Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cronica Plastică:
Muzeul Florean în 2005 de Pavel Şuşară


Aflat în Israel, ca membru al unei delegaţii oficiale în care reprezenta mediul de afaceri, Victor Florean a fost întrebat de către un demnitar israelian, în timpul prezentărilor protocolare, dacă are vreo legătură cu muzeul Florean. Răspunzînd că este chiar creatorul şi proprietarul acestuia, centrul discuţiei s-a deplasat rapid spre zona culturală, şi o banală întîlnire de afaceri a devenit, firesc, antecamera unui traseu simbolic. Economie şi cultură, afaceri şi bunuri simbolice, capacitatea de a face bani şi disponibilitatea de a-i cheltui pentru construcţii spirituale, iată subiecte inepuizabile, a căror finalitate nu poate fi decît consolidarea participării capitalului privat în actul cultural şi, simultan, decongestionarea culturii care se găseşte încă într-o gravă dependenţă de banii publici. Bani care se cheltuiesc, de cele mai multe ori, cu totul aberant. Însă asemenea acţiuni nu sînt posibile fără implicarea profesioniştilor şi fără întîlnirea concretă, nemijlocită, a omului de afaceri cu omul de cultură, a managerului cu artistul.

Muzeul de Artă Contemporană Florean, din Baia Mare, este de mai mulţi ani o realitate constantă în spaţiul cultural românesc. Dacă omul de afaceri Victor Florean este proprietarul acestei instituţii unice în România şi iniţiatorul unei acţiuni culturale fără precedent, proiectantul şi realizatorul propriu-zis este artistul plastic Mircea Bochiş. Chiar dacă prezenţa sa este puternic acreditată, atît la nivelul organizatoric şi administrativ, cît şi ca participant efectiv în cadrul fiecărei ediţii a simpozionului de sculptură, rolul lui Bochiş în articularea şi în dinamica instituţiei trebuie definit explicit ca unul fundamental. Mai mult decît un simplu consilier de specialitate, mai exact ca un adevărat partener al lui Victor Florean în acest complex şi riscant proiect cultural, Mircea Bochiş asigură permanent nu numai nivelul valoric al participării, ci şi autoritatea şi credibilitatea întregului fenomen. Faptul că simpozionul de sculptură este acum cunoscut în toată ţara şi în străinătate, că există deja liste de aşteptare cu sculptorii care urmează să participe la ediţiile viitoare, că prezenţa la Baia Mare tinde să devină un reper important în inventarul activităţii profesionale a artiştilor, este o realitate pe care Bochiş a ştiut să o creeze şi să o întreţină cu un profesionalism remarcabil. Acestui simpozion, devenit în timp un adevărat model pentru sculptura în aer liber, aşa cum era odată Măgura Buzăului, Mircea Bochiş i-a adăugat, în ideea diversificării legăturilor instituţiei muzeale cu spaţiul artistic, şi componente care se consumă în interior, în sala de expoziţie sau în sala de proiecţie. Astfel, sculpturii în marmură i s-au asociat Salonul Internaţional de Gravură mică, Salonul Internaţional de Mail-Art, Salonul Internaţional de Ticket-Art şi Festivalul Internaţional de Film experimental, singurul de acest fel din Europa răsăriteană şi unul dintre puţinele din lume, la a cărui primă ediţie au participat nume grele din Europa, şi nu numai.

Într-un moment ca acesta, pe care tocmai îl traversăm, în care bugetul public este consumat abuziv şi clientelar în instituţii fictive, în proiecte mimetice, născute din semidoctism şi complexe culturale netratate la vreme, în care Cântarea României renaşte sub înfăţişarea noilor ofensive ale culturii de masă, un amestec bizar de americanism periferic, de manelism interlop şi de insolenţă analfabeto-narcomană, în care oamenii de afaceri sînt complet dezorientaţi în relaţia cu bunurile simbolice şi cad victimă impostorilor de tot felul şi nenumăraţilor colportori de falsuri, în care fosile ale proletcultismului şi tot felul de specialişti improvizaţi sînt consultaţi cu naivitate ca adevărate oracole, Victor Florean a ştiut să-şi apropie un specialist adevărat şi să-i lase întreaga libertate de concepţie şi de acţiune. Consecinţele acestor parteneriate sînt incontestabile: în vreme ce prima categorie, cea care visează mitologii artistice şi resuscită stalinismul niţel derutat al unor propagandişti vioi, va avea nevoie de mult timp şi de mulţi bani pentru a-şi plăti erorile de calcul şi de gust, cea de-a doua categorie, pe care în mod cert, pînă acum, o ilustrează doar Victor Florean, dar semne încurajatoare vin şi dinspre Vâlcea şi dinspre Botoşani, receptivă la profesionalismul real şi la competenţa verificată şi demonstrată public, are deja o autoritate recunoscută în rîndul mediilor artistice şi sînt chiar semnale internaţionale credibile că proiectului cultural i se poate adăuga o nouă dimensiune: cea economică. Dar pentru a funcţiona legitim în condiţii de libertate a creaţiei şi în cadrele unei pieţe libere şi ea, indiferent de cît de multe mai avem nevoie pentru stabilizarea acesteia, nu numai factorii economici, agenţii pieţei şi lumea afacerilor trebuie să-şi reconsidere perspectivele şi să-şi reformuleze relaţiile cu partenerii din sfera creaţiei de bunuri simbolice, în speţă cu artiştii, ci şi artiştii înşişi trebuie să-şi schimbe radical vechile deprinderi. Dispreţul faţă de acţiunea practică, satanizarea capitalistului, după vechile scheme consacrate ale fostei propagande de partid, autismul demiurgic al creaţiei ca singură alternativă la prozaismul realului nemijlocit şi încă multe alte rezduuri filosofice şi educaţionale, nu numai că sînt astăzi anacronice şi puţin ridicole din punct de vedere teoretic, dar ele devin factori de blocaj moral şi de inhibiţie a existenţei profesionale. Extrem de mobil ca artist, cu o mare capacitate de a trece de la o expresie la alta şi de la un gen la altul, făcînd cu egală dezinvoltură pictură, sculptură, gravură şi arte aplicate, Mircea Bochiş a dovedit că înţelege perfect şi importanţa artistului ca om de acţiune, ca arhitect şi constructor al unor evenimente nemijlocite. Transformarea bruscă în manager cultural, identificarea exactă a nevoilor reale pe care lumea de mîine le va avea, proiectarea în regim privat a unor mari instituţii, pînă acum existente exclusiv ca monopol de stat, cum ar fi cele muzeale, declanşarea unor evenimente cu aspiraţii globalizatoare, saloanele internaţionale deja aminitite, pe care acelaşi Victor Florean le-a creat şi le finanţează, ajunse acum în stadii diferite de maturitate, toate acestea sugerează un portret al lui Mircea Bochiş la care puţini artişti din România de astăzi pot aspira, fie acestă aspiraţie şi una pur teoretică. Dar dincolo de persoane şi de locuri, dincolo de nume şi de biografie, aceste întîlniri ale unor lumi aparent diferite, cum ar fi aceea a afacerilor şi aceea a artei, determină, prin consecinţe, o altă percepţie a principiilor de parteneriat, de comunicare, de profesionalism şi, nu în ultimul rînd, chiar o altă percepţie a ideii de libertate. Pînă una alta, la Baia Mare, Victor Florean şi Mircea Bochiş au creat un cuplu exemplar prin raritate şi prin eficienţă, fapt care dovedeşte limpede că ne îndreptăm către o lume normală, o lume care produce perturbaţii grave mentalităţilor retardate şi conştiinţelor asistate, însă al cărei viitor este, fără îndoială, singurul care trebuie asumat.

(va urma)





P.S. Prima ediţie a Festivalului Internaţional de film experimental, din 2004, a fost cel mai surprinzător eveniment al Muzeului Florean, din păcate fără ecouri mediatice pe măsură. E adevărat, şi genul ca atare, şi limbajul mai greu accesibil, şi absenţa unor comentatori care să stăpînească în mod egal expresia cinematografică şi pe aceea a artelor plastice, fac dificilă comunicarea şi, cu atît mai mult, analiza. Preşedintele juriului, Alex. Leo Şerban, a compensat, însă, prin prezenţa lui la Baia Mare, deficitul de comunicare ulterior. Oricum, faptul că în spaţiul public au ajuns prea puţine informaţii, nu este un motiv să se abandoneze acest gen de acţiune care posedă un enorm potenţial de comunicare şi o substanţă ideatică şi expresivă la fel de viguroasă. Premiul festivalului a fost obţinut de pelicula Fast film a cunoscutului artist austriac Virgil Widrich, ceea ce spune foarte mult despre festivalul însuşi. Inclusiv despre faptul că organizarea celei de-a doua ediţii ar fi un cîştig enorm pentru piaţa culturală românească. (P.Ş.)

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara