Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

La microscop:
Nedelciu - conspiratie reusită de Cristian Teodorescu




"Se poate si mai prost, dom Cristi!" mi-a spus acum vreo lună, cînd am vorbit ultima oară cu el. Mircea era plictisit de suferintă, asa cum nu-l auzisem pînă atunci, vorbea mai greu si în voce îi apăruse o îndoială pe care nu i-o auzisem niciodată. Nu era îndoiala cu program cu care cerceta mai tot ce se întîmpla în jurul lui.
În ^79, cînd l-am cunoscut, urma să-i apară primul volum, Aventuri într-o curte interioară, o carte de care sînt îndrăgostit si azi si din care a citit una dintre povestiri la Cenaclul Junimea, cînd am fost de fată. Pe atunci Mircea era ghid ONT si fost profesor în judetul Tulcea. Vorbea ca despre un succes că luase "negatia" din învătămînt si despre liber profesionismul lui de ghid. De fapt, era făcut să fie profesor si ghid a devenit urmînd, oarecum, această vocatie. Turistii săi îi trimiteau scrisori după aceea, foarte prietenesti în ton si respectuoase în continut - genul de scrisori prin care studentii multumesc profesorului după an, să-i zicem, curs de vară. Mircea avea forta, dar si plăcerea de hărtuială, cu care putea transforma o nesansă nemeritată, într-o victorie. O valoare ca el se putea bucura de o nenorocită de "negatie" în învătămînt, în vreme ce scolile din Bucuresti nu mai aveau loc de pile si de nulităti de încredere. Era asta una dintre primele lui victorii asupra ghinionului, să-i spun, cu care a avut de-a face chiar si atunci cînd stîrnea invidii, nu putine.
Cîtiva ani mai tîrziu, cînd s-a urnit Suplimentul Literar al "Scînteii tineretului", lui Mircea i s-a propus mai întîi functia de redactor. După cîteva numere nu s-a mai putut asta, rămăsese cumva ca el să fie un soi de corector cu functie de redactor. Nu s-a putut nici asta, din cauza dosarului său. Unul dintre cei mai importanti scriitori din noua generatie se întîlnea din nou cu ghinionul. Atunci i-a venit în ajutor George Bălăită care i-a oferit functia de librar la "Cartea Românească". Asta a fost o nouă "victorie" a lui Mircea, pentru care, culmea, iar s-au găsit persoane să-l invidieze, fiindcă la librărie, după venirea lui se strîngea mare parte din crema scriitorimii românesti. Putini si-au pus atunci întrebarea dacă Mircea, scriitorul de succes, n-ar fi putut să aibă asemenea raporturi cu scriitorimea si ca redactor la o editură sau la o revistă. Multi colegi de breaslă erau, pe vremea aceea, de părerea că nu trebuie să-l plîngem pe Nedelciu. Circulau pe seama lui si tot soiul de zvonuri, colportate prosteste sau cu rea intentie, pentru a-i diminua puterea de influentare. Pe atunci, n-avea cum să răspundă în scris acestor atacuri pe la spate, alt ghinion pe care l-a primit cu un fel de neputintă amuzată, transformîndu-l într-o victorie a unei amărăciuni tinute sub control. Totusi, unii dintre cei care îl atacau erau printre cei care frecventau librăria, iar dintre ei, cîtiva - prieteni declarati si nesiliti de nimeni cu Mircea.
Cel mai mare "ghinion" al lui Mircea a venit însă cînd, vreo trei ani, diversi medici de la diverse spitale sau policlinici, în loc să-i spună deschis că habar n-au de ce suferă, l-au plimbat cu vorba, dîndu-i diagnostice valabile literar, dar rusinoase pentru conditia lor profesională. Tot soiul de febre atipice, de manifestări mediteraneene, în locul unui diagnostic precis, care, dat la timp, i-ar fi putut ajuta. Cînd a ajuns în Franta, la tratament, Mircea era deja în stadiul în care boala lui devenise primejdioasă. Pentru a fi operat, la Marsilia, în tară s-a făcut un fel de colectă publică, cu un tapaj mai potrivit pentru o tară bananieră decît pentru una în care o personalitate de statura lui se vede la strîmtoare. Au existat si atunci voci care au spus că Nedelciu nu trebuie plîns. Evident că nu trebuia plîns, ci ajutat, ajutor care a venit din partea prietenilor si admiratorilor lui, multi, dar săraci, dar si din partea guvernului.
Ajuns în scaunul de infirm, Mircea vorbea si despre această experientă ca despre un soi de cîstig care îl ajuta să înteleagă lucruri la care altfel n-ar fi putut avea acces. Avea mari dusmănii din pricina succesului în care stia să transforme toate ghinioanele sale.
Din necroloagele pe care le-am citit despre el, Mircea Nedelciu scapă de toate ghinioanele, pentru a părea un scriitor al tuturor reusitelor. Nimic mai fals. O bună parte din energia creatoare a acestui mare scriitor s-a consumat pentru a-si învinge ghinioanele. Dar, vorba lui, "Se poate si mai prost..." Asa cum văd eu lucrurile, moartea lui Mircea Nedelciu e una dintre conspiratiile reusite, chiar dacă nu si vădit intentionate, ale sistemului comunist împotriva unuia dintre cei mai importanti scriitori români din ultimele decenii.