazar şi revoluţia din Portugalia" (1941) şi "Românii, latinii Orientului" (1943). Altele, de mai mici dimensiuni, au apărut în presa portugheză, mai ales în ziarul "Acçăo". Amintim doar câteva dintre ele: "Ginta latină e regină"..., "Camőes şi Eminescu" "Dor - sau saudade românească", "Legenda meşterului Manole", "Liviu Rebreanu" etc.

în articolul din urmă, marele prozator e apropiat de Balzac şi Tolstoi prin "cultul vieţii epice", dar şi prin stilul viril, aspru, fără culoare şi fără artificii". Articolul a apărut în " Acçăo" pe 26 august 1943.

Tot din 1943, datează şi Referatul asupra publicaţiilor de propagandă. Deşi nedatat şi nesemnat el face parte din aceeaşi valoroasă arhivă (Eliade, dar nu numai) a exilului românesc, aflată la New York. Ni l-a oferit spre publicare - cu bunăvoinţă - regretatul prieten Aurel Sergiu Marinescu, devotat cercetător al atâtor documente din marele fond cultural şi politic românesc.

Consider că informaţiile şi mai ales recomandările transmise de Eliade superiorilor săi (ţinând de calitatea materialelor de propagandă, care, după afirmaţiile lui nu trebuiau să fie prea locale sau polemice ci de înaltă calitate ştiinţifică sau artistică), pot fi utile şi instructive chiar şi azi diplomaţilor noştri. Sau poate nu...




Referat asupra publicaţiilor de propagandă

După o experienţă de doi ani, în care timp am distribuit circa 1000 exemplare din publicaţiile editate de Ministerul Propagandei, socotesc nemerit să vă comunic următoarele observaţii:

1. Atât difuzarea cât şi recenzarea publicaţiilor este considerabil facilitată dacă cel puţin titlul lucrării nu implică ideia de propagandă sau de polemică. Bunăoară, excelenta carte a d-lui Z. Pâclişanu, L'ordre magyar dans l'Europe Centrale, ar fi pătruns mult mai uşor în cercurile universitare şi gazetăreşti dacă s'ar fi întitulat, bunăoară, Points de vue sur l'histoire de l'Europe Centrale, şi ar fi avut o "introducere" mai puţin polemică. Pentru că, îndată ce cetitorul responsabil portughez sau sud-american are de la cele dintâi pagini, sentimentul că a luat în mână o carte polemică, o aruncă, fie ea oricât de documentată şi bine scrisă. Nu trebue să uităm că această ţară este literalmente inundată de publicaţiile polemice ale ambelor tabere beligerante, publicaţii care se aruncă la coş cel puţin în proporţie de 80%.

2. O carte pierde 50% din eventualii cetitori responsabili dacă titlul ei trădează ceace s'ar putea numi "istorie locală"; bunăoară, dacă se intitulează Transilvania. Succesul acestor cărţi, în anumite cercuri gazetăreşti şi universitare, este condiţionat de o eventuală tensiune între guvernele dela Bucureşti şi Budapesta (cum s'a întâmplat în Iunie 1942), dar este un succes efemer. Dimpotrivă, acelaşi text despre Transilvania, integrat într'un fel sau altul istoriei generale a Românilor, şi purtând un titlu care să nu pară nici prea "local", nici polemic - ar putea fi difuzat în condiţii optime. Este ceea ce fac gazetarii unguri sau evrei unguri din America şi Anglia, publicând cărţi despre "Balcani" şi "probleme dunărene", în care se spun lucruri inexacte şi neplăcute asupra noastră. Am cetit cu atenţie toate publicaţiile Ministerului Propagandei din ultimii trei ani, şi cred că nu mă înşel afirmând că aproape toate şi-ar fi sporit considerabil circulaţia dacă ar fi purtat alte titluri. în loc de "Ungaria împotriva minorităţilor sale etnice", s'ar fi putut spune "Regimul minorităţilor în România", chiar dacă lucrarea tratează, aşa cum ştim, o altă problemă. Important pentru noi este ca publicaţia să circule, şi circulaţia este serios compromisă printr'un titlu prea polemic sau prea local. Excelenta contribuţie a lui S. Vâlsan, "Transilvania" s'ar fi putut intitula: "Carpaţii şi geografia României". Intitulând prea multe cărţi "Transilvania", lăsăm impresia că e vorba de o provincie cu totul autonomă şi controversată, în loc să convingem că ea se integrează organic în teritoriul şi istoria naţiunei româneşti. Nu trebuie să uităm că cetitorul strein se interesează de România ca întreg, iar nu de o anumită provincie, cât de importantă ar fi aceasta pentru noi. Scopul nostru fiind de a demonstra unitatea teritorială şi etnică a României, putem vorbi pe larg despre Transilvania pornind întotdeauna de la întreg, iar nu de la parte. De aceea, cartea care s'a bucurat de cea mai mare atenţie a fost "Le pays et le peuple roumain" a prof. S. Mehedinţi, nu numai pentrucă era indicată instituţia care o tipărea (Academia Română), dar şi pentrucă privea geografia şi istoria în totalitatea lor.

3. Putem afirma şi reafirma tezele noastre cu orice prilej, dacă mascăm tendinţa de "propagandă" (în sensul bun al cuvântului: luminare, informare) sub un titlu neutru şi o încadrăm într'un subiect de interes general. Bunăoară, ar avea sorţi de maximă circulaţie lucrări cu titluri sau orientări ca acestea: "Destinul romanităţii orientale", "Dunărea şi rolul său istoric", "România şi panslavismul", "Momente cruciale în istoria Românilor", "România şi problemele sudestului european", "Românii, popor de frontieră" etc. De mare actualitate ar fi de asemenea o paralelă istorică între Finlanda şi România, în felul celei scrise de N. Iorga între Armeni şi Români. în toate aceste lucrări ar putea fi citate documentele, statisticile etc. care se găsesc reproduse în publicaţiile de propagandă de până acum asupra Transilvaniei şi persecuţiilor maghiare.

4. Tezele noastre pot fi difuzate şi prin altfel de lucrări decât cele strict istorice sau etnogeografice. Bunăoară, o carte despre folklorul românesc, cuprinzând materiale din toate provinciile şi însoţită de o hartă a României, ne-ar face enorme servicii. Nefiind de "propagandă", ea şi-ar croi drum singură, prin biblioteci, redacţii şi seminarii. în amintirea celui care a citit-o va stărui numele de "Transilvania" redat de cutare doină sau obicei arhaic românesc. S'ar dobândi, astfel o legătură automată între noţiunile "România" şi "Transilvania". Este exact ceeace urmăresc agenţiile telegrafice maghiare când dau ştiri de acestea: "în Transilvania au apărut lupii. - Budapesta, 10 Ianuarie...", prin care cele două nume sunt necontenit asociate. Noi putem realiza o asemenea asociaţiune vorbind întotdeauna despre România şi menţionând de câte ori se iveşte prilejul, Transilvania. în categoria acestor cărţi de propagandă camuflată ar putea fi tipărite lucrări ca acestea: "Geniul popular românesc", "Album de artă populară", "Viaţa pastorală la români", "Agricultura la români", "Sat şi oraş", "Figuri din literatura română" (în care s'ar arăta originea ardeleană a lui Şincai, Coşbuc, Rebreanu, Blaga etc.), "Instroducere în istoria culturii româneşti" etc. Unele din aceste lucrări au fost deja publicate, fără scop de propagandă, în româneşte - şi ele ar putea fi ori retipărite, ori reluate pentru oportunitatea momentului, în limba franceză. Mă gândesc, bunăoară, cât ar fi de binevenite "Choix de poésies populaires" a lui O. Densuşianu, "Incantations", de Horia Holban etc.

5. însfârşit toate aceste publicaţii, considerate în bloc - şi cele existente, şi cele care vor mai apărea - şi-ar spori posibilităţile de difuzare dacă ar fi încadrate de câteva lucrări ştiinţifice în limbi streine. Va fi întotdeauna mai uşor unui membru al Legaţiei să se prezinte la o instituţie de cultură, la o mare personalitate sau la o redacţie, ducând nu numai cărţi despre problemele politice, ci şi câteva lucrări cu caracter non-politic. în această privinţă, trebue să menţionez că distribuţia publicaţiilor politice mi-a fost facilitată de cărţi ca "Istoria Literaturii Române" a d-lui E. Munteanu sau "Une énigme historique" a d-lui G. Brătianu. în deosebi la marile biblioteci sau la Unversităţi, sunt primite cărţile aşa zise de "propagandă" numai dacă sunt însoţite de cărţi fără caracter politic.

Evident, publicarea unor asemenea cărţi nu poate intra în programul Ministerului Propagandei. Cred, însă, că Ministerul ar putea trimite un anumit număr de exemplare din câteva lucrări ştiinţifice recente, publicate în limba franceză, care ne-ar ajuta să camuflăm acţiunea noastră de pătrundere în biblioteci, iar pe de altă parte ar contribui la întărirea prestigiului cultural românesc. într'un alt raport (No. 367), pe care îl înaintez odată cu prezentul, am expus pe larg un plan de a spori prestigiul nostru ştiinţific în streinătate, aşa încât nu voi mai reveni aici. Este de la sine înţeles, însă, că distribuirea unei cărţi ştiinţifice poate constitui în ea însăşi un act de propagandă, mai ales când, aşa cum obişnuim să facem, se împart personal asemenea cărţi; cel mai bun prilej de a vorbi de autor, de creaţia lui ştiinţifică, de instituţiile savante din România etc. Ceea ce se urmăreşte este legarea numelui de România de creaţii de înaltă cultură, întocmai cum, în mediile catolice numele ţării noastre trebue legat necontenit de creştinătate, iar în mediile populare de eroism în lupa contra bolşevismului. Orice carte de ştiinţă pe care o primim este binevenită, fie ea de fizică, matematică, arheologie sau agricultură. Distribuită în cercurile competente, ele nu numai că ne revelează ca o naţiune creatoare de cultură, dar alcătuiesc pretexte excelente de a se vorbi de noi. Nu trebuie să uităm că, bunăoară, într'o ţară ca Portugalia, foarte mulţi gazetari ezită să recenzeze cărţi politice, dar şi-ar putea manifesta simpatia pe care ne-o poartă dând seama despre o carte ştiinţifică. Pentru a nu aminti decât două cazuri recente, cele mai frumoase cuvinte despre România şi misiunea ei istorică au fost rostite, şi apoi tipărite, cu prilejul conferinţelor rectorului Hulubei şi a profesorului Herescu. Şi ele au fost rostite de personalităţi de primul rang: preşedintele Academiei, vicepreşedintele Academiei, rectorul, decanul, directorul Institutului de înaltă Cultură etc.


1943