Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Restituiri:
noi contribuţii la biografia Otiliei Cazimir de Nicolae Scurtu

biografia şi opera poetei, prozatoarei, traducătoarei şi memorialistei Otilia Cazimir (n. 12 februarie 1894, Cotu Vameş, jud. Neamţ – m. 8 iunie 1967, Iaşi) au fost temeinic studiate şi analizate de istoricul şi criticul literar George Sanda (n. 1937), care timp de patru decenii s-a preocupat de destinul scriitoarei, descoperită de Mihail Sadoveanu şi impusă de G. Ibrăileanu şi George Topîrceanu.
Biograful şi exegetul a cunoscut-o pe Otilia Cazimir, au corespondat şi i-a pus la dispoziţie un important material documentar, atât de necesar în elaborarea unui portret total al celei mai delicate şi discrete prezenţe literare de la „Viaţa Românească”.
Extrem de interesantă este şi literatura epistolară a Otiliei Cazimir, care nu a fost însă adunată în câteva tomuri, unde cercetătorul poate găsi note, ştiri, informaţii, acolade critice, polemici, microportrete şi caracterizări din cele mai semnificative.
Una dintre prozatoarele pe care le-a stimat şi apreciat este şi Sandra Cotovu (n. 9 ianuarie 1898, Hârşova – m. 17 iulie 1987, Bucureşti), autoare a patru cărţi:Jocuri de apă (1938), Divorţul Marinei şi alte schiţe (1941), Fascinaţie (1943) şi Vijelie (1947), care au fost corect receptate în momentul publicării lor.
Epistolele ce se transcriu aici sunt inedite şi conţin câteva precizări de istorie literară ce se cuvin a fi cunoscute şi integrate în biografia Sandrei Cotovu.

*

Iaşi, 10 august [1938]

Dragă prietenă, m-am întrebat mereu, zilele din urmă: „şi la ea trebuie să renunţ?...“ Nu-ţi scriam pentru că, de la cartea poştală a lui Nonu1, la care-ţi răspunsesem de la Constanţa, n-aveam nici o veste de la mata.

Azi am primit scrisoarea. Da, îţi răspund pe carte poştală. Şi am o plăcere rea să-ţi scriu aşa, în văzul tuturor, lucruri pe care poate n-ar trebui să le spun deloc. Îmi place că te revolţi.

Îmi place că nu eşti placidă şi docilă. (De altfel, să ştii că chiar când te sileşti să pari aşa, ochii te dau de gol: ochii matale se uită uneori foarte rece şi tăios, şi tocmai de asta zâmbetul lor are preţ).

Ai aerul că te scuzi. Nu înţeleg ce vină îţi poţi găsi. În toate ai dreptate. Vinovată pot fi doar eu, şi, crede-mă, sunt convinsă că nu te merit. Totuşi... ce greu aş renunţa la mata!

De când am venit de la Constanţa, am stat prea puţin acasă. M-au purtat pe drumuri necazuri mari, şi mi-am mai risipit din puţinele bucurii şi din puţinele iluzii câte le mai aveam.

Acum mă zbat cu încurcături băneşti, din care am ambiţia să mă descurc singură, deşi nu-svinovată cu nimic. Mulţumeşte lui Dumnezeu că măcar de tracaseriile astea eşti scutită. Ştii cum uzează, cum demoralizează?

Mi-a scris m[ada]me Moscu2, cred că şi mata ştii acum cât ştiu şi eu despre ea. Eu, dacă izbutesc să pun un pic de ordine în afacerile familiei, vreau să mă duc pe câteva zile la Buşteni. Şi n-ar fi de mirare să trec prin Bucureşti şi să te pomeneşti cu un telefon, săptămâna care vine.

„Maimuţoiul“ mi-a răspuns... negativ. Mai mult: tovarăşii mei de cărţi didactice s-au purtat infam. Aranjaţi în comisiunea de alegere a manualelor, unde-s plătiţi împărăteşte, şi-au retras cărţile de la concurs... din delicateţe!

Numai că au uitat să mă-ntrebe şi pe mine, dacă-mi convine! Vezi câte plăceri am? Şi încă, dacă le-ai şti pe cele mari. Astea-s fleacuri!

Te sărut cu dragoste, prietenie d[omnu]lui Cotovu3,

Didi

[Doamnei Sandra Cotovu, Strada Dr. Burghelea, nr. 3, Bucureşti].

*

Iaşi, 28 decembrie 1938

Draga mea Tanţi, ştiu că eşti la Constanţa, dar nu ştiu unde stai acolo, aşa că tot acasă îţi scriu. Poimâine cred că plec la Bucureşti. Am absolută nevoie de singurătate. Sunt obosită, zdruncinată. Şi trebuie să aranjez şi să transcriu un volumaş, pentru „Biblioteca pentru toţi“.

Nu spune nimănui că-s acolo. O să-mi schimb hotelul – şi o „să tac“ trei-patru zile, cel puţin, până ce-oi ieşi la iveală. Sper că după Anul Nou te întorci. O să te caut cu telefonul.

Să nu-ţi pară rău: aşa cum vin acum, în orice caz n-aş fi venit la mata. Să-ţi începi anul cu piaza-rea în casă? Îmi eşti dragă, nu vreau să-ţi fac rău. Vreau să scriu mult, şi să nu ştiu când încep alt an. Matale ţi-l doresc fericit. Îţi scriu de la teatru.

La revedere. Şi te sărut cu drag,

Didi

[Doamnei Tanţi Cotovu, Bulevardul Brătianu, nr. 25, etajul 8, Bucureşti].

*

Iaşi, 13 octombrie 1939

Tanţi dragă, azi eram sigură că primesc ceva de la mata. Şi n-a fost nimic. Ce faceţi? Aţi fost la Constanţa? Trebuie să fie dezolantă marea sub cenuşiul ploilor mocnite.

Aici e toamnă. Toamnă tristă, cu frig umed, cu vânt. A şi nins, dăunăzi. Mi-a spus dşoctoţrul Popa4 că-i place mult schiţa5. I-am cerut-o şi o aştept. Va merge în numărul viitor. Şi asta, din pricina mea. Apucasem a da, încă înainte de a pleca la Bucureşti, o nuvelă lungă.

Aş fi scos-o, dar asta ar fi însemnat să apară în revistă după ce apare în volum (e din volumaşul „Bibliotecii pentru toţi“), ceea ce nu „se cade“.

În astă sară mă duc în pelerinaj la Sfânta Paraschiva. Ne duceam în fiecare ajun împreună, în amintirea mamei lui. E al treilea an de când mă duc singură. Dar parcă n-am fost, încă, singură ca acum!

Îţi scriu de la Teatru. Iartă-mă că-ţi scriu puţin. Mi-a aşa de greu să scriu! N-am nimic bun de spus...

Te sărut cu afectuoasă prietenie,

Didi

[Doamnei Tanţi inginer Virgil Cotovu, Bulevardul Brătianu, nr. 25, Bucureşti; Otilia Cazimir, Strada Bucşenescu, nr. 4, Iaşi].

*

Iaşi, 21 octombrie 1939

Tanţi dragă, ia lupa şi citeşte! Dac-aş fi ştiut că eşti infirmă, îţi scriam (deşi ştii ce greu mi-e să scriu!) ca să-ţi ţin de urât. Bine faci că citeşti cărţi „vechi“. Nu-i aşa că Ana Karenina, citită acum, e alta decât la douăzeci de ani?

Abia [i]eri am căpătat de la dşomnulţ Agavriloaie6 (nu te uita că-l cheamă urât: e un om subţire şi mare admirator al matale) schiţa. Am citit-o asară, cu plăcere.

E fină, vie, şi e ceva nou în felul matale de a scrie. Mai multă siguranţă a cuvântului şi umor. Ţi-am „tocat“ câteva fraze, cu voia (ori fără voia) matale. Erau prea lungi: am făcut trei din una. Şi ţi-am „românizat“ pe ici, pe colo, vorbirea adăogând câte un verb.

Quoique franţuzesc, dacă-l traduci prin „cu toate că“, nu merge fără verb. (Merge, uneori, când îl traduci cu „deşi“). Dar astea-s fleacuri mărunţele. Schiţa e foarte bună, ăsta-i principalul.

Să nu uit: repară-ţi maşina de scris d e uzat, iese t. Ţi l-am corectat eu peste tot, ca să nu te pomeneşti cu cine ştie ce greşeli boacăne de tipar.

Cred că pe la sfârşitul săptămânii viitoare o să fiu în Bucureşti. Dar nu la mata, Tanţi dragă. Eu fug de acasă. Iar la mata, tot o acasă aş găsi. Mata crezi că Mihaleştii nu mi-ar pune oricând un divan în biroul lor, să stau la ei? Dar şi la ei, şi la mata, şi la oricine, aş fi „în familie“.

Când vin la Bucureşti, o zi nu ies: stau singură, în pijama, cu o cafea, o ţigară ş-un jurnal, o zi întreagă. Dacă mi-e foame tare, mă duc într- un restaurant mic şi mănânc tocătură şi mură tură.

Aşa, ca să mă răzbun... Şi după ce mă dezintoxic puţin de viaţa de familie, apar între oamenii cumsecade... Nu, ar fi prea bine la mata: m-aş simţi prost. Trebuie să mă înţelegi. O să-ţi telefonez şi o să vin să te văd.

Pe mâine (deşi plouă) am flori frumoase. Pe urmă nu mă mai duc până la 7 noiembrie. Dar înainte, ne vedem.

Te sărut cu prietenie şi cu caldă afecţiune.

Didi

[Doamnei Tanţi inginer Virgil Cotovu, Bulevardul Brătianu, nr. 25, Bucureşti; Otilia Cazimir, Strada Bucşenescu, nr. 4, Iaşi].

*

Iaşi, 10 martie 1940

Dragă Tanţi, nu ţi-am scris, pentru că... nu pot scrie. Dar m-am gândit des la mata şi am aşteptat mereu veşti. Ştii că G[eorge]T[opîrceanu] cunoştea articolul d[omnu]lui I[on] B[iberi] din „Le Moment“. Spunea că trebuie să fie om deştept şi cred că i-ar fi plăcut să-l cunoască.

Cum suporţi primăvara? Eu, greu. Cred că, dacă aş avea un pic de linişte, dacă nu m-ar înăcri aşa de cumplit viaţa pe care o duc, aş scrie.

Aşa, vezi: nici o carte poştală nu-s în stare să scriu! Ce faci? Ce-i cu editura?

Nu te uit, şi-mi eşti dragă,

Didi

[Doamnei Tanţi V. Cotovu, Bulevardul Brătianu, nr. 25, Bucureşti (Blocul Wilson); Otilia Cazimir, Strada Bucşenescu, nr. 4, Iaşi].

____________
Originalele acestor epistole se află în biblioteca profesorului Nicolae Scurtu din Bucureşti.
1. Nonu, nepotul prozatoarei Sandra Cotovu.
2. Constanţa Marino-Moscu (1875–1940), prozatoare, traducătoare şi memorialistă.
3. Virgil Cotovu, inginer, soţul Sandrei Cotovu.
4. G.T. Popa, profesor universitar, doctor, membru în comitetul de conducere al revistei „Însemnări ieşene”.
5. Sandra Cotovu, La nunta Nunuţei în „Însemnări ieşene”, 4, volumul 12, nr. 12, 1 decembrie 1939, p. 355–368.
6. Gheorghe Agavriloaie (1906–1981), istoric şi critic literar, prof. univ. dr., ginerele lui G. Ibrăileanu.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara