Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cartea de memorialistică:
Mărturia lucidă a criticului de Răzvan Voncu

Cartea din mâna lui Hamlet (Andrei Țurcanu în dialog cu Nina Corcinschi) nu e deloc o lectură comodă. Nici la București, darămite la Chișinău, acolo unde cei doi critici și parteneri de dialog activează. Pentru că, ajuns la etatea rememorărilor, Andrei Țurcanu privește în urmă, fără menajamente, la istoria literaturii române din Basarabia, la viața literară și la gustul public din provincia înstrăinată, văzute din perspectiva integratoare a culturii române.
Ce-i drept, menajamente, Andrei Țurcanu nu a avut niciodată. Croit din altă stofă decât Mihai Cimpoi (maestrul eschivelor oportune), criticul a reprezentat la Chișinău, și înainte de 1991, și după, intransigența criteriului estetic, întro literatură nu numai ideologizată, ci și deznaționalizată. A făcut-o, adesea, cu prețul retragerii într-un refugiu poetic – avanscena critică fiind ocupată de primadonele oficiale și de campionii „moldovenismului” –, din care a câștigat optzecismul basarabean, care a avut în Andrei Țurcanu o valoare sigură, chiar dacă a mers pe o poetică personală, divergentă față de cea a grupului. Din când în când, conștiința sa morală și estetică a răbufnit, însă, prin cărți ca Bunul simț (1996) ori Sabatul sau Noaptea vrăjitoarelor politicii moldovenești (2000), care au așezat o oglindă necomplezentă în fața intelighentsiei basarabene.
Cartea din mâna lui Hamlet este încă și mai aspră decât cele anterioare, pentru că, bine stimulat de o parteneră ideală – Nina Corcinschi, critic și istoric literar și om care știe să pună întrebări –, Andrei Țurcanu împletește acum cele trei perspective: estetică, etică și națională. Într-o carte trăită și, nu în ultimul rând, suferită, despre destinul imposibil al intelectualității basarabene, în timpul și după prăbușirea Uniunii Sovietice. Intelectualitate văzută nu în parohialitatea ei (așa cum le place apologeților „moldovenismului”), ci în relația ei cu cultura română întreagă și cu lumea. Sunt abordate, la sugestia Ninei Corcinschi, toate temele care au frământat și frământă conștiința literară românească în Basarabia: relația cu „moștenirea” epocii sovietice, cenzura, clivajele identitare și falsele ierarhii, generațiile literare și miturile lor, valorile reale ale literaturii române de peste Prut, marginalitatea și universalitatea.
Două sunt calitățile remarcabile ale acestei rememorări critice: luciditatea și simțul acut al nuanțelor. Ele sunt cu atât mai valoroase, cu cât sunt exercitate pe fundalul unui scepticism profilactic și al rigorii morale. Țurcanu nu dorește să facă unanimitate și nici să recolteze aplauzele galeriei. I se pun întrebări tranșante („Nu vă reproșați nimic în felul în care scrieți și interpretați literatura?”) și răspunde fără piruete.
Îmi place, însă, că nu sacrifică, de dragul demonstrației estetice, nuanțele: „Simptomatic e faptul că orice «gălăgie» în jurul oricărei noi manifestări zgomotoase a vreunui «nimic estetic» sfârșește, invariabil, cu o altă, încrâncenată, «despărțire de Vieru». Din păcate, e de remarcat și o reacție inversă pe potrivă, agățarea de imaginea lui Grigore Vieru a multor veleitari (majoritatea, de pe lângă literatură!), încremeniți într-o expresie poetică elementară, caducă.” Judecățile sale de valoare sunt fără drept de recurs: „Ceva impur, căutat, silnic, teatral, déja vu este în aceste slobozenii – «descătușări» de moravuri, de limbă, de stil și de compunere a textului, fie că e vorba de monologurile «dramatice» ale Nicoletei Esinencu sau de cele «romanești» ale lui Alexandru Vakulovski. De abjecțiile «rock» antieminesciene de mai încoace ale ultimului nici nu mai vorbesc, ele nu au nimic cu expresia literară. Delirul lor subuman ține mai degrabă de niște umori biologice primare.” (Subscriu!)
La fel de necesare sunt și disocierile fine pe care le operează Andrei Țurcanu în corpul prejudecăților literare adânc înrădăcinate, care au trecut, din păcate, Prutul: mi-a plăcut, de pildă, paralela contrastivă între poetica lui Grigore Vieru și cea a lui Liviu Damian, ca și observația că faima nu înseamnă neapărat valoare...
Sunt multe asemenea pasaje de analiză a literaturii române din stânga Prutului – dar nu numai – în Cartea din mâna lui Hamlet, stimulate de întrebările bine ordonate ale Ninei Corcinschi, care se bazează pe o bună cunoaștere a criticii și temelor lui Andrei Țurcanu. Rezultă o carte obligatorie pentru orice dorește să cunoască o mărturie de primă mână, a unuia dintre cei mai importanți critici și istorici literari de la Chișinău, cu privire la ceea ce s-a creat în limba română, după 1944, și la viața intelectuală din Basarabia.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara