Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Din Cartea cu fleacuri:
în circuit de Livius Ciocarlie

"Ceea ce-l distinge pe om de animal este (...) mania semnificaţiei, iluzionismul." (435) Dacă dăm la o parte fapte obiective, cum ar fi legea gravitaţiei, pe care le putem numi, impropriu, sensuri, omul este, el, producător de sens. Sensurile nu există în sine, nu sunt obiective, dar fără ele omul ar intra în panica haosului, a vidului, s-ar simţi neprotejat şi s-ar reanimaliza. Şi totuşi, actul creator, escaladarea munţilor greu accesibili, altele asemenea, sunt acrobaţie fără plasă - fără sens. Există ceva şi mai specific omului decât sensul: actul gratuit.

Mă duc la Târgul de Carte, unde nu pun piciorul decât când, pe motiv că nu se face, mă las arvunit. Apare Rodica Binder, venită cu Deutsche Welle, la standul unde am de boscorodit. Îi spun că după aceea trec pe la ea. Aşa şi fac. Am oră când trebuie să ajung la Sara. Plec de la Rodica la timp. Mă întorc spre standul unde mi-am lăsat paltonul, în mână cu două DVD-uri primite pentru Alexandra. Când a cam venit vremea s-o găsesc, editura în chestiune nu-i. Încep să întreb în dreapta şi în stânga, tot mergând. Nimeni nu ştie să mă îndrume. Timpul trece, eu îmi continui cercetarea, cu paşi mărunţi, amuşinând. În sfârşit, închizând cercul, ajung de unde am pornit. Îmi spuneţi şi mie, îi zic Rodicăi, de unde am venit ? Păi, zice, e cu un etaj mai jos. De episodul urcării acelor trepte uitasem complet. Ca să fie sigură că n-o apuc pe cine ştie unde, mă conduce ea. Ajungem, ne despărţim din nou. Intru să-mi iau paltonul şi, de uşurat ce mă simt, deşi la Sara am întârziat consistent, las pe un scaun DVD-urile şi mă duc. Ajung într-un târziu. Ligia mi-a adus analizele, făcute de ea la cabinet. Am nu ştiu ce problemă. Trebuie să pornesc pe la doctori, în altă cercetare. Barem să fie tot în circuit...

"Pentru cine scrie autorul ? Pentru un om care cumpără cartea la întâmplare, taie paginile cu degetul şi le sare pe unele, aruncă volumul şi adoarme." (456) Eu scriu pentru un cititor care nu cumpără cartea nici din întâmplare. E drept că asta mă fereşte de celelalte ignominii.

"Cine n-a spus: Dumnezeu există şi cine n-a spus: nu există ? Acela nu va fi trăit." (483) Nu-mi amintesc să fie spus una sau alta. Nu pot să cred, spun. E adevărat, nici nu prea trăiesc.

Mimoză ce sunt! Lucruri pe care alţii le fac cu uşurinţă, când nu cu plăcere, mă îmbolnăvesc. Aşa, ieri, la târg. Senzaţia de panică. Încercarea de a întâlni cât mai puţin cunoscuţi. Iar oamenii ce te mai simt! Intru în incinta improvizată a unei edituri. Am de transmis o carte unei persoane foarte cunoscute, care mi-a cerut s-o las acolo. Dau peste cinci făpturi de ambele sexe. Îmi declin identitatea notorie. Spun ce am de spus. Privirile trec prin mine. E clar că singurul hatâr pe care mi-l pot face cei de faţă este să aibă aerul că n-au luat cunoştinţă de impertinenţa mea.

Aşa cum trăim acum, tot mai retraşi, cu mai puţină corespondenţă, mai puţine ieşiri, mai puţine obligaţii, nu m-ar supăra s-o ducem, sănătoşi, încă vreo zece ani. Că mintea nu mă dă afară din casă nu mă deranjează prea mult.

Prostia omului simplu poate fi violentă, vinovată nu e decât prostia omului deştept. Aceşti tineri străluciţi care spun că anticomunismul e un soi de nazism nu-şi dau seama că sunt nişte nătângi periculoşi. Fără inteligenţa inimii, oricât ai fi de deştept, mare lucru nu înţelegi. A se vedea, exemplu emblematic, polemica dintre Sartre şi Camus.

Aseară m-am văzut, de aproape, la televizor. Constatarea: nu mai e nimic de făcut. Arăt, vorba comloşenilor lui Roman, mai mult a ,maimucă" decât a om.

Cam o dată pe săptămână mă duc la poştă. Dau colţul pe Corbeni, traversez Calea Moşilor, merg puţin pe Olari, traversez bulevardul Ferdinand, trec pe Carol, pe lângă templul grecesc, şi nu mai am mult. E o viaţă de om de când fac drumul ăsta. Aproape opt ani.

Telefonează Monica: ,Am un diferend cu Robert Turcescu şi am zis să mă adresez unui filolog. Turcescu pretinde că s-a documentat şi trebuie spus douăzeci şi două decembrie. Dvs.cum spuneţi ? -Eu spun douăzeci şi doi. -Şi care-i explicaţia ? -Nu ştiu să explic, dar pot să mă adresez unei somităţi." Zis şi telefonat. ,-Dvs. cum spuneţi ? -Eu spun douăzeci şi doi. -Şi care-i explicaţia ? -Asta nu ştiu, dar ţi-o dau pe nevastă-mea, ea e mai specialistă." Mi-o dă la telefon. ,Dumneavoastră cum spuneţi ? -Eu spun douăzeci şi doi. -Şi care-i explicaţia ? -Nu ştiu, dar mă uit în DOM şi vă sun." După câteva minute: ,Regula spune că în orice situaţie numeralul ordinal se pune la feminin dacă se referă la un obiect de gen feminin. Există o singură toleranţă, la denumirea datei. Acolo se admite şi forma de masculin." Deci, şi douăzeci şi doi. Dacă e toleranţă, înseamnă că cealaltă variantă e mai corectă. De aici înainte am să spun: ,De una mai, mă duc la Două Mai."

Ieri, vizită pe Şoseaua Olteniţei. La întoarcere, din maşină, zidul dincolo de care e viitoarea noastră casă. Nu privesc cu prea multă duioşie acest loc.

Nu mai am idei, dar am probleme. Dintr-astea: cum îmbătrâneşti, cum mori... Am trecut din regimul iluziilor, care-l fac pe om, în regimul realităţilor, care-l distrug.

Viaţa noastră atât de retrasă este ţinută sub lupă de diverşi nepoftiţi, care dispun de ea după bunul lor plac.

Nu ştiu, poate mă şi complac. Fapt este: ideea de a răspunde la o scrisoare sau de a participa la orice ar fi îmi dă ameţeli. Să fac ceva prin casă ori să ies din casă mi-e tot mai greu. Psihic, greu. Fizic, m-aş descurca. De aceea şi spun că poate, sau probabil, mă complac.

Ce draci de cartier ne-am ales! Tot la zece metri, pe clădirile interbelice, inscripţie care previne că imobilul are risc seismic ridicat. Barem casa noastră e de la 1870!

Psihicul e performativ - dacă vrea să te complaci, te complaci.

Astăzi am citit de la douăsprezece şi zece până la unu fără cinci. Ante-meridian.

Pornind de la o butadă a mea, bătrânul Cis mă acuză că aş vrea să se desfiinţeze critica literară. Curioasă obnubilare la un om altfel deloc lipsit de umor.

Felul cel mai simplist de a gândi, acela care explică fenomene dintr-un plan prin cauze dintr-un plan inferior (metafizic prin psihic, psihic prin biologic...) este întemeiat. Exemplu: cine suferă cu fierea este un om rău.

Au scos din peisaj fântâna de la Pache. Dădea senzaţia de răcoare, vara. În locul ei, un... Bălcescu, disproporţionat. Măcar de ar fi fost Pache însuşi. Măcar ar fi fost la locul lui.

Computerul, grevă de avertisment. Dacă trece la greva generală, mă pensionez. Dorm până la ora opt.

Scriu despre toate astea cu un soi de cochetărie a decrepitudinii. Un soi de entuziasm. Iresponsabilitatea mea e atât de mare, încât ce se întâmplă cu mine mi se pare interesant.

Nu mai sunt societate civilă (când mă cheamă de la G.D.S., spun da, da, da, ca Sorin, şi nu mă duc) şi nici personalitate culturală încerc să nu mai fiu.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara