Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Păcatele Limbii:
"Nene" de Rodica Zafiu

În ambele ediţii ale Dicţionarului ortografic, ortoepic şi morfologic (DOOM), din 1982 şi 2005, se indică faptul că substantivul masculin nene (popular şi familiar) apare în forma articulată hotărît nenea, iar la genitiv şi dativ primeşte şi articolul enclitic: lui nenea. Indicaţiile normative arată că substantivul în cauză face parte din categoria cuvintelor cu neregularităţi în flexiune, a căror îmbinare cu articolul nu urmează regulile dominante: deşi masculin, primeşte un articol feminin, care la genitiv-dativ nu asigură flexiunea, ci se comportă ca şi cînd ar fi finala unui nume propriu. Neregularitatea substantivului nene (care aparent ar trebui să urmeze tiparele de flexiune şi articulare ale masculinelor frate sau rege) provine din statutul său iniţial de termen de adresare, dar mai ales din etimologie: varianta etimologică primară a formei-titlu este de fapt nenea, nearticulat (de la care se forma vechiul vocativ neneo şi care se află şi la originea formei scurte nea). Or, în română, masculinele cu finala atipică în -ă sau -ea (tată, popă, papă, vodă, haplea etc.) creează probleme de flexiune şi articulare, din cauza contradicţiei dintre trăsăturile formale tipice femininului şi sensul masculin. Instabilitatea morfologică a cuvintelor din această serie nici nu este de altfel pe deplin vizibilă în DOOM (care înregistrează doar variantele literare); de fapt, în uz, se manifestă mai multe tendinţe de regularizare a paradigmei; substantivul nene, de exemplu, a căpătat şi o altă formă de articulare, tipic masculină: nenele (cu genitiv-dativ: nenelui).
Formele pomenite sînt de fapt legate de un sens mai nou al cuvîntului, frecvent în uz, dar în mod surprinzător neînregistrat de dicţionarele noastre din ultimii ani. Nene(a) nu mai este de mult doar termen de adresare (Hai, nene! Nene Vasile...), devenit uneori simplă exclamaţie (Nene, ce de bani are!). A devenit şi un substantiv cu sens generic - "persoană de sex masculin, ins, individ" - , în limbajul copiilor şi al adulţilor în adresarea lor către copii ("baby talk"). În registrul familiar-infantil al românei actuale, perechea fundamentală bărbat-femeie, cu versiunea politicoasă domn-doamnă are echivalentele nene-tanti. Faptul că nene e la origine un termen popular, vechi împrumut din limbi slave (bulgară, sîrbă), în vreme ce tanti e un franţuzism ceva mai recent, apărut în limbajul colocvial orăşenesc, adaptat şi răspîndit rapid, nu mai are importanţă: deosebirile istorice se atenuează în faţa unificării registrului şi a conotaţiilor comune. Cu aceste sensuri, cele două cuvinte nu se mai folosesc doar ca termeni de adresare, ci şi pentru desemnare; e de aceea nevoie să aibă o flexiune completă. Ca aproape toate cuvintele din limbajul copiilor transferate în alte contexte şi situaţii de comunicare, termenii sînt foarte adesea marcaţi ironic: "un nene beat" (youtube.com), "s-a trezit ieri un nene cu un Nobel la activ să afirme..." (blogspot.com); "mama a vreo 2 copii şi soţia unui nene" (idieta.ro); "li s-a terminat programul, după cum spunea o tanti în gura mare, o tanti care lucrează în slujba cetăţeanului" (brandingromania.com) etc. Efectul comic al acestor utilizări provine din mimarea cu intenţie ironică a atitudinii respectuos-admirative şi a limbajului infantil.
În argoul interbelic, substantivul nene a fost înregistrat şi cu sensul de "patron al unei case de toleranţă"; "întreţinut (şi apărător) al unei femei care practică prostituţia", "proxenet", sinonim cu argoticul "peşte". Sensul, înregistrat şi de Dicţionarul limbii române (DLR, Litera N, 1971), e atestat nu numai în studii din epocă despre limbajul argotic, ci şi în reportajele lui F. Brunea-Fox: "Făcînd observaţie nenilor şi ţaţelor: "Nea Dobrică" - sau - "Coană Sando" - "de ce lăsaţi poarta fără fete?" (1931) şi în proza lui Mateiu Caragiale.
Pe lîngă forma articulată nenea ("nenea a fost drăguţ şi nu ne-a dat jos din tren", Evenimentul, 1.2.2001), se foloseşte în ultima vreme destul de mult forma refăcută, regularizată, cu articolul -le: "nenele ăla zice că nu e plagiat" (forum.tvr.ro); "ceilalţi erau cam speriaţi, ce vrea nenele-ăsta?" (blogspot.com) - inclusiv în forma enclitică de genitiv-dativ -lui: "se referă la profilul burtos al nenelui din imagine!" (forum.artelecom.ro)
Nu foarte des apare forma de plural - neni ("mi-au explicat mie nişte neni deştepţi că sunt nişte roboţi care scanează forumurile", forum.softpedia.com); "îmi fac loc pe lângă nişte asistente care fumau aşezate pe fotolii şi nişte neni şi tanti cu geamantane" (curatmurdar.ro) - inclusiv articulată hotârît: "cât am stat lângă nenii ăia (nu foarte tineri şi deloc arătoşi), am învăţat că "milion cu milion fac mai multe milioane" (b-log.ro); "urmând sfaturile nenilor ăstora, am încercat şi eu" (diginews.ro).
O nuanţă stilistică suplimentară pare să fi cîştigat şi vocativul nenea, în raport cu nene: forma în -a pare a fi mai marcat familiar-infantilă: "Nenea, n-ai o fisă ?" (blogspot.com), poate şi sub influenţa utilizării actuale la vocativ a seriei articulate (hei, băiatu'!, alo, fata!).
Variaţiile în uz ale unei forme esenţialmente colocviale sînt normale şi fac parte din dinamica oralităţii, pe care dicţionarele nu sînt obligate să o înregistreze; ele nu au însă dreptul să ignore total utilizările actuale ale lui nene(a) cu sensul "ins, individ".

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara