Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cronica Pesimistei:
Nici măcar pornografie de Ioana Pârvulescu

Să fi fost prin clasa a II-a sau a III-a, când, la un moment dat, câţiva băieţi din clasa noastră - B-ul - au descoperit cuvintele "cu prostii". Intrau aici, de-a valma, cuvinte scrise pe zidurile veceurilor publice, de unde, probabil, colegii noştri le şi preluaseră şi nevoi naturale din acelaşi loc. Mai întâi le-au rostit răspicat prin pauze, între ei, ca şi cum ar fi repetat lecţii într-o limbă străină, cu o anumită mândrie că au învăţat-o bine, dar curând acest lucru n-a mai fost amuzant, devenise chiar plictisitor. Unul dintre ei, poate Măhălceanu Ionel, poate Mănoiu Bogdan sau Dan }uţurea, nu-mi mai aduc aminte, a descoperit în acel moment de impas că jocul redevine frumos dacă rosteşti aceste cuvinte în public, cu asistenţă adultă. Şi-ntr-o zi, când bunica lui a venit să-l ia de la şcoală, băiatul a început, în prezenţa ei şi a unor mame şi taţi aflaţi întâmplător prin preajmă, să-şi declame poezia nou învăţată şi nerecomandată de programă. Primul cuvânt rostit, care-o fi fost, a creat o anume rumoare şi stânjeneală în audienţă, dar şi zâmbete îngăduitoare de tip sancta simplicitas, nu ştie, sărăcuţul, ce face. Atât i-a trebuit bravului nostru coleg - poate totuşi era Dan. Văzând că a obţinut efectul scontat, bucuros că reuşeşte să şocheze, a început să spună unul după altul - dozându-şi savant tăcerile intermediare, după care bunica lui trebuie că spera, biata, că tirul s-a epuizat - toate cuvintele "cu prostii" din rezervă. Nu-mi aduc deloc aminte cum s-a sfârşit episodul şi dacă băiatul a încasat-o pentru asta. Nu cred totuşi, pentru că faţa lui mi-a rămas în minte veselă şi fără umbră de conştiinţă a referentului, cum se zice în teoria literară, mai precis a funcţiei referenţiale a limbajului, după Jakobson. Curând după această etapă a, să zicem, evoluţiei lor fireşti, a experimentării şi a lărgirii orizontului, băieţii din clasă au trecut la altceva: în pauza mare, de 15 minute, destinată mâncării sendvişului, ne serveau cu mare plăcere reţete scârboase cu râme tocate mărunt, gândaci, păianjeni, secreţii de tot felul şi alte sofisticate compoziţii culinare.

Adevăraţii iubitori de literatură trăiesc, oarecum asemenea copiilor, într-o lume în care nu există în sine cuvinte frumoase şi urâte, în care valoarea referenţială este pe un loc secund şi orice experiment este permis. Şi cu atât mai mult criticii literari, profesionişti de ambe sexe ai literaturii. Şi cu atât mai mult în zilele noastre, când exerciţiul critic sistematic, început abia în secolul 19, a ajuns la maturitate. Între defectele de care sunt acuzaţi, adesea pe nedrept, criticii, măcar unul lipseşte: pudibonderia. N-am prea întâlnit în această tagmă mironosiţe, critici care să roşească sau să plece ochii la durităţi de limbaj, care să desfiinţeze o carte bună din cauza unor cuvinte fără perdea sau a unor scene văzute în detaliu şi fără ecran de protecţie. Dimpotrivă, atunci când a fost cazul, au apărat mereu literatura de acuzele puritanilor. Oricât de banal ar suna şi oricât de des s-ar repeta, mulţi diletanţi refuză să înţeleagă: nu contează ce spui, ci cum spui. Nu contează ce cuvânt foloseşti, ci cum îl pui în context, care este efectul pe care-l obţii cu acest cuvânt.
Există o distincţie cât se poate de limpede şi de uşor de înţeles între cărţile pornografice şi cele literare, cu subiect erotic: tocmai efectul pe care scontează. Cele dintâi urmăresc un efect extraliterar. Adică, în ce-l priveşte pe cititor, stârnirea simţurilor, iar în ce-l priveşte pe autor, banii. Autorul unui roman pornografic pare un fotograf de revistă porno: prezintă cât mai amănunţit detalii anatomice, goliciuni, poziţii. Nimic nu este ascuns sau sugerat, nimic nu cere din partea cititorului cel mai mic efort de închipuire sau de gândire. Nimic nu vizează un scop literar. Tot restul arsenalului scriitorului - intriga, dozarea efectelor, personajele, poezia, tragismul sau dimpotrivă, comicul cărţii - este nul, la un nivel primar, plin de defecte, la minima rezistenţă. Miza unei cărţi pornografice este, ca să preiau un titlu inspirat, "obscenitatea publică", prostituţia prin cuvinte. Miza unei cărţi de literatură, în care apar scene erotice oricât de şocante, oricât de îndrăzneţe este întotdeauna clar estetică. Fireşte că unele creaţii, îndeobşte dintre cele scrise de autori mediocri, sunt la limită şi este greu să le plasezi într-una sau alta dintre categorii. Deja această ezitare e un semn al nereuşitei.
Am fost surprinsă când mi s-a povestit că un scriitor care şi-a făcut un obicei din frecventarea ostentativă a Bibliotecii Academiei a calificat, într-o emisiune televizată, Povestea poveştilor drept o creaţie jenantă, pornografică, destinată, se pare, stârnirii erotice a membrilor Junimii când aceştia se simţeau lipsiţi de... chef. (Trec peste vulgaritatea enormă a acestei interpretări). Povestea poveştilor este exemplară pentru o performanţă literară deocamdată unică în patrimoniul nostru: râsul legat de o parcelă a existenţei de care în genere nu se râde. Pentru că, asemenea doar morţii, în raport cu umorul sexul a fost mereu un mare tabu în literatură. Numai cei mai mari scriitori şi-au permis să-l lege de comic. E limpede că efectul Poveştii poveştilor, scontat, ca întotdeauna, de Creangă la Junimea, în povestirile lui corozive, sunt hohotele de râs, cu alte cuvinte comicul. Numai un om total lipsit de umor ar putea să-l neglijeze, dar vina n-ar fi, cu siguranţă, a poveştii.

çn timp ce criticii dau bătălii literare străduindu-se să separe grâul de neghină şi pornografia de erotism, în timp ce romane porno de proastă calitate sunt lansate cu trucuri extraliterare de tip "cheie", în timp ce unii din scriitorii noştri trec dintr-o extremă în alta, de la un soi de ignorare a sexului în comunism, de la asceză literară, la o incontinenţă de cuvinte şi scene licenţioase astăzi, scrise cu o plăcere de a "şoca" extrem de asemănătoare cu a colegilor mei din clasa a II-a sau a III-a, publicitatea şi televiziunea au ajuns deja dincolo de bine şi de rău în acest domeniu.
Pentru 14 februarie, "Ziua îndrăgostiţilor", legată de altfel de un sfânt, Valentin pe numele lui, PRO TV-ul a găsit cu cale să promoveze (ca să nu spun, în sărăcăcioasa lor gamă de calambururi, să pro-moveze sau să promo-veze) o reclamă obscenă bună, poate, pentru mediile de borfaşi, de juni imberbi sau de inşi care n-au citit nici o carte în viaţa lor. Cum suna declaraţia tânărului din ţara Sfântului Valentin, în scena balului? "De pângăreşte mâna-mi sfânta-ţi mână/ Să ierţi acestor buze ale mele -/ Doi pelerini ce-s ruşinaţi, stăpână -/ Cari c-un sărut păcatul vor să-l spele..." (trad. Şt. O. Iosif). Cum sună reclama PRO TV de azi, la televizor şi în revista de programe tv a postului: "PRO-pune-i-o! Bagă-i o Valentină! De Ziua îndrăgostiţilor te PROvocăm s-o dai pe spate!" Nu cred că mai trebuie subliniate verbele pe care responsabilii cu vulgaritatea de la PRO TV le-au alăturat unui desen graţios cu tinere înalte şi subţiri ieşite la balcon. Se spune că unul dintre venerabilii noştri lingvişti, Iorgu Iordan, ajuns la peste 90 de ani (a trăit 98), folosea adesea, spre amuzamentul plin de respect al colaboratorilor săi mai tineri, verbul a regula, în înţelesul lui abstract, de ordonare, ignorând candid sensul argotic. Cum cei care au inventat reclama de Sfântul Valentin nu cred că au ajuns la vârsta de 90 de ani şi, cu siguranţă, nu ignoră valoarea argotică a verbelor şi locuţiunilor în­trebuinţate, nu au nici o scuză. Pur şi simplu aşa sună azi o declaraţie de dragoste în viziunea unor îndrăgostiţi autohtoni din serviciul de publicitate al unui post de televiziune cu mare audienţă.
Nu înţeleg pe ce efect scontează un asemenea text. În marea de vulgaritate în care trăim, n-are cum să bată la ochi, măcar. Nu ştiu cum să numesc ceea ce se întâmplă azi în publicitate: nici măcar pornografie!

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara