Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cronica muzicală:
Momente de muzică, momente de cultură de Dumitru Avakian

În mod cert, începutul de stagiune muzicală a oferit şi oferă în continuare bucureş tenilor o mare varietate de evenimente, unele care depăşesc zona momentelor conjuncturale, a celor care se rânduiesc în şirul concertelor cotidiene mai mult sau mai puţin obişnuite.

Un asemenea moment a fost recitalul pianistului Andrei Vieru, o audiţieconcert susţinută în cadrul programelor oferite la sediul său de Banca Naţională. Alcătuirea recitalului, realizarea acestuia, acreditează o dată în plus faptul că artistul este un gânditor ce se apleacă cu deplin temei asupra valorilor artei muzicale. De la Bach la Wagner şi Liszt, de la Schubert la Brahms, Vieru este capabil a defini un arc al unei consistente deveniri spirituale. Acesta este aspectul în baza căruia se constituie actul de cultură ce înglobează inclusiv cultura sunetului. Pe această relaţie, realizarea celei de a şasea Partite de Bach, pe de-o parte, şi, pe de alta, Moartea Isoldei de Wagner, în transcripţia lui Liszt, devin exemplare. Comentariul său asupra marilor momente ale muzicii este unul puternic personalizat, devine captivant. Nu am în vedere spectaculozitatea jocului pianistic – aspect muzicalmente subsumat – ci, evident, încărcătura spirituală cu care este învestit demersul artistic. Nu de azi, nu de ieri, ciclul evenimentelor incluse sub genericul Zilele Culturale ale B.N.R. acreditează consistenţa unui act de responsabilitate naţională.

„Arta, frumuseţea şi dragostea nu au vârstă”, ne convinge minunatul artist liric, soprana Marina Krilovici, pe parcursul unui cuprinzător recital susţinut pe scena cea mare a Operei bucureştene. Lieduri din repertoriul german romantic, chanson-uri franceze de secol XIX, canţonete italiene, cântece spaniole şi greceşti, intonaţii româneşti de romanţă, arii celebre din repertoriul francez, totul constituie lumea cea mare a artei lirice aşa cum ne-o prezintă acest cuceritor artist. După două decenii de la ultima sa apariţie pe scenele bucureştene, Marina Krilovici revine cu aceeaşi bucurie în faţa publicului nostru, cel care i-a acreditat ascensiunea profesională în anii tinereţii. Este publicul care nu a uitat-o. I-a simţit lipsa. A iubit-o şi a respectat-o. În prag de mare aniversare, revine cu aceeaşi vigoare în faţa noastră, de asemenea în compania studenţilor, pe parcursul unui important curs de măiestrie. Vocea domniei sale aminteşte în continuare de momentele de odinioară, de mare glorie. Au rămas neştirbite pasiunea şi vigoarea comunicării. „Am împlinit şaptezeci de ani. Nu ştiu când au trecut. Ştiu însă cum au trecut”, mărturiseşte artista. O ştim şi noi, cei care, la sfârşit de octombrie, am venit la întâlnirea cu Marina, la întâlnirea cu arta, cu frumuseţea, cu muzica. Drept semn al neuitării.

O altă aniversare, un alt semnificativ moment al vieţii noastre muzicale a fost marcat la Atheneul Român odată cu reluarea acestui important opus concertistic românesc, cel de la doilea Concert pentru pian şi orchestră de Pascal Bentoiu. La cei 85 de ani ai maestrului, creaţia sa concertantă, camerală, cea simfonică, cea de operă, creaţia muzicologică, se constituie într-un veritabil patrimoniu al valorilor naţionale, un patrimoniu de puternică rezonanţă umanistă europeană. Este zona clasicismului muzicii româneşti, cum se dovedeşte a fi acest spectaculos opus. Este o lucrare ce se aşază în zona creaţiei româneşti post-enesciene. Marele spectacol pianistic face loc aici acelui unic, în felul lui, moment din întreaga literatură pianistică românească din a doua jumătate a secolului trecut, anume marele solo din partea centrală a lucrării. Este momentul introspecţiei. Este meditaţia quasi-filosofică ce întâlneşte zona unor disponibilităţi spirituale de aleasă anvergură. Este dimensiunea unei măreţii interioare pe care pianistul Mihai Ungureanu o stăpâneşte în mod suveran; este ascendentul măiestriei ce dispune de cheile înţelegerii, de valorile sunetului ce îmbogăţeşte marele spectacol al muzicii în finalul acestei lucrări.

Am revenit la Braşov în septembrie, cu prilejul celei de a doua ediţii anuale a concertelor dedicate paginilor muzicale suprimate, dedicate compozitorilor cărora li s-a interzis accesul în spaţiul public în Germania, în Austria, dar nu numai, în anii premergători celei de-a doua conflagraţii mondiale. Sunt concerte, expuneri şi reuniuni ce îşi propun a se aşeza în calea uitării nemiloase. Sunt momente ce readuc în actualitate personalităţi care au înflorit pentru o clipă pentru ca următoarea să le fi fost fatală! Cei mai importanţi sunt vienezul Viktor Ullmann şi sibianul Norbert von Hannenheim, remarcat încă din tinereţe sa de George Enescu însuşi. Amândoi au fost, la Viena, elevi ai marelui Arnold Schönberg, creator ce redirecţionează anume drumuri ale muzicii în secolul trecut. Muzică instrumentală, lieduri pentru voce şi pian, intonaţii de jazz, versuri semnate printre alţii de Rainer Maria Rilke, de Franz Werfel, de Paul Celan… au putut fi auzite la Braşov, în Casa Mureşenilor, la Sighişoara în Sala Festivă a Primăriei, la Mediaş, la Sibiu… Am audiat cu îndreptăţit interes culegerea de lieduri semnate de Philip Herschkowitz, originar din Iaşi, muzician care a pendulat între Viena, Cernauţi şi… Uzbekistan-ul sovietic. Destine frânte, vieţi curmate, traiectorii deturnate. Amintirea lor tinde a fi redată spaţiului public actual prin strădania organizatorilor, Musik im KonText, a fundaţiilor federale pentru cultură, din Germania şi din Austria; iar aceasta în parteneriat cu International Enescu Society, cu Forum- ul German din România. Stângă- ciile de ordin organizatoric, cele privind relaţiile în spaţiul public românesc actual, vor trebui evitate pe viitor. Pentru ca mesajul abia rostit în acele vremuri strâmbe să poată fi transmis, perceput, în actualitatea zilelor noastre.

La Sinaia, la Castelul Peleş, în cadrul evocator al Salonului de Muzică al Muzeului Naţional, recitalurile de muzică şi de poezie susţinute de soprana Georgeta Stoleriu şi de pianistul Valentin Radu au o veche tradiţie. A fost continuată în această toamnă, dat fiind drumul unei colaborări profesionale, al unei comunicări camaradereşti ce datează de mai bine de trei decenii; la Sinaia, la Bucureşti, la Atheneul Român, la Catedrala Sf. Iosif, în Statele Unite la Philadelphia, la Kimmel Center. Indiscutabil, temeiul acestei colaborări îl regăseşti în bucuria întâlnirilor ce întreţine interesul ambilor artişti pentru domeniul în adevăr vast al muzicii de cameră, al cântului aflat în credincios parteneriat cu pianul. Este domeniul cel intim în cuprinsul căruia muzica se întâlneşte cu versul. Indiscutabil, soprana Georgeta Stoleriu este o maestră a artei cântului, arta vocalizării intonate ce se sprijină pe valoarea dicţiunii, pe sensul cuvântului ce susţine adresarea; iar aceasta justificând culorile timbrale ale glasului. Pe această direcţie, colaborarea cu Valentin Radu, muzicianul unei funcţionale colaborări artistice, se dovedeşte a fi impresionantă; în mod special pe parcursul Cântecelor lui George Enescu notate pe versurile lui Clément Marot, sau în cadrul celor două song-uri datorate americanului Stephen Foster, pionier al profesionalismului muzical în ţara sa, în secolul al XIX-lea. De la maeştrii Barocului muzical târziu, de la Bach şi Händel la Vivaldi şi Caccini, de la intonaţiile pariziene ale chanson-urilor sfârşitului de secol XIX, la cântecele din repertoriul românesc, varietatea programului denotă o dată în plus cultura şi acurate- ţea stilistică, aspecte cu care cei doi muzicieni se acreditează cu fiecare apariţie.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara