Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Poşta redacţiei:
Îngerii trag în plămâni zilele mele de Horia Gârbea

Anda Vasilache. Scrieţi că aşteptaţi „nerăbdătoare” să primiţi critici. Din păcate nu e nimic de criticat. Textele dvs. nu există ca literatură. Sînt simple înşiruiri de vorbe care nu exprimă nimic, nu pot transmite nicio idee şi nicio emoţie: Razele dulci de apus... ce învăluie cerul în culoarea pasiunii.../ Îmbrăţişarea caldă ce o simt....Apus de Soare... sfârşitul unei file şi începutul alteia.../ Ziua cu Soarele şi cerul de un albastru senin/Şi/
Noaptea cu Luna şi stelele.../ Emană tandreţe şi senzualitate pentru simţurile mele.../
Oferă dragoste şi atenţie pentru pielea mea... Mulţumesc, ştiam şi eu că ziua e soare iar noaptea se văd Luna şi stelele. Dacă Luna şi stelele „oferă atenţie” pentru pielea dvs., asta nu ţine de literatură ci, eventual, de dermatologie.

Romeo Fara. V-aţi mai îmbunătăţit performanţele. Vă atrag atenţia însă că „lustru” vine de la „lustrum” şi înseamnă o durată de cinci ani! Aşadar „tu aveai paişpe luştri” şi „eu aveam treişpe”, descrieţi idila între o tînără de 70 de ani şi un puşti de 65. A face echitaţie pe un cal murg, fie şi la pas, la această vîrstă, e o remarcabilă performaţă. Am îndreptat textul, dar mai reflectaţi la cuvintele pe care nu le cunoaşteţi bine. De pildă vă declaraţi poemele post-moderniste fără nicio îndreptăţire. Modernism curat. Dar nu asta contează.

Călători

Râdeam cu tine biciuind timpul
hai, murgule, dii căluţ la Rădăuţ,
tu aveai paişpe ani primăvăratici,
eu aveam treişpe, şi aceia numai
de toamne.

Ne apropiarăm şi lăsarăm murgul
la pas;
peste colinele natale foşneau
aripile timpului, obosite;
urmele genitorilor s-au ascuns sub
pământ –
porţile oaselor scârţâiau ruginite;
înţelepţi surâdeam timpului
cu tine în braţe, am ajuns…

deschide şi strigă
suntem noi, suntem aici,
întinde-ne mâna,
deschide poarta Cuvântului !


Evharistia lacrimilor

Binecuvântată să fie împărăţia tristeţii !
sunt eu, preasfinţitul, vai inimii mele
bolnavă de dorul sfinţietăţii;

în pustiu, acolo şezum
şi plânsum fără de mângâiere,
adunând suferinţa;

binecuvântată eşti, împărăţie a
lacrimilor
acum, aici, in eternum !


Grigore Gherman (Cernăuţi). Vă mulţumesc pentru articolul despre procesul comunismului şi reproduc două dintre poemele dvs. Despre sexul îngerilor au discutat mulţi. Despre plămînii lor – sînteţi primul.

Vârste modificate

În spate, lucrurile
se schimbă atât de repede
încât nu reuşeşti să le auzi,
să le vezi, să le simţi,
te întorci şi totul e altfel:
chiar şi cel mai mic
detaliu e din altă dimensiune,
neaşteptată.
Schimbate în culori,
în grafică, în miros,
rămân, ca şi noi:
cei de ieri, ajunşi azi aici

Mutând din loc în loc lucrurile,
le schimbăm şi vârstele
cu vârstele noastre.


Epocă în epocă

Mă pierd în nimicuri
ca o pasăre într-un triunghi de păsări,
chiar dacă sunt, de la Adam încoace,
nu doar din lut şi apă
dar şi din culori, din sunete, din blesteme
Am şi umbră, care mă recunoaşte
din mii şi mii de umbre, mai mici sau mai mari,
şi totuşi rămân, nesmuls, într-o
epocă nedescifrată,
în care îngerii trag în plămâni zilele
mele ca pe un fum
iar demonii beau sângele meu
ca pe o noapte
prin care trec cu lumea din mine
prin lumea din afara mea,
ca un cerc mai mic ce trece prin
altul mai mare,
ca un peşte
de uscat prin alt peşte de râu.

Din ce zidesc şi ruinez în fiinţa mea
totul îmi aparţine şi totul mi-e străin.


Aştept în continuare textele literare şi opiniile dvs. la adresa e-mail: posta.romlit@gmail.com

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara